ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3076/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Arad prin sentința penală nr. 1393 din 19 iunie 2002 a condamnat pe inculpatul L.D.P. la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, sporită la 3 ani închisoare, cu suspendarea executării acesteia sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani, conform art. 86 1 C. pen. și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) din același cod, pe o durată de un an, pentru săvârșirea, în concurs real, a infracțiunilor de evaziune fiscală, prevăzute de art. 12 și art. 13 din Legea nr. 87/1994, ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 289 C. pen., precum și infracțiunea, prevăzută de art. 291 teza I C. pen.

Totodată, a scăzut timpul arestării preventive de la 5 iulie la 3 octombrie 2001. S-a reținut că, în perioada 13 septembrie 2000, 21 februarie 2001, în calitate de acționar asociat al SC A.I. SRL, inculpatul a desfășurat o activitate clandestină de producere și îmbuteliere de băuturi alcoolice, a întrunit acte justificative fictive și nu a evidențiat în actele contabile veniturile realizate, prejudicind bugetul de stat cu 3.654.218.850 lei. Tribunalul Arad prin decizia nr. 261 din 17 aprilie 2003, admițând apelurile declarate de procuror, inculpat și partea responsabilă civilmente, a majorat pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1984, de la 2 ani închisoare, la 3 ani închisoare, înlăturând sporul de un an, stabilit de instanța de fond, urmând ca inculpatul să execute, în final, 3 ani închisoare și un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 910/ R din 29 septembrie 2003 a respins, ca nefondate, recursurile declarate de procuror și inculpat și ca, inadmisibil, recursul părții civile. În temeiul art. 409 și art. 410 alin. (1), partea I pct. 7 1 C. proc. pen., împotriva tuturor acestor 3 hotărâri a declarat recurs în anulare, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru omisiunea aplicării dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002, cu privire la pedeapsa de 8 luni închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 40, din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen., pentru omisiunea aplicării dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 26/1990, privind comunicarea de copii legalizate de pe dispozitivul hotărârii definitive, pentru a fi înregistrată la Registrul Comerțului, pentru omisiunea aplicării dispozițiilor art. 348 C. proc.

pen., privind anularea înscrisurilor, falsificate. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea legii, deoarece: Potrivit art. 120 C. pen., grațierea are ca efect înlăturarea, în totul sau în parte, a acesteia, în alta mai ușoară. Legea nr. 543 din 1 octombrie 2002, completată prin O.U.

nr. 18 din 3 aprilie 2003, prevede în art. 1 că se grațiază în întregime pedepsele cu închisoare până la 5 ani inclusiv, iar art. 8 din aceeași lege limitează în timp aplicarea acesteia în funcție de data comiterii faptei, până la 4 octombrie 2002. Întrucât infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen., nu face parte din categoria celor excluse expres de la grațiere, enumerate în art. 4 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 543/2002, iar data comiterii faptei este anterioară celor prevăzute în art. 8, instanțele de apel și recurs trebuia să constate că pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată pentru această faptă este grațiată. În conformitate cu dispozițiile art. 343 alin. (3) C. proc.

pen., completul de judecată are obligația de a delibera și asupra oricărei alte probleme, privind justa soluționare a cauzei. De asemenea, în art. 357 alin. (2) lit. f) din același cod, se prevede că dispozitivul hotărârii instanței trebuie să cuprindă și cele stabilite cu privire la rezolvarea oricărei alte probleme, privind justa soluționare a cauzei. Pe de altă parte, potrivit art. 7 din Legea nr. 26/1990, privind Registrul Comerțului, instanțele judecătorești sunt obligate să trimită Oficiului Registrului Comerțului, în termen de 15 zile de la data când au rămas definitive, copii legalizate de pe dispozitivul hotărârilor definitive și de pe încheierile ce se referă la acte și mențiuni a căror înregistrare este cerută de lege (alin. (1)), iar prin aceste hotărâri instanțele judecătorești vor dispune și efectuarea înregistrărilor în Registrul Comerțului.

Conform art. 21 lit. g) din aceeași lege, în Registrul Comerțului se vor înregistra mențiuni referitoare, printre altele, la hotărârea de condamnare a comerciantului pentru faptele penale, care îl fac nedemn de a exercita această profesie. În considerarea acestor dispoziții legale imperative, instanța de fond, condamnându-l pe inculpat pentru infracțiuni de evaziune fiscală, săvârșește în exercitarea profesiei de comerciant, ceea ce îl face nedemn de a o mai exercita, avea obligația să dispună în cuprinsul dispozitivului hotărârii și efectuarea înregistrării acesteia în Registrul Comerțului. Acțiunea civilă este, în general, supusă principiului disponibilității. Dreptul de opțiune privind rezolvarea acțiunii civile în cadrul procesului penal nu funcționează în cazurile în care, potrivit legii, acțiunea se exercită din oficiu, alături de acțiunea penală.

