ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 911/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 911/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-au
luat în examinare recursurile declarate de părțile civile C.S., C.I. și M.M.O.
împotriva deciziei penale nr.127/A din 4 iunie 2002 a Curții de Apel Alba
Iulia, privind pe inculpații C.A., C.L. și C.I.
S-au
prezentat recurenta parte civilă C.S., asistată de avocat ales S.E., intimații
inculpați C.A., C.L. și C.I., aflați în stare de arest, asistați de avocat B.A.,
apărător desemnat din oficiu.
Au
fost lipsă recurentele părți civile C.I. și M.M.O., reprezentate de avocat S.E.,
apărător ales.
Procedura
de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul
recurentelor părților civile a susținut și dezvoltat pe larg motivele din
recurs depuse în scris la dosarul cauzei și a solicitat admiterea acestora așa
cum au fost formulate.
Apărătorul
inculpaților a cerut respingerea ca nefondate a recursurilor declarate,
motivând că hotărârile criticate sunt legale și temeinice, sumele fiind corect
acordate.
Procurorul
a pus concluzii de respingere, ca nefondate a recursurilor declarate, arătând
că, hotărârile atacate sunt legale și temeinice, iar cererea recurentelor de
înlăturare a dispozițiilor art.73 lit.b Cod penal, nu poate fi primită, având
în vedere că recursul părților civile poate să vizeze doar latura civilă a
cauzei.
În
ultimul cuvânt acordat, inculpatul C.A. a arătat că este de acord cu apărătorul
său, C.L. a cerut respingerea recursurilor declarate, iar inculpatul C.I. a
arătat că este de acord să despăgubească părțile civile.
C
U R T E A
Asupra
recursurilor de față;
În
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
sentința penală nr.274 din 10 decembrie 2001 a Tribunalului Alba au fost
condamnați inculpații:
C.I.,
C.A. și C.L. la câte 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor
calificat și deosebit de grav prevăzută de art.174, 175 lit.i, 176 alin.1 lit.a
și b cu aplicarea art.75 lit.a, 73 lit.b și 76 din Codul penal și la 4 ani
interzicerea unor drepturi.
A
fost menținută starea de arest a inculpaților și s-a computat perioada
arestării preventive cu începere de la 18 aprilie 2001 la zi.
În
ceea ce privește latura civilă a cauzei, în baza art.14 din Codul de procedură
penală raportat la art.998 și 1003 din Codul civil inculpații au fost obligați
în solidar să plătească părții civile C.S. suma de 16.855.000 lei cu titlu de
daune materiale și 15.000.000 lei daune morale, părții civile C.I. suma de 15.000.000
lei daune morale iar părții civile M.M.O. suma de 10.000.000 lei cu același
titlu.
Totodată,
a fost respinsă ca nedovedită cererea de acordare a despăgubirilor civile
eșalonate în favoarea părții civile M.M.O. prin tutore P.I.
În
baza art.118 lit.b din Codul penal s-a dispus confiscarea de la inculpați a
următoarelor obiecte: o furcă cu coada ruptă, o rangă, mai multe bâte rupte și
un topor.
Pentru
a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarea
situație de fapt:
Între
inculpați și membrii familiei acestora, pe de o parte, și o altă familie de
romi din cartier a existat un conflict generat de un proces penal aflat pe
rolul Judecătoriei Aiud având ca obiect vătămarea corporală a sorei
inculpaților de către C.I. și C.M., precum și faptul că inculpatul C.I. a
împrumutat o sumă de bani de la victime, pe care a restituit-o dar creditori nu
au fost mulțumiți de dobânda primită.
Din
aceste motive între cele două familii de romi au existat mai multe conflicte
provocate de regulă de victime, cunoscute în localitate ca persoane deosebit de
agresive.
Acest
comportament a determinat, de altfel, și sancționarea lor repetată, de organele
de poliție, pentru tulburarea liniștii publice.
În
acest context, la data de 14 aprilie 2001, numiții C.M. și L.A. au trecut pe
stradă prin fața locuinței victimelor, situație în care s-a declanșat un nou
conflict, urmat de alungarea celor doi până în fața unui magazin alimentar.
Incidentul
a continuat prin amenințări și insulte, la locul respectiv sosind cei trei
inculpați însoțiți de alți membri ai familei. La un moment dat, în apropiere a
apărut și C.I. într-o căruță, însoțit de alte persoane, situație în care L.A.
și C.M. s-au deplasat spre căruță și s-au înarmat cu bâte și răngi.
Ambele
grupuri fiind înarmate și destul de numeroase, au determinat continuarea
incidentului prin amenințări și aruncarea cu pietre unii în alții, după care
s-au apropiat și s-au lovit. În urma loviturilor primite C.I. și C.M. au
suferit leziuni care le-au cauzat moartea.
Instanța
de fond a apreciat că inculpații au acționat sub stăpânirea unei puternice
tulburări, determinată de provocarea lor din partea victimelor, dar și că
aceștia au dat dovadă de cruzime întrucât au aplicat lovituri multiple și după
ce victimele erau imobilizate, fiind căzute la pământ.
În
ce privește despăgubirile civile au fost stabilite proporțional cu gradul de
culpă care a determinat reducerea lor la jumătate, iar în ce-l privește pe
minorul M.M.O., fiul defunctului C.M., a fost respinsă cererea de acordare a
unor despăgubiri periodice, reținându-se că nu s-a făcut dovada că acesta ar
fi beneficiar al unei pensii de urmaș, spre a se calcula diferența de la
aceasta și cota care i s-ar fi cuvenit din veniturile realizate de tatăl său.
Situația
de fapt expusă a fost stabilită pe baza rapoartelor de constatare
medico-legală, proceselor verbale încheiate de organele de urmărire penală și
planșelor foto executate în cauză, depozițiilor martorilor, probe coroborate cu
declarațiile inculpaților care au recunoscut constant fapta pentru care au fost
trimiși în judecată.
Curtea
de Apel Alba Iulia, prin decizia penală nr.127/A din 4 iunie 2002, a admis
apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba și partea civilă P.I.
pentru minorul M.M.O., a desființat în parte hotărârea atacată sub aspectul
laturii civile și i-a obligat în solidar pe inculpați să plătească minorului
suma de 400.000 lei lunar, cu titlu de despăgubiri periodice, începând cu data
de 14 aprilie 2001 și până la majoratul acestuia.
Totodată,
apelurile declarate de părțile civile C.S. și C.I. și inculpați au fost
respinse.
Împotriva
acestei din urmă hotărâri părțile civile C.I., C.S. și M.M.O. (prin curator P.I.)
au declarat recurs prin care au solicitat casarea cu trimitere pentru
completarea probațiunii în vederea stabilirii unei stări de fapt reale. În
subsidiar părțile civile au solicitat înlăturarea dispozițiilor art.73 lit.b
din Codul penal cu consecințele ce se impun. S-a mai învederat că instanțele nu
s-au pronunțat cu privire la infracțiunea prevăzută de art.322 din Codul penal.
Recursurile
nu sunt fondate.
Conform
art.62 din Codul de procedură penală, în vederea aflării adevărului, organul de
urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească, pe bază de
probe, cauza sub toate aspectele.
Pe
de altă parte, conform art.3 din Codul de procedură penală în desfășurarea
procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele
și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului, iar
art.4 din același cod, obligă instanțele de judecată să aibă rol activ în
desfășurarea procesului penal.
În
speță, instanța de fond a respectat aceste dispoziții legale, și în baza
rolului activ a administrat toate probele necesare (inclusiv cele solicitate de
părțile civile) în scopul stabilirii unei situații de fapt reale.
Astfel,
pe lângă readministrarea probelor de la urmărirea penală, prima instanță a
încuviințat toate probele solicitate de părți.
Cu
privire la probatoriul solicitat de părțile civile este de subliniat că la
termenul din 10 septembrie 2001 au fost încuviințate părților civile audierea
martorilor C.J., S.I., P.L. pe latura penală a cauzei și a martorilor indicați
prin nota de la fila 59 din dosar, pe latură civilă.
Aceeași instanță, la termenul următor, din 8 octombrie 2001, a
încuviințat părților civile audierea și a martorului P.A., solicitat în
completarea probațiunii.
Toți
martorii au fost ascultați detaliat, aceștia răspunzând inclusiv la întrebările
formulate de părțile civile.
La
rândul său, instanța de control judiciar a încuviințat, în baza aceluiași rol
activ și a caracterului devolutiv al apelului, probele solicitate de părțile
civile (prin avocat S.E., care le-a acordat asistență juridică și în recurs)
respectiv audierea unor martori pe latura penală și civilă a cauzei, precum și
depunerea unor acte noi în dovedirea pretențiilor civile.
Rezultă
așadar că în cele două faze procesuale au fost administrate probele solicitate
de părți, nici o probă nefiind respinsă de instanța de fond sau de cea de apel,
stabilindu-se o situație de fapt corectă în raport de care inculpații au fost
condamnați și obligați la despăgubiri civile, considerent pentru care nu se
impune casarea cu trimitere a cauzei, cu atât mai mult cu cât nici în motivarea
scrisă a recursului și nici cu ocazia susținerii orale, părțile civile prin
apărătorul lor nu au indicat concret ce probe ar mai trebui administrate și
concludența lor.
Referitor
la reținerea în favoarea inculpaților a dispozițiilor art.73 lit.b din Codul
penal, cu consecința reducerii proporționale a despăgubirilor civile, Curtea
constată că au fost bine reținute.
Așa
cum rezultă din întreaga stare de fapt expusă, cei care au provocat incidentul
au fost victimele, care au exercitat acte de violență fizică și verbală.
Victimele
cunoscute pentru comiterea unor fapte antisociale de genul agresiunilor fizice
și verbale, precum și tulburarea liniștii publice (și care au fost sancționați
contravențional în mod repetat de organele de poliție) au fost cele care în
dimineața zilei de 14 aprilie 2001 au declanșat primul incident, agresând fizic
și verbal pe C.I.S., C.M. și C.C.și tot una dintre victime (C.M.) a declanșat
și al doilea conflict, în aceeași zi, în jurul orelor 14,30.
Inculpații,
inițial s-au rezumat numai la amenințări și agresiuni verbale și după ce
victimele și ceilalți membri ai familiei lor s-au înarmat și i-au atacat,
aceștia au ripostat.
Această
ripostă a intervenit după ce inculpații au încercat să aplaneze conflictul,
propunând împăcarea părților.
Martorii
oculari ai incidentului au confirmat că inculpatul C.I. jr. s-a adresat
membrilor taberei adverse pentru împăcare, însă a fost lovit în cap și doborât la
pământ, moment în care în sprijinul său au sărit ceilalți doi inculpați, după
care cu toții, înarmați cu diferite obiecte contondente, au lovit victimele
(care erau și ele înarmate cu obiecte asemănătoare) cauzându-le moartea.
Instanțele,
de fond și de apel, pe baza întregului material probator, a reținut corect
circumstanța atenuantă a provocării, în sensul că în momentul comiterii faptei
inculpații s-au aflat sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de
violențele la care au fost expuși din partea victimelor.
Potrivit
principiilor consacrate de art.14 din Codul de procedură civilă și art.998 din
Codul civil, despăgubirile acordate pentru prejudiciul cauzat prin infracțiune
trebuie să constituie, totdeauna, o justă și integrală reparare, principii
respectate de instanțe, motiv pentru care despăgubirile civile solicitate de
părțile civile au fost reduse proporțional cu culpa participanților.
Referitor
la ultimul motiv de recurs invocat de părțile civile (nepronunțarea asupra
infracțiunii prevăzută de art.322 din Codul penal) urmează a se avea în vedere
dispozițiile art.385
5
raportat la art.362 lit.d din Codul de
procedură penală, text potrivit căruia partea civilă poate face recurs numai în
ce privește latura civilă, nu și cu privire la latura penală a cauzei.
Dar,
așa cum se poate observa din actele și lucrările întocmite în faza de urmărire
penală, în cauză au fost efectuate cercetări penale și sub aspectul săvârșirii
acestei infracțiuni, însă prin rechizitoriul cu care a fost investită instanța,
s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpaților, reținându-se că în
cazul în care se cunosc acțiunile participanților, aceștia sunt pedepsiți
pentru faptele comise individual și nu pentru săvârșirea infracțiunii de
încăierare. În speță, încadrarea juridică dată faptelor săvârșite de cei 3
inculpați este corectă, deoarece aceștia au comis fiecare în parte acțiuni de
violență asupra victimelor, acțiuni în urma cărora acestea au decedat.
În
raport de considerentele arătate, recursurile declarate de părțile civile sunt
nefondate și urmează a fi respinse în temeiul art.385
15
pct.1 lit.b
din Codul de procedură penală.
Conform
art.192 alin.2 din același cod, recurentele părți civile vor fi obligate la
cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului din oficiu pentru
inculpați va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D
E C I D E :
Respinge,
ca nefondate, recursurile declarate de părțile civile C.S., C.I. și M.M.O.,
împotriva deciziei penale nr.127/A din 4 iunie 2002 a Curții de Apel Alba
Iulia, privind pe inculpații C.A., C.L. și C.I.
Onorariul
de avocat pentru asistența juridică din oficiu, asigurată intimaților inculpați
C.A., C.L. și C.I., în sumă de câte 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului
Justiției.
Pronunțată,
în ședință publică, azi 21 februarie 2003.