CtEDO 21.03.2006 Auto

CEVIK ET CEVIK c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
21.03.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CEVIK ET CEVIK c. TURQUIE (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 76978/01 prezentate de Mehmet Având în vedere cererea sus-menționată formulată la 9 martie 2001, după ce a deliberat, face următoarea decizie, în fapt, recurentele, dnii Mehmet hsan chaevik și Abdurrahman quevik, sunt resortisanți turci, născuți în 1955 și, respectiv, 1974 și reședinți la Istanbul. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către avocatul din Istanbul. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează: La 3 ianuarie 1995, reclamanții au fost arestați conform indicațiilor date de un presupus membru al PKK. Ei au fost suspectați că au acordat asistență și asistență acestei organizații. În cadrul operațiunii desfășurate de forțele de ordine, L.O., fiica și sora reclamanților, a fost arestată și eliberată la 4 ianuarie 1995. La 11 ianuarie 1995 ei au fost ascultați de procurorul republicii lângă curtea de securitate a statului t . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 24 martie 1995, procurorul a acuzat șase persoane, inclusiv pe reclamanți, șefi ai teritoriului și asistență și asistență pentru o organizație ilegală, infracțiuni menționate la articolele 125 și 169 din Codul penal. Cu ocazia celor șaptesprezece audieri care au avut loc între 13 iulie 1995 și 13 februarie 1998, Curtea de Securitate a statului a primit 13 martori și a trimis la dosar declarațiile a șapte reclamanți și treizeci și trei de martori, obținuți de comisia de recurs. În acest scop, Comisia trimite comisii de recurs autorităților judiciare ale diferitelor jurisdicții, dintre care unele au fost repetate, a dispus o cercetare de adrese și a renunțat la audierea martorilor a căror adresă nu a fost stabilită. La sfârșitul zilei de 20 iunie 1996, aceasta a dispus eliberarea provizorie a celui de-al doilea reclamant. La data de 26 iunie 1997, aceasta a aderat la prezenta procedură pendinte cea pendinte în fața celei de-a treia instanțe de securitate de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 23 iunie 1998, Curtea de Securitate a Uniunii Europene a celui de-al doilea reclamant în declarațiile sale pe fond și a acordat un termen inculpatilor deținuți. Patru audieri au avut loc între 21 august 1998 și 6 aprilie 1999, în absența unuia sau a tuturor inculpaților deținuți. La sfârșitul audierilor sale, Curtea de Securitate a Uniunii Europene a acordat o perioadă suplimentară de timp colegilor inculpați pentru pregătirea apărării lor și a atras atenția colegilor inculpați asupra consecințelor refuzului lor de a se prezenta asupra drepturilor lor de apărare. La 8 iunie 1999, unul dintre colegii acuzati le-a dat trei colegi acuzati o citire a memoriului in aparare comuna, care au primit un ultim termen pentru pregatirea apararii lor detaliate. La cele sapte audieri care au avut loc intre 2 iulie 1999 si 13 În iulie 2000, Curtea de Securitate a statului i-a acuzat pe co-inculpați în apărarea lor și nativia co-inculpaților absenți un avertisment cu privire la consecințele absenței lor la audieri. De patru ori, unul sau mai mulți colegi inculpați au refuzat să se prezinte. La încheierea a două audieri, ea a acordat un termen suplimentar co-inculpatilor sau reprezentanților lor. La 21 septembrie 2000, Curtea de Securitate a statului a considerat că faptele reproșate în fața tribunalului nu erau suficient de bine stabilite și puse în aplicare. Reclamanții susțin că arestarea și arestarea lor și a L. Ç., precum și faptul că au fost acuzate de încălcarea legislației privind terorismul, le-au afectat reputația și demnitatea și constituie un tratament degradant în sensul articolului 3 din Convenție. Invocând art. 5 din Convenție, reclamanții se plâng de arestarea lor, de durata arestării lor și de absența acțiunii de contestare a acestora. Reclamantul Abdurrahman dasevik se plânge de