ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 104/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 9 ianuarie 2003 la Curtea de Apel București,

reclamanta Asociația Acționarilor din România a solicitat anularea hotărârii

nr.2086 din 18 noiembrie 2002  emisă de pârâta Comisia Națională a Valorilor

Mobiliare și prin care s-a autorizat  oferta publică de preluare în vederea

închiderii Societății comerciale „K.R.” SA, promovată  de ofertantul K.S.  Co

Ltd., persoană juridică de drept  japonez.

In

motivarea  acțiunii, reclamanta a arătat că  autorizarea ofertei s-a făcut cu

încălcarea dispozițiilor imperative cuprinse în art. 138 din  O.U.G.

nr.28/2002, aprobată prin Legea nr.525/2002, vătămând grav drepturile sale, în

calitate de  acționar al Societății comerciale „K.R.” SA.

In

întâmpinarea, pârâta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a invocat excepția

de necompetență materială, motivând  că prin autorizarea ofertei publice de

preluare a S.C.”K.R.” SA a realizat  o interpretare a dispozițiilor legale și

conform art.7 din OUG nr.25/2002, aprobată prin Legea nr.514/2002, actele sale

privind interpretările oficiale ale reglementărilor în vigoare pot fi

contestate la Curtea Supremă de Justiție-Secția de  contencios administrativ.

Prin

sentința civilă nr.122 din 5 februarie 2003, Curtea de Apel București-Secția de

contencios administrativ a admis excepția de necompetență materială și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții Supreme de

Justiție-Secția de contencios administrativ.

Hotărând

astfel, instanța de fond a reținut că decizia de autorizare a ofertei publice

de preluare reprezintă un act individual prin care pârâta C.N.V.M. a realizat

și o interpretare a reglementărilor proprii și conform art.7 alin.6 din OUG

lnr.25/2002, competentă de a se pronunța asupra legalității unui asemenea act

revine Curții Supreme de Justiție-Secția de  contencios administrativ.

Impotriva

acestei sentințe și în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând

casarea hotărârii ca nelegală.

Recurenta

a susținut  că decizia atacată în cauză este un act administrativ de autoritate

și nu sunt aplicabile  normele speciale de competență materială cuprinse în

art.7 alin.7 din OUG nr.25/2002, care se referă  exclusiv la interpretarea

oficială a reglementărilor emise de C.N.V.M.In funcție de conținutul  actului atacat

pentru nelegalitate, recurenta a arătat că instanța competentă să judece

pricina este Curtea de Apel București, conform normelor generale în materia

contenciosului administrativ prevăzute  de art.3 pct.1 din Codul de procedură

civilă și  art.6 alin.1 din Legea nr.29/1990.

Analizând

actele și lucrările dosarului, în raport  de dispozițiile art.304 și art.304/1

din Codul de procedură civilă, Curtea va admite prezentul recurs pentru

următoarele considerente:

Conform

art.7 alin.6 și alin.7 din Anexa nr.1 a  OUG nr.25/2002, aprobată prin Legea

nr.514/2002, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare poate realiza, la cerere

sau din oficiu, interpretarea oficială a tuturor reglementărilor emise de

aceasta, aplicabile entităților reglementate și supravegheate, iar în caz de

litigiu, actele individuale de interpretare a reglementărilor pot fi atacate cu

recurs la Curtea Supremă de Justiție-Secția de contencios administrativ.

Decizia

contestată pentru nelegalitate prin acțiunea în anulare formulată de Asociația Acționarilor

din România și anume, decizia nr.2068 din 18 noiembrie 2002 reprezintă un act

administrativ de autoritate, emis de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare,

în calitatea sa de autoritate administrativă autonomă pentru aplicarea și

executarea dispozițiilor legale referitoare la valorile  mobiliare. Prin

această decizie, intimata nu a realizat o interpretare oficială a propriilor

reglementări și deci actul administrativ dedus judecății a fost întocmit în

exercitarea atribuțiilor de aplicare a legii, iar nu în exercitarea

competențelor de interpretare oficială a reglementărilor emise.

Calificând

greșit natura juridică a deciziei contestate prin acțiune,instanța de fond  a

aplicat fără temei norma specială de  competență materială cuprinsă  în art.7

alin.7 din OUG nr.25/2002, fără a avea în vedere că obiectul pricinii nu

justifică derogarea de la regulile generale de competență în materia

contenciosului administrativ prevăzute  în art.2 alin.1 lit.c și art.3 pct.1

din Codul de procedură civilă. Potrivit acestor reguli generale, competentă să

se pronunțe în primă instanță asupra legalității deciziei nr.2068 din 18

noiembrie 2002, ca act administrativ de autoritate emis de o autoritate

administrativă autonomă constituită la nivel central, este Curtea de Apel.

Având  în

vedere considerentele expuse, Curtea va admite prezentul recurs  și în baza

art.304 pct.9 și art.313 C.proc.civ., va casa hotărârea atacată și va trimite

cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel București-Secția de  contencios

administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite

recursul declarat de Asociația Acționarilor din România  împotriva  sentinței

civile nr.122 din 5 februarie 2003 a Curții de Apel București-Secția de

contencios administrativ.

Casează

sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel

București-Secția  de contencios administrativ.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi  16 ianuarie 2004.