ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1836/2004

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 1082 din 20

noiembrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 1915/2003, Tribunalul București,

secția a II-a penală, în baza art. 174 C. pen., a condamnat pe inculpatul C.D.

la pedeapsa de 12 ani închisoare. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64

C. pen.

În baza art. 65 C. pen., a condamnat

pe inculpat la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei

principale.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

fost menținută starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen., s-a

dedus prevenția de la 15 iulie 2002 la zi. S-a constatat că în cauză nu există

constituire de parte civilă.

Tribunalul a reținut că la data de 1

iulie 2002, în apartamentul nr. 33, sector 4, București, inculpatul C.D. a

ucis-o pe N.A. prin aplicarea unor lovituri cu corpuri dure în zona abdominală.

Medicii legiști au constatat că leziunile traumatice care au determinat decesul

au fost generate de aplicarea unor lovituri cu corp dur în regiunea abdomenului

cu cel mult două ore anterior morții victimei. S-a mai constatat și existența

unor leziuni mai vechi datând de 2-3 zile, care ar fi determinat 5-6 zile de

îngrijiri medicale.

Prin decizia penală nr. 34/ A din 22

ianuarie 2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva sentinței menționate. Apelul

inculpatului viza greșita condamnare a sa pentru infracțiunea de omor,

susținându-se că nu sunt probe pentru condamnarea sa.

Împotriva acestei decizii, inculpatul

a declarat recurs susținând că este nevinovat.

Înalta Curte, verificând acest motiv

în raport cu probele efectuate în cauză, constată că recursul este nefondat,

pentru următoarele considerente:

Sub aspectul condamnării

inculpatului, pentru infracțiunea de omor, Înalta Curte reține temeinicia

ambelor hotărâri atacate, inculpatul recunoscând că victima s-a aflat în

ultimele 10 ore împreună cu el și anterior decesului în locuința acestuia. De

asemenea, martorii A., C. și U. au relatat că i-au văzut pe inculpat și victimă

urcând spre apartamentul inculpatului, iar în cursul zilei au auzit din

interior gălăgie, bătăi puternice în ușă și țipete. Nu a rezultat că în această

perioadă de timp ar fi intrat o altă persoană în apartamentul inculpatului,

variantă care de altfel nu a fost susținută nici de către inculpat.

Actele medico – legale au atestat că

loviturile care au provocat decesul victimei au fost aplicate cu două ore

înainte de deces în regiunea abdomenului, iar leziunile mai vechi (datând de

2-3 zile) ar fi necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale, neavând un rol letal.

Aceste probe fac dovada vinovăției

inculpatului, chiar dacă acesta neagă săvârșirea faptei.

Potrivit art. 69 C. proc. pen.,

declarațiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului

penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate

cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Or, afirmația inculpatului că nu el

ar fi autorul faptei nu este confirmată de nici o probă. De altfel, așa cum s-a

evidențiat mai sus, inculpatul nu a negat prezența victimei în apartamentul său

și nici nu a susținut că în ultimele 10 ore anterior decesului victima nu ar fi

fost cu el. Concluziile medicilor legiști sunt, de asemenea, clare sub aspectul

loviturilor care au cauzat decesul, orei la care au fost aplicate, precum și a

modalității de producere a lor. Singura persoană cu care victima și-a petrecut

ultimele ore din viață a fost, în mod cert, inculpatul și tot acesta este

vinovat de moartea victimei.

În consecință, recursul declarat de

inculpat va fi respins ca nefondat.

În baza art. 88 C. pen., se va scade

din pedeapsă timpul arestării preventive de la 15 iulie 2002 la zi.

Se vor aplica și prevederile art.

192 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la plata cheltuielilor avansate de

stat, dispunându-se obligarea recurentului inculpat la plata acestora, în sumă

de 1.600.000 lei, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariul pentru

apărarea din oficiu a recurentului, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.D. împotriva deciziei penale nr. 34/ A din 22 ianuarie

2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 15 iulie 2002 la 2 aprilie

2004.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

aprilie 2004.