CtEDO 21.03.2006 Auto

DUBALAR v. RUSSIA

RESPONDENT
RUS
HOTĂRÂRE
21.03.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
DUBALAR v. RUSSIA (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 66471/01, de către Igor Ivanovich DUBALAR împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Catrică Secțiune), care a stat la 21 martie 2006 în calitate de Cameră compusă de: Sir Nicolas Bratza Președintele Casadevill Bonello Mariste Kovler Garlicki Borrego, judecători și dl M. O’Boyle Grefier având în vedere cererea depusă la 4 ianuarie 2000, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul respondent, deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, Igor Ivanovich Dubalar, este un național rus, care s-a născut în 1974 și trăiește în Magadan. Guvernul respondent este reprezentat de dl P. Laptev, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Procedura penală Reclamantul a lucrat ca polițist. La 10 aprilie 1997 a fost arestat pe suspect că a torturat un suspect până la moarte. Reclamantul a fost retras în custodia anterioară în centrul de instanție IZ-47/1 din Magadan. La 7 mai 1997 a fost acuzat oficial de infracțiune. La 30 mai 1997, autoritățile judecătorești au depus procesul la Tribunalul Orașului Magadan. În iunie 1997–mai 1999, reclamantul a depus o serie de plângeri la președinții orașului Magadan și instanțelor regionale. El le-a solicitat să-l elibereze în așteptarea procesului și să acceleze procedura. Din moment ce nu a fost primită nici un răspuns, reclamantul s-a plâns la consiliul de competențe judiciare. La 10 iunie 1999, consiliul a reamintit președinților necesitatea de a se asigura că cazurile penale sunt tratate prompt. Consiliul a indicat, de asemenea, că vor lua în considerare comportamentul birocratic din partea judecătorilor, în momentul evaluării lor. Audierea cazului a început în iulie 1999. La 4 august 1999, Curtea de Oraș Magadân a condamnat reclamantul și l-a condamnat la unsprezece ani și jumătate de închisoare. Reclamantul a apelat împotriva hotărârii. La 6 decembrie 1999, Curtea regională Magadan a anulat hotărârea și a remis cazul pentru un nou proces. Curtea a ordonat că reclamantul ar trebui să rămână în închisoare în așteptarea procesului. La 4 aprilie 2000, Curtea de Oraș Magadân a condamnat reclamantul și l-a condamnat la nouă ani și jumătate de închisoare. Reclamantul a interzis hotărârea. La 10 iulie 2000, Curtea regională Magadan a susținut hotărârea. Reclamantul a îndeplinit o parte din sentința sa și a fost eliberat în august 2003. Potrivit reclamantului, la 10 aprilie 1997 a fost plasat într-o celulă cu un om de 0,90 m cu 0,60 m. Nu a existat pat în celulă. A petrecut acolo nouă zile. În următorii trei ani a petrecut într-o celulă care a măsurat 6 În timp ce celula era ocupată de douăsprezece persoane, deținuții trebuiau să dorm pe rând. Unul dintre deținuții suferise de tuberculoză. Mersul zilnic durează doar o oră. Nu a fost furnizat nici un serviciu medical adecvat. Potrivit Guvernului, în timpul detenției anterioare, reclamantul a fost ținut în diferite celule. Guvernul a recunoscut că celulele au fost suprapopulate. În afară de faptul că condițiile sanitare ale celulelor au fost satisfăcătoare și corespunzător standardelor legale. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție că timpul petrecut în custodie la încarcerare a fost irazonabil și că, de asemenea, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, procedura penală a fost depășit de mult timp. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 că Curtea Orașului Magadân nu a fost imparțială și a susținut că instanța nu l-ar fi achitat niciodată pentru că ar fi fost echivalent cu recunoașterea că o persoană nevinovată a petrecut atât de mult timp în custodie. El s-a plâns în continuare în temeiul articolelor 13 și 17 din Convenție că legislația rusă nu prevede termenul de detenție în așteptarea procesului. Reclamantul s-a plâns, în plus, în conformitate cu art. 6 § 3 litera (d) din Convenție, că, în cursul reexaminării Tribunalului Orașului Magadân, nu a convocat experții criminaliști de audiere care au depus mărturie împotriva acestuia. În cele din urmă, reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 13 din Convenție, că nu avea nici o soluție eficace împotriva examinării nejustificate de lungă durată a cazului său de către instanțe. Curtea, având în vedere evenimentele care au avut loc după notificarea cererii, a fost dată guvernului rus și după ce și-au prezentat observațiile cu privire la admisibilitatea și meritul cauzei, consideră că nu trebuie să examineze prezenta cerere și că ar trebui să se aplice art. 37 § 1 din convenție. „1. În orice etapă a procedurii, Curtea poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în cazul în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să-și continue cererea; ... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii, dacă respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile acestuia.” În acest sens, Curtea constată că, la 25 mai 2004, Registrul a informat reclamantul într-o scrisoare că un anunț al cererii a fost transmis guvernului contestat. La 2 septembrie 2004, Registrul a trimis reclamantului observațiile guvernului cu privire la admisibilitatea și meritul cererii și l-a invitat să-și prezinte observațiile în răspuns până la 14 octombrie 2004. La 4 aprilie 2005, Curtea a informat reclamantul într-o scrisoare că nu a respectat termenele de prezentare a observațiilor sale și că, în absența unei cereri de prelungire a termenelor, Curtea ar putea concluziona că nu mai este interesat să urmărească cererea și să decidă să-l scoată din lista cauzelor. Reclamantul nu a răspuns. Registrul a trimis scrisoarea la 5 decembrie 2005. La 9 ianuarie 2006, Curtea a primit un anunț poștal cu semnătura reclamantului, recunoaștend primirea scrisorii Curții la 20 decembrie 2005. Curtea nu a primit corespondență suplimentară de la reclamant. În aceste circumstanțe, având în vedere art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, Curtea concluzionează că reclamantul a pierdut interesul în cererea sa și nu mai intenționează să-l urmărească în fața Curții. În plus, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) în amendă Curtea nu consideră nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită continuarea examinării cererii. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă cererea din lista de cazuri.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă