ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3065/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3065/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Cu privire la recursurile declarate
constată cele ce urmează:
La 26 ianuarie 1998 reclamanții C.V.
și I. au Introdus acțiunea în revendicarea imobilului situat în str. Tudor
Arghezi 2082,59 mp și construcții, în contradictoriu cu pârâții Consiliul
General al Municipiului București și S.C. L. S.A.
După primul ciclu procesual,
sentința nr. 1025/99 a Tribunalului București, care a admis acțiunea și decizia
nr.8/A/2000 a Curții de Apel București, care a respins-o, prin decizia civilă
nr. 1860 din 26 mai 2000 Curtea Supremă de Justiție, secția civilă a casat cele
două hotărâri și a trimis cauza Tribunalului București pentru rejudecare,
pentru a se stabili prin probe:
a) – „ce construcții se aflau pe
terenul de 2082,59 mp la data cumpărării, 24 noiembrie 1934”,
b) - depunerea „schiței de plan”
invocate de reclamanți,
c) - efectuarea unei expertize
cadastrale pentru identificarea imobilului,
d) – stabilirea „dacă există
identitate între construcțiile naționalizate în anul 1950 și cele existente
astăzi și revendicate sau dacă pe același teren există construcții edificate
după 1950 și regimul lor juridic”,
e) să se stabilească „destinația
imobilului din București, str. Lemnea Dumitru, naționalizat de la autorul
reclamanților M.E.” ca și a celor în litigiul de față, spre a se clarifica,
dacă trecerea în proprietatea statului s-a făcut cu sau fără titlu valabil.
În fond după casare, în primă
instanță tribunalul a acordat primul termen la 6 noiembrie 2000, când s-a
încuviințat proba cu expertiză tehnică în condițiile „care să stabilească dacă
imobilul existent în prezent pe teren este același cu cel existent pe terenul de
proprietate vechi, care este destinația actuală a întregului imobil, în caz
contrar să se stabilească când a fost construit imobilul și de către cine”.
La următorul termen din 18 decembrie
2000, expertul tehnic M. a depus raportul (la 14 decembrie 2000) compus din 3
pagini, în care partea analitică și concluziile ocupă o pagină, relevând în
final că
imobilul se compune din 2082,59
mp teren, din care construcție de 295,25 mp, conform actelor de vindere din 24
noiembrie 1934 și din construcția realizată ulterior, ca „adaos la subsol,
parter și etaj”, de 255 mp conform autorizației din 15 septembrie 1939.
acest imobil cu o suprafață
totală construită de 550,15 mp și o suprafață de teren, liberă de construcții,
desfășurat în planul arh. Nădejde, anexă la autorizația din 1939, corespunde cu
cel din planul cadastral actual întocmit de Direcția Cadastru, iar
destinația actuală este sediul
Ambasadei S.U.A.
La termenul 3 din 12 februarie 2001
pârâta L. a depus obiecțiunile la raportul de expertiză:
- suprafața totală a terenului
indicată în raport nu este identică cu cea din evidențele L., iar
- în teren există două corpuri de
clădire și nu există similitudine între imobilul identificat de expert și cel
din evidențele L., solicitând efectuarea unei noi expertize, precum și
depunerea actului de proprietate originar în baza căruia s-a făcut înscrierea
în cartea funciară; obiecțiunile s-au reluat la termenul din 9 aprilie 2001 și,
după termenul din 28 mai 2001, expertul a depus la 4 septembrie 2001 2 pagini intitulate
„răspuns la obiecțiuni”, care, de fapt, constituie sumare explicații și nu
examinarea elementelor și înscrisurilor relevate de pârâta L. și nici trimiteri
la starea fizică a imobilului pe baza unor constatări tehnice nemijlocite în
teren de către expertul tehnic.
De asemenea, L. S.A. a invocat și
faptul că reclamanții nu au legitimare în revendicare, întrucât în certificatul
de moștenitor nr. 536/1978, „apar ca nepoți de soră ai lui M.E.C. și, în
consecință, nu pot fi și moștenitorii lui M.E. proprietarul imobilului
revendicat și, totodată, proprietarul naționalizat, dar nu reclamanții nu au
completat probele.
Prin sentința civilă nr. 1549 din 15
octombrie 2001 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins acțiunea,
reținând, în esență, că imobilul a intrat cu titlu valabil în proprietatea
statului, fiind sediul Ambasadei S.U.A., astfel că potrivit art. 16 din Legea
nr. 10/2001 nu se poate restitui în natură.
