ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 195/2003

La 8 ianuarie 2003 s-au luat în examinare recursurile declarate de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și părțile civile O.O.V. și O.C.E. împotriva

deciziei penale nr.336/A din 1 noiembrie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia,

privind pe inculpatul H.M.C.

Dezbaterile au fost consemnate în încheierea din data de 8 ianuarie 2003, iar

pronunțarea deciziei s-a amânat la 16 ianuarie 2003.

C  U

R  T  E  A

Asupra recursurilor de față;

In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.137 din 2 mai 2001, Tribunalul  Hunedoara a

condamnat pe inculpatul H.M.C. la 2 ani și 6 luni închisoare, pentru

săvârșirea  infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută

de art.183, cu aplicarea art.73 lit.b și art.76 din Codul penal.

S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute  de art.64 din

Codul penal în condițiile art.71 din Codul penal.

A fost respinsă cererea de despăgubiri civile formulată de părțile civile.

In baza art.118 lit.b din Codul penal, au fost confiscați un maieu și o pereche

de pantaloni scurți.

In baza art.191 din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul la

plata sumei de 18.500.000 lei cheltuieli judiciare.

S-a reținut că, în seara zilei de 14 august 1999, în jurul orelor 21,30, grupul

de copii compus din partea vătămată  O.O. și martori rulau cu patinele pe

roțile, pe aleea parcului situat în zona cetății Deva. Intrucât în localul Perla

Cetății, situat lângă parc, era organizată discotecă, tinerii au pornit spre

local, pe un  drum în pantă. In același moment, dinspre local cobora

inculpatul, pe o bicicletă M.K., care pentru a evita coliziunea  cu grupul

de tineri, i-a atenționat să se dea la o parte, iar apoi a frânat brusc și a

căzut pe partea stângă.

Cei cinci copii s-au amuzat de situație și au început  să râdă,

continuându-și cursa cu patinele pe rotile.

Inculpatul, enervat de căzătură și de comportamentul tinerilor,   s-a

ridicat și a pornit în urmărirea copiilor, prinzându-l pe  O.O. și

aplicându-i două palme și un pumn. Apoi inculpatul a urmărit și pe martorul

G.S., pe care a reușit să-l ajungă și să-l bruscheze, fără a-l lovi.

La scurt timp, tinerii s-au reunit și au pornit împreună spre restaurantul

Perla Cetății, la discotecă.

Aici, după câteva  minute victima  O.O. a acuzat dureri de cap,

astfel că, toți au pornit spre casa de cultură.

Victima a fost condusă acasă de martorul  D.I. care apoi s-a întors la

casa de cultură, unde  îl așteptau ceilalți copii. In timp ce martorii

D.I. și D.A. stăteau pe bordură, în fața case de Cultură, primul l-a

văzut pe inculpat circulând  cu bicicleta, astfel că imediat a pornit, pe

patinele cu rotile după inculpat, dând două ture pe lângă el și

observându-l  cu atenție.

Victima O.O., ajunsă acasă, le-a spus

părinților că a fost lovit la cap, în parc, de un tânăr, care circula cu o

bicicletă, apoi a acuzat puternice dureri de cap și a fost imediat internat în

spitalul județean. A fost apoi transportată la Spitalul Timișoara, dar la data

de 21 august 1999, a decedat.

Din raportul medico-legal nr.515/A din 21

august 1999, rezultă că moartea numitului  victimei a fost violentă, ea

datorându-se traumatismului cranio-cerebral complicat în evoluție cu edem

cerebral și edem pulmonar acut.

Impotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul

Hunedoara, părțile civile și inculpatul.

Parchetul a criticat sentința pentru greșita reținere a stării de provocare,

solicitând înlăturarea dispozițiilor art.73 lit.b din Codul penal

și   pentru   că   s-a   omis obligarea

inculpatului la plata cheltuielilor de spitalizare.

Părțile civile au criticat sentința pentru că în mod greșit nu le-au fost

acordate daunele morale de 200.000 lei și pentru a se înlătura circumstanțele

atenuante reținute inculpatului.

Inculpatul a solicitat admiterea apelului și achitarea  sa pentru că nu a

comis această faptă.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia penală nr.366/A din 18 octombrie 2001 a

admis apelul inculpatului H.M.C., a desființat sentința apelată și

rejudecând, în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10  lit.c din Codul

de procedură penală l-a achitat pentru infracțiunea de loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte prevăzută de art.183 din Codul penal.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

S-au respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Hunedoara și părțile civile

O.O.V.

și O.C.E.

Părțile civile apelante au fost obligate să plătească statului sumele de câte

100.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

Instanța de apel a motivat soluția prin aceea că, din nici o probă nu dovedește

că inculpatul ar fi autorul agresiunii, iar dovezile administrate în cauză

creează un puternic dubiu asupra persoanei care a agresat victima (aceasta

putând fi o altă persoană, care ar trebui descoperită) și pentru că adevăratul

vinovat trebuie adus în fața justiției, iar inculpatul este un prezumtiv

vinovat, pe care probele nu îl confirmă ca autor al acestei fapte.

