Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.04.2003
admis

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2016/2003

HOTĂRÂRE
01.04.2003
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2016/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C. „C” SA Onești împotriva încheierii din 23 decembrie 2002 a Curții de Apel Bacău-Secția comercială și de contencios administrativ. La apelul nominal s-au prezentat recurenta pârâtă prin avocat N. T. și intimata S.C.” E.” S.R.L.București prin procurator P. N., lipsind intimata S.C.” E” SRL Onești. Procedura de citare legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care Curtea, constatând cauza în stare de judecată, dă cuvântul în fond părților. Recurenta, prin apărător, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și depune concluzii scrise. Intimata prin procurator, solicită respingerea recursului ca nefondat.

C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.C.”E.”SRL a solicitat instanței să dispună, fără citarea părților, suspendarea provizorie până la judecarea recursului împotriva sentinței nr.3434/29 noiembrie 2002 a Tribunalului Bacău, a hotărârii adunării generale a asociaților S.C. „E” SRL adoptată la 24 septembrie 2002. În motivarea cererii se arată că hotărârea AGA pe care a contestat-o încalcă prevederile actului constitutiv și ale Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale. În drept cererea este întemeiată pe dispozițiile art.581 Cod procedură civilă. Curtea de Apel Bacău-Secția comercială prin încheierea din 23 decembrie 2002 astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 13 ianuarie 2003, a admis cererea promovată de reclamantă și a dispus suspendarea provizorie a hotărârii AGA S.C.

„E.” SRL Onești din 24 septembrie 2002 până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul recursului declarat împotriva sentinței nr.3434/29 noiembrie 2002 a Tribunalului Bacău. Soluția a fost motivată pe dispozițiile art.403 (4) și 581 Cod procedură civilă dată fiind urgența luării măsurii în raport cu imposibilitatea ivită în funcționarea societății în condițiile în care administratorul unic a fost suspendat prin hotărârea atacată. Împotriva încheierii a declarat recurs S.C.”C.” SA Onești. Critica acesteia vizează nelegalitatea și netemeinicia încheierii deoarece: -cererea de suspendare a unei hotărârii AGA nu poate fi admisă în temeiul art.403 (4) și 581 Cod procedură civilă, aplicabilă exclusiv în cadrul cererilor privind executarea silită; -singurul temei reținut de instanță de natură a fi justificat urgența măsurii este fals, deoarece societatea era administrată de doi administratori iar nu de unul singur.

Recursul este fondat. Dreptul comun în materie de societăți comerciale îl reprezintă Legea nr.31/1990 republicată. Dispozițiile acestei legi se completează conform art.1 Cod comercial, cu cele de drept civil sau, după caz de drept procesual civil, față de care este o lege specială. Cum prin art.132 din Legea nr.31/1990 se reglementează procedura specială a suspendării executării hotărârilor AGA a căror anulare s-a solicitat în justiție în mod greșit instanța a dat eficiență unor dispoziții procedurale care ar fi fost aplicabile numai în lipsa unei proceduri speciale sau dacă legea specială ar fi făcut trimitere expresă la acestea. De altfel reclamanta a uzat de procedura specială dar cererea sa de suspendare a fost respinsă de tribunal prin încheierea din 22 noiembrie 2002 precum și acțiunea în anularea hotărârii AGA a S.C.

„E.”din 24 septembrie 2002 prin sentința nr.3434/29 noiembrie 2002 atacată cu recurs de aceeași parte reclamantă. Așa fiind, Curtea va admite recursul, va modifica încheierea atacată astfel cum a fost îndreptată și va respinge cererea de suspendare provizorie a hotărârii AGA. PENTRU

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta S.C. „C.” SA Onești împotriva încheierii din 23 decembrie 2002 a Curții de Apel Bacău, modifică încheierea recurată îndreptată prin încheierea din 13 ianuarie 2003 a Curții de Apel Bacău și respinge cererea de suspendare provizorie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-01-28
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 310/2004
C. “F.V.” S.R.L.; curtea de apel a pronunțat o încheiere nelegală și a ignorat probele administrate în cauză, în principal sentința Tribunalului Neamț, rămasă irevocabilă, prin care s-a constatat dreptul său de proprietate asupra spațiului
ÎCCJ 2003-07-01
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3246/2003
de un litigiu comercial, așa cum se specifică și în preambulul încheierii atacate, și faptul că, la alin. (2) din dispozitivul încheierii, se menționează că acțiunea formulată de SC C. SA Bacău este „civilă”, nu poate fi apreciată, decât ca
ÎCCJ 2007-02-14
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 688/2007
va sentinței a declarat apel reclamanta SC B.I.L. și a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate iar pe fondul cauzei dispunerea anulării hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor SC R. SA din data d
ÎCCJ 2003-11-04
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4202/2003
recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu în procedură de soluționare a ordonanței președințiale la data de 10 iulie 2003, Curtea de Apel Bacău a admis ce
ÎCCJ 2016-01-28
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 146/2016
Decizia nr. 146/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei; 1. Cererea de chemare în judecată; Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă