CtEDO 21.03.2006 AI

CARDAKCI ET AUTRES c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
21.03.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Recevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CARDAKCI ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

recurului nr. 39224/98

prezentat de Nafiye ÇARDAKÇI și alții

împotriva Turciei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), ședința din 21 martie 2006 într-o cameră compusă din:

Sir Nicolas Bratza,

președinte,

Dj. G. Bonello,

Dna. L. Mijović,

judecători,

și M. O'Boyle,

grefier de secțiune,

Având în vedere recursul sus-menționat prezentat la 2 octombrie 1997,

Având în vedere art. 5 § 2 al Protocolului nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina recursul,

Având în vedere decizia parțială a Curții din 11 iulie 2000,

Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate în răspuns de recurenți,

După deliberări, hotărăște după cum urmează:

Reclamanta, Dna. Nafiye Çardakçı, este cetățeancă turcă, născută în 1950 și rezidentă la Yüksekova-Hakkari. A sesizat Curtea în propriul ei interes și în interes al copiilor săi, Saniye Çardakçı, Atifet Çardakçı și Harun Çardakçı, născuți respectiv în 1974, 1977 și 1978. Recurenții sunt reprezentați în fața Curții de Dna. Tahir Elçi, avocat la baroul Diyarbakır.

A.

Circumstanțele cauzei

Circumstanțele în care apropriatul recurenților, Sabri Çardakçı, și-a găsit moartea sunt controversate între părți.

1.

Versiunea faptelor dată de recurenți

În aprilie 1993, Sabri Çardakçı, soțul primei reclamante, a demisionat din funcția de gardian de sat prin depunerea armei la gendarmerie. Din acea dată, ar fi fost ținta jandarmi care aparent credeau că demisia sa fusese ordonată de PKK.

Conform recurenților, la 8 septembrie 1993, aproximativ la ora trei dimineață, un vehicul militar «BTR» s-a oprit lângă casa lor, în satul Bașbulak. Un grup de cinci sau șase oameni, format din jandarmi și membri ai «echipei speciale» (özel tim), a coborât din vehicul și a ordonat lui Sabri Çardakçı să iasă din casă. A fost avertizat că casa i se va da foc dacă nu iese. Câteva momente mai târziu, o rachetă a atins acoperișul casei, care a început să ardă. D. Çardakçı a fost forțat să iasă. Reclamanta, Dna. Çardakçı și copiii săi, precum și fratele și nepotul D. Çardakçı, care se aflau în casă, au ieșit de asemenea. Militarii l-au îndepărtat pe Sabri Çardakçı de casă și l-au împușcat înainte de a pleca cu vehiculul lor. Reclamanta, Dna. Çardakçı și familia au alergat către D. Çardakçı care era decedat. Au găsit pe pământ un walkie-talkie al cărui număr de serie l-au notat (tip 4511 R.01, 8705 Stock 4511.20.01, seria 32864 TMFL.149-800, F.2. 149825.F3.149-850 F4.149.875). Era un dispozitiv al mărcii «Aselsan», fabricant cunoscut de obiecte militare. Vecinii i-au ajutat să stingă focul. Mai târziu, în cursul dimineții, jandarmi au ajuns la locație și au confiscat walkie-talkie-ul, afirmând că îl vor redă procurorului.

La o dată nespecificată, reclamanta, Dna. Çardakçı a depus o plângere la procurorul Republicii Yüksekova împotriva responsabililor neidentificați ai incendiului casei sale și al uciderii soțului ei Sabri Çardakçı.

2.

Versiunea faptelor dată de Guvern

În observațiile sale, Guvernul se bazează pe faptele după cum au fost descrise în procesul-verbal al constatării situației dressé la 8 septembrie și semnat de procuror.

Conform Guvernului, la 8 septembrie 1993, un grup de teroriști a atacat casa lui Sabri Çardakçı. L-au ordonat în limba kurdă să iasă din casă. Pentru a-l forța să iasă din casă, au lansat câteva rachete pe casă. Victima a ieșit din casă pentru a-și proteja familia, a fost executată la aproximativ 250 de metri de casa ei de către acest grup armat care a fugit imediat către est.

