ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 491/2003

R  O  M    N  I  A

Decizia nr.491

Dosar nr.2894/2002

S-a luat în examinare recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva

deciziei penale nr.1146  din 22 octombrie 2002 a Curții de Apel Craiova, privind

pe inculpatul N.A.

S-a prezentat inculpatul, aflat în stare de arest, asistat

de av. R.N., apărător desemnat din oficiu.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Procurorul a susținut recursul în anulare, astfel

cum a fost formulat în scris și depus la dosar, solicitând admiterea lui.

Apărătorul inculpatului

a pus concluzii de respingere, ca inadmisibil a recursului în anulare, deoarece

în speță a fost atacată cu recurs în anulare o hotărâre ce are autoritate de lucru

judecat, având în vedere că prin sentință s-a pronunțat deja o hotărâre de reabilitare

a inculpatului.

Inculpatul în ultimul cuvânt, a arătat că este de acord

cu susținerile apărătorului său.

C  U  R  T  E  A,

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.657 din 22 decembrie 1998 Judecătoria

Călărași i-a condamnat pe inculpații :

- N.A.

la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.208,209 lit.a,g,i

din Codul penal, cu aplicarea art.37 lit.b din Codul penal ;

- N.I.

la pedeapsa de 3 ani și 6 luni

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de

art.208,209, lit.a,g,i din Codul penal ;

- V.G.

la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art.197 din Codul penal ;

- B.A.

( la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art.221 din Codul penal.

S-a făcut aplicarea art.71,64 din Codul penal pentru toți

inculpații.

În baza art.88 din Codul penal, s-a dedus din durata pedepsei

aplicate inculpatului N.I., reținerea preventivă de o zi, din data de 10 iunie

1998.

S-a constatat recuperat prejudiciul în sumă de 12.000.000 lei,

produs părții civile Moara

„S.B.” precum și prejudiciul

în sumă de 46.000.000 lei produs părții civile A.I., inculpații au fost

obligați în solidar la plata sumei de 1.500.000 lei către partea civilă A.I.,

plus dobânzile acordate de BCR, calculate de la 22 decembrie 1998, până la

achitarea debitului.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în

fapt următoarele:

În luna februarie 1998, inculpatul B.A., cunoscând că în incinta

părții civile Moara „S.B.” se păstrează o sumă mare de bani, i-a propus

coinculpatului V.G. să găsească pe cineva care să pătrundă în interior și să

sustragă banii.

În noaptea de 10/11 martie 1998, inculpații V.G., N.A., N.I.,

împreună cu coinculpatul R.L., au hotărât să pătrundă în incinta părții civile,

însă observând că aceasta era păzită, au renunțat, punând în aplicare acest

plan, în noaptea următoare.

Astfel, N.A., R.L. și N.I., au pătruns prin efracție în incinta

părții civile, sustrăgând 52.000.000 lei pe care i-au împărțit în mod legal,

dându-i și inculpatului B.A., suma de 4.400.000 lei, întrucât le furnizase

informația referitoare la existența banilor .

V.G. care a renunțat să participe la sustragerea banilor, după

comiterea faptei mai sus-descrise, i-a amenințat pe inculpații N.I., N.A. și R.L.,

că îi va denunța organelor de poliție, dacă nu-i  predă suma de 20.000.000 lei.

Inculpații, i-au predat lui V.G., suma pretinsă.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații N.I., B.A.,

N.A. și V.G., solicitând reducerea pedepselor.

Inculpatul B.A. a solicitat schimbarea modalității de executare

a predepsei, cu motivarea că a achitat suma de 4.400.000 lei, primită pentru

informațiile oferite celor care au sustras din incinta părții civile întreaga

sumă de 50.000.000 lei.

Prin decizia penală nr.256 din 18 aprilie 2000 Tribunalul a

admis apelul declarat de inculpatul B.A., schimbând modalitatea de executare a

pedepsei închisorii cu executarea acesteia la locul de muncă, în temeiul art.86

7

din Codul penal.

Prin aceeași hotărâre s-a înlăturat obligarea inculpatului la

plata despăgubirilor datorate părții civile, în solidar cu ceilalți inculpați.

Au fost respinse apelurile  celorlalți inculpați.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe

lângă Tribunalul Olt și inculpații N.A., N.I. și V.G.

În recursul său, Tribunalul Olt a solicitat casarea hotărârii

atacate și menținerea hotărârii primei instanțe, cu motivarea că s-a făcut o

greșită individualizare a modalității de executare stabilită față de inculpatul

B.A.

În apelul lor, inculpații N.I. și V.G. au solicitat reducerea

pedepselor aplicate, iar inculpatul N.A. a susținut că în mod greșit s-a

reținut în sarcina sa starea de recidivă, întrucât prin sentința penală nr.295

din 11 iulie 2001 a Judecătoriei Călărași, a fost reabilitat judecătorește,

față de pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.301 din 4

octombrie 1990 a aceleiași instanțe.

Prin decizia penală nr.1146 Curtea de Apel Craiova a admis

recursul parchetului de pe lângă Tribunalul Olt și inculpatul N.A.

S-a dispus casarea deciziei în ce privește inculpatul B.A.

menținând față de acesta sentința nr.657 din 22 decembrie 1998 a Judecătoriei

Călărași.

A fost casată decizia și sentința în ce privește inculpatul N.A.,

în sensul că au fost înlăturate dispozițiile art.37 lit.b din Codul penal,

menționând față de acesta cuantumul pedepsei, modalitatea de executare precum

și celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de ceilalți

inculpații.

