ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2906/2004

Asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 389 din 28 mai 2003, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. 8154/2002, a fost condamnat inculpatul B.L.B., pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174, art. 176 lit. d) C. pen., la pedeapsa de 20 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. În baza art. 211 alin. (1) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 20 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada începând cu 10 iulie 2001 la zi, iar potrivit art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. Instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: La data de 17 august 1999 a fost găsit decedat la domiciliul său din comuna Ortișoara, Județul Timiș, numitul N.I.O. S-a constatat că victima prezenta multiple lovituri pe față și pe corp, cadavrul era complet dezbrăcat și avea înfășurat în jurul gâtului o pijama. Din locuința victimei lipseau bani, iar câteva tablouri erau scoase din ramă, făcute sub și abandonate. Victima N.I.O. în vârstă de 48 ani era divorțat, locuia singur iar uneori era vizitat de numita C.L. Inculpatul B.L.B.

a venit în Timișoara însoțit de vărul său M.M. și aici a cunoscut-o pe numita C.L. Aceasta le-a povestit celor doi că îl cunoaște și uneori îl vizitează pe N.I.O. din Ortișoara, care locuiește singur și are bani mulți. Cei trei s-au hotărât să tâlhărească victima stabilind ca numita C.L. să meargă la acesta, să întrețină raporturi sexuale cu el, să-i dea de băut, iar când adoarme să descuie ușa pentru ca cei doi să intre în casă și să sustragă bani și lucruri de valoare. Numitul M.M. nu a fost de acord cu acest plan și a plecat la Timișoara. Inculpata C.L. a mers acasă la N.I.O., dar nu a reușit să-l adoarmă. Noaptea târziu, inculpatul B.L.B. a venit la ușa locuinței, a intrat în casă și cu un par a lovit victima de mai multe ori și apoi a strangulat-o cu un pantalon de pijama.

După ce a constatat că victima a decedat inculpatul a luat banii pe care I-a găsit după care a plecat imediat cu C.L. Aceasta din urmă nu a participat în nici un fel la omor. Situația de fapt reținută este probată cu raportul medico-legal de autopsie a victimei, procesul verbal de reconstituire din 4 aprilie 2000, procesul verbal de recunoaștere din grup și declarațiile martorilor: C.L., S.I., M.M., B.M.M., R.I., O.D., S.F. și B.V. În declarațiile inițiale inculpatul a recunoscut că a fost în casa victimei, a descris în amănunțime lucrurile din locuința acesteia dar nu a susținut că nu a lovit-o și nu a strangulat-o. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul care a susținut că nu a săvârșit infracțiunile pentru care a fost condamnat și solicitat achitarea.

Prin decizia penală nr. 436 din 3 decembrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 4967/2003 a Curții de Apel Timișoara a fost respins apelul ca fiind nefondat, considerând că hotărârea pronunțată este legală și temeinică. Inculpatul a formulat recurs împotriva deciziei reiterând în primul rând motivul din apel, iar în al doilea rând a solicitat la pedeapsa ce i s-a aplicat să fie redusă. Examinând recursul declarat sub aspectul motivelor invocate, cât și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, consideră că acesta nu este fondat, hotărârile pronunțate fiind legale și temeinice. Instanța de apel a făcut o analiză atentă a probelor administrate și a confirmat că prima instanță a reținut o corectă situație de fapt în raport de care a făcut o corespunzătoare încadrare juridică.

Vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunilor este pe deplin dovedită în contextul probatoriului administrat, respectiv: raportul medico-legal de autopsie, procesul verbal de reconstituire și relatările martorilor C.L., S.I., M.M., B.M.M., R.I., S.F. și B.V. La individualizarea pedepselor ce i s-au aplicat inculpatului s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., gradul de pericol social al infracțiunilor comise, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și persoana inculpatului care anterior a mai fost condamnat pentru comiterea de infracțiuni. Având în vedere această situație, Curtea constată că hotărârile pronunțate sunt legale și temeinice, astfel că în conformitate cu art. 385 15 al.1 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge recursul ca fiind nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 192 C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.L.B. împotriva deciziei penale nr. 436/ A din 3 decembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 10 iulie 2001 la 28 mai 2004. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 mai 2004.