ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1146/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința atacată cu recurs,

sentința civilă nr. 13, pronunțată la data de 22 ianuarie 2003, în dosarul nr. 2/2002,

Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a

respins ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta SC I. SRL Botoșani,

pentru anularea actelor administrative emise de Ministerul Finanțelor Publice

și respectiv, Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani.

Pentru a pronunța această soluție, curtea

de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin procesul-verbal nr. 100 din 17

iulie 2001, încheiat de organul de control din cadrul Direcției Generale a Finanțelor

Publice Botoșani, s-au stabilit în sarcina societății comerciale reclamante,

între altele, obligații bugetare suplimentare de 305.073.068 lei, reprezentând T.V.A.

aferentă exporturilor încasate în numerar, 119.815.794 lei majorări de

întârziere aferente, măsură contestată de către aceasta.

Contestația formulată de reclamantă

a fost respinsă de Ministerul Finanțelor Publice, prin direcția de specialitate

[decizia nr. 1839 din 19 noiembrie 2001], cu motivarea că, pentru a beneficia

de T.V.A. în cotă zero pentru exporturile efectuate în perioada 1 martie – 31

mai 2001, era necesar ca, potrivit prevederilor art. 17 pct. B lit. a) din O.U.G.

nr. 17/2000, societatea comercială să fi încasat contravaloarea exporturilor

prin virament în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca

Națională a României.

Prin acțiunea adresată instanței de

contencios administrativ, societatea comercială reclamantă a cerut anularea

actelor administrative de mai sus, în ceea ce privește determinarea T.V.A., cu

consecința obligării sale la plata sumelor de 305.073.068 lei, plus 119.815.794

lei majorări de întârziere și refuzului rambursării integrale a T.V.A. cerute.

Pentru a soluționa astfel, instanța

de fond a motivat că în condițiile prevederilor art. 17 pct. B lit. a) din

O.U.G. nr. 17/2000 și ale pct. 9.2 din Normele de aplicare ale acestei

ordonanțe de urgență, aprobate prin H.G. nr. 401/2000, nu beneficiază de cota

zero la T.V.A., contribuabilii care încasează contravaloarea exporturilor în

valută în numerar.

Împotriva acestei soluții a formulat

recurs, reclamanta, susținând că:

- instanța de fond nu a indicat

temeiul juridic pentru neaplicarea cotei zero T.V.A. pentru exporturile

efectuate, dispozițiile pct. 9.2 din H.G. nr. 401/2000, neputând modifica o

dispoziție a legii;

- instanța de fond nu s-a pronunțat

asupra mijloacelor de probă reprezentate de actele emise de sucursalele Băncii

A. și Băncii I.Ț.;

- instanța de fond a respins

nemotivat, expertiza contabilă efectuată în cauză.

Recursul este nefondat.

În cauză este necontestat că

societatea comercială recurentă a efectuat în perioada 1 martie – 31 mai 2001,

exporturi de bunuri în valoare de 1.605.647.696 lei, pentru care valuta a fost

depusă în numerar de către persoane fizice, în conturile de disponibil pe care

societatea comercială le avea la băncile comerciale.

Instanța de fond a stabilit în mod

corect că problema dedusă judecății este de a stabili dacă societății

comerciale îi sunt sau nu aplicabile, prevederile art. 17 pct. B lit. a) din

O.U.G. nr. 17/2000 și dacă beneficiază sau nu pentru exporturile respective, de

cota zero de T.V.A.

Potrivit prevederilor art. 17 pct. B

lit. a) din O.U.G. nr. 17/2000, în vigoare la data respectivă, exportul de

bunuri, transportul și prestările de servicii legate direct de exportul de

bunuri efectuate de contribuabili cu sediul în România, a căror contravaloare

se încasează în valută în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca

Națională a României, beneficiază de cota zero de T.V.A.

Interpretarea teleologică a acestor

prevederi legale impune concluzia că sumele reprezentând valoarea bunurilor și

serviciilor exportate, trebuie să provină de la beneficiarul străin al

exportului, iar nu din depuneri în numerar în conturile bancare ale societății

comerciale exportatoare, obținut în țară prin schimb valutar.

În acest sens sunt și prevederile pct.

9.2 alin. (2) din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000, aprobate prin H.G. nr.

401/2001, prevederi care nu adaugă la lege, cum greșit s-a susținut în primul

motiv de recurs.

Într-adevăr, prin pct. 9.2 alin. (2)

din aceste norme, pentru operațiunile prevăzute la art. 17 pct. B lit. a) din O.U.G.

nr.17/200, nu beneficiază la cota zero de T.V.A., contribuabilii care încasează

valuta în numerar sau prin transferuri din conturi bancare personale.

Prin al doilea motiv de recurs, societatea

comercială a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la actele

care emanau de la sucursalele Băncii A. și Băncii I.Ț., din care rezultă că

exporturile în cauză au fost încasate în conturile valutare ale recurentei,

prin transfer bancar și prin depuneri în numerar.

Este adevărat că instanța de fond nu

s-a referit în mod expres în considerentele hotărârii, la actele respective

care atestau, de altfel, o situație de fapt necontestată de nimeni și reținută

ca atare în motivarea soluției recurate.

Având în vedere că nu sunt

îndeplinite cerințele art. 304 pct. 10 C. proc. civ., dovezile respective neavând o valoare hotărâtoare pentru soluționarea cauzei, atestând o situație de

fapt necontestată și însușită de instanța de fond, acest motiv de recurs este

neîntemeiat.

În al treilea motiv de recurs,

recurenta a susținut că instanța de fond a respins nemotivat, concluziile expertului

contabil, critică neîntemeiată în raport cu faptul că soluționarea judicioasă a

cauzei era determinată de interpretarea prevederilor legale la care ne-am

referit mai sus, problemă care depășea domeniul de specialitate al expertului

judiciar, fiind prerogativa exclusivă a instanței de judecată.

Astfel fiind, în mod corect instanța

de fond nu și-a însușit concluziile expertului judiciar contabil.

În concluzie, rezultă că motivele de

recurs sunt neîntemeiate, astfel că recursul va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC I.

SRL Botoșani împotriva sentinței nr. 13 din 22 ianuarie 2003, a Curții de Apel

Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 martie 2004.