Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.03.2004
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1286/2004

HOTĂRÂRE
30.03.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1286/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel București, reclamanta Asociația P. a Piscicultorilor Profesioniști din România, a chemat în judecată în calitate de pârât, Guvernul României, pentru ca instanța prin sentința civilă ce o va pronunța, să dispună anularea H.G. nr. 930/2002. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin hotărârea atacată a fost încălcat dreptul de proprietate al membrilor săi, asupra amenajărilor piscicole de pe raza mai multor localități din județul Ilfov, în sensul că au fost naționalizate, confiscate sau expropriate, amenajările piscicole, cu încălcarea prevederilor din Constituția României, din Legea nr. 213/1998, Legea nr. 107/1996 și Legea nr. 268/2001.

Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 370/2003, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a respins acțiunea formulată de aceasta, ca fiind făcută de o persoană fără calitate procesuală. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în esență că reclamanta, ca persoană juridică, nu este titulara drepturilor sau intereselor legitime pretins vătămate prin actul administrativ atacat. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta Asociația P. În motivarea recursului, recurenta reclamantă a susținut că: - este o asociație profesională, care potrivit statutului de funcționare, acordă sprijin contabil, economic și juridic, membrilor săi și că în acest fel are calitate procesuală, ca reprezentantă a membrilor săi; - dreptul pretins vătămat aparține membrilor săi și ca atare, există un interes legitim.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și în raport cu prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente. Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 29/1990, „orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ, se poate adresa instanței judecătorești competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”. În speța dedusă judecății însă, recurenta-reclamantă prin acțiunea formulată, nu a invocat încălcarea sau vătămarea vreunui drept al său, ca persoană juridică, ci încălcarea dreptului de proprietate al membrilor săi.

Or, asociația, ca subiect de drept, este o persoană juridică înființată în condițiile O.G. nr. 26/2000, care are drepturi și obligații, distincte de cele ale membrilor săi, situație în care pretinsa vătămare prin hotărârea de Guvern atacată, trebuie să privească un astfel de drept recunoscut de lege (dreptul persoanei juridice), membrii asociației fiind singurii în măsură să decidă dacă drepturile lor, ca persoane fizice, au fost sau nu încălcate și vătămate de actul administrativ atacat. Sub acest aspect, susținerea recurentei, în sensul că dispozițiile din statut cu privire la acordarea „sprijinului juridic”, îi conferă calitate procesuală, este nerelevantă și lipsită de suport legal, în raport cu dispozițiile art. 68 C. proc.

civ. Cum recurenta-reclamantă nu este titulara drepturilor pretins vătămate prin H.G. 930/2002 sau a intereselor legitime, de asemenea, pretins vătămate, condiție expres prevăzută în art. 1 din Legea nr. 29/1990, în mod corect instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale active a recurentei, în promovarea acțiunii. În consecință, în raport cu cele mai sus reținute și în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca neîntemeiat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Asociația P. a Piscicultorilor Profesioniști din România împotriva sentinței civile nr. 370 din 20 martie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-01-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 408/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 28 noiembrie 2003, la Curtea de Apel București, SC P.I. SA a declarat recurs împotriva sentinței nr. 1488, pronunțată de Curt
ÎCCJ 2015-06-02
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2251/2015
s-a reținut că prin Sentința civilă nr. 3493 din 24 octombrie 2011 pronunțată Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/3/2011, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta din
ÎCCJ 2009-05-27
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2868/2009
prevederile art. 69 din O.U.G. nr. 23/2008, arătând că își însușește acțiunea formulată. Prin sentința civilă nr. 2823 din 27 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiune
ÎCCJ 2015-02-12
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 565/2015
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S
ÎCCJ 2005-11-30
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5731/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3538 din 11 martie 2004 (dosar nr. 10037/2002) Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanta
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă