AFFAIRE ADEM YILMAZ ET AUTRES c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

21.03.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Non-violation de l'art. 11;Violation de l'art. 13;Préjudice moral - réparation pécuniaire

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE ADEM YILMAZ ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL ADEMYILMAZ ȘI ALTELE c. TURCIA (Cercetările nr. 41459/98, 41598, 41502/98, 41602/98, 43606) HOTĂRÂREA STRASBURG 21 martie 2006 DEFINITIVF 03/07/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cazul Ademylmaz și al altor c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze mei Mularoni, Fura-Sandström, judecători și dl Dolle, graffière de secțiune, după ce a deliberat în camera Consiliului la 28 februarie 2006, se retrage la hotărâre, adoptată la această dată procedura La originea cauzei se află șapte instanțe (n 41496/96, 4149/98, 4150/98, 41502/98, 4959/98, 42602/98, 43606/96) îndreptate împotriva Republicii Turcia, dintre care șapte resortisanți ai acestui stat, domnul Nigar Ademylmaz, Muazzez Onuk (Özder), M. Ahmet Mefahir Altićnda., Hüseyin Elçi, Nadir Bingöl., Haydar K ; Ahmet Mefahir Alti, 4551/98), 15 aprilie 1998 (Hüseyin Elçi, 41502/98), 2 mai 1998 (Nadir Bingöl, 4959/98), 11 iunie 1998 (Haydar K Reclamanții, care au fost admiși în beneficiul asistenței judiciare, sunt reprezentați de domnul Vefa, avocat la Diyarbak noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 11 la Convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11], cererile au fost atribuite primei secții a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzelor [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din regulament. La 12 septembrie 2002, Curtea (prima secțiune) a decis să comunice cererile guvernului. La 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezentele cereri au fost atribuite celei de-a doua secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. Prin scrisoarea din 17 martie 2005, Curtea a informat părțile că aceasta se va pronunța, în temeiul articolului 29 alineatul (3) din Convenție, atât cu privire la admisibilitate, cât și la temeinicia cauzelor. Atât reclamanții, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzelor (art. 1 din Regulamentul de procedură). 41496/98) 10. În 1992, reclamanta a aderat la Sindicatul Agenților Educaționali, Științei și Culturii (Eitim-Sen ), în timp ce era profesoară la Diyarbakr. 11. În 1996, ea a fost aleasă membră a consiliului de administrație și a devenit secretară. 12. Prin decizia din 20 ianuarie 1998 a prefectului Diyarbakar, ea a fost transferată la Konya pe baza decretelor-lege n 285 și 430 și la art. 29 din Regulamentul privind transferul profesorilor. Muazzez Onuk (Özder) (solicitarea nr. 41479/98) 13. La momentul faptelor, reclamanta era profesoară la Diyarbakr și, de asemenea, membră a Sindicatului Eiitim-Sen în cadrul căruia își desfășura activitatea sindicală. 14. Printr-o decizie din 20 ianuarie 1998, Hotărârea de Educație Națională de la Diyarbakr, a informat reclamanta cu privire la mutația sa la Karaman. Ahmet Mefahir Alt Printr-o decizie din 13 februarie 1998, Hotărârea de Educație Națională de la Diyarbakr, l-a informat pe reclamant că a fost transferat la Kütahya. Hüseyin Elçi (solicitarea nr. 41502/98) 17. La data faptelor, reclamantul, la momentul respectiv, profesor la Diyarbakir, a aderat la sindicatul Eiatim-Sen în cadrul căruia și-a continuat activitățile sindicale din 1992 până în 1996. 18. Printr-o decizie din 2 septembrie 1996, Hotărârea Națională de Educație de la Diyarbakr, l-a informat pe reclamant că a fost transferat la Karabük. Reclamantul a înaintat la Tribunalul Administrativ de la Diyarbakýr o acțiune în anulare a deciziei de transfer menționate. 19. Prin hotărârea din 25 septembrie 1997, notificată la 8 decembrie 1997, tribunalul administrativ a respins recursul reclamantului fără a fi examinat pe fond, pe motiv că deciziile luate la propunerea guvernatorului regiunii aflate în situație de urgență, în temeiul articolului 7 din Decretul-lege nr 285, nu puteau face obiectul niciunei acți judiciare. Nadir Bingöl (solicitarea nr. 4959/98) 20. La momentul faptei, reclamantul era inginer în cadrul administrației rutiere și, de asemenea, președinte al biroului local al sindicatului Enerji Yap a informat reclamantul că a fost transferat din oficiu în cadrul conducerii Kastamonu. 22. La 16 aprilie 1999, reclamantul a introdus în fața Tribunalului Administrativ din Diyarbakýr o acțiune în anulare împotriva deciziei de transfer. La 16 aprilie 1999, această acțiune a fost respinsă de instanța administrativă pe motiv că deciziile luate la propunerea guvernatorului regiunii aflate în stare de urgență, în temeiul articolului 7 din Decretul-lege nr. 285, nu puteau face obiectul niciunei acțiuni judiciare. Haydar K Abdulhalim Kaçmaz (solicitarea nr. 43666/98) 25. În 1991, reclamantul, pe atunci profesor la Diyarbak La 25 februarie 1998, tribunalul administrativ a respins recursul reclamantului fără a fi examinat pe fond, pe motiv că deciziile luate la propunerea guvernatorului regiunii aflate în situație de urgență, în temeiul articolului 7 din Decretul-lege nr. 285, nu pot face obiectul niciunei acțiuni judiciare. II. LICHIDUL INTERNE PERTINENT 29. Dreptul intern relevant referitor la regiunea în care era în vigoare starea de urgență a statului respectiv și la funcționarii aflați la locul lor de muncă în această regiune, astfel cum se aplica la momentul relevant, este expus în Hotărârea Buluia și în alte hotărâri ale Curții 43974/98, 20 septembrie 2005) Turcia 40153/98 și 4016/98, § 24-32, CEDO 2003 III (extracturi) . . . . . . . Turcia 8803-8811/02, 8813/02 și 8815-8819/02, § 79-88, 29 iunie 2004). . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Reclamanții susțin că deciziile privind mutațiile constituie o încălcare a dreptului lor la libertatea de întrunire și de asociere. Ei: la art. 11 din convenție astfel formulat Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a se baza cu alte sindicate și de a se ocupa de sindicate pentru apărarea intereselor sale. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, securității publice, apărării ordinii publice și prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau moralității sau protecției drepturilor și libertăților naționale. Prezentul articol nu implică impunerea unor restricții legitime pentru exercitarea acestor drepturi de către membrii forțelor armate, ai poliției sau ai administrației statului. Excepție de la neextinderea căilor de atac interne 31. În ceea ce privește reclamanții K Curtea constată că această excepție este strâns legată de fondul de la art. 13 din Convenția combinată cu art. 11. Prin urmare, aceasta decide să o adere la fond. Alte criterii de admisibilitate 34. Curtea consideră, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa și ținând cont de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, că t ă ț ii reținute din art. 11 din Convenție trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. În plus, Curtea constată că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de nerecuperare. Cu privire la presupusa încălcare a articolelor 6 și 13 din Convenție 35. Reclamanții se plâng de faptul că nu există nici un mijloc de recurs efectiv pentru a contesta deciziile de transfer luate împotriva lor în fața autorităților judiciare. Ei se referă împreună sau separat la articolele 6 și 13 din convenție. Curtea decide să examineze acest aspect din unghiul articolului 13, astfel cum este formulat în partea sa relevantă Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. 36. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că acest litigiu ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă, dar necesită o examinare pe fond; prin urmare, nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. II. PRIVIND FONDul art. 11 din Convenție 37. Guvernul susține că art. 11 din Convenție nu a avut drept consecință mutația funcționarilor membri ai unui sindicat din motive de interes public, ci a afirmat că mutația întreprinderilor nu a avut drept consecință împiedicarea acestora de a fi membri ai sindicatelor sau de a continua activități sindicale. 38. Reclamanții admit posibilitatea ca un funcționar să fie transferat în funcție de nevoile serviciului. În schimb, aceștia susțin că există un deficit al profesorilor în regiunea aflată în stare de urgență și nu în cea în care au fost transferați. Deciziile de transfer ar fi fost luate în timp ce reclamanții erau membri sau lideri ai sindicatelor și împotriva voinței lor, ceea ce a avut ca efect reducerea, în practică, a exercitării dreptului de a desfășura activități sindicale. 