ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.06.2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2902/2003

HOTĂRÂRE
18.06.2003
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2902/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul București, secția I

penală, prin sentința nr. 711 din 20 noiembrie 2001, a dispus în baza art. 11 pct.

2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achitarea

inculpaților: B.N. și A.C., pentru săvârșirea infracțiunilor, prevăzute de art.

192 alin. (2), art. 211 alin. (2) lit. a), d) și f) și a art. 240, cu aplicarea

art. 33 lit. a) C. pen. și a art. 37 lit. a) din același cod, în ceea ce-l

privește pe inculpatul B.N.

Instanța a constatat că inculpații

au fost arestați în perioada 9 septembrie 1997 – 8 octombrie 1997, B.N. și 9

septembrie 1997 – 3 octombrie 1998, inculpatul A.C.

Hotărând astfel, instanța a reținut

în fapt, că, în seara zilei de 23 august 1997, în jurul orei 23,30, inculpații,

dându-se drept ofițeri de poliție, au intrat în locuința părții vătămate H.A.H.,

de unde au sustras mai multe bunuri, pretextând efectuarea unei percheziții.

Din examinarea probelor dispuse și

administrate în faza de urmărire penală (plângerea părții vătămate,

proces-verbal de recunoaștere a inculpaților după fotografii; declarații de

martori, planșe fotografice; declarații de inculpați și procese-verbale de

reținere de bunuri și de efectuare a perchezițiilor imobiliare la locuința

inculpaților) și a celei judecătorești (declarațiile martorilor B.V., V.G.,

P.V., D.D. și C.M.) prima instanță a constatat că nu există date certe din care

să rezulte că cei doi inculpați sunt autorii faptelor comise în seara de 23

august 1997, împotriva părții vătămate H.A.H.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul București,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei achitări

a inculpaților, deoarece nu s-a făcut o apreciere judicioasă a probelor din

care rezultă că faptele acestora, astfel cum au fost reținute în rechizitoriu,

sunt dovedite, situație în care se impunea condamnarea lor.

Oral, reprezentantul parchetului

și-a extins motivele de apel formulate în scris arătând că infracțiunea de

violare de domiciliu este absorbită în cea de tâlhărie, solicitând ca, prin

schimbarea încadrării juridice a faptelor, să se rețină doar infracțiunea de

tâlhărie prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și f) C. pen.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin nr. 232 din 24 aprilie 2002, a admis apelul declarat de

parchet, a desființat în totalitate sentința penală și rejudecând în fond:

- În baza art. 211 alin. (2) lit. a),

d) și f), cu aplicarea art. 37 lit. a) și a art. 13 C. pen., a condamnat pe

inculpatul B.N. la 7 ani închisoare; conform art. 192 alin. (2) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. a) și a art. 13 C. pen., l-a condamnat la 4 ani

închisoare, iar în temeiul art. 240, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., l-a

condamnat la 3 ani închisoare.

- În baza art. 33 lit. a) și a art. 34

lit. b) C. pen., a contopit pedepsele în cea mai grea de 7 ani închisoare, iar

conform art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiționată a executării

pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 343/1997

a Judecătoriei sector 4 București, pe care a adăugat-o la pedeapsa rezultantă,

urmând ca inculpatul să execute în final, 9 ani închisoare, cu aplicarea art. 71,

raportat la art. 64 C. pen.

Instanța a dedus din pedeapsa

aplicată timpul arestării preventive de la 9 septembrie 1997, la 8 octombrie 1997.

- În baza art. 211 alin. (2) lit. a),

d) și f), cu aplicarea art. 13 C. pen., a condamnat pe inculpatul A.C. la 7 ani

închisoare; conform art. 240 C. pen., l-a condamnat la 2 ani închisoare, iar în

temeiul art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) din același cod, instanța a dispus

contopirea pedepselor în cea mai grea de 7 ani închisoare, urmând ca inculpatul

să execute, în final, această pedeapsă, cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64

octombrie 1997.

