ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2980/2003

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a II–a penală, prin sentința nr. 957 din 10 octombrie 2002, a condamnat pe inculpații T.S.M. și C.A.V. la câte 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a), cu aplicarea art. 99 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptelor din două infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de aceleași dispoziții legale. În baza art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepselor aplicate inculpaților, iar potrivit art. 86 2 din același cod s-a fixat termen de încercare de 6 ani, pe durata căruia inculpații trebuie să se supună unor măsuri de supraveghere, prevăzute în art. 86 3 alin. (1) din Cod.

S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaților și s-a dedus timpul reținerii și al arestării preventive, din pedepsele aplicate. S-a reținut că, la data de 2 iunie 2002, în timp ce se aflau pe Bd. I.C. Brătianu, inculpații i-au sustras prin violență geanta părții vătămate B.C., ocazie cu care i-au aplicat lovituri și părții vătămate B.G., care a intervenit pentru a împiedica săvârșirea faptei. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 794/ A din 9 decembrie 2002, a respins ca nefondat apelul prin care Parchetul de pe lângă Tribunalul București a criticat sentința pentru greșita individualizare a modului de executare a pedepselor aplicate inculpaților.

S-a motivat că, în cauză, sunt întrunite toate condițiile prevăzute de art. 86 1 C. pen., astfel, pedepsele aplicate sunt de 4 ani închisoare, inculpații aflați la o vârstă fragedă nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, iar în aceste condiții, pedeapsa reprezintă un avertisment de prevenție specială. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, invocând motivul de casare, prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. S-a susținut că, în speța de față, modalitatea de executare stabilită de instanță nu este de natură să dea eficiență funcțiilor pedepsei, iar aceasta își poate atinge scopul numai prin executarea în regim de detenție. Recursul parchetului nu este întemeiat.

Din dispozițiile art. 99 și următoarele C. pen. (titlul V care reglementează minoritatea) rezultă că, față de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă ori i se poate aplica o pedeapsă, numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu este suficientă, pentru îndreptarea minorului. În alte cuvinte, luarea unei măsuri educative constituie regula, iar aplicarea unei pedepse, excepția. S-a apreciat, în mod corect, în cauza dedusă judecății, că fapta săvârșită de cei doi minori este deosebit de gravă, ea justificând, prin modul în care a fost concepută și realizată, aplicarea unei pedepse, suficient de substanțială pentru a realiza scopul preventiv, educativ al acesteia.

Pe bună dreptate s-a apreciat însă că scopul urmărit se poate realiza chiar fără executarea acesteia, condițiile cerute de lege fiind integral realizate, iar pedepsele aplicate reprezentând un serios avertisment de prevenție specială. În consecință, recursul parchetului va fi respins ca nefondat. Onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu inculpatului T.S.M., urmează a se plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva deciziei penale nr. 794/ A din 9 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpații T.S.M. și C.A.V. Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului T.S.M., în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 20 iunie 2003.