ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 878/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 79 din 13 martie

2002, Tribunalul Hunedoara, secția penală, a condamnat pe inculpații:

S.B.

la 16 ani închisoare și 5 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i), cu

aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și

R.R.

la 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de omor calificat prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 99

și art. 109 C. pen.

Prin aceeași hotărâre, instanța de

fond a constatat că R.G., tatăl victimei, nu s-a constituit parte civilă.

Totodată, a obligat pe inculpați, în

solidar, iar pe inculpatul minor în solidar și cu părțile responsabile

civilmente, să plătească părții civile R.J. câte 200.000 lei lunar pentru

minorii R.L., R.A., R.A., R.B., R.G. și R.S.

S-a reținut că, în ziua de 14 iulie

2001, în localitatea Bejan, pe fondul unei dispute dintre două grupuri de romi,

inculpatul R.R. l-a imobilizat pe R.G., timp în care inculpatul S.B. i-a

aplicat acestuia mai multe lovituri cu muchia unei coase, cauzându-i o fractură

craniană urmare căreia victima a decedat, după câteva zile.

Împotriva hotărârii primei instanțe,

inculpații au declarat apel.

Inculpatul S.B. a solicitat

desființarea sentinței atacate și pronunțarea unei soluții de achitare pentru

infracțiunea de omor calificat, întrucât nu el a comis fapta.

Inculpatul R.R. a solicitat

schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. și

reducerea corespunzătoare a pedepsei.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

penală, prin decizia penală nr. 130/ A din 6 iunie 2002, a respins apelurile

declarate de inculpați, ca nefondate, cu motivarea că starea de fapt și

încadrarea juridică stabilite de prima instanță sunt corecte.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

inculpatul S.B. a declarat recurs, susținând că nu a comis fapta reținută,

minorul fiind cel care a lovit victima.

Recursul declarat este nefondat.

În cursul cercetării judecătorești

martorii au revenit, în parte, asupra declarațiilor date în timpul urmăririi

penale, dar instanțele au stabilit corect starea de fapt, respectiv actele

materiale ale celor doi inculpați realizând conținutul laturii obiective a

infracțiunii de omor calificat.

Este de reținut că, în raport de

dispozițiile art. 63 C. pen., nu există temei legal pentru stabilirea unei

ordini de preferință între declarații succesive date în cursul urmăririi penale

și respectiv cercetării judecătorești, atunci când acestea sunt contradictorii.

Ca atare, înlăturând motivat unele

dintre acestea și reținând ca fiind expresia adevărului acele declarații care

se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din întregul material

probator administrat în cauză, instanțele au pronunțat hotărâri temeinice și

legale, așa încât, în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., vizat de recurent.

Totodată, examinând cauza în raport

de dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se constată

motive de casare susceptibile a fi luate în considerare din oficiu de instanță.

În consecință, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpat.

Conform art. 88 C. pen., se va

deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării preventive de la

14 iulie 2001, la zi.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., inculpatul va fi obligat potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor

judiciare către stat, din care, onorariul avocat din oficiu se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul S.B. împotriva deciziei penale nr. 130 din 6 iunie 2002 a Curții de

Apel Alba Iulia, ca nefondat.

Deduce din pedeapsa aplicată,

perioada arestării preventive de la 14 iulie 2001, la 20 februarie 2003.

Obligă pe recurent să plătească

statului 1.100.000 lei, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul

pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

20 februarie 2003.