durata detenției sale provizorii și de absența recursului în această privință. Invocând art. 6 din convenție, reclamanții susțin că cauza lor nu a fost ascultată în mod echitabil de către o instanță independentă și imparțială, în măsura în care, pe de o parte, un judecător militar se afla la curtea de securitate a statului și, pe de altă parte, nu au beneficiat de asistență din partea unui avocat. Ei susțin că, în cursul procedurii în fața acesteia, instanța de securitate a statului se întemeiază în principal pe documentele poliției și pe actul de acuzare. În opinia acestora, acest fapt încalcă cu desăvârșire dreptul lor la prezumția de nevinovăție și principiul egalității de arme. Invocând art. 6 din convenție, reclamanții se plâng de durata procedurii penale. Invocând art. 13 din Convenție, reclamanții se plâng că nu dispun de o acțiune internă eficientă pentru a face să se constate încălcările pe care le aduc în fața Curții. Invocând art. 14 din Convenție, coroborat cu art. 6, reclamanții se plâng de discriminare, în măsura în care persoanele care se află în fața Curților de Securitate de Stat sunt supuse unui tratament special, în special în ceea ce privește executarea pedepselor și mijloacele de drept oferite pentru combaterea măsurilor privative de libertate. În sfârșit, reclamanții invocă articolele 17 și 18 din convenție. ÎN DREPT reclamanții susțin că au fost supuși unui tratament degradant în sensul articolului 3 din convenție. Curtea reiterează că, pentru a cădea sub incidența articolului 3, un tratament trebuie să atingă un minim de gravitate. ; depinde de ansamblul datelor cauzei, în special de natura și contextul prelucrării, de modalitățile de executare, de durata acesteia, de efectele fizice sau mentale ale acesteia, precum și, uneori, de sexul, vârsta și starea de sănătate a victimei. În circumstanțele specifice ale cauzei, având în vedere elementele dosarului, Comisia consideră că tratamentul denunțat de către persoanele fizice nu depășește pragul de gravitate impus de această dispoziție. Prin urmare, acest aspect este în mod evident nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Invocând art. 5 din Convenție, reclamanții se plâng de lipsa de legalitate a arestării lor, de durata detenției lor și de absența recursului pentru contestarea acestora. Ei se plâng că nu au beneficiat de asistență juridică în timpul arestării lor. Recurentul Abdurrahman chévik se plânge de durata detenției sale provizorii și de lipsa unei căi de atac în această privință. Curtea arată că reclamanții nu dispuneau de nicio cale de atac în temeiul dreptului turcesc pentru a contesta custodia în litigiu, aceasta fiind conformă cu legislația internă în vigoare la momentul faptei (a se vedea Sakćk și alții c. Turcia, Hotărârea din 26 noiembrie 1997, În lipsa unei căi de atac interne, termenul de șase luni începe din actul incriminat în recurs. În cazul de față, Curtea constată că, la 11 ianuarie 1995, cu eliberarea primului și cu arestarea provizorie a celui de al doilea, în timp ce cererea a fost introdusă la 9 martie 2001. În ceea ce privește perioada de detenție provizorie a celui de-al doilea reclamant, Curtea constată că această măsură s-a încheiat la 20 iunie 1996 cu eliberarea sa, adică cu mai mult de șase luni înainte de introducerea prezentei inculpații. Prin urmare, rezultă că această parte a cererii este, prin urmare, tardivă și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Invocând art. 6 din convenție, reclamanții susțin că cauza lor nu a fost ascultată în mod echitabil de o instanță independentă și imparțială. Aceștia susțin, de asemenea, că, în cursul procedurii în fața acesteia, instanța de securitate a statului se întemeiază în principal pe documentele poliției și pe actul de acuzare, ceea ce încalcă dreptul lor la prezumția de nevinovăție și principiul egalității armelor. Curtea amintește că prezumția de nevinovăție consacrată la alineatul (2) și diversele drepturi pe care art. 6 alineatul (3) le enumeră