Spre deosebire de pretensiunea recurenților conform căreia Sabri Çardakçı a devenit ținta agenților Statului de când demisionase din funcția de gardian de sat, Guvernul susține că Sabri Çardakçı era la serviciul Statului și risca viața pentru a proteja siguranța locuitori satelor. Nu a fost implicat în nicio măsură cu organizația teroristă. Era o țintă evidentă pentru teroriști care lansaseră în mod regulat amenințări de moarte împotriva gardienilor de sate, considerați ca trădători de aceștia.

3.

Investigația desfășurată de autorități

Conform procesului-verbal al constatării situației dressé la 8 septembrie 1993 la opt ore și semnat de procuror, membri ai PKK au făcut o descindere în satul Bașbulak, au lansat o rachetă pe acoperișul casei lui Sabri Çardakçı și l-au împușcat pe acesta la 250 de metri nord de casa lui. Trei proiectile și un anumit număr de cartuș gol aparținând unui arm de tip «Kalashnikov» au fost găsite la locație. În procesul-verbal menționat, procurorul a precizat că ca urmare a exploziei rachetei lansate pe casă, doar acoperișul a fost dăunat. Procurorul a indicat că nicio declarație scrisă nu a putut fi colectată din cauza afluxului de persoane ajunse la locație pentru înmormântare, dar a auzit pe apropiații victimei.

Procesul-verbal din aceeași zi, semnat de jandarmi, a declarat că Sabri Çardakçı a fost împușcat de membri ai PKK pe deal situat la 50 de metri est de casa lui și că «teroriștii» s-au îndepărtat apoi în aceeași direcție. Jandarmi au precizat că uciderea părea a fi o decontare în cadrul organizației PKK.

Tot în aceeași zi, în prezența procurorului, o autopsie a cadavrului victimei a fost efectuată de un medic legist. Conform raportului, moartea era datorată distrugerii țesuturilor creierului și unei hemoragii severe. Cauza decesului fiind evidentă, nu a fost considerat necesar să se efectueze o autopsie clasică.

La 13 septembrie 1993, procurorul a colectat mărturisirea lui Cemal Dara, locuitor din același sat, vecin cu Sabri Çardakçı. Acesta a declarat în fața procurorului:

«Cunosc victima, Sabri Çardakçı. (...) Locuia cu fratele său Isfendiyar în aceeași casă. Acum doi ani era gardian de sat și, după ce și-a depus arma, se ocupa cu comerțul. Casa mea se află la 100 de metri de casa lui. Noaptea incidentului, aproximativ la 3 ore dimineață, m-am trezit din cauza unui zgomot de focuri de armă care a precedat un zgomot de rachetă, nu, m-am înșelat, mai întâi era zgomot de rachetă și apoi zgomot de focuri de armă. Când racheta a fost lansată, am văzut flăcările care se degajau din casa lui Sabri. M-am dus imediat la casa lui. Victima era culcată pe pământ, la 150-200 de metri de casa lui și fratele ei İsfendiyar era prezent. Nu am văzut pe altcineva, nici nu am auzit zgomot de panzer. Potrivit spuselor fratelui lui, dar și potrivit a ceea ce am auzit mai târziu, trei sau patru persoane, cu fețele acoperite, ar fi bătut la ușa victimei și ar fi ordonat-o să iasă din casă. Conversația s-ar fi desfășurat în limbă kurdă. Înainte ca Sabri să iasă din casă, ar fi lansat o rachetă și pentru a proteja familia, Sabri ar fi ieșit. Trei dintre ei l-ar fi apucat și l-ar fi dus pe deal, situat la 100-150 de metri nord de casa lui. Chiar înainte de executare, Sabri ar fi strigat spunând că era echipa specială care l-a apucat. Acesta e ceea ce ar fi auzit İsfendiyar. (...)

»

Marturul, Cemal Dara, a adăugat că a aflat de la persoanele prezente la înmormântare că una dintre ele găsise la locul crimei un walkie-talkie și că vorbise despre asta cu fratele lui Sabri.

