ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 620/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată la 15 iunie 1999 și precizată ulterior, la 22 iunie 1999, reclamanta

Societatea de Investiții Financiare „Transilvania” SA Brașov a chemat în

judecată Ministerul  Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice

și Controlului Financiar de Stat și Administrația Finanțelor Brașov, solicitând

anularea actelor emise de acestea, respectiv decizia nr. 959 din 12 mai 1999,

dispoziția nr. 192 din 25 noiembrie 1998 și hotărârea nr. 78 din 5 august 1999

prin care i-a fost respinsă contestația formulată împotriva procesului-verbal

de control nr. 2078/A/25 iunie 1998 întocmit de inspectori ai Administrației

Financiare Brașov; obligarea pârâților la restituirea sumei de 1.505.805.113

lei, ridicată nejustificat din contul său în urma măsurilor dispuse prin actele

de control ale Ministerului Finanțelor; obligarea la plata sumei de

1.154.460.021 lei, cu titlu de penalități pentru sumele reținute fără drept,

precum și la plata cheltuielilor de judecată și a taxelor de timbru în sumă

totală de 102.393.515 lei.

În

motivarea cererii sale, reclamanta a  susținut că investițiile efectuate în

anul 1997 au  contribuit la extinderea activității sale și ca atare trebuie să

beneficieze de reducerea de 50% a impozitului pe profit; că impozitul aferent

lunii aprilie 1997 era scadent la 25 iulie 1997 și a fost achitat anterior,

situație în care greșit i s-au calculat și imputat majorări de întârziere.

Prin

sentința civilă nr. 7 din 14 februarie 2003, pronunțată  în fond, după casare,

Curtea de Apel Brașov a respins acțiunea reținând ca legale și temeinice

constatările și măsurile dispuse de organele de control fiscal.

Împotriva

acestei sentințe, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.,

a declarat recurs reclamanta Societatea de Investiții Financiare „Transilvania”

SA Brașov.

S-a

susținut că în ce privește impozitul  aferent lunii aprilie 1997, societatea

s-a conformat prevederilor art. 15 din O.G. nr. 70/1994  achitându-l la 25

iunie 1997 deși data scadentă era 25 iulie 1997, astfel încât penalitățile

calculate în sarcina sa nu se justifică.

În

opinia recurentei, în mod greșit instanța fondului a avut în vedere

dispozițiile Legii nr. 72/1997 art.5, potrivit cu care plata impozitului pe

profit se face lunar până la 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care

s-a calculat impozitul, această  nouă modalitate de plată fiind aplicabilă din

luna următoare publicării legii în M. Of. Or,  Legea nr. 72/1997 a fost

publicat la 29 aprilie 1997, ca atare plata impozitului aferent lunii aprilie

putea fi făcută până la 25 iunie 1998.

S-a mai

susținut că hotărârea Curții de Apel Brașov este nelegală și pentru faptul că

nu s-a pronunțat asupra penalităților aferente impozitului pe profit pentru

luna aprilie 1997; precum și în legătură cu mijloacele fixe achiziționate și

pentru care societatea trebuia să beneficieze de reducerea impozitului pe

profit cu 50%.

În

fine, susținând nelegalitatea soluției Curții de Apel Brașov, recurenta a

invocat încălcarea dispozițiilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ. în sensul că

instanța fondului nu s-a conformat deciziei de casare, prin omisiunea de a avea

în vedere ca apărare de fond, toate celelalte motive de casare.

Analizând

legalitatea și temeinicia sentinței pronunțate în raport de criticile formulate

urmează a se reține  ca  acestea nu se justifică.

În urma

controlului efectuat de inspectori ai Administrației Finanțelor Publice Brașov,

s-a reținut prin actul de control –  nr. 2078/1998, că în perioada 1 noiembrie

1996 – 30 aprilie 1998, societatea a achiziționat mijloace fixe în valoare de

288.310.890 lei, care prin natura lor nu se încadrează în prevederile O.G. nr. 70/1994

– art.7 lit. c), pentru a  face posibilă reducerea impozitului pe profit cu

50%. Totodată, s-a apreciat că fiind datorate majorări de întârziere pentru

depășirea termenului de plată a impozitului pe profit aferent  lunii aprilie

1997, de la 25 mai 1997 la 25 iunie 1997.

Din

analiza probelor administrate în cauză, respectiv înscrisuri și expertiza

contabilă, urmează a se reține că în anul 1997, reclamanta a achiziționat cu

titlu de mijloace fixe  o combină frigorifică, un cuptor cu  microunde, un

televizor, mai multe telefoane celulare și un autoturism  Renault ,  pentru

care a plătit  288.310.890 lei.

În

conformitate cu dispozițiile art. 7 lit. c) din O.G. nr. 70/1994, privind

impozitul pe profit, republicată, beneficiază de reducerea cu 50% a impozitului

pe profit  achizițiile de mijloace fixe destinate modernizării tehnologiei de

fabricație, extinderii activității, precum și investițiile destinate protejării

mediului înconjurător.

Or,

dată fiind destinația acestor bunuri, este evident că ele pot cel mult să

contribuie la îmbunătățirea condițiilor de muncă, la confortul angajaților – și

nicidecum  la extinderea activității sau modernizarea  tehnologiei, cum prevăd

dispozițiile legale enunțate.

Ca

atare, în mod corect s-a procedat la recalcularea diferenței de impozit pe

profit datorat.

Referitor

la majorările de întârziere calculate pentru plata cu întârziere a impozitului

pe profit aferent lunii aprilie 1997, în conformitate cu dispozițiile art. 5

din Legea nr. 32/1997 privind bugetul de stat, plata impozitului pe profit se

face până la 25 ale lunii următoare celei pentru care se calculează impozitul.

Astfel

fiind, impozitul pe profit aferent lunii aprilie 1997 trebuia plătit până la 25

mai 1997.

Susținerea

recurentei potrivit căreia, „luna următoare”  ar fi trebuit calculată în raport

de data publicării Legea nr. 72/1997 în M. Of., este nefondată, întrucât actul

normativ și-a produs efecte în momentul publicării, legiuitorul neînțelegând să

emită o dispoziție derogatorie în acest sens.

În ce

privește majorările de întârziere aferente, față de întârzierea în plată a

impozitului, în mod evident, acestea sunt datorate și ca atare corect au fost

reținute în sarcina reclamantei.  În raport de aceste considerente urmează a

se  aprecia ca nefondat recursul declarat de Societatea de Investiții

Financiare „Transilvania” SA Brașov și pe cale de consecință menținută

hotărârea Curții de Apel Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge

recursul declarat de Societatea de Investiții Financiare „Transilvania” SA

Brașov împotriva sentinței civile nr. 7/F din 14 februarie 2003 a  Curții de

Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 13 februarie 2004.