Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.03.2004
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1547/2004

HOTĂRÂRE
19.03.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1547/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 671 din 25 noiembrie 2003, Tribunalul Constanța l-a condamnat pe inculpatul I.S.V. la: 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și la 10 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2 1 ) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., instanța a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

De asemenea, instanța a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate pentru restul de 224 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1132 din 20 noiembrie 2001 a Judecătoriei Petroșani și contopirea acestui rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată în cauza de față, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Pentru această sentință, instanța a reținut în fapt că la data de 17 august 2003, inculpatul a pătruns în locuința părții vătămate H.N. din municipiul Constanța, sub pretextul că intenționează să cumpere apartamentul locuit de aceasta și, prin violență și amenințare cu moartea, a constrâns-o să întrețină cu el raporturi sexuale, după care i-a sustras lănțișorul de aur de la gât, un alt lănțișor și suma de 4.000.000 lei.

Prin decizia penală nr. 9 din 20 ianuarie 2004, Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva sentinței primei instanțe. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs inculpatul care a solicitat reducerea pedepsei, în raport cu pericolul real al faptei și cu circumstanțele sale personale. Recursul nu este fondat. La stabilirea pedepsei aplicată inculpatului I.S.V., instanța de apel a ținut seama de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă de acesta, de pericolul ridicat al faptei, de împrejurarea că inculpatul este recidivist, precum și de celelalte criterii de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., neexistând temeiuri să se reducă pedeapsa în modul cerut de inculpatul recurent.

În consecință, recursul urmează să fie respins, ca nefondat, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.S.V. împotriva deciziei penale nr. 9/ P din 20 ianuarie 2004 a Curții de Apel Constanța. Deduce din pedeapsă timpul reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 30 martie 2003 la 19 martie 2004. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-09-07
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4375/2004
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 345 din 7 noiembrie 2003 a Tribunalului Vrancea s-a dispus condamnarea inculpatului P.M. zis S., pentru săvârșirea infracțiunilor de: -
ÎCCJ 2004-01-28
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 500/2004
rii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani. Aceeași instanță a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 201 C. pen. S-a dedus din pedeapsă timpul arestării preventive. S-a l
ÎCCJ 2003-10-03
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4216/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 256 din 16 aprilie 2003, Tribunalul Constanța, secția penală, a dispus condamnarea inculpatului V.G. la pedeapsa de 10 ani închisoare și
ÎCCJ 2003-10-15
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4513/2003
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 628 din 1 iulie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, a fost condamnat inculpatul N.V. la pedeapsa de 8 ani închisoare și 3
ÎCCJ 2003-09-15
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 213/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 301 din 9 mai 2003 a Tribunalului Constanța, inculpatul G.M. a fost condamnat la 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlh
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă