ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4216/2005

Asupra recursurilor de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 1619 din 17 decembrie 2004, l-a condamnat pe inculpatul D.T., la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 74 lit. c) C. pen. și în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpata G.A., pentru infracțiunea prevăzută de art. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000. Prin aceeași sentință a mai fost condamnat, la 2 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 și art. 74 lit. c) C. pen., inculpatul nerecurent Ț.A.

Conform art. 71 C. pen., li s-au interzis inculpaților D.T. și Ț.A., drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., începând cu data rămânerii definitive a sentinței de condamnare și până la terminarea executării pedepselor. În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a celor doi inculpați și conform art. 88 C. pen., s-a computat detenția acestora începând cu data de 1 iunie 2004, la zi. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatei G.A. S-a constatat că a fost consumată cantitatea de 0,28 gr. heroină cu ocazia analizelor de laborator. Inculpații D.T. și Ț.A. au fost obligați la câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Instanța de fond a reținut, că la data de 31 mai 2004, la B.C.C.O.A.

– Poliția sector 3 București, a fost înregistrat denunțul lui G.I. în care acesta a arătat că de aproximativ 5 luni își procura heroină la prețul de 250.000 lei doza de la inculpatul Ț.A. și a mai precizat că se întâlnea cu acesta în București, la intersecția Străzii Sebastian cu Calea 13 Septembrie, după care se deplasau împreună în zona străzii Zăbrăuțiului sector V. În seara aceleiași zile, organele de poliție au verificat și menționat seriile bancnotelor ce compuneau suma de 1.000.000 lei (1 x 500.000 și 5 x 100.000 lei) bani ce urmau a fi înmânați de denunțător inculpatului Ț.A. în schimbul a patru doze de heroină. După aceasta G.I. l-a contactat telefonic pe inculpatul Ț.A.

și cei doi și-au dat întâlnire în fața complexului comercial P. Prima instanță a mai constatat că, organele de poliție împreună cu denunțătorul și martorul, s-au deplasat la locul stabilit, cei doi s-au întâlnit cu inculpatul după care cu un taxi au ajuns pe B-dul Pieptănari la intersecția cu strada Zăbrăuțiului unde Ț.A. a luat legătura telefonic cu inculpatul D.T., de la care intenționa să procure heroină. Acesta i-a comunicat lui Ț.A. că nu se afla la domiciliu, îndrumându-l totuși la locuința sa, asigurându-l că inculpata G.A., concubina sa, îi va înmâna heroina. G.I., motivează tribunalul, i-a înmânat lui Ț.A. suma de 1.000.000 lei, după care inculpatul s-a deplasat la apartamentul în care locuiau D.T.

și G.A., într-un bloc pe strada Zăbrăuțiului. Ț.A. a revenit la locul în care îl așteptau denunțătorul și martorul N.A., i-a predat acestuia heroina, după care au intervenit organele de poliție și l-au imobilizat pe făptuitor. Ț.A. a recunoscut săvârșirea faptei, a arătat că este consumator de droguri pe care le cumpăra de la D.T. și G.A. și a fost de acord să colaboreze cu organele de poliție care i-au pus la dispoziție 2.000.000 lei în vederea cumpărării a opt doze de heroină de la cei doi concubini. Inculpatul Ț.A. la contactat telefonic pe D.T. căruia i-a solicitat să se întâlnească. Ulterior cei doi s-au întâlnit, în apropierea blocului de pe strada Zăbrăuțiului, Ț.A. i-a dat lui D.T. o bancnotă de 1.000.000 lei și a primit în schimb patru doze de heroină, care au fost predate organelor de poliție, iar acestea l-au imobilizat pe inculpatul D.T.

Asupra acestuia a fost găsită bancnota de 1.000.000 lei, marcată criminalistic, și a recunoscut că este consumator de heroină. În cursul aceleiași nopți, organele de poliție au depistat-o pe inculpata G.A. care a recunoscut că, în seara zilei de 31 mai 2004, i-a vândut lui Ț.A. 4 doze de heroină, la solicitarea lui D.T. și că anterior i-a mai vândut heroină tot la cererea concubinului său. Cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală, inculpata nu a mai recunoscut comiterea faptei. Inculpata G.A. a fost achitată de instanța de fond cu motivarea că pentru aceasta nu s-a organizat un flagrant, iar primele declarații nu au semnătura vreunui avocat. În aceste condiții prima declarație care poate fi avută în vedere este cea din 21 octombrie 2004 când inculpata a fost asistată de avocat ales, prin care a precizat că nu a vândut niciodată droguri lui Ț.A., declarație menținută în fața instanței.

De asemenea, de la dosar lipsește declarația dată de inculpată în fața judecătorului investit cu emiterea mandatului de arestare preventivă. Constatând insuficiența materialului probator în ceea ce o privește pe inculpată, tribunalul a dispus achitarea acesteia în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 147/ A din 2 martie 2005, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a desființat în parte sentința primei instanțe și în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) și alin. (2) și art. 76 C. pen., a condamnat-o pe inculpata G.A.

la 3 ani închisoare și la 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Curtea a aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen., în ceea ce-o privește pe G.A., a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate și a luat act de retragerea apelurilor declarate de inculpații D.T. și Ț.A., obligându-i pe aceștia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a constatat că în cauză au fost administrate toate probele necesare aflării adevărului, dar prima instanță a reținut o altă situație de fapt bazată pe interpretarea eronată a unor probe și ignorarea nejustificată a altora. Deși în primele declarații inculpații au recunoscut comiterea faptelor și au precizat că, în seara zilei de 31 mai 2004, G.A.

a vândut lui Ț.A. 4 doze de heroină pentru suma de 1.000.000 lei, la solicitarea lui D.T., în mod greșit instanța de fond a reținut doar declarațiile date de făptuitori cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală în sensul că inculpata nu a participat la săvârșirea faptelor și a dispus eronat achitarea ei. Împotriva deciziei au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, inculpatul D.T. și inculpata G.A. La termenul din 27 mai 2005, recurentul D.T., fiind prezent în stare de arest, a solicitat să se ia act de retragerea recursului său. Înalta Curte, prin încheierea nr. 334 din 27 mai 2005, a luat act de retragerea recursului declarat de inculpatul D.T. și l-a obligat să plătească statului suma de 1.600.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

În recursul parchetului a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. și s-a susținut că pedeapsa de numai 3 ani închisoare aplicată de instanța de apel, inculpatei G.A. este neîndestulătoare pentru atingerea scopului preventiv educativ al acesteia. Instanța nu a dat eficiența cuvenită elementelor de agravare a răspunderii penale, constând în multitudinea actelor de vânzare de droguri și atitudinea procesuală a inculpatei care prin revenirea asupra poziției de recunoaștere avută cu ocazia primelor declarații, antrenând și schimbarea de atitudine a celorlalți doi inculpați, a încercat să scape de răspundere penală. Parchetul a solicitat, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., admiterea recursului, casarea în parte a deciziei și majorarea pedepsei aplicate inculpatei. Prin recursul său inculpata a invocat motivul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. și a susținut că fapta reținută în sarcina sa nu este dovedită cu probe certe de vinovăție, că ea nu a vândut heroină lui Ț.A. și a cerut casarea deciziei și menținerea hotărârii primei instanțe prin care a fost achitată. În subsidiar inculpata a solicitat reducerea pedepsei, aceasta fiind mult prea aspră față de conduita bună avută anterior, motiv prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Recursurile sunt nefondate. Sub aspectul principal referitor la nevinovăția inculpatei G.A., Înalta Curte constată netemeinicia criticilor formulate, întrucât probele administrate în cauză atestă săvârșirea de către aceasta a infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, pentru care a fost condamnată de instanța de fond.

