ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3428/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, sub nr.

630/F/CA din 20 iunie 2000, reclamanta SC A.B. SA Brașov a solicitat, în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor

Publice Brașov și Administrația Finanțelor Publice Brașov, anularea deciziei

nr. 820/2000, a dispoziției nr. 231 emisă de către Direcția Generală a

Finanțelor Publice Brașov, cât și a Notei de constatare nr. 37648/A/1999, emisă

de Administrația Financiară Brașov.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că prin Nota de constatare nr. 36748 din 29 octombrie 1999,

Administrația Financiară Brașov a stabilit în sarcina sa obligații fiscale sub

forma impozitului pe profit, reținându-se că pentru lucrările de investiții

efectuate datorează impozit pe profit.

Prin sentința civilă nr.

272/F/CA, Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut, în esență, că organele de control încălcând dispozițiile Legii nr.

40/1997, ale Legii nr. 72/1996 și Legii nr. 82/1991, au interpretat în mod

abuziv Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 40/1997.

Soluția instanței de fond a avut la

bază și concluziile raportului de expertiză contabilă dispus în cauză, expertul

prezentând detaliat și demonstrând că repartizarea sumelor pe anii 1996 – 1997

a fost corespunzătoare și nu a influențat reducerea impozitului pe profit.

Împotriva sentinței a declarat

recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, în nume propriu și în

calitate de mandatar al Ministerului Finanțelor Publice, criticând sentința

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Ca motiv de casare, recurenții au

invocat dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ.

Instanța și-a întemeiat hotărârea pe

o gravă greșeală de fapt, decurgând din aprecierea eronată a probelor de la

dosar, întrucât și-a întemeiat soluția în mod exclusiv pe raportul de expertiză

contabilă, care a dat o interpretare forțată prevederilor legislației fiscale

în materia impozitului pe profit.

Recurenții au susținut că în anul

1996, intimata-reclamantă a fost contribuabil mare și potrivit Ordinului

Ministerului Finanțelor nr. 40/1997, pentru aprobarea precizărilor privind

unele măsuri referitoare la închiderea anului financiar contabil pe anul 1996

pct. 21 „reducerea impozitului pe profit cu cota de 50% aferentă profitului

utilizat pentru modernizarea tehnologiilor de fabricație, se calculează numai

de către contribuabilii mici”.

Cum agentul economic reclamant,

arată recurenții, era contribuabil mare, reducerea practicată nu este operantă

și astfel, soluția instanței sub acest aspect este criticabilă.

A mai susținut că instanța nu a

ținut cont de faptul că societatea avea surse de finanțare a investițiilor în sumă

de 809.379.641 lei, conform actului de control, astfel încât reducerea nu era

operativă, întrucât nu se epuizaseră sursele de finanțare a investițiilor,

astfel că impozitul pe profit nu putea fi redus conform art. 7 lit. c) din

Legea nr. 73/1996.

Curtea, înainte de a analiza

recursul în fond, va constata că recursul declarat de Direcția Generală a

Finanțelor Publice Brașov, în nume propriu, este tardiv formulat, având în

vedere că față de data comunicării sentinței, respectiv 15 februarie 2001, așa

cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosar, motivarea recursului la

2 martie 2001 s-a făcut cu depășirea termenului legal prevăzut de art. 301 C.

proc. civ. și cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 303 C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul

declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, în numele

Ministerului Finanțelor Publice, examinând cauza în raport cu motivele invocate

și având în vedere și prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va

constata recursul nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Nu pot fi reținute motivele de

recurs precizate în declarația de recurs și anume:

- că reducerea impozitului pe profit

cu cota de 50% aferentă profitului utilizat pentru modernizarea tehnologiilor

de fabricație se calculează numai către contribuabilii mici, iar

intimata-reclamantă este contribuabil mare;

- că societatea în cauză nu-și

epuizase sursele de finanțare a investițiilor și astfel impozitul pe profit nu

putea fi redus, întrucât investiția nu a condus la obținerea de profituri

suplimentare, în raport cu actele normative aplicabile speței, respectiv O.G.

nr. 70/1994 și Legea nr. 73/1996, art. 2 lit. c).

Demarcația între contribuabili

„mici” și contribuabili „mari”, privind reducerea impozitului pe profit nu se

regăsește în textul Legii nr. 73/1996, ci în Ordinul Ministerului Finanțelor

nr. 40/1997, art.,21 și ca atare, este de natură a înlătura susținerea

recurentului, precum că „reducerea se calculează numai de către contribuabilii

mici” și „cum agentul economic reclamant nu era contribuabil mare, reducerea

practicată nu este aferentă, iar astfel soluția instanței este criticabilă”.

Prevederile art. 7 lit. c) din Legea

nr. 73/1996 au fost eronat aplicate de către organul de control și corect

precizate în raportul de expertiză efectuat în cauză, atâta vreme, cât se

precizează că impozitul pe profit se reduce cu 50% pentru profitul folosit la

modernizarea tehnologiei și la extinderea activității, în scopul obținerii de

profituri suplimentare, sumele echivalente reducerii urmând a fi plătite cu

aceeași destinație iar intimata-reclamantă a reinvestit profitul în acest scop,

așa cum rezultă din bilanțul contabil pe anul 1997.

Investițiile făcute de intimată se

privesc ca fiind de natură a aduce profit societății și ca atare, trebuiau să

fie luate în calcul, astfel cum s-a reținut și în raportul de expertiză,

stabilind că în raport cu ele, societatea avea dreptul la reducerea impozitului

pe profit.

Față de cele de mai sus, constatând sentința

instanței de fond întemeiată și pe raportul de expertiză, este temeinică și

legală iar motivele invocate de recurent sunt neîntemeiate, Curtea va respinge

recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat

în nume propriu de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Brașov,

împotriva sentinței civile nr. 272/F/CA din 20 decembrie 2002 a Curții de Apel

Brașov, secția comercială și de contencios administrativ.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Brașov, în

numele Ministerului Finanțelor Publice, declarat împotriva aceleiași sentințe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 octombrie 2003.