ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1146/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința atacată cu recurs, sentința civilă nr. 13, pronunțată la data de 22 ianuarie 2003, în dosarul nr. 2/2002, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta SC I. SRL Botoșani, pentru anularea actelor administrative emise de Ministerul Finanțelor Publice și respectiv, Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani. Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin procesul-verbal nr. 100 din 17 iulie 2001, încheiat de organul de control din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Botoșani, s-au stabilit în sarcina societății comerciale reclamante, între altele, obligații bugetare suplimentare de 305.073.068 lei, reprezentând T.V.A.

aferentă exporturilor încasate în numerar, 119.815.794 lei majorări de întârziere aferente, măsură contestată de către aceasta. Contestația formulată de reclamantă a fost respinsă de Ministerul Finanțelor Publice, prin direcția de specialitate [decizia nr. 1839 din 19 noiembrie 2001], cu motivarea că, pentru a beneficia de T.V.A. în cotă zero pentru exporturile efectuate în perioada 1 martie – 31 mai 2001, era necesar ca, potrivit prevederilor art. 17 pct. B lit. a) din O.U.G. nr. 17/2000, societatea comercială să fi încasat contravaloarea exporturilor prin virament în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Națională a României.

Prin acțiunea adresată instanței de contencios administrativ, societatea comercială reclamantă a cerut anularea actelor administrative de mai sus, în ceea ce privește determinarea T.V.A., cu consecința obligării sale la plata sumelor de 305.073.068 lei, plus 119.815.794 lei majorări de întârziere și refuzului rambursării integrale a T.V.A. cerute. Pentru a soluționa astfel, instanța de fond a motivat că în condițiile prevederilor art. 17 pct. B lit. a) din O.U.G. nr. 17/2000 și ale pct. 9.2 din Normele de aplicare ale acestei ordonanțe de urgență, aprobate prin H.G. nr. 401/2000, nu beneficiază de cota zero la T.V.A., contribuabilii care încasează contravaloarea exporturilor în valută în numerar.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs, reclamanta, susținând că: - instanța de fond nu a indicat temeiul juridic pentru neaplicarea cotei zero T.V.A. pentru exporturile efectuate, dispozițiile pct. 9.2 din H.G. nr. 401/2000, neputând modifica o dispoziție a legii; - instanța de fond nu s-a pronunțat asupra mijloacelor de probă reprezentate de actele emise de sucursalele Băncii A. și Băncii I.Ț.; - instanța de fond a respins nemotivat, expertiza contabilă efectuată în cauză. Recursul este nefondat. În cauză este necontestat că societatea comercială recurentă a efectuat în perioada 1 martie – 31 mai 2001, exporturi de bunuri în valoare de 1.605.647.696 lei, pentru care valuta a fost depusă în numerar de către persoane fizice, în conturile de disponibil pe care societatea comercială le avea la băncile comerciale.

Instanța de fond a stabilit în mod corect că problema dedusă judecății este de a stabili dacă societății comerciale îi sunt sau nu aplicabile, prevederile art. 17 pct. B lit. a) din O.U.G. nr. 17/2000 și dacă beneficiază sau nu pentru exporturile respective, de cota zero de T.V.A. Potrivit prevederilor art. 17 pct. B lit. a) din O.U.G. nr. 17/2000, în vigoare la data respectivă, exportul de bunuri, transportul și prestările de servicii legate direct de exportul de bunuri efectuate de contribuabili cu sediul în România, a căror contravaloare se încasează în valută în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Națională a României, beneficiază de cota zero de T.V.A.

Interpretarea teleologică a acestor prevederi legale impune concluzia că sumele reprezentând valoarea bunurilor și serviciilor exportate, trebuie să provină de la beneficiarul străin al exportului, iar nu din depuneri în numerar în conturile bancare ale societății comerciale exportatoare, obținut în țară prin schimb valutar. În acest sens sunt și prevederile pct. 9.2 alin. (2) din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000, aprobate prin H.G. nr. 401/2001, prevederi care nu adaugă la lege, cum greșit s-a susținut în primul motiv de recurs. Într-adevăr, prin pct. 9.2 alin. (2) din aceste norme, pentru operațiunile prevăzute la art. 17 pct. B lit. a) din O.U.G. nr.17/200, nu beneficiază la cota zero de T.V.A., contribuabilii care încasează valuta în numerar sau prin transferuri din conturi bancare personale.

Prin al doilea motiv de recurs, societatea comercială a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la actele care emanau de la sucursalele Băncii A. și Băncii I.Ț., din care rezultă că exporturile în cauză au fost încasate în conturile valutare ale recurentei, prin transfer bancar și prin depuneri în numerar. Este adevărat că instanța de fond nu s-a referit în mod expres în considerentele hotărârii, la actele respective care atestau, de altfel, o situație de fapt necontestată de nimeni și reținută ca atare în motivarea soluției recurate. Având în vedere că nu sunt îndeplinite cerințele art. 304 pct. 10 C. proc. civ., dovezile respective neavând o valoare hotărâtoare pentru soluționarea cauzei, atestând o situație de fapt necontestată și însușită de instanța de fond, acest motiv de recurs este neîntemeiat.

În al treilea motiv de recurs, recurenta a susținut că instanța de fond a respins nemotivat, concluziile expertului contabil, critică neîntemeiată în raport cu faptul că soluționarea judicioasă a cauzei era determinată de interpretarea prevederilor legale la care ne-am referit mai sus, problemă care depășea domeniul de specialitate al expertului judiciar, fiind prerogativa exclusivă a instanței de judecată. Astfel fiind, în mod corect instanța de fond nu și-a însușit concluziile expertului judiciar contabil. În concluzie, rezultă că motivele de recurs sunt neîntemeiate, astfel că recursul va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC I. SRL Botoșani împotriva sentinței nr. 13 din 22 ianuarie 2003, a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2004.