Instanța a luat act că partea

vătămată H.A.H. nu s-a constituit parte civilă în cauză și, conform art. 118 lit.

d) C. pen., a dispus confiscarea de la fiecare inculpat a sumei de 18.409.000

lei, iar în baza art. 191 C. proc. pen., i-a obligat pe fiecare inculpat la

1.600.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî în acest fel,

instanța de control judiciar a constatat că situația de fapt descrisă în

rechizitoriu este în concordanță cu probele administrate în cauză.

În acest sens, în noaptea de 23

august 1997, partea vătămată H.A.H. se afla în apartamentul său din București,

împreună cu un prieten U.N., unde, în jurul orei 23,30, alimentarea cu energie

electrică a locuinței s-a întrerupt de câteva ori, situație în care a descuiat

ușa pentru a verifica tabloul cu siguranțele electrice (care se afla pe hol),

deoarece la celelalte apartamente nu a observat întreruperi ale iluminatului.

După ce a descuiat atât ușa, cât și

grilajul suplimentar, care asigura intrarea în locuință, partea vătămată a fost

întâmpinată de trei bărbați, care i-au cerut să nu opună rezistență și să-i

lase să intre în apartament, întrucât fac parte dintr-un departament special al

Ministerului de Interne. Partea vătămată a fost încătușată, iar capul i-a fost

acoperit cu o haină, după care a fost transportată în sufrageria locuinței și

așezată pe un fotoliu, iar martorul U.N. a fost imobilizat cu mâinile la spate

pe canapeaua din sufragerie, presupușii ofițeri de poliție trecând apoi la

efectuarea „percheziției” în apartament.

În timpul desfășurării acestor

activități, la ușa locuinței a sunat un prieten al părții vătămate, martorul

E.G.S., căruia i-a fost deschisă ușa de cel ce-i păzea pe cei doi și care i-a

spus că cel căutat este ocupat și să-l aștepte în fața blocului.

Cu ocazia efectuării așa-zisei

percheziții au fost sustrase din locuință o cameră de luat vederi video, un

aparat de fotografiat, o casetă video și actele de proprietate ale

autoturismului părții vătămate.

Unul dintre „ofițerii de poliție”, înainte

de a părăsi locuința cu ceilalți, a simulat o discuție prin stația de emisie

recepție pe care o avea asupra sa, cu procurorul general, căruia i-a comunicat

că „misiunea a fost îndeplinită”, situație în care autoturismele poliției, care

înconjurau zona, se puteau retrage.

Partea vătămată a cerut să se

întocmească un proces verbal cu privire la obiectele ridicate, însă i s-a spus

că va fi contactat în zilele următoare sau urma să se intereseze la cea mai

apropiată secție de poliție, deoarece operațiunea întreprinsă de ei este strict

secretă.

În momentul în care martorul U.N. a

închis ușa după cei trei a observat că, vizorul ușii de la apartamentul

învecinat era acoperit cu o hârtie, care i-a născut unele suspiciuni, transmise

părții vătămate, care l-a rândul său i-a spus că fizionomia unuia dintre

„ofițerii de poliție” i-a amintit de un agent de pază de la Casino V.

După plecarea persoanelor

respective, H.A.H. a constatat că dintr-o geantă, aflată în dormitor, i-au fost

sustrase sumele de 2.000 dolari și 20.000.000 lei, ceea ce i-a întărit

convingerea că a fost victima unei înscenări, cu atât mai mult, cu cât

administratorul blocului, respectiv, martorul V.G. i-a spus că, cu două zile

înainte de săvârșirea infracțiunilor, i-au fost cerute unele informații de

către cei doi „ofițeri de poliție”.

Partea vătămată a sesizat secția 3

Poliție, unde i s-a transmis că locuința sa nu a făcut obiectul unor acțiuni

ale organelor de poliție, iar pe baza indiciilor care au rezultat din

declarațiile acesteia și ale martorului U.N., organele de poliție le-a

prezentat mai multe seturi de fotografii din care aceștia i-au recunoscut pe

inculpații B.N. și A.C.

În urma examinării planșelor

fotografice aceștia au fost recunoscuți și de martorul V.G., iar la data de 9

septembrie 1997, aceleași persoane i-au indicat pe cei doi inculpați cu

prilejul recunoașterii din grup.

Prima instanță, la soluționarea

cauzei, a luat în considerare numai declarațiile inculpaților, care au negat

constant comiterea faptelor: inculpatul A.C. a precizat că în seara de 23

august 1997, a fost într-o discotecă, unde a stat până la ora 4,00, cu o

prietenă din Italia și un prieten din Franța, iar B.N. a fost în noaptea

respectivă în serviciu de pază într-un obiectiv din Mogoșoaia, între orele

21,00 și 9,00.

În fața instanței, martorul V.G., ca

și B.V. au revenit asupra declarației date în faza de urmărire penală, fără

prezentarea unor argumente temeinice, neputându-se reține că au fost constrânși

de către organele de poliție la recunoașterea din grup a inculpaților, acest

fapt precizându-se de către martorul P.V., prezent la recunoașterea de către

V.G. și partea vătămată.

Se mai reține, de asemenea, de către

instanța de control judiciar că, martorii P.V., C.M. și M.C., colegi de

serviciu cu inculpatul B.N., deși au susținut că, în perioada în care s-au

comis respectivele infracțiuni, acesta s-a aflat în serviciul de pază a vilei

numitului D.D., din comuna Mogoșoaia, fiecare a făcut o altă descriere a

vestimentației inculpatului, iar aceștia în primele declarații nu au făcut nici

un fel de precizări cu privire la existența unui registru de pază, unde să se

semneze de primire-predare a schimbului, ulterior însă, la 14 mai 1998, revin

și susțin că un asemenea registru a fost semnat și de către inculpatul B.N. în

noaptea de 23 august 1997.

La confruntarea efectuată între

martorii C.M. și M.C. în legătură cu vestimentația purtată de șeful lor de

pază, inculpatul B.N. și cu existența procesului-verbal de consemnare a

prezenței acestuia în serviciul de noapte, martorul C.M. a declarat că,

anterior audierii, au fost chemați de inculpat și li s-a prezentat un asemenea

proces-verbal și a avut loc „o înțelegere” cu ceea ce aveau să declare în fața

organelor de cercetare penală, lucru care nu s-a întâmplat și referitor la vestimentația

purtată, de unde și deosebirile evidente în descrierea îmbrăcăminții.

De asemenea, la locuința

inculpatului B.N., cu prilejul percheziției efectuate, au fost găsite diferite

documente și programe în computer pentru obținerea de legitimații de polițiști

și „mandate de arestare”, precum și o pereche de cătușe despre care acesta a

spus că sunt destinate activității de pază pe care o desfășoară.

În dovedirea vinovăției acestui

inculpat, pentru faptele săvârșite sunt și pretinsa prezență a lui în serviciul

de pază a vilei numitului D.D. de la Mogoșoaia, precum și a unui registru de

prezență la acest obiectiv.

În acest sens, instanța a reținut că

martorul D.D. a contestat existența unui asemenea registru și nu i-a cunoscut

pe martorii propuși de acest inculpat (care ar fi trebuit să fie angajați la el

în serviciul de pază) care au atestat prezența sa în serviciul de noapte,

împreună cu ei.

- Referitor la faptele comise de

inculpatul A.C., instanța de control judiciar a constatat că declarațiile sale

au fost contradictorii pe tot parcursul procesului penal și de nerecunoaștere a

participării sale împreună cu B.N. la săvârșirea infracțiunilor.

Recunoașterea sa din grup, de către

partea vătămată și martorul U.N. și-o explică prin presiunile exercitate de către

polițiști față de aceștia și deși a negat faptul că îl cunoștea pe B.N., figura

sa apare pe o casetă video (filmată în locuința acestuia) alături de familia B.

În consecință, Curtea a apreciat că

declarațiile inculpaților de nerecunoaștere a faptelor au fost făcute pro

causa, în vederea înlăturării răspunderii penale, situație în care ele nu au

fost reținute în ansamblul probator, care atestă săvârșirea cu intenție de

către cei doi inculpați a faptelor reținute în sarcina lor.