La 20 decembrie și 29 decembrie 1993, parchetul Yüksekova a cerut autorităților locale să se asigure de citarea lui İsfendiyar Çardakçı, fratele lui Sabri. În răspunsurile din 12 ianuarie și 26 ianuarie 1994, autoritățile locale au indicat că İsfendiyar Çardakçı nu mai locuia în sat de patru luni și că ca urmare a uciderii fratelui și din frică să nu fie ucis, a plecat din sat cu familia și a plecat probabil în Iran.

La 11 martie 1994, procurorul menționat a pronunțat o decizie de incompetență ratione materiae în favoarea parchetului de lângă curtea de siguranță a statului din Diyarbakır. În decizie, acuzații sunt menționați ca «membri neidentificați ai PKK».

La 25 martie 1994, parchetul Curții de Siguranță a Statului din Diyarbakır a emis un mandat de căutare pentru responsabilii uciderii lui Sabri Çardakçı, fără limită de timp.

La 1 octombrie 1996, ca urmare a arestării membrilor presupuși ai unei bande armate public numite «banda Yüksekova», condusă de un comandant de jandarmi și formată din «repenți», gardieni de sate precum și membri ai echipelor speciale (özel tim), care erau acuzați de răpiri și ucideri ordonate în serie în regiune, Mesut Çardakçı, nepotul lui Sabri Çardakçı a depus o plângere la procurorul Republicii Yüksekova împotriva membrilor arestați ai bandei în cauză.

La 3 octombrie 1996, Mesut Çardakçı a fost ascultat în calitate de plângător de un sub-ofițer al comandamentului central al jandarmeriei în cadrul investigației conduse de parchetul Yüksekova.

Între 2 și 6 octombrie 1996, un fost repent, cinci gardieni de sate și trei polițiști, presupus implicați în afara «bandei Yüksekova» au fost ascultați despre uciderea lui Sabri Çardakçı de către membri ai jandarmeriei și polițiști.

La 15 octombrie 1996, procurorul Yüksekova s-a declarat incompetent pentru investigația deschisă cu privire la uciderea lui Sabri Çardakçı în favorul parchetului de lângă curtea de siguranță a statului din Diyarbakır.

La 16 aprilie 1997, parchetul de lângă curtea de siguranță a statului din Diyarbakır a decis disjungerea dosarului de instrucție preliminară cu privire la uciderea lui Sabri Çardakçı și incendiul casei sale de cel referitor la instrucția cu privire la alte crime imputate «bandei Yüksekova». Membri presupuși ai acestei bande au fost puși sub acuzare prin actele de acuzare din 4 martie 1997 și 8 mai 1997 pentru trafic de droguri, arme, folosire de explozivi, tentative de ucideri etc. Uciderea comisă asupra persoanei lui Sabri Çardakçı nu era menționată printre infracțiunile și crimele imputate acuzaților.

La 25 mai 1997, parchetul Diyarbakır s-a declarat incompetent ratione loci și dosarul cu privire la uciderea lui Sabri Çardakçı a fost transferat la parchetul de lângă curtea de siguranță a statului din Van.

Printr-o scrisoare din 30 septembrie 1997, adresată unei autorități al cărei nume nu era indicat, reclamanta, Dna. Çardakçı, a cerut să se constituie «parte intervenantă» în procedura cu privire la uciderea soțului ei.

În scrisoarea din 10 iulie 2000, destinată Curții de Siguranță a Statului din Van, comandamentul jandarmeriei Yüksekova a indicat că ca urmare a investigației desfășurate cu privire la uciderea lui Sabri Çardakçı, responsabilul(ii) acestui act nu au fost încă identificați și că investigațiile continuau.

La cererea parchetului de lângă curtea de siguranță a statului din Van, la 22 octombrie 2000, comandamentul jandarmeriei a răspuns că nici walkie-talkie-ul, presupus găsit la locul crimei al cărui număr de referință era 32844 și tipul era 4511, nici frecvența indicată în scrisoarea procurorului nu fuseseră folosite de regimentele atașate comandamentului jandarmeriei. De cealaltă parte, direcția generală de siguranță a răspuns la 13 martie 2001, că walkie-talkie-ul în cauză nu fusese niciodată cumpărat de direcție. A adăugat totuși că din conversații cu responsabilii societății care comercializa acest tip de articole rezultă că în ani anteriori, walkie-talkie-uri de tip 4511 ar fi fost vândute unităților atașate Statului-Major și frecvența indicată ar fi fost de asemenea folosită de acestea.

