ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1815/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Segarcea sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții B., C. și D., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata pagubelor produse prin lipsa de folosință a terenului în suprafață de 4,90 ha, pentru anii agricoli 2015-2017, prejudicii produse prin săvârșirea infracțiunilor de tulburare de posesie permanentă (prevăzută de art. 256), fals material în înscrisuri oficiale (prevăzută de art. 320), uz de fals în formă continuată - infracțiuni ce fac obiectul dosarelor penale nr. x/2014 și nr. y/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea. Reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata prejudiciilor materiale cauzate prin lipsa de folosință, în cuantum de 26.000.000 RON, și daune morale în cuantum de 1.000.000 RON, precizând că s-a constituit parte civilă și în dosarul penal, în temeiul art. 20 din C. proc. pen. În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 19 și art. 20 alin. (8) din C. proc. pen. Prin cererea precizatoare depusă la 06 noiembrie 2017, reclamanta și-a majorat pretențiile la suma de 265.000.000 RON reprezentând daune materiale și suma de 1.000.000 RON reprezentând daune morale. Prin sentința civilă nr. 151 din 26 februarie 2018, Judecătoria Segarcea a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Dolj, secția civilă.

Hotărârea pronunțată în primă instanță de Tribunalul Dolj Prin sentința civilă nr. 352 din 31 mai 2019, Tribunalul Dolj, secția 1 civilă, a respins cererea privind daunele materiale și cererea privind daunele morale formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții S.C. E. S.R.L., C., D. și B..

Decizia și încheierea pronunțate în apel, de Curtea de Apel Craiova Prin decizia nr. 959 din 02 iunie 2020, Curtea de Apel Craiova, secția 1 civilă a admis apelul formulat de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 352/31.05.2019; a schimbat sentința atacată, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C., D. și B. și a respins acțiunea față de aceștia, pentru lipsa calității procesuale pasive; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. împotriva pârâtei S.C. E. S.R.L.; a obligat pârâta S.C. E. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 5789,5 RON, despăgubiri civile; a obligat pârâta S.C. E. S.R.L. la 1024 RON cheltuieli de judecată către reclamanta A.. Prin încheierea din 14 iulie 2020, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins cererea formulată de petenta A. privind îndreptarea erorii materiale și lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 959/02.06.2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2018; a obligat apelanta-reclamantă A. la 500 RON cheltuieli de judecată către intimatul-pârât B..

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 959 din 02 iunie 2020 și a încheierii din 14 iulie 2020, ambele pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a declarat recurs reclamanta A.. Împotriva deciziei nr. 959 din 02 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a declarat recurs pârâta S.C. E. S.R.L. 1. Prin cererea de recurs întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 din C. proc. civ. de la 1865 (corespondent art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 din noul C. proc. civ.), recurenta-reclamantă A. a formulat următoarele susțineri: Cercetare judecătoreasca a fost superficial și abuziv efectuată. Sunt evocate prevederile art. 40 C. proc. civ. În continuare, recurenta arată că procesul a fost soluționat fără a se fi intrat în cercetarea fondului, fiind necesară administrarea de probe noi prin care intimații arendași C., D., B. și S.C. E. S.R.L. să-și dovedească calitatea de proprietari (fermieri) asupra suprafeței de 694 ha teren arabil extravilan, care include și suprafața de 4,90 ha proprietatea reclamantei. Consideră că atât primăria cât și APIA, în înscrisurile elaborate, au arogat o calitate mincinoasă de fermier (proprietar) asupra suprafeței de 694 ha. Pe acest considerent instanța avea obligația să intre în cercetarea fondului și să administreze probe noi, respectiv: sa pună în vedere celor trei entități juridice să comunice instanței înscrisurile care au stat la baza acordării calității de fermier (proprietar), a elaborării Registrului Agricol, a înscrierii arendașului în Registrul Fermierului și a acordării de ajutoare financiare nerambursabile pentru suprafața de 694 ha. De asemenea, era necesar - în opinia recurentei - ca arendașii intimați și Primăria Calopar să comunice instanței: titlul de proprietate pentru suprafața de 694 ha; Registrul Agricol și Registrul de Rol nominal unic - eliberat de primărie, pentru suprafața de 694 ha; împuternicirea din partea reclamantei, autentificată de notar, din care să rezulte acordul său de a-i lucra terenurile și ridica subvențiile; un contract de arendă încheiat cu reclamanta; Registrul Agricol întocmit de Primăria Calopar, conținând aceleași suprafețe cu aceleași amplasament, categorie de folosință și vecinătăți cu cele din titlul de proprietate; adeverință eliberată de primărie; cererea de înscriere în Registrul Fermierului, formulată de arendaș, conținând numele și semnătura reprezentantului S.C. E. S.R.L. Susține recurenta că, prin refuzul instanței de a cerceta fondul și de a administra probele arătate, s-au acoperit: lipsa calității arendașilor de proprietari (fermieri) asupra suprafeței de 694 ha; lipsa dreptului intimaților arendași de a fi înscriși în Registrul Fermierului ținut de APIA; lipsa dreptului arendașilor de a primi subvenții; lipsa dreptului arendașilor de a obține o plata dublă, constând în plata în natură a arendei dar și subvențiile APIA. În continuare, recurenta reiterează excepțiile în privința cărora consideră că nici instanța de fond și nici instanța de apel nu s-au pronunțat sau au pronunțat o soluție greșită, acoperind decăderea, tardivitatea, lipsa interesului, lipsa calității arendașilor de proprietari (fermieri) asupra suprafeței de 694 ha și lipsa