ÎCCJ, decizie (scj.ro #85215)

Taxă pe valoare adăugată. Condițiile în care

se beneficiază de cota zero.

O.U.G. nr. 17/2000

H.G. nr. 401/2000

Se beneficiază de cota zero de T.V.A.

pentru exportul de bunuri, transportul și prestările de sevicii, în cazul în

care contravaloarea acestora se încasează în valută în conturi bancare deschise

la bănciautorizate de Banca Națională  a României. Interperetarea

teleologică a acestor prevederi legale impune concluzia că sumele reprezentând

valoarea bunurilor și serviciilor exportate trebuie să provină de la

beneficiarul străin al exportului, iar nu din depuneri  în numerar în

conturile bancare ale societății comerciale exportatoare, obținut în țară prin

schimb valutar. Pe de altă parte, nu se beneficiază de cota zero de T.V.A.,

contribuabilii care încasează valuta în numerar sau prin transferuri din

conturi bancare personale.

I.C.C.J., Secția de contencios administrativ,

decizia nr.1146 din 18 martie 2004

Notă: O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe

valoarea adăugată afost abrogată de legea nr. 345/2002, la rândul ei abrogată

de Codul fiscal din 2003.

Prin sentința atacată cu recurs, Curtea de Apel Suceava, Secția comercială și

de contencios administrativ, a respins ca nefondată acțiunea formulată de

reclamanta S.C.”INA” SRL Botoșani pentru anularea actelor administrative emise

de Ministerul Finanțelor Publice și, respectiv, Direcția Generală a Finanțelor

Publice Botoșani ( D.G.F.P. Botoșani).

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență,

următoarele:

Prin procesul-verbal nr.100 din 17 iulie 2001, încheiat de organul de control din

cadrul D.G.F.P. Botoșani, s-au stabilit  în sarcina societății comerciale

reclamante, între altele, obligații bugetare suplimentare de 305.073.068 lei,

reprezentând TVA aferentă exporturilor încasate în numerar, 119.815.794 lei

majorări de întârziere aferente, măsură contestată de către aceasta.

Contestația formulată de reclamantă a fost respinsă de Ministerul Finanțelor

Publice, prin direcția de specialitate, decizia nr.1839 din 19  noiembrie

2001 cu motivarea că, pentru a beneficia de TVA în cotă zero pentru exporturile

efectuate în perioada  01 martie – 31 mai 2001, era necesar ca, potrivit

prevederilor art.17 pct.B lit.a) din  O.U.G.nr.17/2000, societatea

comercială să fi încasat contravaloarea exporturilor prin  virament în

conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Națională a României.

Prin acțiunea adresată instanței de contencios administrativ, societatea

comercială reclamantă a cerut  anularea actelor administrative de mai sus

în ceea  ce privește determinarea TVA, cu consecința obligării sale la

plata sumelor de 305.073.068 lei plus 119.815.794 lei majorări de întârziere și

refuzului rambursării integrale a TVA cerute.

Pentru a soluționa astfel, instanța de fond a motivat că, în condițiile

prevederilor art.17 pct.B lit.a) din O.U.G.nr.17/2000 și ale pct.9.2 din

Normele de aplicare ale acestei ordonanțe de urgență, aprobate prin

H.G.nr.401/2000, nu beneficiază de cota zero la TVA contribuabilii care

încasează contravaloarea exporturilor în valută în numerar.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamanta, susținând că:

- instanța de fond nu

a indicat temeiul juridic pentru neaplicarea cotei 0 TVA pentru exporturile

efectuate, dispozițiile pct.9.2 din H.G.nr.401/2000 neputând modifica o

dispoziție a legii;

- instanța de fond nu

s-a pronunțat asupra mijloacelor de probă reprezentate de actele emise de

sucursalele Băncii Agricole și Băncii Ion Țiriac;

- instanța de fond a respins

nemotivat expertiza contabilă efectuată în cauză.

Recursul este

nefondat.

În cauză, este

necontestat că societatea comercială recurentă a efectuat, în perioada 01

martie – 31 mai 2001, exporturi de bunuri în valoare de 1.605.647.696 lei

pentru care valuta a fost depusă în numerar de către persoane fizice, în

conturile de disponibil pe care societatea comercială le avea la băncile

comerciale.

Instanța de fond a

stabilit în mod corect că problema dedusă judecății este de a stabili dacă

societății comerciale îi sunt sau nu aplicabile prevederile art.17 pct.B lit.a)

din O.U.G.nr.17/2000 și dacă beneficiază sau nu  pentru exporturile

respective, de cota zero de TVA.

Potrivit prevederilor

art.17 pct.B lit.a) din O.U.G.nr.17/2000, în vigoare la data respectivă,

exportul de bunuri, transportul și prestările de servicii (legate direct de

exportul de bunuri), efectuate de contribuabili cu sediul în România, a căror

contravaloare se încasează în valută în conturi bancare deschise la bănci

autorizate de Banca Națională a României,

beneficiază de cota zero de TVA

.

Interpretarea

teleologică a acestor prevederi legale impune concluzia că sumele reprezentând

valoarea bunurilor și serviciilor exportate trebuie să provină de la

beneficiarul străin al exportului, iar nu din depuneri  în numerar în

conturile bancare ale societății comerciale exportatoare, obținut în țară prin

schimb valutar.

În acest sens sunt și

prevederile pct. 9.2 alin.2 din Normele de aplicare a O.U.G.nr.17/2000,

aprobate prin H.G.nr.401/2001, prevederi care nu adaugă la lege, cum greșit s-a

susținut în primul motiv de recurs.

Într-adevăr, prin

pct.9.2 alin.2 din aceste norme, pentru operațiunile prevăzute la art.17 pct.B

lit.a) din ordonanța de urgență nu beneficiază la  cota zero de TVA

contribuabilii care încasează valuta în numerar sau prin transferuri din

conturi bancare personale.

Prin al doilea motiv

de recurs, societatea comercială a susținut că instanța de fond nu s-a

pronunțat cu privire la actele care  emanau de la sucursalele Băncii

Agricole și Băncii Comerciale „Ion Țiriac”, din care rezultă că exporturile în

cauză au fost încasate în conturile valutare  ale recurentei prin transfer

bancar și prin depuneri în  numerar.

Este adevărat că

instanța de fond  nu s-a referit în mod expres în considerentele hotărârii

la actele respective care atestau, de altfel, o situație de fapt

necontestată de nimeni și reținută ca atare în motivarea soluției recurate.

Având în vedere că nu

sunt îndeplinite cerințele art.304 pct.10 din C. proc. civ., dovezile respective

neavând o valoare hotărâtoare  pentru soluționarea cauzei, atestând o

situație de fapt necontestate și însușită de instanța de fond, acest motiv de

recurs este neîntemeiat.

În al treilea motiv de

recurs, recurenta a susținut că instanța de fond a respins nemotivat

concluziile expertului contabil, critică  neîntemeiată în raport cu faptul

că soluționarea judicioasă a cauzei era determinată de interpretarea

prevederilor legale la care ne-am referit mai sus, problemă care depășea

domeniul de specialitate al expertului judiciar, fiind prerogativa exclusivă a

instanței de judecată.

Astfel fiind, în mod

corect, instanța de fond nu și-a însușit concluziile expertului judiciar

contabil.

În concluzie, dat

fiind faptul că motivele de recurs sunt neîntemeiate, recursul a fost respins.