ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3283/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3283/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 239 din 25 noiembrie 2002, Tribunalul Bistrița Năsăud a condamnat-o pe inculpata B.C. la: - 3 ani 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. - 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 37 lit. b) C. pen. S-au contopit pedepsele conform art. 33 lit. a), raportat la art. 34 lit. b), urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani, închisoare sporită cu 6 luni, în total având de executat 4 ani și 6 luni închisoare.
S-a computat din pedeapsă timpul reținerii și arestării preventive de la 5 februarie 2002 la zi. Potrivit art. 257 C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 42 milioane lei de la numiții N.F. și N.D. și a sumelor de 102.000 lei (N.F. și N.D.), 100 dolari S.U.A. (G.P.), 200 dolari S.U.A. și 7,5 milioane (B.D.), 450 dolari S.U.A. (Z.I.), 450 dolari S.U.A. (P.F.), 400 dolari S.U.A. (C.E.), 250 dolari S.U.A. și 7.500.000 lei (H.G.) S-a menținut sechestrul penal asupra bunurilor inculpatei. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în vara anului 2001 a promis familiei N. obținerea unei locuințe ce urma a fi scoasă la licitație de executorul judecătoresc M.M. pe lângă care are influență primind suma de 144.000.000 lei.
De asemenea, în perioada septembrie - noiembrie 2001, în baza unei rezoluții infracționale unice a pretins și primit de la 6 persoane sumele de 15 milioane lei și 2.700 dolari S.U.A. promițând obținerea unor contracte de muncă în Irlanda prin influența pe care o avea asupra unor funcționari din cadrul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale. Împotriva acestei hotărâri inculpata a declarat apel solicitând achitarea sa, motivat de lipsa intenției de a săvârși infracțiunea. Prin decizia penală nr. 61 din 20 martie 2003, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpată. În motivare, Curtea de Apel a reținut că, inculpata a recunoscut săvârșirea faptelor, în sensul acesta declarațiile sale coroborându-se cu cele ale martorilor.
În ce privește suma de bani primită de la familia N., inculpata a susținut inițial că a solicitat banii cu titlu de împrumut, ulterior declarând că a pretins suma de 1.440.000 lei în baza promisiunii făcute soților N. de a le obține o casă prin intermediul executorului judecătoresc M.M. căruia i-ar fi remis întreaga sumă de bani primită, susțineri infirmate de acesta. Referitor la sumele de bani pretinse și primite de la cele 6 persoane interesate să plece la muncă în străinătate, s-a reținut că, inculpata a declarat că poate face dovada bonității firmei SC A.P. SRL Bistrița prin intermediul căreia urma să rezolve plecarea la muncă. Apărările inculpatei au fost înlăturate, fiind infirmate de declarațiile constante ale celor 6 martori, declarații menținute cu ocazia confruntării de la urmărirea penală, când nu s-a făcut nici o discuție referitoare la firma inculpatei, aceasta susținând că plecarea se va face prin intermediul unei firme din București.
Mai mult, s-a reținut din adresa D.G.F.M. din cadrul M.M.S.S., că societatea în cauză nu îndeplinește condițiile legale pentru obținerea acreditării. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpata solicitând casarea hotărârii atacate și în rejudecare, reducerea pedepsei fiind prea severă. Recursul este nefondat. Analizând probatoriul administrat, se constată că, în mod corect instanțele au stabilit vinovăția inculpatei în săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost condamnată, făcând o încadrare juridică legală și o justă individualizare a pedepselor aplicate. Analizând motivul de recurs care vizează reducerea pedepsei, care corespunde motivului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.
pen., se constată că, s-au avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. Ca atare, față de pericolul social deosebit al infracțiunilor săvârșite de inculpată, subliniate prin numărul mare de persoane în raport cu care aceasta a promis și pretins sume substanțiale de bani pentru a trafica influența, nesinceritatea de care a dat dovadă, cât și faptul că inculpata a comis faptele în stare de recidivă postcondamnatorie, se constată că instanțele au aplicat o pedeapsă legală, necesară reeducării și reinserției acesteia în societate, încât nu se justifică reducerea pedepsei. Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul prevederilor art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpată ca nefondat.
Se va computa din pedeapsă timpul reținerii și arestării preventive de la 5 februarie 2002 la zi. Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.C. împotriva deciziei penale nr. 61din 20 martie 2003 a Curții de Apel Cluj. Deduce din pedeapsă, timpul reținerii și arestării preventive a inculpatei de la 5 februarie 2002 la 4 iulie 2003. Obligă pe recurentă la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.00 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 4 iulie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.