dreptului de a fi înscriși în Registrul Fermierului ținut de APIA și lipsa dreptului de a obține foloase materiale injuste:plata dublă. Astfel, reiterează următoarele excepții: Lipsa calității de reprezentare a pârâtului B. de către avocat F., pentru că împuternicirea avocațială prezentată de acest avocat nu conține semnătura pârâtului menționat la rubrica "client" - dosar apel. Se face precizarea că aceeași excepție privind lipsa interesului pârâtului B. a invocat-o recurenta în dosarul nr. x/2012, având același obiect și aceleași părți cu prezentul dosar, iar respectiva excepție a fost admisă de curtea de apel în faza 1 recurs, fiind menținută ca atare de Tribunalul Dolj în faza 2 apel. Pe aceste considerente, invocă: autoritatea lucrului judecat privind lipsa interesului intimatului B.. Se mai invocă nulitatea absolută a întâmpinării și apărărilor formulate prin av. F., ca fiind făcute pentru o persoană care nu justifică un interes determinat, legitim, personal, născut și actual. B., formulând o apărare în nume propriu, în calitate de persoană fizica independentă, nu justifică un interes. În acțiunea introductivă, el are calitate procesuală pasivă de persoană juridică - reprezentant al S.C. E. S.R.L., unic administrator cu puteri depline. In această calitate a fost citat la sediul S.C. E. S.R.L., iar cererea de repunere în termenul de depunere a întâmpinării a fost formulată în calitate de persoană fizică independentă, care nu justifică un interes. Potrivit dispozițiilor art. 40 alin. (1) C. proc. civ., cererile formulate de o persoană care nu are capacitate procesuală sau lipsite de interes sunt nule sau anulabile. Consideră recurenta că, prin soluția dată, instanța de apel a acoperit tardivitatea, decăderea și lipsa interesului pârâtului B. și că în mod greșit a calificat textul excepției invocate de reclamantă (lipsa calității procesuale de persoană fizică independentă, arogată în întâmpinarea formulată în nume propriu) în lipsa calității procesuale pasive. Afirmă recurenta reclamantă că instanța trebuia să anuleze toate apărările făcute de B. - fiind persona lipsită de interes - și să dispună angajarea răspunderii civile delictuale și obligarea intimaților la plata prejudiciilor cauzate prin infracțiuni. Totodată, se susține că instanța de apel a pronunțat o soluție netemeinică și nelegală, contradictorie cu soluția pronunțată de Curtea de Apel Decizia nr. 483/17.09.2019 în dosarul nr. x/2015. Pe cale de excepție reiterează decăderea pârâtului din drepturi, precizând recurenta reclamantă că: In acțiunea introductivă a fost chemat în judecată în calitate de reprezentant legal al societății, unic administrator cu puteri depline; că nu a depus întâmpinare, fiind decăzut. Netemeinic și nelegal instanța a acoperit decăderea - care nu poate fi acoperită de judecător. Tot pe cale de excepție recurenta invocă: încălcarea autorității lucrului judecat privind lipsa unui raport juridic între reclamantă și intimați, care exploatează de peste 20 ani suprafața de 4,90 ha, proprietatea sa, fără a fi plăti vreo despăgubire. Concret se invocă încălcarea autorității lucrului judecat, prevăzută de art. 28 alin. (1) C. proc. pen. a încheierii din 14.03.2016 pronunțată de Judecătoria Segarcea, secția Penală în dosarul nr. x/2015, prin care s-a dispus desființarea totală a actului falsificat. Prin menționata încheiere s-a statuat definitiv ca intimații, începând din anul 1999 până în prezent, lucrează terenul și încasează subvențiile prin infracțiunile arătate, întocmind mai multe acte materiale distincte, toate în scopul aceleiași rezoluțiuni: obținerea de foloase materiale injuste. S-a statuat definitiv și cu privire la lipsa unui raport juridic între reclamantă și intimați. In fapt intimații exploatează terenul, obținând foloase materiale injuste (integral contravaloare producție și integral contravaloare subvenții) prin conivență frauduloasă cu APIA Dolj și Primăria Calopar, fapt constatat de instanța penală. Referitor la contractul de arendă nr. x/19.09.2011, se arată că instanța penală, prin încheierea din data de 19.09.2016 pronunțată de Judecătoria Segarcea în dosarul nr. x/2015, a dispus: desființarea totală a înscrisului falsificat contract de arendă nr. x/19.09.2011 și scoaterea lui din circuitul civil. Având în vedere dispozițiile art. 28 alin. (1) C. proc. pen., se precizează că această din urmă încheiere are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile. Afirmă recurenta că, potrivit dispozițiilor instanței penale, intimații aveau obligația să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 4,90 ha, teren arabil extravilan, iar primarul avea obligația să-i elibereze înscrisurile necesare înscrierii în Registrul Fermierului ținut de APIA - solicitate de reclamantă. De asemenea, se arată că achitarea arendașilor de răspunderea penală nu a conferit valabilitate contractului de arendă nr. x/01.08.2006; acesta fiind întocmit în frauda legii, semnat în fals, nul de drept de la data emiterii lui - rămâne nul. O altă susținere a recurentei reclamante este în sensul că trebuie avut în vedere conținutul adresei nr. x/06.01.2020 eliberată de ORC Dolj, din care reiese că intimatul arendaș S.C. E. S.R.L. nu deține în proprietate teren, respectiv că nu justifică acordarea calității de fermier (proprietar) asupra suprafeței de 694 ha acordata de Primăria Calopar în înscrisul Registru Agricol întocmit, care a stat la baza înscrierii lui în Registrul Fermierului ținut de APIA. Având în vedere că înscrisurile elaborate de Primăria Calopar și APIA Dolj au determinat pronunțarea unei hotărâri prin care recurenta consideră că a fost prejudiciată integral cu contravaloarea subvențiilor APIA și parțial cu contravaloarea producției și având în vedere faptul că un Registru Agricol este o Anexă la titlul de proprietate (care se întocmește numai în baza unui titlu de proprietate eliberat de organele abilitate) reiese - în opinia recurentei - că fără bază legală, primăria a întocmit un Registru Agricol pe numele arendașului, prin prezentare de fapte false și