Impotriva acestei decizii au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Alba Iulia și părțile civile

O.O.V. și

O.C.E.

Parchetul a solicitat admiterea recursului și condamnarea inculpatului pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.183 din Codul penal, întrucât instanța

de apel, fără a administra alte probe și interpretând unilateral aceste probe a

ajuns la concluzia  că acesta nu este autorul faptei.

Părțile civile nu și-au motivat recursurile și nici  nu s-au prezentat în

instanță la termenul stabilit pentru soluționarea acestora.

Recursul parchetului este fondat, dar numai în ce  privește

neadministrarea altor probe care să stabilească cu certitudine  autorul

infracțiunii.

Verificând actele dosarului în raport cu motivul  de recurs cât și din

oficiu se constată următoarele:

Inculpatul inițial în declarația din data de

16 august 1999 a recunoscut fapta, însă ulterior, a negat-o, susținând că în

data de 14 august 1999, de la orele 20,00, a fost acasă cu mama sa, cu bunica

sa și cu martorele G.E. și E.M.

De asemenea, inculpatul a negat că ar fi avut vreodată, o bicicletă Mountain

Bike și că leziunile pe care le prezenta la cap și la picioare, în partea

stângă, i-au fost produse, în data de 13 august, la locul de muncă.

Certificatele medico-legale de la dosar prezintă contradicții, în sensul că,

cel înregistrat sub nr.581568/R din 17 august 1999 al L.M.L. Deva, se referă la

accidentarea inculpatului, în data de 14 august 1999, cel înregistrat sub

nr.1002/C al L.M.L. Deva, din aceeași dată, 17 august 1999, se referă la

accidentarea inculpatului din 13 august 1999, ambele concluzionând că leziunile

s-au putut produce prin proiectare pe plan dur cu suprafață neregulată, iar cel

înregistrat sub nr.1017 C al L.M.L. Deva, din data de 19 august 1999 se referă

la o agresiune  din 16 august 1999, inculpatul prezentând „leziuni

produse  prin lovire cu corp dur”.

Rezultă necesitatea efectuării unei noi expertize medico-legale, care să

clarifice contradicțiile de mai sus, mecanismul de producere a leziunilor pe

care le prezenta  inculpatul și dacă a existat un contact, rezultat din

căderea sa pe o suprafață dură.

Din analizarea actelor dosarului mai rezultă că, declarațiile martorilor sunt

contradictorii în ceea ce privește  existența bicicletei, marca  și

folosirea ei de către inculpat, astfel că, aceste aspecte se impun a fi

clarificate.

In declarația, dată la urmărirea penală, martorul  D.I. arată că, fapta

s-a petrecut în jurul orelor 22,00, iar în final, menționează că „nu știe dacă

prietenii săi  l-au văzut așa bine pe agresor, întrucât, în parc, era

întuneric, iar acesta era în timpul mersului pe bicicletă”.

Același martor, în fața instanței de fond, a declarat  că l-a recunoscut

pe inculpat, care i-a fost prezentat, singur, la organul de poliție, „în

special după frizură, deși atunci  nu era așa înalt, probabil a mai

crescut între timp”. In aceeași declarație arată că, panta, unde s-a petrecut

fapta, era neluminată, că inculpatul se afla la 10 metri de statuia lui

Eminescu, și că, în parc, se reflecta lumina de la acea statuie.

Din aceste declarații nu rezultă cu claritate că martorul l-ar fi putut

recunoaște pe inculpat.

Rezultă că este necesar să se efectueze un experiment judiciar care să

stabilească dacă martorii puteau, la lumina din parc, de la ora producerii

evenimentului, să identifice pe inculpat.

Intrucât, administrarea probelor necesare lămuririi cauzei nu s-ar putea

efectua decât cu mare întârziere în fața instanței,  se va dispune

restituirea dosarului la organul de urmărire penală care va adânci investigarea

și în raport de aceste elemente de fapt, inclusiv cu privire la identitatea

autorului.

Ca urmare în baza dispozițiilor art.385

15

pct.2 lit.c din Codul de

procedură penală se va admite recursul  declarat de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Alba Iulia și se va trimite cauza la Parchetul de pe lângă

Tribunalul  Hunedoara, în vederea completării urmăririi penale.

In ce privește recursurile părților civile O.O.V. și O.C.E. acestea se vor

respinge, ca nefondate, în baza art.385

15

pct.1 lit.b din Codul de

procedură penală, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN

NUMELE LEGII

D E

C I D E :

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia

împotriva deciziei penale nr.336/A din 1 noiembrie 2001 a Curții de Apel Alba

Iulia, privind pe inculpatul H.M.C.

Casează decizia atacată și sentința penală nr.137 din 2 mai 2001 a Tribunalului

Hunedoara.

In baza art.333 din Codul de procedură penală dispune restituirea cauzei la

Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în vederea completării urmăririi

penale.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părțile civile

O.O.V. și O.C.E.

împotriva

aceleiași decizii.

Obligă pe recurentele părți civile să plătească statului sumele de câte 400.000

lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 ianuarie 2003.