În apel nu s-au mai propus probe
și cereri noi și nici instanța nu a solicitat apelanților reclamanți
completarea probelor indicate de Curtea Supremă de Justiție.
Prin decizia nr. 223/ A din 13 mai
2002, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, motivată prin două
propoziții, a schimbat, în tot, sentința și a admis acțiunea, obligând pârâtele
să lase reclamanților în proprietate și folosință imobilul în litigiu. Curtea
reține că:
- .....prin actul de naționalizare
nu a operat transferul dreptului de proprietate către stat autorii
reclamanților fiind exceptați de la naționalizare”,
- .....legea nr. 10/2001 la art. 16
alin. (4) arată expres că în cazul imobilelor preluate fără titlu art. 16 alin.
(1) nu se aplică”.
În final, instanța adaugă, fără
ezitare, că „mai mult decât atât, Ambasada S.U.A. din București prin adresa
adresată reclamanților au arătat că nu au nici o obiecție să fie chiriașii
lor”.
Contra deciziei au declarat recurs
pârâții:
- R.A.P.P.S. București, pe temeiul
din art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că imobilul a trecut în
proprietatea statului cu titlu și
- Consiliul General al Municipiului
București, pe temeiul din art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., întrucât
- greșit a fost obligată să
restituie imobilul care se află în patrimoniul R.A.P.P.S, iar
- decizia nu cuprinde motivele pe
care se sprijină, adică este nemotivată.
Recursurile sunt fondate.
5.1. Conform art. 315 (1) C. proc.
civ. În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor
dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt
obligatorii pentru judecătorii fondului”.
Deși, în primul ciclu judiciar a
avut loc o judecată sumară, ceea ce a generat casarea cu trimitere la prima
instanță și indicarea clară a problemelor ce trebuie dezlegate, precum și a
probelor necesare soluționării cauzei
[
(lit. a) și e) din pct. 2 de mai sus)], ambele instanțe s-au limitat la
a încuviința numai o expertiză tehnică fixând un obiectiv neexplicit, inițial
și incomplet, cu consecința elaborării unui raport de expertiză simplist,
neanalitic și fără a fi întemeiat pe constatări tehnico-faptice ale expertului.
În mod evident, expertiza tehnică
constituie un act probatoriu superficial, ca și cercetarea judecătorească
efectuată în fond după casare, dar, mai ales, în apel, ca o cale evolutivă de
atac.
2. Instanța de trimitere și cea
de apel nu au adus la îndeplinire indicațiile obligatorii ale deciziei de
casare, limitându-se la o judecată expeditivă în primă instanță și formală în
apel, decizia atacată, nemotivată conform art. 261 C. proc. civ., reflectând,
în mare măsură, faptul că, în apel, nu a avut loc o judecată aspra fondului,
ceea ce reprezintă principala finalitate a apelului.
O asemenea decizie lapidară,
cuprinzând două propoziții generale în partea privind considerentele instanței
care justifică soluția în apel nu echivalează cu cerința imperativă din art.
261 (2) pct. 5 C. proc. civ.:
„Hotărârea va cuprinde:
motivele de fapt și de drept care
au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat
cererile părților”.
Această încălcare apare mai gravă în
raport de faptul că, așa cum s-a relevat, instanțele, în ciclul doi judiciar,
nu au îndeplinit indicațiile obligatorii de la pct. 2 lit. a), d) și e) de mai
sus și nu au administrat celelalte probe cerute de pârâta L. privind
identitatea imobilului și evoluția sa structurală, precum și asupra calității
reclamanților, nefiind preocupate nici de clarificarea inadvertențelor
relevate, de aceasta între certificatul de moștenitor și actele de stare civilă
prezentate de ei.
Nesocotirea dispozițiilor instanței
de casare și încălcarea evidentă a dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc.
civ., atrage deci, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei instanței de
apel pentru rejudecare, într-un termen rezonabil conform cu noul text al art.
21 alin. (3) din Constituția României revizuită și cu norma din art. 6
paragraful 1 din C.E.D.O. și libertăților fundamentale, parte integrantă a
dreptului intern român.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de
Consiliul General al Municipiului București prin primarul general și R.A.
Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat împotriva deciziei nr. 223 /A
din 13 mai 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, și trimite
cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi
27 aprilie 2004.