Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
11 iunie 2004

Decizia nr. 3234/2004 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva sentinței nr. 241/2004 a Tribunalului București

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 241 din 19 februarie 2004, Tribunalul București, secția I penală, a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de condamnatul P.F., privind întreruperea executării pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința nr. 444 din 7 mai 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală. S-a reținut că situația familială a condamnatului nu este de natură să ducă la concluzia, că prezența acestuia la domiciliu ar fi imperios necesară și urgentă. Prin decizia penală nr. 261/ A din 14 aprilie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat.

Condamnatul a declarat recurs, prin apărător, solicitând admiterea cererii de întreruperea executării pedepsei, pentru motive familiale. Recursul nu este fondat. Conform art. 455 C. proc. pen., raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., întreruperea executării pedepsei se poate dispune o singură dată, pe o perioadă de maxim 3 luni, numai atunci când din cauza unor împrejurări speciale executarea pedepsei ar avea consecințe grave, pentru inculpat sau familia sa. În speță, din ancheta socială, efectuată în cauză, nu rezultă existența unei astfel de situații speciale, în care să se afle familia condamnatului, așa încât soluția de respingere a cererii este legală și temeinică. Întrucât nici din examinarea cauzei din oficiu nu rezultă existența vreunui motiv de casare, care să poată fi luat în considerare, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., recursul va fi respins, ca nefondat, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., condamnatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul P.F., împotriva deciziei penale nr. 261/ A din 14 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul condamnat să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2004.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.