ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1654/2004
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1654/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 24 septembrie 2003, Judecătoria sector 3 București, a respins, ca nefondată, cererea de învestire cu formulă executorie a convenției de credit nr. 1127 din 20 februarie 1996, formulată de B.C.R., sucursala Unirii. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs B.C.R. sucursala Unirii. Cum recurentul nu a timbrat anticipat corespunzător recursul, acesta a fost legal citat pentru termenul din 6 mai 2004 (dosar recurs), cu mențiunea de a timbra recursul cu 17.000 lei taxă judiciară de timbru, obligație căreia nu s-a conformat.
Ori, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată. Potrivit prevederilor art. 9 din O.G. nr. 32/1995 a Guvernului României, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1996, privind taxele judiciare de timbru și normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa de timbru și/sau timbrul judiciar, cererea părții se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare, potrivit mențiunii din citația transmisă pentru termenul de judecată din 6 mai 2004, când procedura a fost legal îndeplinită, că nu operează scutirea legală de obligația timbrării, Curtea urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20, pct. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 30 pct. 1 și 5 din normele metodologice de aplicare a acestui act normativ și să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului declarat de B.C.R., sucursala Unirii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează recursul declarat de B.C.R., sucursala Unirea, împotriva încheierii din 24 septembrie 2003, pronunțată de Judecătoria sector 3 București, în dosarul nr. 9802/2003, ca insuficient timbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 mai 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.