Concluzia primei instanțe referitoare la nevinovăția inculpatei este în contradicție cu primele declarații date de inculpați prin care au recunoscut săvârșirea faptelor. În mod greșit a fost înlăturată de tribunal declarația de recunoaștere a inculpatei din 1 iunie 2004, deoarece nu a fost asistată de apărător, întrucât este prima declarație și nu s-a putut asigura asistența juridică. De asemenea, nu poate fi înlăturată declarația dată de inculpată în aceeași zi în care se menționează că a fost asistată de avocat. Împrejurarea că declarația dată de inculpată, la data de 1 iunie 2004, în fața judecătorului care a dispus arestarea celor trei inculpați, nu poate să conducă la concluzia că aceasta nu a recunoscut fapta și se impunea achitarea ei, atâta timp cât în încheierea pronunțată la acea dată în dosarul nr. 3138/2004 se precizează că G.A.

regretă fapta săvârșită și solicită să fie cercetată în stare de libertate. Inculpații, revenind asupra declarațiilor anterioare, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală și nerecunoscând comiterea faptelor nu au putut să dea o explicație logică a modului în care cele 4 doze de heroină au ajuns în posesia denunțătorului G.I. Din declarațiile acestui martor și din procesul verbal încheiat de organele de poliție rezultă că, în seara de 31 mai 2004, G.I. l-a contactat telefonic pe inculpatul Ț.A., iar acesta a luat legătura cu D.T. de la care intenționa să procure heroină. D.T. i-a comunicat lui Ț.A. că nu se află la domiciliu și l-a îndrumat să ia legătura cu G.A., concubina lui, care îi va vinde drogurile.

G.I. i-a oferit lui Ț.A. suma de 1.000.000 lei pusă la dispoziție de organele de poliție după care inculpatul s-a deplasat la locuința lui G.A., i-a dat banii, iar aceasta a intrat într-un bloc situat peste drum de unde a revenit cu patru doze de heroină pe care i le-a dat făptuitorului care le-a predat denunțătorului în prezența martorului N.A. La scurt timp organele de poliție l-au reținut pe Ț.A. Aceasta a fost modalitatea corectă de săvârșire a infracțiunii de către G.A., prin care se prezintă într-o succesiune logică traseul banilor și al heroinei, ea fiind reținută corect de către curtea de apel. Instanța de fond achitând-o pe inculpată nu a explicat modul în care cele patru doze de heroină a ajuns în posesia martorului denunțător G.I.

În raport de probele analizate se constată că fapta inculpatei este dovedită cu prisosință fiind corect reținută de instanța de apel, iar condamnarea acesteia este legală. Ca urmare, recursul inculpatei G.A. vizând greșita condamnare, este nefondat. Sub aspectul cazului de recurs prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., caz invocat atât de parchet cât și de inculpată, pe aspectul subsidiar al recursului, evident în sensuri diferite, parchetul solicitând majorarea pedepsei, iar G.A. cerând reducerea acestuia prin menținerea circumstanțelor atenuante și eficientizarea lor, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Instanța de apel a reținut în mod just, în favoarea inculpatei G.A., circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., având în vedere că aceasta nu are antecedente penale, a avut o conduită bună înainte de săvârșirea infracțiunii, are un copil minor în întreținere și a comis fapta la solicitarea concubinului său D.T., sub a cărui influență negativă se afla. O reducere și mai mare, substanțială a pedepsei, prin efectul circumstanțelor atenuante, nu se poate dispune față de gradul de pericol social concret al infracțiunii comise și atitudinea nesinceră a inculpatei pe parcursul procesului penal. Ca urmare, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de parchet și de inculpata G.A.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la 160 lei (1.600.000 lei) cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpata G.A. împotriva deciziei penale nr. 147/ A din 2 martie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 160 lei (1.600.000 lei) cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 iulie 2005.