arogându-i o calitate mincinoasă de fermier (Proprietar) asupra suprafeței de 694 ha. Consideră recurenta reclamantă că, în mod corect și legal, instanța trebuia să dispună radierea arendașului din registrul fermierului. Se reproșează instanței de apel că a admis cererea de repunere în termen și de depunere a întâmpinării, deși acestea au fost formulate tardiv de pârâtul B., la data de 01 februarie 2019. Se reiterează excepția decăderii pârâților C., D. și S.C. E. S.R.L. ca și consecință a faptului că aceștia nu au depus întâmpinare. Se solicită admiterea excepției, casarea soluției dată de instanța de apel, prin care s-a insinuat o excepție neinvocată de reclamantă - anume: lipsa calității procesuale pasive a intimaților C., D. B. - netemeinic și nelegal fiind respinsă acțiunea acesteia în contradictoriu cu acești intimați. Se mai susține că nelegal a fost obligata recurenta reclamantă la plata sumei de 500 RON - cheltuieli de judecată - nejustificat către pârâtul B., în contextul în care acest pârât nu s-a prezentat la nicio ședință, a fost decăzut din drept și nu existau în dosar acte contabile justificative în acest sens. Mai precizează recurenta că pârâtul B., C. și D. au fost chemați în judecata în calitate de reprezentant legal al S.C. E. S.R.L. - persoană juridică - pentru răspundere solidara cu societatea. Prin urmare, consideră că acești "au calitate procesuala pasiva de persoană juridică", respectiv că au "calitate procesuală pasivă de intimați (pârâți) - persoane responsabile chemați în judecata pentru tragerea la răspundere civilă delictuală, potrivit legii civile pentru prejudiciile cauzate prin comiterea faptelor ce au format obiectul acțiunii penale: infr. prev. de art. 320 art. 323 cu 35 C. pen., pentru repararea prejudiciilor cauzate în solidar cu societatea S.C. E. SRL". In temeiul art. 280 alin. (2) C.pr. penală, invocă recurenta nulitatea actelor de procedură îndeplinite de instanța de fond și menținute ca atare de instanța de apel ulterior actului nul. În acest sens, se arată că au fost declarate nule contractele de arendă nr. x/01.08.2006 și nr. x/19.09.2011. Sunt lovite de nulitate actele de procedură îndeplinite de instanța de fond și de apel, ulterior actelor nule. Un alt aspect învederat de recurentă este acela că, într-un raport juridic dintre un arendator și un arendaș, arendatorul are calitate de fermier de proprietar al terenului lucrat de arendaș, iar arendașul și reprezentanții săi legali au calitate de prestatori de servicii agricole. Pentru serviciile prestate, aceștia din urmă sunt plătiți în natură de arendator - încasează atât arenda cât și subvențiile aferente terenului lucrat în arendă. Prin urmare, ei încasează o plată dublă pentru același serviciu prestat, obținând foloase materiale injuste în dauna tuturor proprietarilor arendatori. Este criticată decizia instanței de apel în sensul că, prin aceasta,netemeinic și nelegal a fost respinsă cererea de mărire pretenții, care nu este considerata acțiune noua. În opinia recurentei, prin această dispoziție a instanței s-au încălcat dispozițiile art. 20 alin. (5) lit. a), lit. b), lit. c) C. proc. pen., precum și prevederile art. 1.1381 pct. l-3 și art. 1385 pct. 1-4 din C. civ. În opinia recurentei reclamante, este neîntemeiată aprecierea instanței de apel în sensul că această parte nu are calitate de fermier, nefiind dovedită cu înscrisuri autentice. De asemenea, se consideră nefondată aprecierea că reclamanta nu are calitate de unic proprietar; deși în Titlul de Proprietate 1399-44905 figurează, alături de titularul G., și numitul H. acesta din urmă este numai aparent erijat în titular pentru că a fost despăgubit anterior anului 1948 și nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate. Prin renunțare la moștenire, a fost descărcat de toate obligațiile. Afirmă recurenta că este dovedită calitatea sa de unic proprietar cu acte autentice, valabile juridic. Se mai afirmă că aprecierea potrivit căreia recurenta nu are calitate de fermier, neavând astfel dreptul sa primească subvenții, este lipsita de temei juridic și contrară dispozițiilor Legii nr. 1/2004. Aceasta în contextul în care intimații nu sunt în măsură să prezinte un titlu de proprietate. În ce privește calitatea reclamantei recurente de unic proprietar asupra terenului în suprafața de 4,90 ha înscrisă în Titlul de proprietate nr. x - 44905, se arată că este dovedită cu următoarele înscrisuri: Certificat de moștenitor nr. S.369/1981 emis de Notariatul de Stat Dolj; Certificat de unic moștenitor nr. 147/2012 emis de BNP I.; Certificat de atestare fiscala nr. x/09.05.2011 eliberat de primăria Calopar; Note de plată - Creanțe bugetare A.; Adeverințele nr. x/1999 și y/1999 eliberate de Primăria Calopar; Registre Agricole și de ROL nominal unic pe anii 1992-2019 eliberate de primăria Calopar; Certificat de producător agricol Seria x nr. x din 03.07.1995 eliberat de Primăria Calopar; Adresa nr. x/16.12.2016 comunicată de APIA. În același sens sunt invocate și hotărârile pronunțate în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Segarcea. Susține recurenta că, prin hotărârea data în prezentul dosar, a fost prejudiciata cu suma de 4.745.738 RON - prejudicii din subvenții APIA care se cuvin fermierilor proprietari - pentru că nu s-a verificat dacă arendașii îndeplinesc cerințele legale spre a avea calitatea de fermieri, respectiv dacă dețin titlu de proprietate prin care să fi dobândit o atare calitate. Mai relevă recurenta faptul că în mod abuziv, ilicit și imoral, primăria a dispus arendarea suprafeței de 4,90 ha, pe care le-a înscris în Registrul Agricol întocmit pe numele arendașului, unde i-a arogat acestuia o calitate mincinoasa de "fermier" (proprietar) asupra terenului proprietatea recurentei. Concomitent, arendașul a întocmit în fals contracte de arendă în care a inserat clauza că "arendatorul împuternicește pe arendaș sa ridice subvențiile". În baza acestei clauze, APIA i-a eliberat subvențiile aferente terenului proprietatea recurentei. Având în vedere situația anterior expusă precum și dispozițiile C. civ. potrivit cărora "Nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosință și nici lipsit în tot și nici în parte de capacitatea de exercițiu decât în cazurile prevăzute de Lege. Nimeni nu poate renunța nici în tot și nici în parte la capacitatea de folosință sau la cea de exercițiu", solicită recurenta să se constate atingerea adusă drepturilor sale de proprietar și să se dispună obligarea intimaților arendași, în solidar cu S.C. E. S.R.L., la repararea grabnică și integrală a prejudiciilor materiale și morale cauzate prin comiterea faptelor arătate. Mai arată recurenta că invocă pe cale de excepție: "Lipsa dreptului primarului de proprietate sau a prerogativelor acestora, asupra suprafeței de 4,90 HA arendat societății E. S.R.L., fără drept; Lipsa calității primarului de proprietar sau de moștenitor, asupra terenului înscris în TDP 1399 44905 autor J.; Lipsa dreptului primarului de a dispune asupra terenului proprietatea mea: arendare, concesionare, înstrăinare fără a deține o împuternicire, din partea subsemnatei, autentificata de notar; Nulitatea absoluta a înscrisului registru agricol întocmit pe numele arendașului pentru suprafața de 694 ha, unde i se aroga o calitate mincinoasă de "fermier" (proprietar) asupra acestei suprafețe; Nulitatea absolută a adeverinței nr. x/20.01.2014". Solicitarea subsecventă excepțiilor astfel invocate este în sensul de a se dispune: anularea tuturor actelor administrative elaborate de primăria Calopar prin care i-a arogat arendașului calitatea de fermier; anularea înscrisului Registru Agricol și a tuturor adeverințelor elaborate de primăria Calopar pe numele arendașului unde i se arogă o calitate de "fermier" (proprietar) asupra suprafeței de 694 ha; anularea tuturor contractelor de arendă, întocmite de arendaș, în frauda legii conținând la art. 3 lit. d) clauza mincinoasă arătată; radierea arendașului S.C. E. S.R.L. și a reprezentanților ei legali din Registrul Fermierului ținut de APIA; obligarea intimaților, în solidar cu societatea să returneze toate subvențiile ridicate și însușite; obligarea primăriei Calopar să elibereze recurentei și fiecărui arendator, înscrisurile necesare înscrierii în Registrul Fermierului ținut de APIA; interdicția pentru Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultura Dolj, să înscrie în Registrul Fermierului vreo persoană fizică sau juridică care nu justifică calitatea de proprietar. În continuare, recurenta reclamantă expune ample critici referitoare raportul de expertiză efectuat în speță, critici relative la modalitatea în care au fost făcute calculele ce au permis determinarea prejudiciului. 2. Prin cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă S.C. E. S.R.L., întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se susțin următoarele: Aprecierea instanței de apel în sensul că societatea pârâtă se face vinovată de fapta ilicită de a fi lucrat terenul aparținând reclamantei, fără deținerea unui titlu valabil, este într-o vădită contradicție cu Adresa din data de 20.07.2010 prin care reclamanta soma S.C. E. S.R.L. să continue contractul de arendă nr. x/2006, cu dumneaei în calitate de arendator. Instanța de apel, deși a reținut că în cauză nu se aplică novația contractului nr .x/2006, neexistând un act prin care reclamanta să-și fi asumat calitatea de arendator, nu a făcut niciun fel de mențiune cu privire la menționata adresă, ci s-a limitat la a reține că, pornind de la multitudinea plângerilor și acțiunilor formulate de către reclamanta A. începând cu anul 2012, se prezumă faptul că aceasta nu a mai dorit continuarea contractului de arendă nr. x. Ceea ce nu a avut vedere instanța de apel sunt tocmai soluțiile de respingere pronunțate cu privire la aceste plângeri și acțiuni. Conform raționamentului instanței de apel, simpla intenție a arendatorului de a desființa contractul, manifestata prin formularea de acțiuni în acest sens, este suficientă pentru desființarea contractului, soluțiile pronunțate de către instanța nemaiavând eficacitate juridică, iar continuarea de către societatea pârâtă a contractului, în spiritul soluțiilor pronunțate de către instanțele de judecata, ar echivala cu săvârșirea unei fapte ilicite, producătoare de prejudicii pentru reclamanta. Consideră recurenta că această motivare a instanței de apel este contradictorie, străina de natura pricinii dedusa judecații, dă o interpretare greșita normelor de drept general, și conduce la ideea inutilității actului de justiție atât timp cât soluțiile pronunțate de către instanțele de judecata sunt considerate practic fără relevanță. Se mai arată că instanța de apel nu a avut în vedere notificarea transmisa reclamantei prin intermediul executorului judecătoresc în cursul anului 2017, prin care S.C. E. S.R.L. îi solicita primeia să se prezinte în vederea intrării în posesie asupra terenului, notificare căreia reclamanta nu a înțeles să-i dea curs. Așadar, în condițiile în care S.C. E. S.R.L. încă din cursul anului 2017, pentru a pune capăt oricărui diferend cu reclamanta, i-a solicitat acesteia să reintre în posesia terenului, în condițiile în care reclamanta a fost notificată în repetate rânduri să-și ridice arendă aferentă contractului valabil nr. x, se susține că este absolut nelegală obligarea societății pârâte la plata de daune pentru perioada 2016-2018, instanța de apel pronunțând astfel o hotărâre care contravine principiului puterii de lucru judecat, având în vedere soluțiile instanțelor de judecată pronunțate anterior cu privire la același diferend. La data de 22.07.2021, reclamanta A. a depus o cerere de mărire întindere a pretențiilor sale, prin care a solicitat următoarele sume: - suma de 23.096.880 RON - despăgubiri, aferente perioadei 2016 - 2021, inclusiv cu titlul pierderi suferite din lipsa de folosință a terenului, care reprezintă câștigul pe care, în condiții obișnuite, ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsită. - suma de 14.235.414 RON despăgubiri reprezentând prejudicii din subvenții APIA aferente anilor 2016, 2017, 2018, 2019,2020, 2021.

