ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5199/2003

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul I.A. la 5 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., art. 71 și art. 64 C. pen. Totodată, a fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus, din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive, de la 14 august 2002, la zi. S-a reținut, în esență, că la data de 14 august 2002, inculpatul I.A. a fost surprins de organele de poliție, în momentul în care vindea numitului C.D.F. metadonă și două plicuri de heroină, contra sumei de 490.000 lei. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 182 din 3 aprilie 2003, admițând apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a desființat, parțial, sentința și, în baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea de la inculpat, a cantității de 0,15 gr.

heroină și metadonă și a sumei de 490.000 lei. Prin aceeași decizie, a fost respins apelul inculpatului și s-a dedus durata arestării preventive a acestuia, de la 14 august 2002, la 3 aprilie 2003. În cauză, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul I.A. Prin recursul declarat, Parchetul a invocat omisiunea reținerii circumstanței agravante legale, prevăzute de art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/ 2000, greșita individualizare a pedepsei aplicate și omisiunea aplicării pedepsei complementare, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului. Recursul Parchetului este în parte, fondat. Examinând hotărârile atacate, prin recursul Parchetului, se constată că acestea sunt, în parte, nelegale, sub aspectul omisiunii reținerii circumstanței agravante, prevăzută de art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și al neaplicării inculpatului I.A.

a pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi. Într-adevăr, potrivit art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, constituie circumstanță agravantă împrejurarea în care drogurile ce fac obiectul infracțiunii, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, sunt livrate, distribuite sau oferite unui minor, unui bolnav psihic sau unei persoane aflată în cură de dezintoxicare sau sub supraveghere medicală. Ori, cum C.A.F., consumator de heroină, căruia inculpatul i-a vândut cele 6 comprimate de metadonă, se afla într-un tratament de dezintoxicare, aspecte comunicate inculpatului, în cauză trebuia, într-adevăr, reținută circumstanța agravantă, prevăzută de art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000.

Hotărârile pronunțate sunt nelegale, așa cum susține Parchetul, și sub aspectul omisiunii de a se aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, care era obligatorie, potrivit art. 65 alin. (2) C. pen., întrucât pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, prevede pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi. În ceea ce privește pedeapsa, critica formulată de Parchet nu este fondată. Sub acest aspect instanța de fond a reținut, în mod corect, că inculpatul este fără antecedente penale și, până la data arestării a avut o activitate de performanță, a recunoscut și regretat fapta, împrejurări cărora li s-a atribuit, justificat, valoarea de circumstanțe atenuante, aplicându-se, în acest fel, o pedeapsă de 5 ani închisoare, care corespunde criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Pentru aceste considerente, urmează ca recursul Parchetului să fie admis numai pentru cele două motive sus-arătate. În consecință, hotărârile atacate vor fi casate sub cele două aspecte, și se va face aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, și, totodată, i se va aplica inculpatului, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani. Vor fi menținute restul dispozițiilor hotărârilor atacate. Recursul inculpatului, care solicită reducerea pedepsei, nu este fondat. La stabilirea pedepsei, instanțele au avut în vedere atât gradul ridicat de pericol social al infracțiunii săvârșite, cât și circumstanțele personale favorabile, la care se referă inculpatul, așa explicându-se aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen.

și reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege. Pentru aceste motive, recursul inculpatului urmează să fie respins, ca nefondat, cu obligarea lui la cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva deciziei penale nr. 182 din 3 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 66 din 28 ianuarie 2003 a Tribunalului București, secția I penală, numai cu privire la omisiunea aplicării circumstanțelor agravante, prevăzute de art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și la omisiunea aplicării pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi. Face aplicarea în cauză a art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani.

Menține restul dispozițiilor. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.A. împotriva aceleiași decizii. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 14 august 2002, la 13 noiembrie 2003. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 noiembrie 2003.