în termeni neexhaustivi constituie elemente, printre altele, ale noțiunii de proces echitabil în materie penală (a se vedea, printre altele, Deweer c. Belgia, Hotărârea din 27 februarie 1980, seria A n 35, p. 30, § 56). În speță, în măsura în care procedura penală care a fost purtată împotriva instanțelor judecătorești este încheiată prin achitarea acestora, aceștia nu pot pretinde că sunt victime, în sensul articolului 34 din convenție, în ceea ce privește obiecțiunile lor întemeiate pe lipsa de independență și de imparțialitate a instanței de securitate a statului, precum și pe dreptul de a fi victime ale procedurii în fața acesteia (a se vedea Serraino c. Italia (dec.), 47570/99, 10 ianuarie 2002 și Pütün c. Turcia (dec.), nr 31734/96, CEDO 2004 ... (extracturi)). Prin urmare, acest litigiu este în mod evident nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Reclamanții susțin că cauza lor nu a fost ascultată într-un termen rezonabil în sensul articolului 6 din convenție. Curtea ia notă de faptul că perioada care trebuie luată în considerare a început la 3 ianuarie 1995, cu arestarea reclamanților, și a încetat la 21 septembrie 2000, dată la care Curtea de Securitate a Uniunii Europene a pronunțat achitarea acestora și, prin urmare, a durat mai mult de cinci ani și opt luni pentru o instanță. Caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se efectuează o procedură în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente. Această cauză a fost, fără îndoială, complexă, deoarece Curtea de Securitate a Uniunii a trebuit să gestioneze un proces care implica șase și șapte inculpați, inclusiv reclamanții, care au fost acuzați de mai multe infracțiuni, ceea ce a necesitat o lungă muncă de refacere a faptelor, de colectare a probelor și de determinare a faptelor puse în sarcina fiecăruia dintre inculpați. În ceea ce privește comportamentul autorităților judiciare, Curtea amintește că numai lentorii imputați statului pot conduce la o depășire a termenului rezonabil de depășire (a se vedea în special Hotărârea Gerguil c. Franța, nr. 401/98, § 19, 21 martie 2000, și Hotărârea Papachelas c. Grecia [GC], nr. 31423/96, § 40, CEDH 1999 II). În speță, reclamanții au fost arestați la 3 ianuarie 1995 și au fost acuzați la 24 martie 1995, adică la mai puțin de trei luni după arestarea lor. Ei au stat în fața Curții de Securitate a Uniunii Europene începând cu 22 mai 1995 și aceasta și-a pronunțat verdictul la 21 septembrie 2000. În perioada 22 mai 1995 - 13 februarie 1998, Curtea de Securitate din Lah a ținut 18 audieri în cursul cărora i-a auzit pe inculpați, inclusiv pe reclamanți, în apărarea lor, precum și șapte reclamanți și aproape o jumătate de duzină de martori. În această privință, declarațiile reclamanților și ale treizeci și trei de martori au fost colectate în cadrul comisiei de apel, care a necesitat stabilirea adresei lor și trimiterea comisiei de recurs către autoritățile judiciare situate în diferite regiuni ale țării. În ceea ce privește a doua parte a procedurii, și anume cea cuprinsă între 28 aprilie 1998, data la care procurorul Republicii și-a prezentat rechizițiile pe fond, iar la 21 septembrie 2000, data la care Curtea de Securitate a Uniunii Europene a fost închisă, aceasta a durat aproximativ doi ani și jumătate. Într-adevăr, procedura sa este prelungită în principal din cauza refuzurilor repetate ale inculpaților deținuți de a se prezenta la audieri și a cererilor de termene suplimentare formulate de aceștia și de avocații acestora pentru pregătirea apărării lor. În această privință, trebuie remarcat faptul că Curtea de Securitate a Uniunii Europene a luat măsuri în vederea accelerării procedurii, trimițând în mod repetat inculpatilor avertismente cu privire la consecința refuzului lor de a se prezenta. Curtea reiterează aici importanța capitală a prezentării unui inculpat, atât din cauza dreptului acestuia de a fi ascultat, cât și a necesității de a controla exactitatea afirmațiilor sale și