A fost obligați inculpații la cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri, în temeiul art.409 și a art.410

alin.1 partea I pct.7 din Codul de procedură penală, Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, criticând-o în sensul că,

faptei săvârșite de inculpatul N.A., i s-a dat o greșită încadrare juridică a

faptei.

În

motivarea recursului în anulare, s-a reținut că din fișa de cazier judiciar,

rezultă că prin sentința penală nr.301 din 4 octombrie 1990 a Judecătoriei

Călărași, pronunțată în dosarul nr.2866/1990 definitivă prin nerecurare,

inculpatul N.A. a fost condamnat la 4 ani închisoare pentru complicitate la

infracțiunea de viol prevăzută de art.26 raportat la art.197 alin.2 lit.b din

Codul penal, inculpatul a fost arestat de la 8 august 1990, la 18 mai 2002,

când a fost liberat condiționat, având un rest de executat de 511 zile

închisoare (fila 113 din dosarul de urmărire penală și 26, 31 și 105 din

dosar).

S-a mai susținut că inculpatul a prezentat instanței de recurs,

sentința penală nr.295 din 11 iulie 2001 a Judecătoriei Călărași pronunțată în

dosarul nr.373/2001, definitivă prin neapelare, prin care s-a dispus

reabilitarea acestuia, rezultă că inculpatul a formulat cererea de reabilitare

la 4 iulie 2001, în condițiile în care împotriva sa fusese pusă în mișcare

acțiunea penală la 1 septembrie 1998 pentru infracțiunea de furt calificat

săvârșită la 11 martie 1998, în stare de recidivă prevăzută de art.37 lit.b din

Codul penal (filele 104 și 105 din dosarul instanței de recurs.

S-a arătat că din actele și lucrările dosarului nr.3731/2001 al

Judecătoriei Călărași, rezultă că instanța sesizată cu cererea de reabilitare

judecătorească nu a avut cunoștință de punerea în mișcare a acțiunii penale, împotriva

inculpatului, soluție în care era obligată, potrivit art.520 din Codul de

procedură penală, să suspende examinarea cererii până la soluționarea

definitivă a cauzei privitoare la noua învinuire. Pe de altă parte calculul

termenului de reabilitare prevăzut de art.135 lit.a din Codul penal de 6 ani,

începe de la 7 august 1994 și se împlinește la 7 august 2000.

S-a mai reținut în

motivarea recursului în anulare că, inculpatul săvârșind  la 11 martie 1998

până la împlinirea termenului de reabilitare, o nouă infracțiune intenționată

pentru care legea prevede o pedeapsă  mai mare de 1 an, aceasta este comisă în

stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art.37 lit.b din Codul penal.

S-a concluzionat că, recunoscând efectele hotărârii de

reabilitare judecătorească și înlăturând prevederile art.37 lit.b din Codul

penal, instanța de recurs a atribuit o încadrare juridică greșită faptei

săvârșită de inculpatul N.A.

Recursul în anulare nu este întemeiat, pentru considerentele ce

urmează:

Potrivit art.38 alin.2 din Codul penal la stabilirea stării de

recidivă nu se ține seama de condamnările pentru care a intervenit reabilitarea

sau  în privința cărora s-a împlinit termenul de reabilitare.

Raportând cauzei acest text de lege, se constată că în mod

corect, instanța de recurs a înlăturat aplicarea dispozițiilor art.37 lit.b din

Codul penal, referitor la recidiva postexecutorie deoarece inculpatul a fost

reabilitat judecătorește pentru pedeapsa de 4 ani închisoare pentru care fusese

anterior condamnat pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de viol.

Pe de altă parte, Judecătoria Călărași, care a dispus

reabilitarea judecătorească, a apreciat în mod corect, conform actelor depuse

la dosar, că în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.137 din Codul

penal deoarece din certificatul de cazier judiciar rezultă că inculpatul, în

cursul termenului de reabilitare nu a mai comis alte infracțiuni.

Această hotărâre a rămas definitivă la data de 23 iulie 2001,

împotriva sa nefiind exercitată nici o cale ordinară de atac.

În situația în care s-a descoperit că de fapt, inculpatul a

comis o altă infracțiune în cursul termenului de reabilitare, despre care

instanța nu a avut cunoștință la data pronunțării hotărârii de reabilitare

judecătorească, aceasta mai putea fi desființată prin exercitarea împotriva ei

în termen legal, a unei căi extraordinare de atac, respectiv a unui recurs în

anulare.

Cum nici această cale

extraordinară de atac nu a fost exercitată, sentința penală nr.295 din 11 iulie

2001 a Judecătoriei Călărași care a dispus reabilitarea judecătorească a

inculpatului N.A. pentru pedeapsa de 4 ani îmchisoare, pentru complicitate la

infracțiunea de viol, a dobândit autoritate de lucru judecătoresc.

Așa fiind, instanța de recurs, în mod corect a constatat că inculpatul

nu  a  comis  infracțiunea  de  furt  în  stare  de  recidivă

postexecutorie,

deoarece în cauză erau aplicabile dispozițiile art.38 din Codul penal.

Pentru aceste considerente, recursul în anulare se constată că

nu este întemeiat și urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D

E :

Respinge recursul în

anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție împotriva deciziei penale nr.1146 din 22 octombrie 2001 a

Curții de Apel Craiova, privind pe inculpatul N.A.

Onorariul de avocat, în sumă de 300.000 lei, pentru apărarea din

oficiu a intimatului inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 31 ianuarie 2003.