La 5 februarie 2001, la cererea parchetului de lângă curtea de siguranță a statului din Van, datând din 7 noiembrie 2000, marturile Cemal Dara, Mehmet Dara, İsmet Kom, Mesut Çardakçı și Nafiye Çardakçı au fost ascultate, atât de comandamentul jandarmeriei satelor cât și de procurorul Yüksekova. Cemal Dara care depusese deja la 13 septembrie 1993 a indicat, de această dată, în fața procurorului că:

«...Dacă am mers la locul crimei e pentru că am văzut doi panzeri militari care se apropiaseră de Yüksekova. Nu pot nici să spun cine se afla în acești panzeri nici dacă erau polițiști sau civili. Nu sunt nici informat despre walkie-talkie-ul care ar fi fost găsit la locul crimei...

»

Reclamanta, Nafiye Cardakçı, a depus:

«(...) Cum crima a fost perpetrată seara, nu am putut identifica agresorii. Doi vehicule, numiți «panzer» se aflau afară. Am aflat mai târziu de la copiii mei că aceste vehicule erau panzeri. Aceștia nu veniseră niciodată mai înainte în sat și nu-i văzusem niciodată. (...) Focurile de armă au continuat timp de zece minute și apoi au lansat rachete pe acoperișul nostru. Mai târziu, cei care uciseseră soțul meu s-au urcat în panzeri și au plecat din sat în direcția Yüksekova. Cei care au lansat rachete pe casa noastră au plecat pe drumul asfaltat. (...) N-am văzut walkie-talkie la locul crimei. N-am văzut nici cartuț gol sau altceva fiind în șoc din cauza evenimentelor. (...)

»

La 30 martie 2001, procurorul Yüksekova a ascultat, cu privire la uciderea lui Sabri Çardakçı, cei cinci gardieni de sate care fuseseră acuzați de implicare în banda Yüksekova. Și-au reiterat în mare parte declarațiile inițiale din 5 februarie 2001 în fața jandarmeriei și au declarat toți că nu cunoșteau victima și că nu se dusesera niciodată în satul lui. Unii pretinseseră că nu știau nici unde se afla satul în cauză. Refuzaseră toate acuzațiile care ar putea fi aduse împotriva lor. Au precizat că la încheierea procedurii penale, fusesera achitați.

Tot în cadrul investigației efectuate de autorități, la 30 martie 2001, direcția de siguranță Yüksekova a răspuns că poseda un vehicul blindat și a adăugat că în ciuda căutării în arhive, niciun document, susceptibil de a indica locul de misiune a acestui vehicul în ziua crimei nu fusese găsit. O listă cu numele personalului alocării acestui vehicul era anexată scrisorii. Din scrisoarea procurorului de lângă curtea de siguranță a statului, datând din 15 mai 2001 și adresată direcției afacerilor externe ale Ministerului Justiției, rezultă că nume de trei polițiști, presupus membri ai bandei Yüksekova, nu figurau în această listă.

La 3 aprilie 2001, procurorul Yüksekova a ascultat fratele victimei, İsfendiyar Çardakçı. Acesta a declarat în fața procurorului:

