ÎCCJ, decizie (scj.ro #85215)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85215) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Taxă pe valoare adăugată. Condițiile în care
se beneficiază de cota zero.
O.U.G. nr. 17/2000
H.G. nr. 401/2000
Se beneficiază de cota zero de T.V.A.
pentru exportul de bunuri, transportul și prestările de sevicii, în cazul în
care contravaloarea acestora se încasează în valută în conturi bancare deschise
la bănciautorizate de Banca Națională a României. Interperetarea
teleologică a acestor prevederi legale impune concluzia că sumele reprezentând
valoarea bunurilor și serviciilor exportate trebuie să provină de la
beneficiarul străin al exportului, iar nu din depuneri în numerar în
conturile bancare ale societății comerciale exportatoare, obținut în țară prin
schimb valutar. Pe de altă parte, nu se beneficiază de cota zero de T.V.A.,
contribuabilii care încasează valuta în numerar sau prin transferuri din
conturi bancare personale.
I.C.C.J., Secția de contencios administrativ,
decizia nr.1146 din 18 martie 2004
Notă: O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe
valoarea adăugată afost abrogată de legea nr. 345/2002, la rândul ei abrogată
de Codul fiscal din 2003.
Prin sentința atacată cu recurs, Curtea de Apel Suceava, Secția comercială și
de contencios administrativ, a respins ca nefondată acțiunea formulată de
reclamanta S.C.”INA” SRL Botoșani pentru anularea actelor administrative emise
de Ministerul Finanțelor Publice și, respectiv, Direcția Generală a Finanțelor
Publice Botoșani ( D.G.F.P. Botoșani).
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență,
următoarele:
Prin procesul-verbal nr.100 din 17 iulie 2001, încheiat de organul de control din
cadrul D.G.F.P. Botoșani, s-au stabilit în sarcina societății comerciale
reclamante, între altele, obligații bugetare suplimentare de 305.073.068 lei,
reprezentând TVA aferentă exporturilor încasate în numerar, 119.815.794 lei
majorări de întârziere aferente, măsură contestată de către aceasta.
Contestația formulată de reclamantă a fost respinsă de Ministerul Finanțelor
Publice, prin direcția de specialitate, decizia nr.1839 din 19 noiembrie
2001 cu motivarea că, pentru a beneficia de TVA în cotă zero pentru exporturile
efectuate în perioada 01 martie – 31 mai 2001, era necesar ca, potrivit
prevederilor art.17 pct.B lit.a) din O.U.G.nr.17/2000, societatea
comercială să fi încasat contravaloarea exporturilor prin virament în
conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Națională a României.
Prin acțiunea adresată instanței de contencios administrativ, societatea
comercială reclamantă a cerut anularea actelor administrative de mai sus
în ceea ce privește determinarea TVA, cu consecința obligării sale la
plata sumelor de 305.073.068 lei plus 119.815.794 lei majorări de întârziere și
refuzului rambursării integrale a TVA cerute.
Pentru a soluționa astfel, instanța de fond a motivat că, în condițiile
prevederilor art.17 pct.B lit.a) din O.U.G.nr.17/2000 și ale pct.9.2 din
Normele de aplicare ale acestei ordonanțe de urgență, aprobate prin
H.G.nr.401/2000, nu beneficiază de cota zero la TVA contribuabilii care
încasează contravaloarea exporturilor în valută în numerar.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamanta, susținând că:
- instanța de fond nu
a indicat temeiul juridic pentru neaplicarea cotei 0 TVA pentru exporturile
efectuate, dispozițiile pct.9.2 din H.G.nr.401/2000 neputând modifica o
dispoziție a legii;
- instanța de fond nu
s-a pronunțat asupra mijloacelor de probă reprezentate de actele emise de
sucursalele Băncii Agricole și Băncii Ion Țiriac;
- instanța de fond a respins
nemotivat expertiza contabilă efectuată în cauză.
Recursul este
nefondat.
În cauză, este
necontestat că societatea comercială recurentă a efectuat, în perioada 01
martie – 31 mai 2001, exporturi de bunuri în valoare de 1.605.647.696 lei
pentru care valuta a fost depusă în numerar de către persoane fizice, în
conturile de disponibil pe care societatea comercială le avea la băncile
comerciale.
Instanța de fond a
stabilit în mod corect că problema dedusă judecății este de a stabili dacă
societății comerciale îi sunt sau nu aplicabile prevederile art.17 pct.B lit.a)
din O.U.G.nr.17/2000 și dacă beneficiază sau nu pentru exporturile
respective, de cota zero de TVA.
Potrivit prevederilor
art.17 pct.B lit.a) din O.U.G.nr.17/2000, în vigoare la data respectivă,
exportul de bunuri, transportul și prestările de servicii (legate direct de
exportul de bunuri), efectuate de contribuabili cu sediul în România, a căror
contravaloare se încasează în valută în conturi bancare deschise la bănci
autorizate de Banca Națională a României,
beneficiază de cota zero de TVA
.
Interpretarea
teleologică a acestor prevederi legale impune concluzia că sumele reprezentând
valoarea bunurilor și serviciilor exportate trebuie să provină de la
beneficiarul străin al exportului, iar nu din depuneri în numerar în
conturile bancare ale societății comerciale exportatoare, obținut în țară prin
schimb valutar.
În acest sens sunt și
prevederile pct. 9.2 alin.2 din Normele de aplicare a O.U.G.nr.17/2000,
aprobate prin H.G.nr.401/2001, prevederi care nu adaugă la lege, cum greșit s-a
susținut în primul motiv de recurs.
Într-adevăr, prin
pct.9.2 alin.2 din aceste norme, pentru operațiunile prevăzute la art.17 pct.B
lit.a) din ordonanța de urgență nu beneficiază la cota zero de TVA
contribuabilii care încasează valuta în numerar sau prin transferuri din
conturi bancare personale.
Prin al doilea motiv
de recurs, societatea comercială a susținut că instanța de fond nu s-a
pronunțat cu privire la actele care emanau de la sucursalele Băncii
Agricole și Băncii Comerciale „Ion Țiriac”, din care rezultă că exporturile în
cauză au fost încasate în conturile valutare ale recurentei prin transfer
bancar și prin depuneri în numerar.
Este adevărat că
instanța de fond nu s-a referit în mod expres în considerentele hotărârii
la actele respective care atestau, de altfel, o situație de fapt
necontestată de nimeni și reținută ca atare în motivarea soluției recurate.
Având în vedere că nu
sunt îndeplinite cerințele art.304 pct.10 din C. proc. civ., dovezile respective
neavând o valoare hotărâtoare pentru soluționarea cauzei, atestând o
situație de fapt necontestate și însușită de instanța de fond, acest motiv de
recurs este neîntemeiat.
În al treilea motiv de
recurs, recurenta a susținut că instanța de fond a respins nemotivat
concluziile expertului contabil, critică neîntemeiată în raport cu faptul
că soluționarea judicioasă a cauzei era determinată de interpretarea
prevederilor legale la care ne-am referit mai sus, problemă care depășea
domeniul de specialitate al expertului judiciar, fiind prerogativa exclusivă a
instanței de judecată.
Astfel fiind, în mod
corect, instanța de fond nu și-a însușit concluziile expertului judiciar
contabil.
În concluzie, dat
fiind faptul că motivele de recurs sunt neîntemeiate, recursul a fost respins.