ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1675/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1675/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 285 din 24 septembrie 2008, Tribunalul Alba a

condamnat pe inculpatul R.I. la pedeapsa de 6 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen. pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., cu

aplicarea art. 71-64 lit. a), b) și c) C. pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata

arestării preventive de la 17 august 2004 la 16

septembrie 2004.

În baza art. 118 lit. a) C. pen., s-a dispus confiscarea părților

component ale toporului folosit de inculpate la comiterea faptei, respective

coada toporului și partea metalică.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la

art. 998 C. civ.

, a fost obligat inculpatul către partea

civilă S.I.A., la plata sumelor de 3000 lei, cu titlu de daune material, 20.000

lei, cu titlu de daune morale și 200 lei lunar, reprezentând despăgubiri civile

eșalonate, începând cu 23 august 2003 și până la însănătoșirea

părții civile, respective până la încetarea

capacității de muncă de 0-20%, care se traduce prin tulburări de manipulație și

scăderea forței

muscular a membrului superior drept.

Totodată, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor de

spitalizare și a cheltuielilor judiciare, astfel cum rezultă din dispozitivul

sentinței.

A fost menținut sechestrul asigurător dispus prin rezoluția Parchetului

de pe lângă Tribunalul Alba, din 14 octombrie 2003, asupra bunurilor

inculpatului.

În esență, s-au reținut următoarele:

La data de 22 august 2003, partea vătămată S.I.A. și tatăl său, S.I.

s-au deplasat pe drumul forestier

"Râul

Mare", cu un autovehicol, condus de martorul R.C.

spre zona numită "Chiciura", de unde

trebuiau să încarce lemne din

pădurea lui L.I., în baza unei înțelegeri

anterioare cu acesta din urmă.

Fiind observați de inculpatul R.I., care deținea o

suprafață de pădure în apropierea pădurii

unchiului său, L.I., acesta a bănuit pe partea vătămată că dorește să încarce

lemne din

pădurea sa, astfel că a plecat împreună cu martorii S.V., B.G.

și B.G.N. către locul unde se afla partea vătămată și tatăl său. În acest sens,

Ie-a blocat accesul cu autocamionul și a insistat să aștepte organele de

poliție și cele silvice pentru a se clarifica situația.

În jurul orelor 24,00, martorul P.C. a reușit să ocolească autocamionul

inculpatului și, împreună cu partea

vătămată,

tatăl acesteia și martorii S.V., B.G. și

B.G.N., s-au deplasat spre Cugir.

În jurul orelor 1,00, când au ajuns în dreptul Cantonului Silvic,

partea vătămată și însoțitorii săi, au observat camionul inculpatului, care le

bloca accesul în mijlocul drumului. Inculpatul a ieșit de după autocamion,

înarmat cu un topor pe care îl ținea cu ambele mâini deasupra capului, a

strigat la partea vătămată și tatăl său, acuzându-i că i-au furat lemnele, după

care, încercând să o lovească pe partea vătămată cu toporul îndreptat spre

capul acesteia, i-a aplicat o lovitură, care a fost parată de mâna părții

vătămate, aceasta suferind leziuni extreme de grave la nivelul membrului

superior drept, ce au necesitat pentru vindecare 95-100 zile îngrijiri medicale.

Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și

familie, prin decizia penală nr. 146 din 25

noiembrie 2008, admițând

apelul declarat de parchet, cu privire la

soluționarea laturii penale a cauzei, a desființat sentința penală atacată și,

rejudecând, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din

infracțiunea prevăzută de art. 20-174 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art.

20 raportat la art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., text

de lege în baza căruia l-a condamnat pe inculpatul R.I. la pedeapsa principală

de 8 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani și 6 luni interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) C.

pen. cu aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus, din pedeapsa aplicată,

durata executată prin reținere și arest preventiv

de la 17 august 2004 la

16 septembrie 2004.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Totodată, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat

împotriva aceleiași sentințe.

Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat admiterea recursului

declarat și casarea ambelor hotărâri atacate, în temeiul art. 385

9

pct. 9, pct. 10, pct. 17 și 14 C. proc. pen., pentru motivele expuse în partea

introductivă a hotărârii.

Recursul inculpatului nu este fondat.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanța de apel a

reținut corect fapta și vinovăția inculpatului, i-a dat o încadrare juridică

corespunzătoare dispozițiilor legale și a individualizat în mod just pedeapsa

aplicată.

În ce privește prima critică formulată de

recurentul inculpat,

prin apărătorul său, în sensul că

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, se constată că aceasta nu

este întemeiată.

