ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5877/2003

Asupra recursurilor de față,

Examinând actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1036 din 7 noiembrie 2002, Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpata D.E. la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă perioada reținerii și a arestării preventive de la 12 septembrie 2001 la 17 septembrie 2001.

S-a constatat că a fost consumată în procesul analizei de laborator cantitatea de 0,27 gr. heroină.

Instanța a reținut că inculpata a cumpărat și revândut, în mod repetat heroină, primind suma de 100.000 lei pentru fiecare doză.

Prin decizia penală nr. 80/A din 13 februarie 2003, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a desființat în parte sentința penală nr. 1036 din 7 noiembrie 2002 a Tribunalului București, secția I penală, și a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani. A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpată împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpata D.E.

Recursul parchetului vizează cazul prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. (când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu dispozițiile art. 72 C. pen.), solicitându-se înlăturarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen. și majorarea pedepsei aplicate inculpatei.

Recursul inculpatei vizează cazul prevăzut de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen. (când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni), solicitându-se achitarea inculpatei în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen. și la art. 18

1

C. pen.

Examinând recursul declarat de inculpată în raport cu probele efectuate în cauză, Curtea constată că este nefondat, pentru următoarele argumente:

În declarația din 12 septembrie 2001, însăși inculpata D.E. a recunoscut că de aproximativ 3 luni se ocupă cu vânzarea de droguri, primind pentru fiecare doză de 0,10 gr. suma de 100.000 lei, iar în ziua în care a fost reținută de organele de poliție a vândut 5 doze unor tineri.

Audiată de prima instanță în ședința de judecată din 24 octombrie 2002, inculpata și-a menținut declarația dată la organele de urmărire penală.

Conform art. 69 C. proc. pen., declarațiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

În speță, recunoașterea inculpatei se coroborează cu declarația dată de învinuitul G.Șt., de martorul V.C., procesul-verbal din 12 septembrie 2001 și cel de percheziție domiciliară încheiat la aceeași dată, precum și cu raportul de constatare tehnico-științifică nr. 168416/2001, probe din care rezultă săvârșirea de către inculpată a infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 (trafic de droguri de mare risc).

Dispozițiile art. 18

1

C. pen. (potrivit cărora nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret este vădit lipsită de importanță și nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni) nu sunt aplicabile în cauză, întrucât prin această faptă inculpata a adus o atingere importantă sănătății persoanelor cumpărătoare de droguri, activitate care prezintă în mod evident gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Înalta Curte constată că, sub aspectul soluției de condamnare, instanțele au apreciat corect că fapta inculpatei, prezintă gradul de pericol al unei infracțiuni și nu sunt aplicabile prevederile art. 18

1

C. pen.

De altfel, nici apărarea inculpatei în cele două instanțe (de fond și de apel) nu a solicitat achitarea inculpatei în baza acestui text, ci aplicarea unei pedepse minime și suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Pentru aceste considerente recursul inculpatei va fi respins ca nefondat.

Referitor la recursul declarat de parchet, Curtea constată că este fondat, doar sub aspectul cuantumului pedepsei principale, nu și sub cel a înlăturării circumstanțelor atenuante judiciare aplicate inculpatei.

Într-adevăr, la stabilirea pedepsei principale de 3 ani închisoare, ambele instanțe nu au ținut seama de unul dintre criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., și anume, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, pedepsită de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

Chiar dacă aplicarea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., este motivată, pedeapsa stabilită este nejustificat de redusă, avându-se în vedere pericolul social al faptei, rezultând din consecințele nefaste ale traficului de droguri pentru sănătatea persoanei consumatorului de droguri și pericolul potențial pe care îl prezintă pentru ordinea de drept persoanele dependente de droguri.

Ca urmare, va fi admis recursul declarat de parchet, se vor casa decizia atacată și sentința pronunțată în cauză, se va majora pedeapsa aplicată inculpatei de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare, menținându-se celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.000.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 80/A din 13 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe inculpata D.E.

Casează decizia penală, atacată și sentința penală nr. 1036 din 7 noiembrie 2002 a Tribunalului București, secția I penală, numai cu privire la cuantumul pedepsei principale aplicată inculpatei.

Majorează pedeapsa aplicată inculpatei D.E. de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata D.E. împotriva deciziei penale nr. 80/A din 13 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă pe recurenta inculpată să plătească statului 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 decembrie 2003.