«...Sabri este fratele meu. Am locuit împreună sub același acoperiș. La 8 septembrie 1993 către 3 h 20, când dormeam în casă, un individ, armat, vorbind kurdă cu accent din Diyarbakır și cu fața acoperită, a sunat la ușă și a chemat Sabri. Sabri i-a ascuns. Individul l-a dus către deal, la 50 de metri de casă unde se aflau oameni în ambuscadă, armați, cu fețele acoperite, dispersați în patru poziții diferite. Am ieșit o minută după Sabri. Trebuiau să fie aproximativ 30 de metri între Sabri și mine. Din casă se vedea bine partea superioară a dealului dar nu în spatele acestuia. L-au dus pe Sabri în spatele dealului și l-au împușcat cu Kalashnikovuri. Nu am văzut câte persoane au tras deoarece crima s-a perpetrat într-un loc pe care nu-l vedeam bine. La momentul în care trăgeau, cei patru grupuri de oameni în ambuscadă trăgeau în aer și spre casă. Nu i-am auzit vorbind kurdă între ei. Înainte de moarte, fratele meu mi-a strigat: «nu veni». Cu toate acestea, nu-i ascultasem și continuasem să merg. Când focurile au început, m-am culcat pe pământ. Presupun că erau aproximativ 20 de persoane. Focurile au continuat aproximativ cinci minute. Nu am auzit vorbind decât o singură persoană, aceea care venise să-l caute pe Sabri la casă. Nu i-am auzit vorbind între ei. După focuri și moartea lui Sabri, au lansat de două ori rachete către casă al cărui acoperiș era țintit. Nu am văzut prin ce mijloc de transport au ajuns aceste persoane la sat. Nu am văzut walkie-talkie nici pe ei nici între mâini. După ce au ucis Sabri și au lansat rachete pe casă, au fugit pe jos către satul Yüksekova. Nu am văzut vehicul blindat nici n-am auzit zgomotul acestuia. Dacă ar fi fost un asemenea vehicul, cu siguranță am fi auzit zgomotul sau l-am fi văzut. Am fost la locul crimei, în plus, copiii erau în casă. Nu am auzit că acești oameni vorbeau kurdă între ei.

»

În răspunsul din 12 aprilie 2001, adresată parchetului Hakkari, direcția de siguranță Hakkari a indicat că poseda opt panzeri și că în 7 și 8 septembrie 1993, niciunul din aceste vehicule nu fusese folosit în afara centrelor prefecturii și sub-prefecturii.

În perioada aprilie și mai 2001, la cererea curții de siguranță a statului din Van, trei polițiști suspectați de uciderea lui Sabri Çardakçı au fost ascultați de procuror.

Prin scrisoare din 15 mai 2001, procurorul însărcinat cu cazul la curtea de siguranță a statului a informat direcția generală a afacerilor externe ale Ministerului Justiției despre progresul investigației. A subliniat că aceasta fusese aprofundată în special ca urmare a plângerii lui Mesut Çardakçı datând din 1 octombrie 1996. A indicat că depunerea lui İsfendiyar Çardakçı, care avea importanță pentru investigație, tocmai fusese obținută. A adăugat că anumiți suspecți care fuseseră anterior ascultați de polițiști, fuseseră ascultați de această dată de procurori. A adăugat că unu din acuzați nu fusese încă ascultat și că unele scrisori adresate diferitelor autorități nu primiseră răspuns până atunci. A afirmat că ceruse de la curtea de siguranță a statului dosarul cazului Yüksekova dar acesta fiind trimis altui tribunal pentru examinare, încă nu-i parvenit.

Conform observațiilor părților, procedura rămâne încă în faza de instrucție la parchetul de lângă curtea de siguranță a statului din Van.

B.

Dreptul și practica internă relevante

Cu privire la recursurile civile, penale și administrative, dreptul și practica internă relevante sunt descrise în hotărârea Sabuktekin c. Turcia (nr. 27243/95, CEDO 2002-II (fragmente)) cât și în deciziile Sabri Oğraș c. Turcia (nr. 39978/98, 7 mai 2002) și Gomi și alții c. Turcia (nr. 35962/97, 29 aprilie 2003).

Invocând art. 2 din Convenție, recurenții susțin că uciderea lui Sabri Çardakçı ar fi fost perpetrată de o bandă armată, constituită în special de membri ai forțelor de ordine. Adaugă că procedura penală desfășurată în acest caz este în curs de mai mult de opt ani și rămâne încă în faza de instrucție preliminară. Se plâng de asemenea de caracterul insuficient al investigației desfășurate de autorități.

Invocând art. 8 din Convenție, susțin că au fost extrași cu forța din casa lor în plin noapte de către membri ai forțelor armate, ceea ce s-ar analiza ca o încălcare a dreptului lor la respectul vieții private și familiale.

Pe terenul articolului 1 al Protocolului nr. 1, recurenții susțin că incendiul casei lor presupus provocat de agenți ai Statului constituie o entravă la dreptul lor la respectul bunurilor.

Invocând art. 13 din Convenție, cumulat cu alte articole ridicate în acest caz, recurenții se plâng în final de nebeneficierea unor resurse efective în fața instanțelor naționale cu privire la motivele lor.

