ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 381/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 381/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

S-a luat în examinare

recursul declarat de inculpatul L.C. împotriva deciziei penale nr.201 A din 1

octombrie 2002 a Curții de Apel Brașov.

S-a

prezentat recurentul inculpat L.C., aflat în stare de arest, asistat de

apărător desemnat din oficiu, avocat G.S.

Au

lipsit: intimata parte vătămată E.C. și intimatele părți civile S.C. „H.C.” SRL

Teliu și S.C. „B” SRL Întorsura Buzăului.

Procedura

de citare a fost legal îndeplinită.

Apărătorul

inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și,

în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de

tâlhărie, în infracțiunea de furt, întrucât el nu a acționat cu intenția de a

tâlhări, și aplicarea unei pedepse corespunzătoare acestei fapte.

În

subsidiar, apărătorul a solicitat reducerea pedepsei aplicate, pe care o

consideră prea aspră.

Procurorul

a pus concluzii în sensul că, motivele de casare invocate de inculpat sunt

nefondate și urmează a fi înlăturate, solicitând totodată, admiterea recursului

sub aspectul aplicării dispozițiilor art.13 din Codul penal, ca urmare a

intrării în vigoare a Legii nr.169/2002.

Inculpatul

L.C. având ultimul cuvânt a solicitat admiterea recursului.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

Tribunalul

Brașov, prin sentința penală nr.130 din 13 mai 2002, a condamnat, printre

alții, pe inculpatul L.C. la: 8 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii

de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art.211 alin.2 lit.a,d și e, cu

aplicarea art.37 lit.a din Codul penal, (prin schimbarea încadrării juridice a

faptelor din art.208 alin.1, raportat la art.209 alin.1 lit.a,g și i, cu

aplicarea art.41 alin.2 și a art.37 lit.a din Codul penal și art.211 alin.1,2

lit.a,d și e cu aplicarea art.37 lit.a); 5 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de ultraj, prevăzută și pedepsită de art.239 alin.1 și 3, cu

aplicarea art.37 lit.a din Codul penal; 1 an și 6 luni închisoare pentru

comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul,

fără a poseda permis de conducere, prevăzută și pedepsită de art.36 alin.1 din

Decretul nr.328/1966, cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal.

Conform

art.33 lit.a și a art.34 lit.b din Codul penal, tribunalul a dispus ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.

În

baza art.61 din același cod, instanța a revocat liberarea condiționată din

executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința

penală nr.1221/1997 a Judecătoriei Brașov și a contopit pedeapsa aplicată în

cauză cu restul rămas neexecutat de 715 zile închisoare, inculpatul urmând a

executa pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, la care a adăugat un spor de

1 an închisoare, urmând ca acesta să execute în total 9 ani închisoare, cu

aplicarea art.71, raportat la art.64 din Codul penal.

Tribunalul

a dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii și al arestării preventive de la

29 mai 2000 la 27 august 2000, a constatat că inculpatul este arestat în altă

cauză și a dispus, în temeiul art.11 pct.2 lit.a, raportat la art.10 alin.1

lit.d din Codul penal, achitarea inculpatului pentru infracțiunea de asociere

în vederea săvârșirii de infracțiuni, prevăzută și pedepsită de art.323 alin.1

și 2 din Codul penal.

Inculpatul

a fost obligat, în solidar, cu ceilalți inculpați condamnați în cauză: L.V.,

S.B., S.D., L.A. și M.C.   la plata sumei de 15.056.000 lei, cu titlu de daune

materiale, către partea civilă S.C.

„H.C.”

SRL și a constatat că partea vătămată E.C. nu s-a constituit parte civilă.

În

baza art.191 din Codul de procedură penală, inculpatul L.C. a fost obligat,

totodată, la plata sumei de 4.400.000 lei, cheltuieli judiciare către stat,

instanța menținând măsura asiguratorie a sechestrului instituit prin ordonanța

din 8 iunie 2000 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, asupra

autoturismului „Dacia 1300”, cu nr.de înmatriculare CT 59 FNC, proprietatea

inculpatului L.C., până la concurența sumei de 20.356.000 lei.

Hotărând

astfel, instanța a reținut, în fapt, că, cei șase coinculpați, înarmați cu

țevi, bare metalice, patente și șurubelnițe, în seara de 5 aprilie 2000, s-au

înțeles să meargă cu două autoturisme pe ruta Săcele, Teliu, Întorsura

Buzăului, pentru a sustrage diferite bunuri din   societăți comerciale.

Îmbarcați

în două autoturisme, ei s-au deplasat de la Săcele la Întorsura Buzăului, unde,

din interiorul magazinului aparținând de S.C. „B” SRL, au sustras bunuri pe

care le-au încărcat în cele două mașini, iar la întoarcere, în comuna Teliu, au

pătruns, prin forțarea sistemului  de închidere, în magazinul aparținând de SC „H.C.”SRL

de unde au luat alte bunuri și le-au dus în cele două autoturisme.