Astfel, susținerile apărării, că în cuprinsul considerentelor instanța

de apel a reținut că poziția psihică în momentul săvârșirii faptei nu a fost de

a ucide, ci de a-și apăra proprietatea, iar la momentul stabilirii pedepsei nu

a reținut nici legitima apărare, nici scuza provocării sau eroarea în care se

afla inculpatul, precum și numărul și intensitatea loviturilor, sunt, pe de o

parte eronat indicate în motivele de recurs, iar, pe de altă parte,

neîntemeiate.

Din simpla lecturare a considerentelor deciziei, amplu și temeinic

motivată, se constată că referirile instanței la suspiciunea pe care o avea

inculpatul că i se fură lemnele de către partea vătămată, se află de fapt în

partea din expunere, în care se redă

situația

de fapt, astfel cum a fost reținută de prima instanță, iar nu în

analiza

probelor și elementelor de fapt pe care Ie-a reținut ca temeiuri de fapt și de

drept pentru a pronunța soluția cuprinsă în dispozitiv.

Această simplă referire la impresia inculpatului din momentul

săvârșirii faptei nu semnifica în mod automat că are înțelesul și relevanța

juridică a unor instituții penale ce ar fi putut fi

reținute în favoarea inculpatului. De altfel, instanța de apel nici nu

a

fost învestită, prin motivele de apel ale inculpatului cu astfel de critici,

astfel că nu îi revenea obligația să se pronunțe asupra incidenței sau

neincidenței acestora în cauză.

Referitor la cea de a doua susținere a apărării, se constată că

mențiunea instanței privitor la poziția psihică a inculpatului determinantă

pentru încadrarea juridică a faptei, are un caracter general, teoretic, aplicat

și interpretat în speță în paragrafele următoare.

De altfel, din motivarea incidenței acestui temei de casare, fila 42

din dosarul instanței de recurs, se constată că se critică, de fapt, dispoziția

instanței de apel de schimbare a încadrării juridice, iar nu o contrarietate

dintre considerente și dispozitivul hotărârii, temei de casare invocat separat

de apărare și care va fi avut în vedere în cele ce urmează.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10

C. proc. pen., constând în refuzul instanțelor de a se pronunțe cu privire la

probele administrate și de a încuviința, în cursul judecății, în cele două

grade de jurisdicție, audierea unui martor și confruntarea altor martori cu

poziții oscilante, se constată că acesta nu constituie un temei de casare,

deoarece instanța de apel s-a pronunțat cu privire la toate aceste cereri

probatorii și a apreciat corect că nu sunt utile și concludente în soluționarea

cauzei.

Din examinarea dosarului instanței de apel, rezultă că cererile

formulate în probațiune de inculpat, prin apărătorul său, au fost puse în

discuția contradictorie a părților și a procurorului, în

ședință publică și au fost respinse de către instanță,

ca fiind inutile și

lipsite de eficiență în soluționarea cauzei.

Nici critica referitoare la schimbarea încadrării juridice a faptei în

infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen., întrucât nu s-ar fi dovedit mobilul

tentativei de omor și că inculpatul s-a aflat în

eroare la momentul săvârșirii faptei, nu este fondată.

Din analiza probelor și actelor dosarului, rezultă că în cauză sunt

întrunite elementele constitutive ale tentativei la omor calificat, iar nu cele

ale infracțiunii de vătămare corporal gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C.

pen., așa cum susține apărarea.

Distincția între cele două infracțiuni se apreciază în raport de datele

exterioare ale faptei, împrejurările, mobilul, scopul, aspecte ce

caracterizează latura subiectivă, care, atunci când conduc

neîndoielnic la concluzia că autorul a prevăzut și

urmărit ori acceptat

rezultatul letal, fapta întrunește elementele

constitutive ale tentative de omor. De regulă, așa cum a reținut și instanța de

apel, această intenție, care poate fi directă sau indirectă, se desprinde și

din natura obiectului folosit (apt de a produce moartea), zona vitală în care

sunt aplicate loviturile sau intensitatea loviturilor aplicate.

În cauză, analizând toate aceste elemente, se constată că, în raport de

lovitura aplicată de inculpat, cu un obiect contondent cu lama ascuțită, lama

unui topor, apt de a produce moartea, îndreptată direct spre o zonă vitală,

capul victimei, intensitatea loviturii aplicată prin mișcare descendentă, în

poziție orstostatică, care i-au cauzat părții vătămate leziuni grave, ce i-au

pus în primejdie viața și i-au cauzat o incapacitate de muncă de 0-20%, tradusă

prin tulburări de manipulație și prin scăderea forței

musculare a segmentului membrului superior drept, inculpatul, chiar

dacă

nu a urmărit rezultatul letal, a acceptat posibilitatea producerii acestuia.

Așa fiind, încadrarea juridică dată faptei în tentativă la infracțiunea

de omor este corectă, neimpunându-se casarea hotărârii în sensul solicitat de

recurent.

Nici criticile invocate în scris și susținute, în parte, oral,

referitoare la omisiunea reținerii legitimei apărări sau a circumstanțelor

prevăzute de art. 73 C. pen., nu sunt întemeiate.

Din probele administrate în cauză, rezultă că nu sunt îndeplinite

cumulativ condițiile expres prevăzute de lege pentru reținerea legitimei

apărări, nici privitoare la atac, și nici la apărare. Astfel, pentru a da

naștere unei apărări legitime, atacul trebuie să îndeplinească mai multe

condiții, prima dintre acestea constând în materialitatea atacului.

Or, în cauză, atacul părții vătămate nu a fost unul material,

concretizat în acțiuni fizice sau folosire de

instrumente și mijloace în

măsură să pericliteze persoana inculpatului

sau alte valori sociale ocrotite. în lipsa acestei prime condiții, nu pot fi

analizate nici celelalte, fiind exclusă o ripostă legitimă în lipsa unui atac

material.

Condiția atacului de a fi material a fost prevăzută de legiuitor pentru

a-l deosebi de atacul verbal sau scris, care nu dă dreptul

unei riposte legitime. Infracțiunea săvârșită

pentru respingerea unui

atac verbal poate fi comisă în condițiile

circumstanței atenuante

legale a

provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Or, în cauză nici această circumstanță atenuantă nu poate fi reținută,

întrucât, din probele administrate nu rezultă că inculpatul ar fi săvârșit

tentativa la omor calificat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții,

ci, dimpotrivă, în cadrul unui conflict în care inculpatul a avut o atitudine

agresivă, astfel că nu se impune

reținerea

circumstanței atenuante legale a provocării.

Pe de altă parte, reacția agresivă a inculpatului a avut loc după

trecerea unui anumit interval de timp, lovitura fiind aplicată victimei într-o

a doua fază a conflictului, când inculpatul a plecat

înarmat și a blocat drumul părții vătămate și însoțitorilor acesteia. în

raport de această împrejurare, riposta inculpatului nu mai este

justificată, întrucât starea de tulburare și surescitare, chiar dacă a existat

în prima fază, nu mai era de actualitate.

Drept urmare, instanța de apel a ținut seama de toate împrejurările

concrete în contextul cărora inculpatul a săvârșit fapta și a constatat, în mod

corect, că în cauză sunt întrunite elementele

constitutive

ale tentativei la infracțiunea de omor calificat.

Nici critica referitoare la individualizarea pedepsei aplicată

inculpatului nu este fondată.

În raport de gradul ridicat de pericol social al faptei

săvârșite, reflectat de modul în care inculpatul

a conceput și realizat

tentativa la omor calificat, precum și de datele

ce caracterizează persoana acestuia (atitudine sinceră, fără antecedente

penale), rezultă că instanța a individualizat în mod just pedeapsa aplicată,

acordând eficiență criteriilor prevăzute de art.

72 C. pen.

Sub aspectul laturii civile, se constată că, în mod corect, în raport

de prejudiciile aduse părții vătămate, care a rămas cu o scădere a capacității

adaptative cu 20%, ceea ce înseamnă o incapacitate de muncă de 0-20%, ce se

traduce prin tulburări de manipulație și prin scăderea forței musculare a

membrului superior drept și contraindicarea muncilor care presupun activitatea

bimanuală în forță, instanțele au dispus obligarea inculpatului la plata

despăgubirilor materiale, morale și o prestație periodică, care să repare în

mod just suferințele cauzate și imposibilitatea revenirii la activitățile

specifice vieții sale anterioare.

Pentru aceste considerente și față de

lipsa altor temeiuri de

casare care pot fi luate în

considerare din oficiu, urmează ca recursul inculpatului R.I. să fie respins,

ca nefondat, cu

obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul

inculpat R.I. împotriva deciziei penale nr. 146

din 25 noiembrie

2008 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze

minori și familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 800 lei cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 mai

2009.