DEMIR AND OTHERS v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly inadmissible
DEMIR AND OTHERS v. TURKEY (CtEDO, 2006)
DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 30229/02 de Rıfat DEMİR și alții împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 21 martie 2006 în calitate de Cameră compusă din: J.-P. Președintele Costa A.B. Baka Cabral Barreto Türmen Butkevych Jočienė Popović, judecători și grefierul Secțiunii Dolle Având în vedere cererea depusă la 6 iunie 2002, după ce a deliberat, hotărăsc după cum urmează: FACTELE Reclamanții, MM. Rıfat Demir, Mehmet Garip Özer și Ahmet Șahin, sunt resortisanți turci născuți în 1973, 1967 și, respectiv, 1971. Reclamanții sunt în prezent în închisoare. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl M. Özbekli, un avocat practicant în Diyarbakır. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează: La 3 decembrie 2001, reclamanții au fost arestați de ofițeri de poliție din filiala antiterrorism a Direcției de Securitate din Diyarbakır și au fost arestați sub suspectul de aderare la Hezbollah. La 7 decembrie 2001 au fost aduse în fața unui singur judecător al Curții de Securitate de Stat, care a ordonat detenția reclamanților în reținere. Reclamanții au fost plasați în închisoarea Diyarbakır. La 8 decembrie 2001, la cererea guvernatorului statului de regiune de urgență și a procurorului public, în conformitate cu art. 3 litera (c) din Lege-Decret nr. 430, care le-a permis să ia măsuri suplimentare în cadrul statului de urgență, un singur judecător la Curtea de Securitate de Stat a autorizat returnarea reclamanților din închisoare la sucursala antiterrorism a Direcției de Securitate din Diyarbakır pentru interogatoriu suplimentar pe o perioadă de maximum zece zile. La o dată neespecificată, procurorul public a depus o declarație de acuzație împotriva reclamanților la Curtea de Securitate de Stat Diyarbakır și a solicitat pedeapsa de moarte împotriva acestora, în conformitate cu art. 146 din Codul Penal. În cadrul audierii din 12 martie, 30 aprilie și 11 iunie 2002, reclamanții au formulat declarații în fața Curții de Securitate de Stat din Diyarbakır, în care au refuzat legătura cu Hezbollah. În momentul material, două decrete principale privind zona Turciei de Sud-Est au fost adoptate în conformitate cu Legea privind starea de urgență (Legea nr. 2935 din 25 octombrie 1983). Legea nr. 285 (10 iulie 1987) a instituit o guvernare pentru starea de urgență în anumite zone din Sud-Est. În conformitate cu dispozițiile art. 4 lit. (b) și (d) din prezentul decret, întreaga forță de poliție și gendarmerie au fost la dispoziția guvernatorului zonei. Legea nr. 430 (16 decembrie 1990) a consolidat competențele guvernatorului. art. 3 litera (c) prevede că, în urma unei propuneri ale guvernatorului sau a unei cereri ale procurorului public, precum și prin decizia unui judecător, persoanele în custodie ar putea fi eliminate din închisoare pentru interogatoriu pentru o durată de maximum zece zile. Persoanele în cauză ar putea solicita un examen medical la părăsirea închisoarei și, din nou, la întoarcerea lor. art. 8 din Lege-Decret nr. 430 din 16 decembrie 1990 prevede următoarele: „Nici o responsabilitate penală, financiară sau juridică nu poate fi reclamată împotriva guvernatorului regional de urgență sau a unui guvernator provincial într-o regiune de urgență în ceea ce privește deciziile sau actele legate de exercitarea competențelor pe care le le-a fost încredințată prin prezentul decret, și nici o cerere nu va fi adresată autorității judiciare în acest scop. Acest lucru nu aduce atingere drepturilor persoanelor fizice de a susține o indemnitate de la stat pentru daunele suferite de acestea fără justificare.” Din 30 noiembrie 2002, starea de urgență care a fost în vigoare în ultimele două provincii din sud-estul Turciei (Diyarbakır și Șırnak) a fost ridicată permanent. Prin urmare, Lege-Decret nr. 430 a încetat să se aplice începând cu acea dată. COMPLAINTS Reclamanții se plâng în conformitate cu art. 3 din Convenție că au fost supuși unui tratament nedrept în custodie de poliție. Invocând art. 5 §§ 3, 4 și 5 din Convenție, susțin că, după detenția lor retrasă, au fost returnați în direcția de securitate pentru interogatoriu în temeiul Legii-Decret nr. 430, că nu au avut un remediu eficace pentru a contesta licența și lungimea deținerii lor, deoarece a fost obligat să fie respins în temeiul acelașiui decret, și că nu au avut dreptul la compensare pentru încălcarea prezentului articol. Reclamanții se plâng în conformitate cu art. 5 § 3, 4 și cu art. 5 din Convenția privind licența și durata deținerii lor la directorul securității, absența unui remediu eficace prin care ar fi putut contesta detenția lor și lipsa dreptului de compensare în acest sens. Curtea consideră că, pe baza dosarului, nu poate determina admisibilitatea acestor plângeri și că, prin urmare, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, este necesar să se anunțe aceste plângeri guvernului contestat. Reclamanții susțin în temeiul articolului 3 din Convenție că au fost supuși de maltrat în custodia de poliție. Curtea remarcă că aceste acuzații sunt declarate într-un mod foarte general și constată că reclamanții nu au descris în acest sens condițiile în care au fost tratați în mod nepotrivit sau furnizat vreo dovadă, cum ar fi rapoarte medicale. Prin urmare, Curtea constată că nu există dovezi în fața acesteia pentru a sugera că reclamanții au fost supuși unor tratamente necorespunzătoare articolului 3 din Convenție, care rezultă că această parte a cererii este nefondată și trebuie respinsă ca fiind în mod evident fondată, în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să se suspende examinarea plângerilor reclamanților cu privire la legalitatea și lungimea deținerii lor în custodie de poliție, absența unui remediu eficace prin care acestea ar fi putut contesta această detenție și incapacitatea lor de a obține compensații; declara restul cererii inadmisibil. Dollé J.-P. Președintele grefierului Costa