ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2980/2003

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul București, secția a II–a

penală, prin sentința nr. 957 din 10 octombrie 2002, a condamnat pe inculpații T.S.M.

și C.A.V. la câte 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a), cu

aplicarea art. 99 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptelor din

două infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de aceleași dispoziții legale.

În baza art. 86

1

C. pen.,

s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepselor aplicate inculpaților, iar

potrivit art. 86

2

din același cod s-a fixat termen de încercare de 6

ani, pe durata căruia inculpații trebuie să se supună unor măsuri de

supraveghere, prevăzute în art. 86

3

alin. (1) din Cod.

S-a dispus punerea de îndată în

libertate a inculpaților și s-a dedus timpul reținerii și al arestării

preventive, din pedepsele aplicate.

S-a reținut că, la data de 2 iunie

2002, în timp ce se aflau pe Bd. I.C. Brătianu, inculpații i-au sustras prin

violență geanta părții vătămate B.C., ocazie cu care i-au aplicat lovituri și

părții vătămate B.G., care a intervenit pentru a împiedica săvârșirea faptei.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia nr. 794/ A din 9 decembrie 2002, a respins ca nefondat

apelul prin care Parchetul de pe lângă Tribunalul București a criticat sentința

pentru greșita individualizare a modului de executare a pedepselor aplicate

inculpaților.

S-a motivat că, în cauză, sunt

întrunite toate condițiile prevăzute de art. 86

1

C. pen., astfel,

pedepsele aplicate sunt de 4 ani închisoare, inculpații aflați la o vârstă fragedă

nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, iar în aceste condiții, pedeapsa

reprezintă un avertisment de prevenție specială.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, invocând motivul de

casare, prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. S-a susținut că,

în speța de față, modalitatea de executare stabilită de instanță nu este de

natură să dea eficiență funcțiilor pedepsei, iar aceasta își poate atinge

scopul numai prin executarea în regim de detenție.

Recursul parchetului nu este

întemeiat.

Din dispozițiile art. 99 și

următoarele C. pen. (titlul V care reglementează minoritatea) rezultă că, față

de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă ori i se poate

aplica o pedeapsă, numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri educative nu

este suficientă, pentru îndreptarea minorului.

În alte cuvinte, luarea unei măsuri

educative constituie regula, iar aplicarea unei pedepse, excepția.

S-a apreciat, în mod corect, în

cauza dedusă judecății, că fapta săvârșită de cei doi minori este deosebit de

gravă, ea justificând, prin modul în care a fost concepută și realizată,

aplicarea unei pedepse, suficient de substanțială pentru a realiza scopul

preventiv, educativ al acesteia.

Pe bună dreptate s-a apreciat însă

că scopul urmărit se poate realiza chiar fără executarea acesteia, condițiile

cerute de lege fiind integral realizate, iar pedepsele aplicate reprezentând un

serios avertisment de prevenție specială.

În consecință, recursul parchetului

va fi respins ca nefondat.

Onorariul pentru avocatul desemnat

din oficiu inculpatului T.S.M., urmează a se plăti din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva deciziei

penale nr. 794/ A din 9 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I

penală, privind pe inculpații T.S.M. și C.A.V.

Onorariul pentru apărarea din oficiu

a inculpatului T.S.M., în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 20

iunie 2003.