Din economia dispozițiilor legale care reglementează exercitarea acțiunii civile rezultă că aceasta capătă caracter oficial și în alte situații decât cele, prevăzute de art. 17 C. proc. pen. Astfel, în art. 348 C. proc. pen., se prevede că instanța rezolvă din oficiu acțiunea civilă în cazurile, prevăzute de art. 17 din același cod, dar și în cazurile în care acțiunea civilă are ca obiect restituirea lucrului, desființarea totală sau parțială a unui înscris și restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii. Desființarea totală sau parțială a unui înscris constituie, potrivit art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., una din modalitățile de reparare în natură a pagubei care a fost produsă prin infracțiune.

În temeiul art. 348 C. proc. pen., măsura desființării înscrisului fals trebuie luată din oficiu, aceasta implicând faptul constatării de către instanță că înscrisul respectiv a făcut, parțial ori total, obiectul infracțiunii de fals cât și dispoziția de a fi anunțat potrivit procedurii reglementate, prin art. 445 C. pen. Prin urmare, instanța de fond era obligată să soluționeze odată cu acțiunea penală și pe cea civilă. Așadar, ținând seama că a fost legal investită cu judecarea acțiunii civile, Judecătoria Arad trebuia, conform dispozițiilor art. 348 C. proc.

pen., să se pronunțe sub acest aspect, dispunând anularea facturii din 29 septembrie 2000 și din 6 octombrie 2000, facturilor fiscale din 6 februarie 2001 și din 7 februarie 2001, precum și procesele verbale de custodie nr. 78 din 29 septembrie 2000 și din 6 septembrie 2000. Pentru motivele arătate, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor și rejudecarea cauzei, în limitele arătate. Analizând hotărârile atacate, în raport de criticile ce li se aduc prin recursul în anulare, se constată că, într-adevăr, acestea sunt pronunțate cu încălcarea legii.

Instanțele au greșit, atunci când nu au aplicat grațierea pentru pedeapsa de 8 luni închisoare, stabilită pentru infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen., când, au omis efectuarea comunicării, prevăzute de art. 7 din Legea nr. 26/1990, la Registrul Comerțului precum și atunci, când, a omis să anuleze înscrisurile falsificate. În raport cu cele arătate, Curtea va trebui să privească recursul în anulare declarat de procurorul general ca fondat, și să-l admită ca atare, împotriva sentinței penale nr. 1393 din 19 iunie 2002 a Judecătoriei Arad, deciziei penale nr. 261 din 17 aprilie 2003 a Tribunalului Arad și deciziei penale nr. 910/ R din 29 septembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara, privind pe inculpatul L.D.P.

Se vor casa deciziile atacate și sentința penală numai cu privire la omisiunea aplicării art. 1 din Legea nr. 543/2002, referitor la aplicarea grațierii, pentru infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen., la omisiunea aplicării art. 7 din Legea nr. 26/1990 și art. 348 C. proc. pen. Se va descontopi pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, se va înlătura sporul de pedeapsă și în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, se va constata grațiată integral și condiționat pedeapsa de 8 luni închisoare, aplicată în baza art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. Se vor contopi restul pedepselor, în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul să execute această pedeapsă, în condițiile art. 86 1 C. pen.

Se va dispune comunicarea hotărârii în Registrul Comerțului. În baza art. 248 C. proc. pen., se vor anula înscrisurile falsificate. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței penale nr. 1393 din 19 iunie 2002 a Judecătoriei Arad, deciziei penale nr. 261 din 17 aprilie 2003 a Tribunalului Arad și deciziei penale nr. 910/ R din 29 septembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara, privind pe inculpatul L.D.P. Casează deciziile atacate în totalitate și sentința penală nr. 1393/2002 a Judecătoriei Arad, numai cu privire la omisiunea aplicării art. 1 din Legea nr. 543/2002, referitor la pedeapsa aplicată în baza art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen.; la omisiunea aplicării art. 7 din Legea nr. 26/1990 și art. 348 C. proc.

pen. Descontopește pedepsele aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 1393/2002 a Judecătoriei Arad, înlătură sporul de pedeapsă și în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 constată grațiată integral și condiționat pedeapsa de 8 luni închisoare, aplicată în baza art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. Contopește celelalte pedepse aplicate prin sentința penală nr. 1393/2002 a Judecătoriei Arad în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul să execute 2 ani închisoare, în condițiile prevăzute de art. 86 1 C. pen. În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990, dispune comunicarea hotărârii la Registrul Comerțului. În baza art. 348 C. proc.

pen., anulează înscrisurile falsificate: factura din 29 septembrie 2000; avizele de însoțire a mărfii din 29 septembrie 2000 și din 6 octombrie 2000; facturile fiscale din 6 februarie 2001 și din 4 februarie 2001; procesele-verbale de custodie din 29 septembrie 2000; din 6 octombrie 2000. Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 iunie 2004.