Recurenții, expunând circumstanțele în care apropriatul lor ar fi fost ucis de forțele de ordine, denunță o încălcare a articolului 2 din Convenție. Susțin o încălcare a articolului 8 din Convenție și articolului 1 al Protocolului nr. 1, din cauza presupusei evicțiuni și incendiul casei lor care ar fi fost provocat de militari. În fine, recurenții denunță nerespectarea articolului 13 din Convenție.

A.

Cu privire la excepții preliminare

Guvernul ridică, mai întâi, o excepție de tardivitate a recurului. Referindu-se la decizia de inadmisibilitate a Curții în cazul O.A și alții c. Turcia (nr. 39543/98, 26 septembrie 2000), Guvernul estimează că recursul trebuie respins ca tardiv, în măsura în care nu a fost introdus în șase luni după faptele incriminate. Guvernul ridică apoi o excepție de neepuizare a recursurilor administrative și civile. În aceste privințe, se referă la cazul Aytekin c. Turcia (hotărâre din 23 septembrie 1998, Culegere 1998-VII, p. 2807), în care Curtea acceptase o excepție preliminară de neepuizare.

Recurenții susțin că s-au adresat în mai multe rânduri autorităților pentru a se informa asupra eventualului progres în caz. Cu privire la recursurile citate de Guvern, replicează că pentru ei singurul remediu ar fi fost, ca urmare a unei investigații penale, dezvăluirea adevărului, identificarea responsabililor pentru a-i vedea pe banca acuzaților, ceea ce clar nu s-ar fi întâmplat în cazul de față.

Cu privire la recursul de drept administrativ pe care Guvernul ridică excepția de neepuizare, Curtea reamintește că deja în trecut a spus în mai multe rânduri că acest recurs nu trebuia epuizat în temeiul articolului 2 din Convenție, deoarece, bazat pe responsabilitatea obiectivă a administrației enunțată de art. 125 al Constituției, putea rezulta doar în alocarea unei despăgubiri.

Curtea observă apoi că recurenții trag toți motivele din circumstanțele în care Sabri Çardakçi și-a găsit moartea. Acestea sunt subiectul unei investigații penale de la septembrie 1993. Reamintește că în decizia precitată referitoare la cazul Oğraș c. Turcia, a unit examinarea excepțiilor Guvernului ridicate cu privire la neepuizarea anumitor resurse și tardivitatea recurului la fond. Chiar dacă în prezenta cauză, recurenții se plâng de asemenea, spre deosebire de cazul Oğraș c. Turcia, de o încălcare a articolului 8 din Convenție și articolului 1 al Protocolului nr. 1, motivele lor se referă în esență la circumstanțele în care Sabri Çardakçi și-a găsit moartea și absența eficacității investigației penale în curs la acest respect de la 1993. Examinarea caracterului efectiv al procedurii penale fiind strâns legată de binefondarea motivelor formulate în temeiul articolelor 2, 8, 13 și art. 1 al Protocolului nr. 1, Curtea unește examinarea excepțiilor Guvernului cu fondul.

B.

Cu privire la binefondare

În ceea ce privește susținerea recurenților cu privire la o eventuală implicare a forțelor de ordine în omorul apropriatului recurenților, Guvernul susține că dosarul nu conține niciun element care să poată stabili «dincolo de orice îndoială rezonabilă» o implicare a forțelor de siguranță în faptele susținute. Se referă în acest sens la cazul Ekinci c. Turcia (nr. 25625/94, § 72, 18 iulie 2000).

Guvernul contează susținerea recurenților conform căreia autoritățile nu au desfășurat o investigație efectivă. Subliniază că parchetul Yüksekova, informat chiar în ziua crimei, s-a dus la locație și a établi un proces-verbal, apoi a dispus o autopsie a victimei. Susține că parchetul Curții de Siguranță a Statului s-a străduit să găsească urmele fratelui victimei, İsfendiyar Çardakçı, în timp ce acesta nu ar fi simțit nevoia să mărturisească asupra uciderii fratelui. Ca urmare a plângerii nepotului victimei, investigația deschisă împotriva unei bande armate, numită «banda Yüksekova», referitoare la uciderea lui Sabri Çardakçı continuă.