Apărările formulate în cauză: La 13 ianuarie 2021, recurenta-reclamantă a depus întâmpinare la recursul promovat de pârâta S.C. E. S.R.L., prin care a solicitat respingerea căii de atac, ca nefondată. La 14 ianuarie 2021, intimatul-pârât B. a depus întâmpinare la recursul promovat de reclamantă, prin care a invocat, pe cale de excepție, nulitatea recursului și excepția autorității de lucru judecat, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, cu consecința menținerii hotărârii instanței de apel. La 24 ianuarie 2021, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare.

Procedura de filtru: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 11 mai 2021 completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 959 din 2 iunie 2020 și a încheierii din 14 iulie 2020, ambele pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, și de pârâta S.C. E. S.R.L. împotriva deciziei nr. 959 din 2 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și a fixat termen de judecată la data de 28 septembrie 2021, în ședință publică. I. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele și lucrările dosarului și la limitele impuse de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse: Cu titlu preliminar este necesar a fi subliniat că recursul reprezintă o cale de atac extraordinară a cărui trăsătură esențială este înscrisă în partea introductivă a art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., anume aceea că permite realizarea unui control judiciar limitat la aspectele de nelegalitate care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate prin pct. 1-8 al art. 488 8 alin. (1) din C. proc. civ. Alta limitare care este necesar a fi avută în vedere la soluționarea acestei căi de atac reiese din dispozițiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., normă conform căreia "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului". Raportat la litigiul pendinte - care a parcurs două grade de jurisdicție, respectiv judecata în primă instanță și în apel - hotărârea atacată cu recurs este cea pronunțată în apel, astfel încât controlul judiciar se impune a se realiza numai cu privire la judecata realizată de instanța de apel, neputându-se evalua în mod direct legalitatea hotărârii date în primă instanță. Pe de altă parte, este necesar a fi amintit principiul legalității căilor de atac, astfel cum este consacrat prin dispozițiile art. 457 alin. (1) din C.pr.cviv., normă conform căreia "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei". În lumina exigențelor care rezidă din menționatele reglementări legale imperative, instanța de recurs nu poate analiza nici cereri noi formulate direct în recurs și nici aspecte pe care părțile ce promovează această cale de atac înțeleg să le invoce cu depășirea limitelor în care este permis controlul judiciar, respectiv acele critici care tind a reliefa greșita interpretare a probelor sau lipsa de temeinicie a judecății realizate de instanța ierarhic inferioară Având în vedere aceste rigori legale ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte constată că nu pot fi forma suportul unei analize în această etapă procesuală criticile expuse de recurenți cu privire la modul în care instanța de apel a analizat probele (înscrisurile și raportul de expertiză), cele referitoare la situația de fapt stabilită în urma acestei analize a probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare și/sau cererile/pretențiile care depășesc obiectul litigiului astfel cum a fost configurat în fața primei instanțe. Aplicând aceste reguli de principiu în soluționarea recursurilor formulate în prezenta cauză, sunt de reținut următoarele: 1. Recurenta reclamantă a depus, în etapa recursului, o cerere intitulată "cerere de mărire întindere pretenții", solicitând prin aceasta ca pârâții să fie obligați la plata de despăgubiri materiale pentru perioada 2016-2021 (la zi). Judecata în primă instanță a avut ca obiect pretenția formulată de reclamantă împotriva pârâților, de a fi obligați aceștia din urmă să îi plătească, în solidar, despăgubiri morale și despăgubiri materiale pentru prejudiciul cauzat prin lipsirea reclamantei de folosința unei suprafețe de 4,9 ha teren, în perioada 2015 - 2018. Soluția pronunțată de prima instanță asupra acestei pretenții a formulat obiect al controlului judiciar în apel, iar recursul pendinte este, așa cum s-a arătat, calea procedurală care permite exclusiv efectuarea unui control relativ la aspecte de nelegalitate a judecății realizate în apel. Cum, prin cererea de mărire a întinderii pretențiilor, recurenta tinde la obținerea de despăgubiri pentru o perioadă de 3 ani (anume: 2019, 2020 și 2021) care nu a format obiect al vreunei evaluări în apel, iar analiza unei asemenea pretenții ar presupune o evaluare de fond relativă la conduita pârâților în această respectiva perioadă (evaluare ce este evident distinctă de cea făcută în precedenta etapă procesuală, care a avut ca reper de judecată conduita manifestată de pârâți în intervalul de timp 2015-2018), trebuie reținut că noua solicitare formulată în fața instanței de recurs depășește limitele controlului judiciar pe care legea îl permite în această etapă, așa încât noua pretenție apare ca fiind contrară principiului legalității căilor de atac, deci nesusceptibilă de analiză în prezentul cadru procesual. Prevederile art. 20 alin. (5) din C. proc. pen., invocate de recurentă spre a susține admisibilitatea solicitării sale de majorare a pretențiilor în recurs, au un domeniu de aplicare limitat la acele acțiuni civile care se exercită în fața instanței penale alăturat acțiunii penale. Cum art. 20 menționat - intitulat "Constituirea ca parte civilă" - se regăsește în Titlul II al C. proc. pen. având denumirea "Acțiunea penală și acțiunea civilă în procesul penal", Capitolul II intitulat "Acțiunea civilă", este în afara oricărei îndoieli că norma se referă exclusiv la situațiile în care instanța penală are de soluționat o acțiune civilă care privește aspectele civile ale unei infracțiuni obiect al acțiunii penale cu care respectiva instanță este sesizată în principal. Relevante în acest sens sunt și prevederile art. 19 alin. (1) din același cod, conform cărora "Acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale." Nu în ultimul rând, trebuie amintită reglementarea de principiu care se regăsește în art. 1 alin. (1) C. proc. pen., al cărei conținut este următorul "Normele de procedură penală reglementează desfășurarea procesului penal și a altor proceduri judiciare în legătură cu o cauză penală." În condițiile în care prezenta acțiune a fost formulată printr-o cerere de chemare în judecată adresată direct instanței civile, menționatele reglementări speciale și derogatorii nu pot fi reținute ca incidente, procedura după care se soluționează o atare cerere găsindu-și suportul normativ în C. proc. civ. în temeiul prevederilor art. 2 alin. (1) care stabilește că "(1)Dispozițiile prezentului cod constituie procedura de drept comun în materie civilă". În ce privește criticile susținute prin cererea de recurs formulată de recurenta reclamantă A., Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora în raport de considerentele care succed: Litigiul pendinte a fost declanșat prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. împotriva pârâților S.C. E. S.R.L., B., C. și D., cerere care conține (în urma precizărilor succesiv formulate de parte) solicitarea privind: obligarea pârâților la plata de despăgubiri - pe temeiul răspunderii civile delictuale - pentru lipsa de folosință asupra terenului cu suprafața de 4,9 ha în perioada 2015-2018 și revendicarea aceleași suprafețe de teren. Prima instanță a respins, ca neîntemeiată, cererea astfel formulată reținând: că reclamanta și-a dovedit calitatea de unică moștenitoare legală a defunctului G. iar numitul K. (fratele reclamantei) este persoană străină de succesiune prin neacceptare, conform Certificatului de calitate de moștenitor nr. 147/25.09.2012; că autorul G. a fost, alături de H., beneficiar al reconstituirii dreptului de proprietate funciară pentru suprafața de teren menționată în Titlul 1399-44905/27.08.1998, situată în com. Calopăr, jud. Dolj; că prin încheierea din data de 14.03.2016 pronunțată de Judecătoria Segarcea în dosarul penal nr. x/2015 s-a dispus desființarea totală a Contractului de arendare nr. x/19.09.2011 și a actului adițional nr. x la Contractul de arendare nr. x/01.08.2006, reținându-se că acestea sunt acte sub semnătură privată semnate în fals pentru K., la rubrica arendator; că instanța penală nu a putut stabili dacă semnătura respectivă a fost executată de C. sau de D.; că prin sentința civilă nr. 565/02.04.2015 pronunțată de Judecătoria Segarcea în dosarul nr. x/2012 a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de constatare a nulității absolute a contractului de arendare nr. x/01.08.2006 reținându-se că între cei doi descendenți ai lui G. a existat un acord privind folosirea terenurilor iar reclamanta nu a fost interesată de acestea cel puțin până în anul 2011; că există la dosar o adresă a reclamantei către administratorul societății agricole, prin care a arătat că nu solicită rezilierea contractului de arendare nr. x/01.08.2006 și că va avea calitatea de arendator, solicitând și să i se comunice data și locul de unde poate ridica renta cuvenită. Acestea au fost împrejurările de fapt în raport de care instanța fondului a constatat că nu există o ocupare abuzivă terenului de către pârâți, care să stea la baza răspunderii civile delictuale și că, dimpotrivă, reclamanta a avut o manifestare de voință în sensul însușirii calității de arendator (novație cu schimbare de creditor). Apelul exercitat de reclamantă împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță a fost admis, cu consecința schimbării sentinței apelate în sensul că: a fost respinsă acțiunea îndreptată împotriva pârâților persoane fizice ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesual pasivă și a fost obligată pârâta societate comercială să plătească reclamantei despăgubiri în cuantum de 5789,5 RON. Pentru a statua cu privire la lipsa calității procesual pasive a pârâților persoane fizice, a reținut instanța de prim control judiciar că reclamanta a invocat, în fundamentarea cererii întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, producerea unui prejudiciu prin încheierea în fals a contractului de arendă nr. x/2011 și a actului adițional nr. x/19.09.2011 la contractul de arendă nr. x/2006. Prin raportare la obiectul cererii astfel deduse judecății, calitate procesual pasivă pot avea persoanele care au săvârșit fapta ilicită, mai precis persoanele care au săvârșit fapta de fals în legătură cu actele juridice menționate sau cele care au profitat de utilizarea acestora în circuitul civil. În condițiile în care reiese, din actele dosarului, că nu a fost posibilă identificarea persoanei care a executat (în locul numitului K.) semnătura la rubrica "arendator", obligată în raportul juridic dedus judecății poate fi numai persoană care, folosindu-se de înscrisurile declarate false și desființate de instanță, a obținut recolte de pe terenul în litigiu și a primit subvenții APIA pentru cultivarea lui, persoană care este pârâta S.C. E. S.R.L.. Tot în legătură cu excepția lipsei calității procesual pasive a celor trei pârâți persoane fizice, a reținut instanța de apel că reclamata a precizat în cererea de apel că a înțeles să cheme în judecată acești pârâți doar în calitate de reprezentanți ai societății comerciale, iar nu în nume propriu. Relativ la criticile din apel privind nesancționarea de către instanța fondului a depunerii tardive a întâmpinării formulate de pârâtul B., a reținut instanța de prim control judiciar că sunt fondate. Consecutiv constatării astfel făcute, instanța de apel a reținut că neaplicarea (la prima instanță) față de acest pârât a sancțiunii decăderii din dreptul de a depune întâmpinare nu este de natură a atrage nulitatea actelor procedurale întocmite ulterior formulării respectivei întâmpinări întrucât excepțiile ce fuseseră invocate de pârât nu au avut vreo înrâurire asupra cauzei iar proba cu interogatoriul reclamantei - solicitată prin aceeași întâmpinare - nu a fost încuviințată și administrată. De asemenea, s-a reținut că înscrisurile depuse de pârât în proces sunt aceleași pe care reclamanta însăși le-a administrat. În acest context, s-a constatat că