ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 629/2003

S-a

luat în examinare recursul în anulare declarat de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva

sentinței penale nr.206 din 2 septembrie 1998 a Tribunalului Prahova

și deciziei penale nr.327 din 20 octombrie 1998 a Curții de Apel

Ploiești, privind pe inculpatul B.G..

S-a

prezentat intimatul inculpat, asistat de apărător desemnat din

oficiu, avocat D.C., lipsind părțile vătămate.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Procurorul

a cerut admiterea recursului în anulare.

Apărătorul

inculpatului a cerut admiterea recursului în anulare.

Inculpatul

a susținut apărarea făcută prin apărător.

C U R T E A

Asupra

recursului în anulare de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Tribunalul

Parahova, prin sentința penală nr.206 din 2 septembrie 1998, l-a

condamnat, printre alții, pe inculpatul B.G. la 8 ani închisoare, pentru

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit.a

și e cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal.

S-a

reținut că, la 13 iunie 1998, inculpatul,  împreună cu un alt

făptuitor, condamnat în cauză, a lovit și deposedat de 485.000

lei și de mai multe obiecte de îmbrăcăminte, pe D.G.

Curtea

de Apel Ploiești, prin decizia penală nr.327 din 20 octombrie 1998,

definitivă prin nerecurare, a respins apelul declarat de inculpat.

În

baza art.409 și art.410 alin.1 partea I pct.7 din Codul de  procedură

penală,  împotriva  celor   două  hotărâri  a   declarat

recurs   în   anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție, susținând că faptei săvârșite

i s-a dat o greșită încadrare juridică, prin reținerea

recidivei postexecutorii, prevăzute de art.37 lit.b din Codul penal.

În

fundamentarea recursului în anulare, procurorul general al Parchetului de pe

lângă Curtea Supremă de Justiție susține că la data

comiterii infracțiunii din cauză, era împlinit termenul de

reabilitare judecătorească pentru pedeapsa considerată prin

termen al recidivei încât inculpatul nu putea fi sancționat ca aflându-se

în stare de recidivă.

Prin

recursul în anulare s-a cerut casarea hotărârilor, înlăturarea

stării de recidivă prevăzute de art.37 lit.b Cod penal și

reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului.

Recursul

în anulare este întemeiat.

Potrivit

art.37 lit.b din Codul penal există recidivă postexecutorie când

după executarea unei pedepse cu închisoarea mai mare de 6 luni, după

grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după

împlinirea termenului de prescripție a executării unei asemenea

pedepse, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu

intenție, pentru care legea prevede o pedeapsă a închisorii mai mare

de un an.

Totodată,

conform art.135 alin.1 lit.a din Codul penal, condamnatul poate fi reabilitat

la cerere, de instanța judecătorească, în cazul condamnării

la pedeapsa închisorii mai mare de un an până la 5 ani, după trecerea

unui termen de 4 ani la care se adaugă jumătate din durata pedepsei

pronunțate, iar, potrivit art.38 alin.2 din același cod, la

stabilirea stării de recidivă, nu se ține seama de

condamnările pentru care a intervenit reabilitarea sau în privința

cărora s-a împlinit termenul de reabilitare.

Din

actele dosarului, rezultă că prin sentința penală nr.614

din 17 octombrie 1991, definitivă prin nerecurare, inculpatul B.G. a fost

condamnat la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare, pentru

infracțiunile de furt calificat, prevăzute de art.208 alin.1, art.209

lit.a, e și g cu aplicarea art.75 lit.c și, respectiv, art.208

alin.1, art.224 alin.1, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

De

asemenea, prin sentința penală nr.350 din 21 februarie 1991 a

Judecătoriei Ploiești, definitivă prin nerecurare, inculpatul a

fost condamnat la 1 an închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat,

prevăzută de art.208 alin.1, art.209 lit.a,e,g raportat la art.224

alin.1, teza a II-a din Codul penal (infracțiune săvârșită

la 21 mai 1991, concurentă cu cele pentru care a fost  condamnat la 1 an

și 3 luni închisoare).

Ulterior,

Judecătoria Dej, prin sentința penală nr.1055/1992, a dispus

contopirea pedepselor de 1 an și 3 luni închisoare și 1 an

închisoare, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1

an și 3 luni închisoare, sporită la 1 an și 7 luni închisoare.

În

executarea pedepsei rezultante de 1 an și 7 luni închisoare, inculpatul a

fost arestat de la 7 ianuarie 1992 la 12 mai 1993, fiind liberat

condiționat, având un rest neexecutat de 2 luni și 25 zile

închisoare.

În

această situație, a unei pedepse rezultante, aplicate pentru un

concurs de infracțiuni, termenul va curge de la data executării

pedepsei rezultante sau de la considerarea acesteia ca executată, iar

durata acestuia se va determina în raport cu condamnarea susceptibilă de

condamnare cel mai greu, în cauză, 1 an și 3 luni închisoare.

Ca

atare, termenul de reabilitare judecătorească era conform art.135

alin.1 lit.a din Codul penal, de 4 ani, 7 luni și 15 zile, calculat de la

expirarea duratei pedepsei (7 august 1993), s-a împlinit la 22 martie 1998.

Cum

inculpatul a comis fapta dedusă judecății la 13 iunie 1998,

instanțele trebuiau să constate că în privința pedepselor

anterioare de 1 an și 3 luni închisoare și 1 an închisoare, s-a

împlinit termenul de reabilitare judecătorească și, ca atare,

aceste condamnări nu pot constitui primul termen al recidivei.

Neprocedând

așa și, reținând, calitatea de recidivist a inculpatului B.G.,

deși acesta nu o are, instanțele au pronunțat hotărâri

netemeinice și nelegale, încât, recursul în anulare declarat de procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție va

trebui admis, ca întemeiat, casând hotărârile atacate, cu privire la

starea de recidivă și la individualizarea pedepsei.

Se

vor înlătura, în consecință, prevederile art.37 lit.b Cod penal

și se va reduce pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de

tâlhărie, în mod corespunzător, în concordanță cu

criteriile prevăzute de art.72 Cod penal.

Se

va deduce din pedeapsă, perioada arestării preventive a inculpatului.

Onorariul

pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E:

Admite

recursul  în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe

lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale

nr.206 din 2 septembrie 1998 a Tribunalului Prahova și deciziei penale

nr.327 din 20 octombrie 1998 a Curții de Apel Ploiești, privind pe

inculpatul B.G.

Casează

hotărârile sus-menționate numai cu privire la starea de recidivă

și la individualizarea pedepsei.

Înlătură

prevederile art.37 lit.b C.pen. și reduce pedeapsa aplicată pentru

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit.a

și e C.pen. de la 8 ani închisoare la 6 ani închisoare.

Deduce

din pedeapsă, perioada arestării preventive a inculpatului   de la 13

iunie 1998  la 7 februarie 2003.

Onorariul pentru apărarea

din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 7 februarie 2003.