Guvernul subliniază de asemenea absența oricărei plângeri împotriva membrilor forțelor de siguranță și avansează că în absența unei acuzații sau altor elemente de probă, autoritățile nu aveau niciun motiv să caute o eventuală implicare a forțelor de siguranță în uciderea lui Sabri Çardakçı. Guvernul refută teza recurenților și relevă că faptul de a nu fi găsit autorii acestei crime nu prejudecă în niciun fel ineficacitatea instrucției.

Guvernul susține în sfârșit că susținerea recurenților și pașii procedurali urmați sunt similari cu cei din cazul Kaymaz c. Turcia (decizie, nr. 37053/97, 16 martie 2000) unde Curtea concludea că nici investigația preliminară nici procedura judiciară nu apăreau subiect de suspiciune.

De cealaltă parte, recurenții reiterea caracterul inefectiv al căii penale exercitate cu privire la uciderea lui Sabri Çardakçı. Atrag atenția Curții asupra lacunelor investigației, asupra elementelor neaprofundate, cum ar fi mărturisirea lui Cemal Dara care raporta un walkie-talkie oficial găsit la locul crimei, prezența unui vehicul militar la momentul faptelor despre care vorbiseră apropiații victimei cât și existența altor martori. Susțin în final că autoritățile nu urmaseră nicio pistă pentru a căuta valoarea probatorie a acestor elemente.

Recurenții refută de asemenea argumentul avansat de Guvern conform căruia fratele victimei ar fi demonstrat neglijență în a mărturisi în fața autorităților. Subliniază că fratele victimei deja mărturisise tot ceea ce văzuse în fața autorităților care se dusesseră în sat ca urmare a evenimentelor. Totuși, declarația lui nu ar fi fost luată în considerare de acestea.

Recurenții atrag în sfârșit atenția Curții asupra rapoartelor Asociației Drepturilor Omului și Amnesty International cu privire la chestiunea dispariții forțate cât și asupra «raportului Susurluk» care, potrivit lor, ar susține susținerea lor cu privire la asasinatul lui Sabri Çardakçı.

După efectuarea unui examen preliminar al dosarului, Curtea estimează că nu este în măsură să se pronunțe, la acest stadiu al procedurii, asupra motivelor recurenților, care nu pot fi rezolvate la acest stadiu de examinare a recurului, dar necesită examinare pe fond; rezultă că aceste motive nu pot fi declarate în mod evident neîntemeiate în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Reamintește că a decis unirea cu fondul excepția Guvernului referitoare la neepuizarea recurului civil cât și cea referitoare la tardivitatea recurului.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Decide

să unească cu fondul excepția tirata de neepuizarea recursurilor interne cât și cu privire la termenul de șase luni;

Declară

restul recurului admisibil, cu rezerva tuturor mijloacelor pe fond.

Michael O'Boyle

Nicolas Bratza

Grefier

Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2000-07-11
0,97
CARDAKCI ET AUTRES contre la TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 39224/98 présentée par Nafiye ÇARDAKÇI et autres contre Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 11 juillet 2000 en une chamb
CtEDO 2007-01-23
0,95
AFFAIRE ÇARDAKÇI ET AUTRES c. TURQUIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE ÇARDAKÇI ET AUTRES c. TURQUIE (Requête n o 39224/98) ARRÊT (Règlement amiable) STRASBOURG 23 janvier 2007 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Çardakçı et autres c. Turquie, L
CtEDO 2002-09-03
0,95
KARADEMIRCI et AUTRES ainsi que par S.T. contre la TURQUIE
QUATRIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ des requêtes n os 37096/97 et 37101/97 présentées par Ismail KARADEMİRCİ et autres ainsi que par S.T. contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le
CtEDO 2006-06-22
0,95
YANANER ET AUTRES c. TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 40075/98 présentée par Abdulkerim YANANER et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 22 juin 2006 en une chambre com
CtEDO 2006-03-30
0,95
KARATAS c. TURQUIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 39825/98 présentée par Mücahit et Rıdvan KARATAŞ contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 30 mars 2006 en une chambre
Sursă