ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 596/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă de instanță, astfel cum a fost completată și precizată ulterior, B.V.A.

a chemat în judecată Statul Român prin Consiliul Local al comunei Crăiești, Consiliul județean Mureș și Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Mureș solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța: - să se constate nulitatea absolută a măsurii exproprierii imobilelor proprietatea sa tabulară – construcții și terenuri – situate în comuna Crăiești, dispusă prin procesul verbal fără număr încheiat de delegatul fostului Partid Muncitoresc Român; - să se constate dreptul său de proprietate asupra acestor imobile; - să se dispună restabilirea situației de carte funciară prin radierea dreptului de proprietate al statului și reînscrierea dreptului reclamantului; - să fie obligați pârâții să-i predea în proprietate și folosință casa de locuit în care își are sediul Primăria Crăiești, cu construcțiile – anexă și terenurile aferente acestora.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este proprietarul tabular al imobilelor revendicate, conform cărților funciare 506, 33 și 8 Crăiești, cu numerele topografice precizate, care au fost expropriate abuziv în anul 1947 când, împreună cu întreaga familie, a fost expulzat din comună stabilindu-li-se domiciliul obligatoriu într-o altă localitate, tratament inuman care l-a determinat să emigreze în America, fără însă a renunța la cetățenia română. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480 C. civ., art. 41 din Constituția României și tratatele internaționale referitoare la garantarea dreptului de proprietate la care România este parte.

Prin întâmpinare, Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Mureș a invocat lipsa calității sale procesuale pasive iar Consiliul Local al comunei Crăiești și Consiliul județean Mureș au invocat: incidența art. 24 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 potrivit cu care cel în cauză este îndreptățit numai la despăgubiri și, ca urmare, neconstituționalitatea art. 1 alin. (5) din H.G. nr. 11/1997 care îndrumă la calea dreptului comun pentru restituirea bunurilor în natură; prescripția dreptului la acțiune raportat la prevederile Decretului nr. 218/1960, ale Legii nr. 115/1938 privind regimul cărților funciare și ale art. 1846 C. civ., precum și apartenența bunurilor în litigiu la domeniul public care, potrivit art. 11 din Legea nr. 213/1998, nu pot fi retrocedate.

Același consiliu județean a formulat și o cerere reconvențională pentru restituirea contravalorii îmbunătățirilor aduse construcțiilor, cerere la care ulterior s-a renunțat. În primă instanță Tribunalul Mureș, prin sentința civilă nr. 42 din 4 februarie 2000, a respins acțiunea principală și a luat act de renunțarea la judecarea cererii reconvenționale. Sentința a fost menținută de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, care a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant, prin decizia nr. 42/A din 5 iulie 2001. Pentru a hotărî astfel, instanțele au reținut că imobilele în litigiu, care au fost proprietatea tabulară a reclamantului, sunt în prezent proprietatea Statului Român prin înscriere în carte funciară, drept consolidat prin scurgerea timpului - 10, respectiv 30 de ani - în condițiile Legii nr. 115/1938.

Mai mult, ele aparțin domeniului public și, conform art. 11 din Legea nr. 213/1998, nu pot fi retrocedate, întrucât clădirea principală constituie sediul Primăriei comunale iar celelalte două clădiri - noi - au destinația se școală și, respectiv, cămin cultural. Fiind vorba de instituții publice și așezăminte social-culturale, reține instanța de apel, „reclamantul-apelant nu este îndreptățit să i se restituie în natură imobilele expropriate nici în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, având în vedere prevederile art. 16”, potrivit cărora „foștilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile legii menționate”. Împotriva deciziei instanței de apel reclamantul a declarat recurs întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în temeiul cărora solicită casarea ambelor hotărâri și admiterea acțiunii. În motivare, recurentul reiterează susținerile formulate în instanțele anterioare referitoare la nelegalitatea măsurii exproprierii bunurilor sale, de la care era exceptat conform art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945, modificată prin Decretul nr. 83/1949, fapt ce atrage constatarea inexistenței titlului statului a cărui posesie, fondată pe violență morală și fizică (acapararea întregii averi a reclamantului și impunerea unui domiciliu forțat), nu putea conduce la dobândirea dreptului de proprietate prin prescripție achizitivă.

Ca urmare, nu se poate invoca dispoziția de protecție cuprinsă în art. 11 din Legea nr. 213/1998 din moment ce statul nu deține un titlu valabil, aspect neexaminat de instanțe, după cum nu pot fi invocate prevederile Legii nr. 10/2001 decât cu încălcarea principiului disponibilității și al neretroactivității legii civile (acțiunea fiind introdusă anterior intrării acesteia în vigoare și întemeiată pe dispozițiile dreptului comun). Recursul este fondat. Instanțele au hotărât în sensul apartenenței bunurilor în litigiu la domeniul public, cu consecința nerestituirii lor proprietarului firesc, cu ignorarea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

Or, potrivit art. 6 alin. (1) din lege, „fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat”. Totodată, alin. (2) și (3) ale textului citat consacră, pe de o parte, competența instanțelor judecătorești în soluționarea acțiunilor în revendicare privind imobilele preluate fără titlu, inclusiv prin violență, iar pe de altă parte, recunoaște competența instanțelor de a stabili valabilitatea titlului de trecere a unor bunuri în proprietatea statului și de a hotărî, în cazul imobilelor preluate de stat fără titlu, că dreptul de proprietate al persoanei fizice nu a fost legal desființat iar statul nu a devenit proprietar.

În cauză instanțele, deși investite cu un capăt expres de cerere privind nulitatea înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al statului asupra bunurilor în litigiu, nu au examinat titlul, respectiv actul normativ în baza căruia a operat înscrierea, scopul exproprierii și dacă acesta a fost realizat, iar în cazul în care temeiul l-a constituit Legea nr. 187/1945, nu au verificat dacă măsura aplicată reclamantului a fost conformă art. 3 lit. h) din lege, potrivit cu care exproprierea privea „prisosul terenurilor agricole constituind proprietăți ale persoanelor fizice care depășesc suprafața de 50 ha și anume: pământul arabil, livezile, fânețele, bălțile și iazurile artificiale fie că servesc sau nu pentru pescuit, mlaștinile și terenurile inundabile”.

În același timp, se constată că instanțele au omis să cerceteze și să se pronunțe asupra capătului de cerere al acțiunii privind retrocedarea terenului liber de construcții iar în privința acestora din urmă au invocat apartenența lor la domeniul public, neobservând că reclamantul nu a revendicat construcțiile noi - școala și căminul cultural iar pentru fosta casă de locuit (sediul primăriei) a fost amenajat un nou sediu pe cheltuiala sa. Față de cele ce preced, recursul se privește ca fondat și va fi admis, în temeiul art. 312 și art. 313 C. proc. civ., cu consecința casării hotărârilor pronunțate și reluării judecății în fața primei instanțe în vederea completării probatoriului, inclusiv prin efectuarea unei expertize tehnice topo pentru determinarea suprafețelor de teren deținute de reclamant la data exproprierii și delimitarea acelora care fac obiectul acțiunii.

În rejudecare, vor fi reexaminate susținerile privind dobândirea dreptului de proprietate de către stat prin uzucapiune având în vedere calitățile „posesiei” statului prin raportare la măsurile luate de autoritățile vremii cu privire la patrimoniul familiei reclamantului și libertarea sa de mișcare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul B.A.V. împotriva deciziei nr. 42/A din 5 iulie 2001 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă. Casează decizia recurată, precum și sentința nr. 42/4 februarie 2000 a Tribunalului Mureș, secția civilă, și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2004.