Pe

drumul spre Săcele, au fost opriți în fața Primăriei Teliu, de către organele

de poliție, respectiv, de plutonierul E.C., care a observat pe bancheta din

spate a autoturismului condus de inculpatul L.V. mai multe bunuri și produse

alimentare, situație în care, i-a cerut inculpatului L.C. actele de identitate

și cele de proveniență a bunurilor, moment în care, inculpații s-au îndreptat

cu toții, amenințători spre polițist. Plutonierul a scos pistolul din toc, a

armat și i-a somat să se oprească, și cum ei nu au dat curs invitației, acesta

a executat un foc de armă în plan vertical. Inculpații au fugit și s-au urcat

în al doilea autoturism, inculpatul L.A., refugiindu-se în  pădure.

După

acest episod, inculpatul L.C., care se afla la volanul mașinii, s-a îndreptat

cu aceasta spre polițist, deși acesta l-a somat să se oprească, determinându-l

pe plutonier să sară în fața mașinii oprite, după care a executat două focuri

cu pistolul în direcția autoturismului. După ce a parcurs, cca 500 m, L.C. a

oprit, a întors mașina pentru a recupera bunurile reținute, ce se aflau în

primul autoturism, precum și pe inculpatul L.V., iar când a ajuns în dreptul

lui E.C. a schițat din nou conducerea autovehiculului spre polițist, care s-a

ferit și a executat un foc de armă spre mașină fără a nimeri.

Inculpatul

L.C., ce nu are permis de conducere, a continuat deplasarea spre Săcele, unde

cu toții s-au oprit la domiciliul inculpatului M.C.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă

Tribunalul Brașov și inculpații, care au criticat-o pentru netemeinicie și

nelegalitate.

În

motivarea apelului parchetului se arată, pe de o parte, că, în mod greșit

inculpatul L.C. a fost achitat pentru infracțiunea prevăzută de art.323 alin.1

și 2 din Codul penal, deoarece, din probele administrate, rezultă că a inițiat

constituirea unei asocieri având drept scop săvârșirea de infracțiuni, iar pe

de altă parte, că pedepsele aplicate inculpaților sunt prea mici, în raport cu

datele personale ale inculpaților, care sunt recidiviști.

Inculpatul

L.C., la rândul său a considerat greșită încadrarea juridică a faptei celei mai

grave, în infracțiunea de tâlhărie, solicitând, în principal, schimbarea

încadrării juridice în infracțiunea de furt calificat, iar, în subsidiar,

reducerea pedepselor stabilite, ce sunt prea aspre.

Secția

penală a Curții de Apel Brașov, prin decizia nr.201 din 1 octombrie 2002 a

respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov

și a admis apelul declarat de inculpatul L.C., a desființat sentința sub

aspectul încadrării juridice a faptei de ultraj și, în baza art.334 din Codul

de procedură penală, a schimbat încadrarea juridică din art.239 alin.1 și 3, cu

aplicarea art.37 lit.a din Codul penal, în art.239 alin.2 și 4, cu aplicarea

art.13 și a art.37 lit.a din Codul penal, cu menținerea pedepsei, întrucât în

cursul procesului penal a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență a Guvernului

nr.58/2002, care a completat și a modificat dispozițiile art.239, devenite mai

favorabile pentru inculpat.

Respingând

apelul parchetului, instanța de control judiciat a apreciat că, infracțiunea de

asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art.323 alin.1 din

Codul penal, „se poate săvârși prin mai multe modalități, între care și

inițierea constituirii unei astfel de asocieri, pentru care a fost trimis în

judecată inculpatul L.C.  .”

Din

probele administrate nu rezultă însă efectuarea de către inculpat a unor acte,

a unor acțiuni, care să fi avut menirea să pregătească și să determine

constituirea unei astfel de asocieri, elementul de spontaneitate în acțiunea

inculpaților fiind determinant și de natură a înlătura caracterul organizat

impus de textul de lege care incriminează fapta de asociere în vederea

comiterii de infracțiuni.

În

ceea ce privește motivul de apel al parchetului, ca și al inculpaților

referitor la individualizarea pedepselor, aceeași instanță a constatat că, în

raport cu gradul de pericol social și de persoana inculpaților, pedepsele

aplicate au fost corect apreciate.

Totodată,

susținerea inculpatului L.C. că se impune schimbarea încadrării juridice a

faptei din infracțiunea de tâlhărie în aceea de furt, este lipsită de suport

probator, întrucât acesta a folosit amenințarea pentru a-și asigura scăparea și

a păstra bunurile sustrase.

În

termen legal, împotriva deciziei, a declarat recurs inculpatul L.C., prin care

o consideră netemeinică și nelegală cu reiterarea acelorași motive, ce au

format și obiectul cererii de apel, și anume greșita calificare juridică a

faptei de tâlhărie și asprimea pedepselor aplicate, a căror reducere o

solicită.

