ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2936/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

SC V. SA din București a făcut

contestație împotriva sumei de 7.814.000 lei, reprezentând taxa judiciară de

timbru stabilită de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. 222/2001.

Direcția Generală de Soluționare a

Contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, prin decizia nr. 902

din 20 iunie 2001, a respins contestația cu motivarea că apelanta a solicitat

exonerarea de plata penalităților, în sumă de 299.555.111 lei, acțiune

evaluabilă în bani, fiind aplicabile prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr.

146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

SC V. SA a contestat această

decizie, iar Curtea de Apel Galați, prin sentința civilă nr. 205 din 25

septembrie 2001, a respins ca nefondată acțiunea, apreciind că reclamanta nu a

făcut dovada existenței unui drept protejat printr-o normă de ordine publică,

iar cu privire la excepția de necompetență materială de a soluționa pricina,

aceasta ar fi trebuit invocată și soluționată de organele Ministerului

Finanțelor.

Împotriva acestei soluții, a

declarat recurs SC V. S.A., criticând-o pentru nelegalitate, întrucât excepția

de necompetență fiind ridicată în fața instanței, Curtea de Apel Galați nu s-a

pronunțat în cauză.

Cu privire la timbrajul excepției

autorității de lucru judecat, se arată că instanța a apreciat în mod eronat că

excepția invocată are echivalentul în lei - 299.555.111 lei, considerând greșit

că timbrajul se face la această valoare.

Recursul este fondat pentru

următoarele considerente:

Curtea Constituțională, prin Decizia

nr. 127 din 27 martie 2003, soluționând excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 13/2001 privind soluționarea

contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de

impunere, întocmit de organele Ministerului Finanțelor Publice, a admis

excepția și a constatat că acest text este neconstituțional, în măsura în care

se referă și la taxele judiciare de timbru stabilit de instanțele

judecătorești.

S-a reținut că prin Legea nr.

146/1997 au fost prevăzute cuantumul și modul de stabilire a taxei judiciare de

timbru, iar respectarea acestor prevederi legale se verifică de instanța

judecătorească la primirea acțiunii ca o măsură administrativă și de completul

de judecată, prin încheiere, după înregistrarea acțiunii. Soluționarea unui eventuale

contestații privind modul de stabilire de către instanța judecătorească a

obligației de plată și a cuantumului taxei judiciare de timbru constituie, fără

îndoială, un act de înfăptuire a justiției.

Aplicarea în concret a textului de

lege criticat poate duce la situații în care organul administrativ, învestit cu

soluționarea contestației, să exercite anumite atribuții care țin de competența

exclusivă a instanței de judecată.

Curtea a reținut că art. 125 din

Constituție nu se referă la structura organizatorică a sistemului judiciar din

România, ci acesta statuează asupra principiului separației puterilor în stat,

din care rezultă că justiția se realizează exclusiv prin autoritatea

judecătorească, în a cărei competență intră Curtea Supremă de Justiție și

celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

Prerogativa legiuitorului de a

stabili competența și procedura de judecată, este prevăzută de art. 125 alin.

(3) din Constituție. Prin nici o lege, însă, nu se poate stabili și înlătura,

prin extindere sau restrângere, o competență a unei autorități, dacă o asemenea

acțiune este contrară dispozițiilor și principiilor Constituției.

Nici o autoritate a administrației

nu poate controla, anula ori modifica o hotărâre a unei instanței

judecătorești, în legătură cu activitatea de judecată. Prin urmare, darea în

competența organelor Ministerului Finanțelor Publice, a soluționării

contestațiilor împotriva modului de stabilire, de către instanța

judecătorească, a taxei judiciare de timbru, este contrară principiului

separației puterilor în stat și în mod direct, dispozițiilor art. 125 alin. (1)

din Constituție.

Având în vedere cele de mai sus

expuse, se va admite recursul, se va modifica sentința atacată și, în fond, se

va admite acțiunea și va fi anulată decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC V.

SA, București împotriva sentinței civile nr. 205 din 25 septembrie 2001 a

Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ.

Modifică sentința atacată. Admite

acțiunea formulată de SC V. SA București și anulează decizia nr. 902 din 20

iunie 2001 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din

cadrul Ministerului Finanțelor Publice.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 septembrie 2003.