ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1832/2017

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă, sub nr. x/63/2015 din 9 ianuarie 2015, reclamanta A. SRL Segarcea - Județul Dolj a solicitat obligarea pârâtei SC B. SA București la plata sumei de 3.331.419,12 RON, cu titlu de diferență indemnizație de asigurare pentru dăunarea parțială a culturii de grâu de pe suprafața de 2.709 ha, cu dobânda aferentă penalizatoare calculată de la 6 octombrie 2014 și până la achitarea integrală a debitului și cheltuieli de judecată.

La data de 22 aprilie 2015 reclamanta a depus o precizare la acțiunea formulată inițial, prin care și-a micșorat obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei 2.500.384,65 RON, reprezentând diferență indemnizație de asigurare pentru dăunarea parțială a culturii de grâu de pe suprafața de 2709 ha și valoarea petitului accesoriu privind dobânda penalizatoare calculată pentru intervalul cuprins între 6 octombrie 2014 - 7 ianuarie 2015 este de 69.736,74 RON.

Prin Sentința civilă nr. 524 din 16 decembrie 2015 Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, a respins acțiunea formulată de reclamanta A. SRL Segarcea - Județul Dolj.

Împotriva sentinței, reclamanta a declarat apel, prin care a criticat în esență soluția primei instanțe sub aspectul că s-au ignorat prevederile clauzei adiționale privind Acordul pentru asigurarea la valoarea producției, dispozițiile Condițiilor generale aplicabile speței și a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței tribunalului, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată la termenul din 22 aprilie 2015, cu cheltuieli de judecată în sumă de 29.608,84 RON datorate în judecata fondului, reprezentând: taxă judiciară de timbru în sumă de 28.608,84 RON - calculată corespunzător sumei de 2.500.384,65 RON - și onorariu de expert în cuantum de 1.000 RON. A solicitat și cheltuieli de judecată în apel.

Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 513/2015 din 25 mai 2016 a respins apelul reclamantei ca nefondat.

Prin Încheierea din 11 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/63/2015 au fost consemnate dezbaterile publice și susținerile părților asistați de avocați, când a respins cererea de supliment la raportul de expertiză propus de reclamantă prin avocatul C. și a luat concluziile părților pe fondul apelului; de asemenea, instanța de apel a amânat pronunțare pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a avut în vedere prevederile art. 5.2.2. din Condițiile generale de asigurare 9 ianuarie 2015 care fac parte integrantă din polițele de asigurare, potrivit cărora pârâta nu acordă despăgubiri pentru prejudicii indirecte, cum ar fi scăderea prețurilor recoltelor sau întârzieri în livrarea acestora, chiar ca urmare a unor cauze cuprinse în asigurare, caz de excludere care este incident în cauză, așa încât reclamanta nu este îndreptățită la plata sumei solicitate cu titlul de indemnizație de asigurare pentru dauna parțială a culturii de grâu în suprafață de 2.709 ha.

Împotriva deciziei civile și a Încheierii din 11 mai 2016, reclamanta a declarat recurs.

În motivare, recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., susținând că hotărârea atacată este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 1270 C. civ., raportat la prevederile art. 2.6, 2.13, 2.20, 4.1. și art. 6.1. din Condițiile generale și art. 2 din Clauza adițională pentru asigurarea la valoarea producției.

În dezvoltarea motivului de recurs, reclamanta reproșează instanței anterioare că și-a însușit interpretarea strictă propusă de pârâtă, cu ignorarea literei și spiritului prevederilor Clauzei adiționale privind Acordul pentru asigurarea la valoarea producției, dispozițiile Condițiilor generale aplicabile sunt art. 2.13, art. 2.6, art. 2.20, art. 6.1, pe care recurenta le citează.

Recurenta susține că definiția gradului de dăunare implică noțiunea de producție care s-ar fi obținut dacă evenimentul nu s-ar fi produs, fiind vorba de producția obtenabilă care s-ar fi putut recolta efectiv din câmp dacă nu ar fi fost afectată de riscurile produse. În mod cert, nu este vorba de așa zisa producție asigurată sau poliță de 6.000 kg/ha, așa cum a indicat pârâta și instanța de apel.

Prin poliță este asigurată o cultură, conform art. 4.1. din Condițiile generale, la o valoare asigurată maximă, echivalentul a 100% valoare cultură. Astfel, sub acest aspect, recurenta concluzionează că, singurul element cu relevanță juridică în cadrul contractului de asigurare este suma asigurată, expresie a valorii de 100% a culturii asigurate, conform art. 2.20 din Condițiile generale și art. 2.1. din Clauza adițională privind asigurarea la valoarea producției. În opinia recurentei singura limită este dată de suma asigurată, element esențial al raportului juridic de asigurare, conform art. 2.20 și art. 6.1 din Condițiile generale.

În continuare, recurenta expune mențiunea din poliță privind producția medie și ce reprezintă în opinia sa, arătând modul de calcul al gradului de dăunare prin interpretarea strictă a condițiilor generale conform "teoriei cantitative".

În acest context, apreciază că instanța de apel a echivalat în mod nepermis obiectul asigurării constând în cultura de grâu cu producția medie estimată de 6.000 kg/ha, respectiv: "Reclamanta și-a asigurat cultura de grâu, respectiv o producție medie de 6.000 kg/ha, la o valoare de 5.280 RON/ha reprezentând suma asigurată."

Or, în opinia recurentei, obiectul asigurării îl reprezintă cultura de cereale în totalitatea sa nu o parte din producția ce urmează a se obține în urma recoltării culturii respective. În acest sens, recurenta indică și menționează formularul standard și cuprinsul poliței, precum și prevederea înserată în art. 2.2. din Acordul special pentru asigurarea la valoarea producției la Condițiile generale.

Valoarea de 6.000 kg/ha menționată în formularul de poliță este valoarea estimată a producției făcută de părți în scopul consfințirii cuantumului sumei asigurate; această echivalare artificială între cultura de grâu asigurată și producția medie estimată la încheierea polițelor că se va realiza, constituie fractura esențială de interpretare și aplicare a clauzelor contractuale cu consecința pronunțării unei soluții cu încălcarea tocmai a dispozițiilor contractuale și implicit a art. 1270 C. civ.

Recurenta mai critică faptul că instanța de apel a aplicat dispozițiile art. 5.2.2. (ii) ca temei de excludere la acordarea de despăgubiri, sens în care aduce argumente contrare celor reținute de instanța de apel.

În același context, recurenta învederează că, instanța de apel s-a limitat la instituirea și validarea unei limite artificiale a asigurării, condiții în care nu a mai analizat motivele de apel privind calculul indemnizației de asigurare în varianta subsidiară, în care să ia în calcul strict pierderea cantitativă de producție, excluzând orice discuție privind incidența cazurilor de excludere prevăzute de art. 5.2.2. din Condițiile generale.

În consecință, recurenta susține că interpretarea și aplicarea dispozițiilor contractuale de către instanța de apel sunt eronate, cu încălcarea prevederilor art. 1270 C. civ. astfel încât se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate în vederea analizării și stabilirii modului de calcul la indemnizația de asigurare, precum și administrării probatoriului util sub acest aspect.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, în temeiul art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenta susține că, prin Încheierea din 11 mai 2016, instanța de apel a respins, în mod nelegal, cererea de efectuare a unui supliment de expertiză contabilă pentru stabilirea indemnizației de asigurare în varianta pierderii cantitative de producție, fiind încălcate prevederile art. 478, art. 482 raportat la art. 255 coroborat cu art. 13 și art. 22 C. proc. civ.

Această variantă de calcul a fost invocată în subsidiar, în raport de considerațiile instanței de fond privind ipotetica incidentă a art. 5.2.2. din Condițiile generale în sensul excluderii de la asigurare a variației de preț a cerealelor.

În acest mod de calcul, indicat și în finalul motivelor de apel, gradul de dăunare se determină exclusiv în raport de pierderea, fără ca prețul de vânzare să fie luat în considerare.

Cu privire la acest aspect, recurenta arată că, în mod nelegal, instanța de apel a respins administrarea acestei probe, în condițiile în care modul de calcul invocat răspunde tocmai criticilor pârâtei și deopotrivă considerentelor instanțelor anterioare privind ipotetica incidentă a art. 5.2.2.

Recurenta concluzionează cu privire la acest motiv de recurs, în sensul că raportat la argumentele aduse primului de motiv de recurs, se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate, în vederea administrării probei cu expertiză contabilă.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin Încheierea din data de 5 octombrie 2017 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., fiind respinsă excepția nulității recursului.

La 12 iulie 2017, recurenta-reclamantă A. SRL a formulat și depus la dosarul cauzei punct de vedere cu privire la raport.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte apreciază nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că modalitatea de administrare a probatoriului în cauză nu a condus la încălcarea dreptului la apărare în ansamblul dreptului la un proces echitabil, utilitatea și relevanța probelor fiind analizată în raport de ansamblul probatoriului, a argumentelor avansate în acest litigiu și ținând cont de rigorile procedurale pentru o bună administrare a justiției în cauza de față.