39. Curtea amintește că a avut deja posibilitatea de a se pronunța asupra chestiunii ridicate de reclamanți în cauze. 39. Ertaș Ayd.n și alții c. Turcia 43672/98, 20 septembrie 2005) și Bulna și alții (citată anterior) și a ajuns la concluzia că dreptul la libertatea sindicală consacrat prin art. 11 din convenție nu este încălcat. 40. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că nu există niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. În acest sens, deciziile de transfer în cauză nu constituie, în principiu, o limitare sau o împiedicare a dreptului întreprinderilor de a se angaja într-un sindicat, de a se bucura de libertatea de asociere sau de a se bucura de libertatea de asociere. Prin urmare, reclamanții au păstrat în drept și în fapt, în pofida măsurilor incriminate în sensul în care au rămas membri ai organizațiilor sindicale în cauză și nu sunt împiedicați să desfășoare activități sindicale în noile lor posturi sau locuri de transfer (Ertaș Aydćn și altele, citată anterior, și Schmidt și Dahlströmc. Suedia, Hotărârea din 6 februarie 1976, seria A nr. 21). 41. Prin urmare, având în vedere toate circumstanțele prezentei cauze, Curtea constată că inculpații nu au demonstrat că deciziile de transfer luate în privința lor au constituit o interferență astfel încât dreptul lor de a desfășura activități sindicale a fost atins în substanța sa. 42. Prin urmare, nu a încălcat art. 11 din Convenție. Guvernul susține că cauza reclamanților pe teren de la art. 11 din convenție, nu intră în domeniul de aplicare al drepturilor garantate de convenție și că, din acest motiv, afirmațiile referitoare la art. 13 nu pot fi considerate ca fiind un motiv de apărare. 44. În speță, Curtea consideră că elementele dosarului nu permiteau să se concluzioneze că dreptul la libertatea de asociere a reclamanților a fost ignorat (punctele 37-42 de mai sus). Cu toate acestea, această împrejurare nu privează în mod necesar țarcul întemeiat pe art. 11 de caracterul său pârât ( Boyle și Rice c. Regatul Unit, Hotărârea din 27 aprilie 1988, seria A n 131, p. 23, § 52). Concluzia Curții cu privire la binefacere nu anulează obligația de a acționa în mod efectiv în fața unui tribunal național. 45. Curtea reamintește că art. 13 din Convenție garantează existența în dreptul intern a unei căi de atac care să permită saiy să se bucure de drepturile și libertățile convenției, astfel cum pot fi găsite și consacrate. Prin urmare, această dispoziție are drept consecință obligația de a solicita o acțiune internă care să permită examinarea conținutului unei persoane care poate fi apărată (a se vedea, printre altele, Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, § 157, CEDH 2000-XI). 46. Curtea constată că, pe baza articolului 4 g] din Decretul-lege nr. 285, acordându-se prerogative ample în materie de mutații prefectului regiunii aflate în situație de urgență, acesta poate solicita transferul personalului din sectorul public într-un oraș situat în afara acestei regiuni. a considerat că absența unui control jurisdicțional în fața unor prerogative ample de care dispune prefectul în domeniul mutațiilor a privat părțile interesate de garanții pentru a evita abuzurile (a se vedea, de asemenea, șetin și altele, citată anterior). 47. Din motivele expuse mai sus, se consideră că reclamanții sunt exonerați de obligația de a epuiza căile de atac interne. Prin urmare, Curtea respinge excepția guvernului. 48. În plus, Curtea concluzionează din aceleași motive că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție din cauza faptului că există o acțiune în dreptul intern în fața unui organism național care permite contestarea deciziilor de mutare luate împotriva recurentelor de către prefectul regiunii aflate în stare de urgență. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 49. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de faptul că: impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamanții Nigar Ademylmaz, Muazzez Onuk (Özder), Hüseyin Elçi, Nadir Bingöl, Haydar K Guvernul contestă aceste pretenii. 