Examinând

hotărârile atacate în raport cu motivele de recurs invocate, Curtea constată,

în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul fondat,

urmând a fi admis, dar sub un alt aspect, astfel cum vom arăta în continuare:

1.

Din coroborarea probelor dispuse și administrate atât în faza de cercetare

penală, cât și în mod direct nemijlocit a celei judecătorești, rezultă fără

putință de tăgadă, că inculpatul L.C., împreună cu ceilalți inculpați, după ce

au sustras în timpul nopții, prin efracție, diferite bunuri din două societăți

comerciale, pe care le-au depozitat în cele două autoturisme cu care se

deplasaseră, când au fost opriți de plutonierul de poliție E.C., după ce l-au

amenințat, L.C. a îndreptat mașina pe care o conducea spre acesta, cu intenția

de a-l lovi, determinându-l pe polițist să sară din fața ei și să folosească

arma din dotare.

Aceste

activități întrunesc din punct de vedere obiectiv și subiectiv elementele

constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită  de art.211

alin.2 lit.a,d și e din Codul penal și nu a celei de furt calificat, prevăzută

de art.208 alin.1, raportat la art.209 alin.1 lit.a,g și i din același cod,

astfel cum au reținut în mod judicios instanțele.

2.

Se constată însă că de la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, respectiv, 5

aprilie 2000, și până la judecarea definitivă a cauzei, dispozițiile art.211

din Codul penal au fost modificate prin Legea nr.169 din 18 aprilie 2002,

majorându-se pedeapsa de la 7 la 20 de ani închisoare pentru tâlhăria săvârșită

„de două sau mai multe persoane împreună”.

Având

în vedere dispozițiile de principiu cuprinse în art.13 din Codul penal,

referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile, Curtea constată că

dispozițiile anterioare sunt mai favorabile pentru inculpat, deoarece pedeapsa

era de la 5 la 20 de ani închisoare, pentru tâlhăria prevăzută de art.211

alin.2 lit.a,d și e Cod penal, iar prin aplicarea acestor prevederi, va menține

pedeapsa de 8 ani închisoare, care reflectă atât gradul de pericol social

concret al faptei săvârșite, cât și al inculpatului, care nu este la prima

abatere de o asemenea gravitate, fiind anterior condamnat pentru fapte de

aceeași natură.

În

consecință, Secția penală a Curții Supreme de Justiție, în baza art.385

15

alin.1 pct.2 lit.c din Codul de procedură penală, va admite recursul declarat

de inculpatul L.C., va casa hotărârile atacate numai cu privire la neaplicarea

dispozițiilor art.13 din Codul penal cu privire la infracțiunea de tâlhărie prevăzută

și pedepsită de art.211 alin.2 lit.a,d și e din Codul penal și va dispune

conform dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul

declarat de inculpatul L.C.

împotriva deciziei penale nr.201 A din 1

octombrie 2002 a Curții de Apel Brașov.

Casează decizia atacată,

precum și sentința penală nr.130 din 13 mai 2002 a Tribunalului Brașov numai cu

privire la neaplicarea dispozițiilor art.13 din Codul penal cu referire la

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art.211 alin.2 lit.a din

Codul penal.

Înlătură aplicarea

dispozițiilor art.33 lit.a și a art.34 lit.b din Codul penal, precum și sporul

de 1 an închisoare și descontopește pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare în

pedepsele componente, după cum urmează :

- 8 ani închisoare stabilită

pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art.211

alin.2 lit.a,d și e din Codul penal, cu aplicarea art.37 lit.a din același cod;

- 5 ani închisoare stabilită

pentru comiterea infracțiunii de ultraj, prevăzută și pedepsită de art.239

alin.2 și 4 din Codul penal, cu aplicarea art.37 lit.a și a art.13 din același

cod;

- un an și 6 luni închisoare

stabilită pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a

unui autovehicul, fără a poseda permis de conducere, prevăzută și pedepsită de

art.36 alin.1 din Decretul nr.328/1966, cu aplicarea art.37 lit.a din Codul

penal.

În baza art.211 alin.2 lit.a

din Codul penal, cu aplicarea art.37 lit.a și a art.13 din același cod,

condamnă pe inculpatul L.C. la pedeapsa de 8 ani închisoare.

Menține măsura revocării

restului rămas neexecutat de 715 zile închisoare, din pedeapsa de 4 ani

închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1221/1997 a

Judecătoriei Brașov.

În baza art.33 lit.a și a

art.34 lit.b din Codul penal contopește pedepsele stabilite, în pedeapsa cea

mai grea de 8 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1 an închisoare,

urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 9 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții

ale hotărârilor atacate.

Deduce din pedeapsa

aplicată, timpul reținerii și arestării preventive de la 29 mai 2000 la 27

august 2000 și constată că inculpatul este arestat în altă cauză.

Onorariul în sumă de 300.000

lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în

ședință publică, azi 28 ianuarie 2003.