de a le confrunta cu afirmațiile victimei, a căror protecție trebuie să fie protejată interesele, precum și a martorilor (hotărârile Poitrimol c. Franța, Hotărârea din 23 noiembrie 1993, seria A n 277 A, p. 15) 35, și Sari c. Turcia și Danemarca , n 21889/93, § 86, 8 noiembrie 2001). La art. 6 din Convenție prevede celeritatea procedurilor judiciare, dar consacră, de asemenea, principiul, mai general, al unei bune administrări a justiției (a se vedea Hotărârea Boddaert Belgia din 12 octombrie 1992, seria A, n 235-D, p. 82, § 39, și atiba c. Turcia, n 42585/95, § 54, 24 mai 2005). Procedura ar fi fost probabil accelerată în cazul în care cauza reclamanților ar fi fost disociată de cauza coinculpaților, dar nimic nu indică faptul că o astfel de disjuncție ar fi fost compatibilă în speță cu o bună administrare a justiției. Prin urmare, autoritățile turce nu pot fi considerate responsabile pentru întârzierea pe care a cunoscut-o a doua parte a procedurii. Având în vedere durata generală a procedurii, Curtea consideră că Prin urmare, rezultă că acest aspect este în mod evident nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Invocând art. 13 din Convenție, reclamanții se plâng că nu dispun de o cale de atac internă eficientă pentru a face să se constate încălcările pe care le invocă în fața Curții. Având în vedere concluziile de mai sus cu privire la obiecțiunile formulate la articolele 3, 5 și 6 din convenție, afirmațiile reclamanților cu privire la aceste aspecte nu pot fi considerate ca fiind obiecțiuni care pot fi invocate în temeiul convenției. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (4). Invocând art. 14 din Convenție coroborat cu art. 6, reclamanții se plâng de discriminare, în măsura în care persoanele care se află în fața Curții de Securitate a Uniunii Europene sunt supuse unui tratament special. Curtea constată că faptul de a face parte dintr-o organizație ilegală a fost considerat de legiuitorul turc drept o încălcare deosebit de gravă, calificată drept act de În special în ceea ce privește regimul de execuție a pedepselor, custodia, precum și restricțiile care decurg din aceasta. Distincția nu a fost făcută între diferite grupuri de persoane, ci între diferite tipuri de persoane, în funcție de gravitatea pe care legiuitorul le-a recunoscut. Prin urmare, nu există niciun element de natură să se ajungă la concluzia că a existat, în speță, o discriminare în sensul Convenției (a se vedea Gerger c. Turcia [GC], nr. 24919/94, § 69, 8 iulie 1999). Prin urmare, acest aspect este în mod evident nefondat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alineatele (3) și (4) din convenție. Reclamanții denunță încălcarea art. 17 și 18 din Convenție.L

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2003-11-04
0,96
IREY contre la TURQUIE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 58057/00 présentée par Emrah İREY contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 4 novembre 2003 en une chambre composée
CtEDO 2009-01-13
0,95
CEVEN c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 41746/04 présentée par Güldede ÇEVEN contre la Turquie La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant le 13 janvier 2009 en une chambre composé
CtEDO 2001-02-13
0,95
KARATEPE ET KIRT contre la TURQUIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ des requêtes n os 28013/95 et 28017/95 présentées respectivement par Mustafa KARATEPE et Cansur KIRT contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 13
CtEDO 2001-05-26
0,95
ÖNCÜ et AUTRES contre la TURQUIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 63357/00 présentée par İbrahim ÖNCÜ et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (Première section), siégeant le 26 juin 2001 en une chambre co
CtEDO 2003-12-04
0,95
AYDIN ET AUTRES contre la TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 46263/99 présentée par Mustafa AYDIN et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 4 décembre 2003 en une chambr
Sursă