52. Curtea constată că reclamanții au suferit o pagubă morală din cauza faptului că există un recurs în dreptul intern în fața unei instanțe naționale care permite contestarea deciziilor de transfer luate împotriva acestora de prefectul regiunii aflate în stare de urgență. Cheltuielile și cheltuielile de judecată 53. De asemenea, reclamanții solicită 23 942 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și a Curții. Ca documente justificative, aceștia furnizează un tarif minim aplicabil din punct de vedere al onorariilor, publicat de baroul Diyarbakýr. 54. Guvernul contestă aceste revendicări. 55. Curtea constată că reclamanții au primit 685 EUR fiecare, vărsate de Consiliul Europei în cadrul asistenței judiciare în ceea ce privește onorariile și cheltuielile aferente. Preocupările lor principale nu au reușit și având în vedere importanța relativă a încălcării constatate, aceasta consideră că nu este cazul să se acorde o sumă suplimentară în ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată. Interese moratoriu 56. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, LA L 13 din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 500 EUR (cinci cenți EUR) fiecărui solicitant pentru daune morale, pentru a fi convertit în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicat în scris la 21 martie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Grefier Președinte La prezenta hotărâre se anexează, în conformitate cu articolele 45 alineatul (2) din Convenție și 74 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, la partea în litigiu a dlui Mularoni. J.-P.C. S.D. OINFORMAȚIE CONCORDANTĂ A DLUI JUGE MULARONI Sunt de acord cu majoritatea pentru a spune că nu a încălcat art. 11 din Convenție și că a avut loc o încălcare a articolului 13. În ceea ce privește art. 11, aș dori totuși să subliniez că împărtășesc concluzia, dar nu raționamentul urmat de majoritate. Într-adevăr, am ajuns la concluzia că art. 11 nu a fost încălcat deoarece instanțele nu au demonstrat deloc că mutația lor a avut loc din cauza activității lor sindicale; nu s-a prezentat nicio dovadă sau dovadă în fața Curții în acest sens. În cazul în care reclamanții ar fi demonstrat că motivul mutației lor a fost apartenența sindicală, ar fi găsit o încălcare a articolului 11 din convenție. L au rămas membri ai organizațiilor sindicale în cauză și nu sunt împiedicați să desfășoare activități sindicale în noile lor poziții sau locații de mutație (a se vedea punctul 40 din hotărârea în cauză) nu mi se pare convingător pentru a justifica constatarea neviolării articolului 11. Împărtășesc opinia guvernului pârât conform căreia art. 11 din Convenție nu conferă funcționarilor membri un sindicat al imunității sau nu le acordă nici un avantaj în raport cu lucrătorii neasociați unui sindicat. Cu toate acestea, consider că art. 11, care consacră libertatea de a se ocupa de sindicate pentru a-și apăra interesele, împiedică, de asemenea, discriminarea celor care au decis să se implice în sindicate și, prin urmare, împiedică plasarea acestor persoane într-o situație mai dezavantajoasă decât ceilalți lucrători. Consider că, în cazul în care un funcționar este transferat doar din motive de apartenență la un sindicat, această mutație este importantă pentru încălcarea art. 11, deoarece, în realitate, s-ar utiliza un instrument prevăzut de lege (mutare) nu pentru a atinge un scop legitim (buna administrare a serviciului public), ci pentru a atinge un scop diferit, care nu este prevăzut de lege și interzis de art. 11 din Convenție, în special, pentru a descuraja afilierea la un sindicat. Nu contează pentru mine că acest funcționar poate continua să desfășoare activități sindicale în noul său post sau loc de transfer. Aceste considerații sunt, în opinia mea, și mai valabile în aceste cazuri în care Curtea a ajuns la o concluzie unanimă că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție, subliniind că: a lipsit de un control judiciar asupra prerogativelor extinse de care dispune prefectul în materie de mutații a privat părțile interesate de garanții pentru a evita abuzurile grave (a se vedea punctele 46 și 48 din hotărâre).