Instanța nu a reținut cererea

parchetului de schimbare a încadrării juridice dată faptelor de violare de

domiciliu și de tâlhărie, într-o singură infracțiune de tâlhărie, prevăzută și

pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și f) C. pen., deoarece în speță,

pătrunderea inculpaților în locuința părții vătămate a fost „cel puțin în

conștiința acesteia legitimă, în condițiile în care aceștia s-au folosit, fără

drept, de calitatea de lucrători de poliție”.

Din modul în care au conceput

săvârșirea faptelor și derularea acestora, constată instanța, nu poate opera

absorbirea infracțiunii de violare de domiciliu în cea de tâlhărie, întrucât

inculpații au acționat pe baza unui plan prestabilit, pătrunderea în locuința

părții vătămate, făcându-se prin uzurparea de calități oficiale.

În termen legal, decizia a fost

atacată cu recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București și inculpații A.C. și B.N.

Parchetul consideră hotărârea

nelegală, numai sub aspectul condamnării inculpaților și pentru infracțiunea de

violare de domiciliu, în concurs cu cea de tâlhărie, în care se absoarbe, de

fapt, fiind o infracțiune complexă.

Inculpații, la rândul lor, consideră

decizia nelegală și neteminică sub următoarele aspecte: greșita reținere a

situației de fapt; procedura de citare a părții vătămate pentru termenul când

s-a judecat apelul nu a fost legal îndeplinită și decizia de condamnare nu a

fost motivată, încălcându-se astfel prevederile art. 389 alin. (1) C. proc.

pen.

S-a solicitat de către inculpați ca,

prin admiterea recursurilor și casarea deciziei, să se dispună, în principal,

menținerea sentinței de achitare a lor, iar, în subsidiar, casarea ambelor

hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, cu citarea

legală a părții vătămate H.A.H.

Examinând decizia atacată în raport

cu motivele de recurs invocate, Curtea constată, în baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, recursurile fondate, urmând a fi admise,

astfel cum vom arăta în continuare.

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Potrivit dispozițiilor cuprinse în art.

41 alin. (3) C. pen., „infracțiunea este complexă când în conținutul său intră

ca element sau ca circumstanță agravantă, o acțiune sau inacțiune care constituie

prin ea însăși o faptă prevăzută de legea penală.

Așa fiind, infracțiunea absorbită în

conținutul altei infracțiuni, ca element ori ca circumstanță agravantă, trebuie

să fie indicată expres în norma de drept incriminatoare, pentru ca, în final,

prin absorbire să-și piardă complet autonomia infracțională („fapta nu

există”), iar infracțiunea absorbantă să fie completă.

Prin Legea nr. 140/1996 de

completare și modificare a Codului penal, dispozițiile art. 211 alin. (2) au

fost completate cu cele cuprinse la lit. f), în sensul că, „tâlhăria este

agravată când s-a săvârșit, într-o locuință sau în dependințe ale acesteia”.

Revenind la cauză, se constată că,

în mod greșit instanța de control judiciar a reținut infracțiunea de violare de

domiciliu, prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. (1) C. pen., în concurs

real cu cea de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. a),

d) și f) din același cod, cu motivarea considerării ca legitime de către partea

vătămată a acțiunii inculpaților de a pătrunde în locuința sa, care excede

interpretarea noțiunii de „infracțiune complexă”.

Așa fiind, Curtea va dispune,

conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., achitarea inculpaților pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art.

192 alin. (1) C. pen.

declarate de către inculpații B.N. și A.C.

Potrivit dispozițiilor cuprinse în art.

385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării

când „s-a comis o eroare gravă de fapt”. Suntem în această situație în cazul în

care, contrar probelor neechivoce existente în cauză, acestea au pronunțat una

dintre soluțiile prevăzute de art. 345 alin. (1) C. proc. pen. (referitoare la

rezolvarea laturii penale), în temeiul unor fapte reținute în mod vădit greșit.

Revenind la speță, din analiza

bogatului probatoriu dispus și administrat, se reține că inculpații în temeiul

unei înțelegeri prealabile și a alcătuirii unui plan realizabil, în noaptea de

23 august 1997, prezentându-se drept ofițeri de poliție, în care sens aveau și

legitimații, au intrat în locuința lui H.A.H., l-au imobilizat atât pe el, cât

și pe U.N., care se afla în vizită, după care, sub pretext că sunt într-o

„misiune specială”, ce impune efectuarea unei percheziții, au sustras diferite

bunuri și sume în lei și valută (plângerile părții vătămate și declarațiile

martorului U.N).

Martorul V.G., colocatar cu partea

vătămată, relatează faptul că în ziua de 21 august 1997, în jurul orei 17,30,

s-au prezentat la el două persoane spre care s-au legitimat ca ofițeri de

poliție, prezentând o legitimație de culoare neagră gen carnet, care avea la

partea interioară o insignă pe care este inscripționată „Poliția”, iar la

partea superioară fotografia respectivului pe care nu am văzut-o.

M-au întrebat despre cetățeanul

H.A.H. care locuiește în același imobil. M-au rugat să le dau mai multe

informații despre cetățean, mai precis „cine îl vizitează și cu ce se ocupă”.

Același martor, din teancul de

fotografii prezentat de polițiști la 2 septembrie 1997, l-a recunoscut pe

inculpatul B.N. ca fiind una dintre persoanele ce s-a prezentat la ușa sa în

luna august, pentru a cere unele relații despre partea vătămată, iar în

declarația dată în fața primei instanțe (27 aprilie 2001), deși menționează că

nu își mai amintește ceea ce a declarat în faza de urmărire penală, având în

vedere vârsta înaintată (72 de ani), menține declarațiile date, precizând că la

poliție nu s-au exercitat violențe asupra sa.

Pentru a înlătura orice dubiu în

legătură cu influențarea martorilor în recunoașterea și din grup a

inculpaților, martorul P.V. relatează în fața instanței:

„Mențin declarațiile date în faza de

urmărire penală și următoarele cu precizarea că eu am participat la

recunoașterea din grup a celor doi inculpați. În legătură cu acest moment,

precizez că nu am remarcat că polițiștii ar fi exercitat violențe asupra

persoanelor care trebuiau să îi recunoască pe inculpați, eu pe acele persoane

nu le-am văzut decât în momentul când au intrat în camera respectivă pentru

recunoaștere; nu știu „ce s-a întâmplat în afara camerei respective”.

Așa fiind faptele, împrejurările

săvârșirii lor, precum și vinovăția inculpaților pentru comiterea

infracțiunilor de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și f) C.

pen. și de uzurpare de calități oficiale, prevăzută de art. 240 C. pen.,

rezultă din probele complet analizate și just apreciate de către curtea de

apel, care nu a comis nici o eroare gravă de fapt în același cod situației

reale.

Nefondat se dovedește și motivul de

recurs referitor la stabilirea neîndeplinirii procedurii de citare cu partea

vătămată H.A.H., care, pentru termenele fixate în vederea judecării în fața

instanței de apel, a fost citată cu respectarea dispozițiilor cuprinse în art. 176

și art. 177 alin. (1) și (9) C. proc. pen., adresa cuprinsă în citații fiind

confirmată de Ministerul de Interne, Direcția Generală de Evidență

Informatizată a persoanei; Direcția pentru Străini și Probleme de Migrări, prin

adresa nr. 199989/M/3 din 31 ianuarie 2001.

de recurs, referitor la nemotivarea hotărârii de condamnare a inculpaților, din

examinarea acesteia se constată că instanța de control judiciar a analizat mijloacele

de probă dispuse și administrate atât în faza de cercetare penală, cât și în

mod direct, nemijlocit a celei judecătorești, cu evidențierea aspectelor ce au

fost constante și s-au putut corobora în raport cu diferitele perioade de timp

în care au fost administrate și care i-au format convingerea, că inculpații sunt

autorii faptelor pentru care au fost trimiși în judecată, probe care infirmă

susținerile în sens contrar ale acestora.

În consecință, secția penală a

Curții Supreme de Justiție, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit.

d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de către Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București și de inculpații B.N. și A.C., va casa decizia

atacată numai cu privire la condamnarea inculpaților pentru infracțiunea de

violare de domiciliu și va dispune conform dispozitivului.

Admite recursurile declarate de

către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpații B.N. și A.C.

împotriva deciziei penale nr. 232 A din 24 aprilie 2002 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală.

Casează decizia atacată numai cu

privire la dispoziția de condamnare a inculpaților pentru infracțiunea de

violare de domiciliu.

Înlătură aplicarea art. 33 lit. a)

și a art. 34 lit. b) C. pen., referitor la ambii inculpați și descontopește

pedepsele de executat, în pedepsele componente, după cum urmează:

- pedeapsa de 9 ani închisoare,

aplicată inculpatului B.N. în pedepsele de: 7 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și f), cu

aplicarea art. 37 lit. a) și a art. 13 C. pen.; 4 ani închisoare pentru

comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2),

cu aplicarea art. 37 lit. a) și a art. 13 C. pen.; 3 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de uzurpare de calități oficiale, prevăzută de art. 240,

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și 2 ani închisoare, stabilită prin

sentința penală nr. 343/1997 a Judecătoriei sectorului 4 București, ca urmare a

aplicării art. 83 C. pen.;

- pedeapsa de 7 ani închisoare,

aplicată inculpatului A.C., în pedepsele de: 7 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a),

d) și f), cu aplicarea art. 13 C. pen.; 4 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2), cu

aplicarea art. 13 C. pen. și 2 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de

uzurpare de calități oficiale, prevăzută de art. 240 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achită pe inculpații B.N.

și A.C., pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art.

192 alin. (2), cu aplicarea art. 13 C. pen., pentru ambii inculpați, și a art. 37

lit. a) C. pen., numai în ce privește pe inculpatul B.N.

În baza art. 33 lit. a) și a art. 34

lit. b) C. pen., contopește pedepsele aplicate celor doi inculpați și dispune

ca aceștia să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv, câte 7 ani închisoare.

Menține măsura revocării suspendării

condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului

B.N. prin sentința penală nr. 343/1997 a Judecătoriei sectorului 4 București pe

care, în baza art. 83 C. pen., urmează să o execute alături de pedeapsa

aplicată în cauză, astfel că în final, acesta va executa pedeapsa de 9 ani

închisoare.

Deduce din pedepsele pe care

inculpații urmează să le execute, timpul arestării preventive după cum urmează:

- de la 9 septembrie 1997, până la 8

octombrie 1997, pentru inculpatul B.N. și

- de la 9 septembrie 1997, până la 3

octombrie 1997, pentru inculpatul A.C.

Menține celelalte dispoziții ale

deciziei atacate.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 iunie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-10-06
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 308/2003
Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 711 din 20 noiembrie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-a dispus achitarea inculpaților B.N. și A.C.
ÎCCJ 2003-02-21
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 919/2003
ântemeiate, susținând motivele invocate în recursul parchetului. Inculpații, în ultimul cuvânt acordat, au arătat că regretă faptele comise și că sunt de acord cu avocații lor. C U R T E A Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din
ÎCCJ 2004-09-15
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4545/2004
faptelor, planșele fotografice, raport de constatare dactiloscopică, coroborate cu declarațiile inculpaților date în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești. Prima instanță a apreciat că aceste declarații au fost da
ÎCCJ 2003-06-12
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2829/2003
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 954 din 10 octombrie 2002, Tribunalul București a condamnat pe inculpații: - R.S.P. pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie, prev
ÎCCJ 2003-02-18
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 790/2003
R O M Â N I A La 31 ianuarie 2003 s-au luat în examinare recursurile declarate de partea civilă SC „C.P.” și inculpații N.D.N., C.V.G. și D.V.S. împotriva deciziei nr.28 din 7 martie 2002 a Curții Militare de Apel. Dezbaterile au fost conse
Sursă