ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4279/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la 2 iunie 1999,

reclamanta S.C. C. S.A. Sfântu Gheorghe a chemat în judecată pârâta S.C. S.

S.A. Brașov solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta

la plata următoarelor sume: 53.198.230 lei cu titlu de chirie, 54.372.270 lei cu

titlu de penalități de întârziere în plata prețului și 5.427.820 lei cheltuieli

de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta susține că în

baza contractului de închiriere nr. 2175 din 3 decembrie 1997 a închiriat pârâtei,

un spațiu, de 161 mp cu o chirie lunară de 740,6 USD/lună, cu plata în lei la

cursul oficial din ziua plății, dar pârâta nu a mai plătit chiria în cursul

anului 1998 și în luna ianuarie 1999, iar potrivit art. 6 alin. (3) din

contractul menționat sunt datorate și penalități de întârziere în plată de 0,5

% pe zi calculate la valoarea chiriei datorată.

Pârâta prin întâmpinarea depusă la dosar susține

că ultima plată a chiriei a făcut-o în luna mai 1998 iar în cursul lunii iunie 1998

a notificat reclamantei rezilierea contractului de închiriere, astfel că la

data de 1 iulie 1998 a eliberat spațiul și a predat cheile unui angajat al

reclamantei.

Tribunalul Covasna prin sentința nr. 36 din 7

februarie 2001, a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la

plata sumei de 29.143.547 lei, echivalentul la zi a sumei de 1.094,47 USD

reprezentând penalități de întârziere și suma de 2.406.484 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

dispus efectuarea în cauză a unei expertize contabile de către expert contabil

D.A. și a unui raport suplimentar de expertiză contabilă, având ca obiect „calcularea

chiriei datorate și a penalităților până la data de 30 iunie 1998”, dată la

care au încetat raporturile dintre părți prin rezilierea contractului de închiriere.

La raportul de expertiză suplimentar reclamanta a

formulat obiecțiuni, invocând că expertul nu a ținut seama ca pe lângă prețul chiriei

stabilit prin contract trebuia calculată și T.V.A., în acest sens a solicitat expertului

ca printr-un alt raport suplimentar de expertiză să calculeze sumele datorate având

în vedere că prin contract chiria a fost stabilită la suma de 740,6 USD lunar

și T.V.A. în sumă de 162,9 USD, ceea ce ar conduce la o chirie de 903,6 USD

lunar, iar majorările datorate până la data de 16 decembrie 2000 ar fi de 6.343,46

USD, rezultând în total suma de 7.483,46 USD.

Tribunalul, a analizat pretenția ulterioară a reclamantei

și față de prevederile art. 962 C. civ., obiectul convențiilor este acela la

care părțile se obligă și ale contractului a rezultat fără echivoc că pârâta

s-a obligat a plăti cu titlu de chirie suma de 740,6 USD și nici o altă sumă în

plus.

Împotriva sentinței pronunțată de tribunal,

reclamanta S.C. C. S.A. Sfântu Gheorghe a declarat apel criticând-o pentru netemeinicie

și nelegalitate și solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii apelate

în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 8.473,3 $ transformată în lei la

cursul zilei la data plății, potrivit raportului suplimentar de expertiză nr.

2, care este real și corect.

Prin motivele de apel invocate reclamanta arată

că deși pârâta nu a depus obiecțiuni la raport, la termenul imediat următor ci

la data de 15 septembrie 2001, instanța de fond a admis „obiecțiunile” ordonând

efectuarea unui raport suplimentar de expertiză privind chiria restantă și

penalitățile pentru perioada decembrie 1997 – iunie 1998, cum a dorit pârâta, dată

până la care pârâta recunoaște că a rămas cu o datorie de 8.502.018 lei plus penalitățile

de întârziere.

Apelanta mai susține că deși expertul contabil

avea ca obiectiv să calculeze chiria facturată până la 30 iunie 1998 conform dispoziției

instanței din greșeală raportul suplimentar de expertiză s-a făcut avându-se în

vedere numai „tariful” fără a se aplica taxa pe valoarea adăugată fiecărei facturi,

care este obligatorie pentru unitățile plătitoare de T.V.A.

Având în vedere eroarea de calcul conchide

reclamanta, potrivit adresei nr. 1277 din 12 decembrie 2000 înaintată expertului

contabil, s-a întocmit Raportul suplimentar de expertiză nr. 2, prin care s-a

îndreptat greșeala făcută, calculându-se chiria facturată, dar instanța nu a luat

în considerare acest raport suplimentar de expertiză corectat, considerând că

„obiecțiunile” au fost depuse numai în data de 17 ianuarie 2001.

Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de

contencios administrativ, prin decizia nr. 547/Ap pronunțată la 10 octombrie

2001 a respins ca nefondat apelul reclamantei cu motivarea că raportul

suplimentar nr. 2 invocat de către apelantă a fost depus între două termene și nu

a fost încuviințat de instanță, având un caracter extrajudiciar și că prețul lunar

datorat de pârâtă este de 740,6 USD (aceasta nu s-a obligat să suporte în plus și

T.V.A.) astfel cum rezultă din contractul de închiriere nr. 2175/1997.

Cu petiția înregistrată la data de 5 decembrie

2001, reclamanta S.C. C. S.A. Sfântu Gheorghe a declarat recurs, împotriva deciziei

pronunțată de instanța de apel, motivat în drept în temeiul pct. 10 al art. 304

C. proc. civ.

Prin motivele de recurs recurenta arată că deși a

făcut dovada că T.V.A.-ul reprezintă un impozit indirect ce se varsă obligatoriu

la bugetul de stat depunând adeverința nr. 69721 din 20 august 2001 eliberată

de Administrația Financiară Sfântu Gheorghe din care rezultă că a achitat integral

T.V.A.-ul datorat pe perioada 1 ianuarie 1998 – 31 decembrie 1998, instanța de

apel nu s-a pronunțat asupra acestor dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru

dezlegarea pricinii.

Cu privire la plata penalităților, recurenta arată

că acestea trebuiau calculate la nivelul real al numărului de zile de întârziere

pentru neplată și nu până la nivelul anului 2000, deci concluzionează că greșit

s-au reținut numai 483 de zile întârziere.

Pentru motivele invocate, reclamanta a solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și trimiterea cauzei

spre rejudecare.

Analizând decizia recurată în raport de criticile

invocate cât și de actele și lucrările dosarului, se constată că hotărârea este

temeinică și legală, instanța de apel corect a reținut că potrivit contractului

de închiriere nr. 2175/1997 art. 4, tariful aplicat obținut în urma negocierii

este de 4,6 $/mp/lună, iar potrivit art. 5 „valoarea contractului pe o lună este

de 740,6 $.

Așa fiind, critica recurentei privind nepronunțarea

instanței de apel asupra înscrisului depus care atestă că a plătit T.V.A. pe perioada

1 ianuarie 1998 – 31 decembrie 1998, nu este fondată față de prevederile contractului

încheiat de părți, (din care rezultă fără echivoc că pârâta s-a obligat a plăti

cu titlu de chirie suma de 740,6 USD) și în considerarea dispozițiilor art. 962

C. civ.: „obiectul convențiilor este acela la care părțile sau numai una din

părți se obligă”.

Mai trebuie menționat, în legătură cu critica

privind neacordarea T.V.A. la facturile reprezentând chiria, și faptul că reclamanta

a solicitat acordarea taxei pe valoarea adăugată la data de 16 ianuarie 2001,

cu toate că prin acțiunea cu care instanța de fond a fost investită nu a formulat

un astfel de capăt de cerere. Așadar, recurenta reclamantă a solicitat T.V.A.-ul

numai prin obiecțiunile la „raportul suplimentar de expertiză nr. 1”

soluționate prin Raportul de expertiză nr. 2, efectuat numai la cererea reclamantei

și care în mod corect nu a fost luat în considerare de către instanță, deoarece

s-ar fi încălcat prevederile art. 167 și art. 169 C. proc. civ.

În ceea ce privește „raportul suplimentar de

expertiză nr. 2” care reia de fapt obiectivele de expertiză, dar include în cuantumul

chiriei și T.V.A., raport solicitat a fi întocmit de către recurenta –

reclamantă și deci neîncuviințat de instanță se reține că în mod corect a fost înlăturat

de către instanța având caracter extrajudiciar și reprezentând de fapt o cerere

nouă cu care instanța nu fusese investită.

În consecință, motivele invocate de recurentă nu

sunt întemeiate, decizia atacată este temeinică și legală, situație în care în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul reclamantei va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta S.C. C. S.A. Sfântu Gheorghe împotriva deciziei nr.

547/Ap din 10 octombrie 2001 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de

contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 6

noiembrie 2003.