- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 10 martie 2004
Decizia nr. 922/2004 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 1346/2000 a Tribunalului Mureș
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1346 din 12 octombrie 2000 a Tribunalului Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC E.M.W. SRL cu sediul în Târgu Mureș și pârâta SC Z.C. SRL cu sediul în Târgu Mureș a fost obligată la plata sumei de 18.286.641 lei reprezentând prețul mărfii; s-a anulat cererea privind plata dobânzilor comerciale și pârâta a fost obligată la 1.545.000 lei cheltuieli de judecată. Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și contencios administrativ, prin decizia nr. 54 din 12 februarie 2001, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului.
Împotriva acestei decizii SC Z.C. SRL a declarat recurs și a susținut că este nelegală și netemeinică. Prin încheierea din 9 aprilie 2003 s-a dispus suspendarea cauzei, în temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ., întrucât nici una din părți nu s-a prezentat în instanță și nu s-a solicitat judecarea în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. ultim C. proc. civ. La data de 17 noiembrie 2003, cauza a fost repusă pe rol în vederea constatării perimării. Curtea, având în vedere că de la data suspendării cauzei a trecut termenul de 6 luni și nici una din părți nu a cerut repunerea cauzei pe rol, în raport cu dispozițiile art. 248 alin. (3) și art. 252 C. proc. civ., urmează a constata, din oficiu, perimat recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Constată perimat recursul declarat de pârâta SC Z.C. SRL Târgu-Mureș împotriva deciziei nr. 54 A din 12 februarie 2001 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 10 martie 2004.