reclamanta nu a suferit vreo vătămare în planul drepturilor procesuale pentru ca, în conformitate cu prevederile art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., să se constate nulitatea actelor de procedură afectate de neregularitate. Cât privește soluția asupra fondului litigiului, instanța de apel a reținut că are natura unei fapte ilicite conduita pârâtei persoane juridice, de a exploata terenul reclamantei în condițiile în care nu încheiase cu aceasta un contract valid iar reclamanta a întreprins numeroase demersuri - de a sesiza organelor penale si instanțele civile - care sugerau dezacordul acesteia de a încredința exploatarea terenului către societatea comercială. Pentru a stabili întinderea despăgubirilor cuvenite, s-a avut în vedere că titlul de proprietate nu atestă calitatea de unic proprietar a reclamantei, așa cum aceasta a afirmat, ci calitatea de coproprietar (celălalt coproprietar fiind numitul H.). Având în vedere aceste coordonate ale litigiului, care au fost expuse rezumativ pentru a se asigura claritatea analizei asupra criticilor formulate de recurenta reclamantă, Înalta Curte constată că: În debutul cererii de recurs, a precizat recurenta reclamantă că "obiectul judecății prezentului dosar este acțiune civilă exercitată în cadrul procesului penal având ca obiect tragerea la răspundere civilă a delictuală a persoanelor responsabile (…)". Descrierea în acest mod a demersului procesual întreprins în prezenta cauză este esențial eronată, fiind consecința ignorării nu doar a faptului că litigiul pendinte este unul de drept comun - inițiat/declanșat în fața instanței civile printr-o cerere de chemare în judecată pe care reclamanta a formulat-o potrivit principiului disponibilității ce este specific procesului civil -, ci și a trăsăturilor speciale pe care trebuie să le aibă o acțiune civilă formulată în cadrul procesului penal în raport de rigorile impuse prin art. 1 și art. 19-20 din C. proc. pen. (de principiu, procesul penal declanșându-se din oficiu și fiind o premisă necesară pentru formularea unei acțiuni civile "în cadrul procesului penal") Prin urmare, trebuie reținut că acțiunea pendinte este o acțiune civilă supusă reglementărilor care interesează procesul civil, iar aceste reglementări nu pot fi complinite sau înlăturate de cele din C. proc. pen. atâta vreme cât nu este îndeplinită cerința esențială de a se fi formulat acest tip de acțiune în cadrul unui proces penal preexistent. Decurge, din această constatare, că nu pot constitui fundament al controlului de legalitate a deciziei recurate acele reglementări apartenente C. proc. pen. (anume: art. 19, 20,32, 36, 56, 57 și 185) pe care recurenta reclamantă le evocă drept unele încălcate de instanța de apel. Susținerea din memoriul de recurs în sensul că procesul a fost soluționat fără a se fi intrat în cercetarea fondului, pentru că era necesară administrarea de noi înscrisuri, reprezintă o reiterare a solicitării (intitulate de parte) de probatorii pe care partea a formulat-o în scris și a și susținut-o oral în fața instanței de apel. Respectiva cerere a fost analizată și a fost soluționată de instanța de prim control judiciar în sensul că nu reprezenta o veritabilă cerere de probatorii ci una prin care se tindea la introducerea în cauză a unor alte persoane decât cele care au stat în proces la judecata în primă instanță, iar o atare măsură procesuală era inadmisibilă în apel. Evaluarea astfel făcută de instanța de apel (în privința cererii pe care recurenta reclamantă o formulase) ilustrează exercitarea atributelor ce îi sunt conferite prin art. 22 alin. (1) și (4) coroborat cu art. 255 din C. proc. civ., anume acelea de a da cererilor părților corecta calificare juridică și de a încuviința, dintre probele propuse, numai pe acelea care au aptitudinea de a duce la soluționarea litigiului concret dedus judecății. Altfel spus, instanța de apel a pronunțat o soluție în privința la solicitării reclamantei recurente de a se dispune obligarea Primăriei Calopar și a APIA (persoane juridice străine de proces) la a depune înscrisuri care au stat la baza acordării subvențiilor pentru activități agricole în favoarea pârâtei S.C. E. S.R.L., iar în recurs se reiterează doar necesitatea administrării acelorași înscrisuri ca unele utile pentru soluționarea pe fond a cauzei. Or, în condițiile în care recurenta nu indică o eroare de judecată survenită la dispunerea acestei măsuri, trebuie reținut că lipsește suportul critic necesar al unui control de nelegalitate punctual și concret, posibil a se realiza cu respectarea rigorilor imperativ stabilite prin dispozițiile art. 488 din C. proc. civ. Trebuie subliniat, în acest punct al analizei, că soluția pronunțată în apel este una care evocă în mod neechivoc fondul pricinii atâta vreme cât conține dispoziția (și considerentele) ce relevă dreptul reclamantei recurente de a primi despăgubiri de la societatea comercială pârâtă pentru lipsa de folosință asupra unei părți a terenului indicat prin cererea de chemare în judecată. Împrejurarea că pretențiile reclamantei nu au fost admise în coordonatele pretinse prin cererea de chemare în judecată (astfel cum a fost precizată succesiv în primă instanță) are semnificația unei aprecieri în sensul că prin probatoriul propus și încuviințat ca fiind pertinent și concludent cauzei nu a fost demonstrată temeinicia tuturor acestor pretenții, dar și că judecata în apel a fost realizată cu respectarea principiului general de drept potrivit căruia devoluțiunea poartă numai asupra a ceea ce s-a judecat în primă instanță (tantum devolutum quantum iudicatum), iar nu semnificația că instanța nu ar fi analizat fondul pricinii, cum eronat susține recurenta. Este vădit nefondată susținerea recurentei reclamante în sensul că, prin soluția adoptată, instanța de apel ar fi "acoperit": lipsa calității arendașilor de proprietari (fermieri) asupra suprafeței de 694 ha teren arabil care include și suprafața de 4,9 ha aflată în litigiu; lipsa dreptului intimaților arendași de proprietari asupra aceluiași teren de 694ha, înscrisă în Registrul Agricol; lipsa dreptului intimaților arendași de a fi înscriși în Registrul Fermierului ținut de APIA; lipsa dreptului arendașilor de a primi subvenții; lipsa dreptului arendașilor de a obține o plată dublă constând în arendă și subvenții din partea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (în continuare APIA). Raportat la petitul cererii de chemare în judecată (incluzând și precizările ulterioare care au vizat cuantumul despăgubirilor solicitate de la pârâți) și ținând seama de faptul că judecata în apel este una care trebuie să respecte limitele devoluțiunii stabilite prin principiul de drept menționat anterior - principiu care își găsește expresie normativă în prevederile art. 478 alin. (1)-(3) din C. proc. civ. -, în speță, instanța de apel nu era legal învestită spre a se pronunța cu privire la aceste ultime aspecte evocate de reclamantă. Prin urmare, nu se poate reține că s-ar fi validat asemenea pretinse neregularități prin soluția pronunțată asupra căii de atac devolutive. Reiterarea, de către recurenta reclamantă, a unor excepții despre care afirmă că au fost greșit soluționate de instanțele de fond și de apel nu poate constitui suportul unui control de nelegalitate specific recursului. Respectivele susțineri/excepții au format obiect al unei statuări jurisdicționale iar asemenea statuări pot fi reformate numai prin intermediul unei control judiciar declanșat și susținut în condițiile legii. Or, câtă vreme recurenta nu indică vreun aspect de nelegalitate cu privire la modalitatea în care instanța de apel a analizat și s-a pronunțat relativ la susținerile pe care partea le intitulează "excepții", nu se oferă instanței de recurs suportul juridic necesar spre a verifica, în coordonatele impuse de art. 488 din C. proc. civ., legalitatea hotărârii atacate. Se poate constata cu ușurință, lecturând comparativ cererea de apel și considerentele deciziei recurate, că instanța de prim control judiciar a analizat acele critici care priveau modalitatea în care prima instanță soluționase anumite excepții procesuale iar alte critici denumite de parte "excepții" au fost calificate ca probleme care țin de fondul cauzei și au fost analizate corespunzător acestei calificări. Ținând seama de exigențele art. 479 alin. (1) din C. proc. civ. - conform căruia "Instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de prima instanță" -, atâta vreme cât cererea de apel nu conținea critici relative la modul de tranșare a tuturor argumentelor pe care partea reclamantă le-a susținut la judecata în primă instanță sub denumirea de excepții, nu se poate vorbi de o omisiune a instanței de apel de a se pronunța asupra vreunui asemenea incident procesual, această instanță având a se pronunța numai cu privire la chestiunile evocate prin cererea/memoriul de apel. Prin urmare, nu se poate reține - din perspectiva motivului de recurs reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. - că instanța de prim control judiciar ar fi omis să se pronunțe în limitele învestirii sale. Relativ la situația procesuală a pârâtului B., recurenta invocă (sub forma reiterării în recurs) decăderea din dreptul de a depune întâmpinarea, neobservând că instanța de apel chiar a constatat incidența acestei sancțiuni procesuale în privința întâmpinării depuse la judecata în primă instanță. A reținut, însă, că decăderea pârâtului din dreptul de a îndeplini acest act de procedură nu atrage nulitatea actelor procedurale ulterior îndeplinite în proces, expunând și motivele pentru care acestea din urmă își păstrează valabilitatea. Or, recurenta nu relevă vreun viciu de nelegalitate a acestei dezlegări date prin decizia recurată, spre a putea forma obiect de analiză în cadrul recursului pendinte. Pretinsa încălcare a autorității de lucru judecat a încheierii din data de 14.03.2016 pronunțată de Judecătoria Segarcea nu se constituie într-o excepție cu aceste valențe juridice în condițiile în care nu se invocă o abatere aptă a se circumscrie coordonatelor conferite acestei excepții procesuale prin art. 431 alin. (1) din C. proc. civ. (anume: neobservarea unei hotărâri pronunțată într-un alt litigiu având aceleași părți, obiect și cauză). Prin argumentele circumscrise acestei critici, recurenta relevă necesitatea de a fi valorificat efectul pozitiv al lucrului judecat, anume faptul că prin încheierea menționată au fost desființate două convenții prin care societatea pârâtă dobândea dreptul de a exploata terenul în litigiu în calitate de arendaș. În condițiile în care cererea de chemare în judecată a avut ca situație premisă tocmai desființarea celor două acte juridice, din aceasta decurgând invocata exploatare fără drept a terenului de către pârâți, evaluarea relativă la efectele respectivei hotărâri judecătorești reprezenta o chestiune esențială pentru judecata pe fond a cauzei, fiind judicios tratată de instanța de apel ca un aspect care interesează situația de fapt (adică fondul pricinii). În acest punct al analizei trebuie subliniat că instanța de apel a dat încheierii de ședință din data de 14.03.2016 a Judecătoriei Segarcea chiar efectul pe care recurenta îl susține, anume acela de a demonstra/dovedi lipsa, în perioada 2016 -2018, a unui raport juridic specific materiei arendei și, implicit, lipsa dreptului societății pârâte de a folosi terenul pentru care se încheiaseră cele două convenții desființate ca false. Situația de fapt astfel stabilită a constituit suportul reținerii existenței tuturor elementelor (adică: fapta ilicită, prejudiciul suferit de reclamantă, vinovăția pârâtei și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu) necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale. Prin urmare, nefiind vorba de o critică adusă modului în care instanța ierarhic inferioară a valorificat statuările hotărâri penale anterioară, nu se poate reține incidența motivului de recurs reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. Excedează limitelor procesului civil pendinte orice analiză relativă la caracterul infracțional pe care recurenta îl atribuie conduitei pârâților. De aceea, nu vor fi analizate amplele și repetatele considerații expuse de recurentă relativ la eventualul caracter de infracțiune al faptelor de exploatare a terenului în regim de arendă și/sau la consecințele pe care o atare natură a faptelor respective ar fi atr