De altfel, instanțele de fond sunt suverane în aprecierea pertinenței și utilității probelor solicitate de părți, conform art. 258 raportat la art. 255 alin. (1) C. proc. civ., acestea fiind aspecte ce nu pot fi cenzurate de instanța de recurs, limitată doar la analizarea aspectelor de legalitate.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte observă că, în susținerea acestuia, sunt reiterate argumentele invocate de recurenta-reclamantă în susținerea acțiunii vizând interpretarea diferită a clauzelor contractuale, de natură a conferi convenției părților efecte percepute diferit de cele două părți.

Contrar celor susținute de recurenta-reclamantă, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a clauzelor contractelor de asigurare de bunuri (culturi agricole), constatate prin polițele de asigurare din 2013, modificate prin acte adiționale. În cuprinsul polițelor sunt indicate, suprafața asigurată și producția estimată, precum și suma asigurată și, corespunzător cu acesta prima datorată de asigurat.

Potrivit art. 2.8 și art. 2.12 corob. cu art. art. 4.3 din Condițiile generale contractuale, convențiile încheiate au urmărit acoperirea daunelor produse culturilor agricole constând în pierderile cantitative provocate de un eveniment asigurat produs ca urmare a unor fenomene meteorologice și naturale, astfel cum sunt acestea enumerate și definite convențional. Prevederile art. 5.2.2. menționează în mod expres faptul că asigurătorul nu răspunde pentru pierderile calitative (singura excepție constituind-o culturile de tutun, situație ce nu se regăsește în cauză).

Pentru determinarea întinderii obligațiilor părților, asiguratul a indicat nu numai suprafața asigurată, ci și cantitatea de producție estimată a fi realizată, în funcție de care s-a calculat suma asigurată și valoarea primei datorate. Fiind vorba de asigurări de bunuri, valoarea despăgubirilor este limitată nu numai de suma asigurată, ci și de valoarea reală a pagubei, conform dispozițiilor art. 2217 C. civ., reluate în art. 10.4 din Condițiile contractuale.

Elementele poliței permiteau determinarea facilă a prețului per unitate ce se estima a fi obținut în cazul culturii asigurate, dar nu există prevederi în polițe sau în condițiile generale care să conducă la interpretarea potrivit căreia părțile ar fi avut în vedere și acest aspect aleatoriu suplimentar, ci, mai mult, prevederile art. 2.22 din Condițiile generale evidențiază în mod clar că despăgubirile se acordă pentru pierderile de producție definite exclusiv ca pierderi cantitative. De altfel, pierderile cantitative, asigurate prin raportare la producția estimată, puteau avea efecte variate asupra calității generale a recoltei și a prețului de comercializare, sub acțiunea efectivă a mai multor factori economici (aplicarea regulii simple a cererii și ofertei putând genera, spre exemplu, situația majorării prețului per unitate în caz de reducere semnificativă a producției ca urmare a unor calamități), motiv pentru care polițele semnate au avut în vedere doar cultura/producția, și nu valoarea acesteia, acest din urmă element fiind estimat de asigurat exclusiv în scopul determinării concrete a întinderii obligațiilor părților.

În aceste condiții, noțiunea de daună nu poate avea decât semnificația conferită de prevederile art. 2.8 din Condițiile Generale, respectiv aceea de pierdere cantitativă suferită de culturile agricole asigurate (în funcție de gradul de distrugere constatat) provocată de un eveniment asigurat, acoperit prin polița de asigurare. Chiar dacă gradul de distrugere este definit de dispozițiile art. 2.16 din Condițiile Generale ca fiind raportul procentual dintre valoarea pierderii de producție ca urmare a producerii riscului asigurat și valoarea producției ce s-ar fi obținut dacă evenimentul nu s-ar fi produs, este evident că asiguratul, pentru a putea solicita plata despăgubirilor, este obligat să dovedească existența unor pierderi de producție (pierderi cantitative).

Prin urmare, în mod corect, a reținut instanța de apel, printr-o interpretare a convenției potrivit voinței concordante a părților și dând clauzelor convenției înțelesul ce rezultă din ansamblul contractului, conform art. 1266 alin. (1) și art. 1267 C. civ., că asiguratul, într-o convenție de asigurare de culturi agricole, nu poate solicita despăgubiri pentru prejudicii constând în scăderea prețului, câtă vreme un atare risc asigurat este în mod explicit exclus prin convenție. Că aceasta era intenția reclamantei rezultă în mod implicit din modalitatea de determinare a despăgubirilor solicitate evidențiată în precizarea acțiunii depusă la data de 22 aprilie 2015.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază nefondat apelul și îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. SRL împotriva Deciziei nr. 513/2016 din 25 mai 2016 și a Încheierii din 11 mai 2016 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata B. SA.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2017.

Procesat de GGC - N