ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3428/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, sub nr. 630/F/CA din 20 iunie 2000, reclamanta SC A.B. SA Brașov a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov și Administrația Finanțelor Publice Brașov, anularea deciziei nr. 820/2000, a dispoziției nr. 231 emisă de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, cât și a Notei de constatare nr. 37648/A/1999, emisă de Administrația Financiară Brașov. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin Nota de constatare nr. 36748 din 29 octombrie 1999, Administrația Financiară Brașov a stabilit în sarcina sa obligații fiscale sub forma impozitului pe profit, reținându-se că pentru lucrările de investiții efectuate datorează impozit pe profit.

Prin sentința civilă nr. 272/F/CA, Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că organele de control încălcând dispozițiile Legii nr. 40/1997, ale Legii nr. 72/1996 și Legii nr. 82/1991, au interpretat în mod abuziv Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 40/1997. Soluția instanței de fond a avut la bază și concluziile raportului de expertiză contabilă dispus în cauză, expertul prezentând detaliat și demonstrând că repartizarea sumelor pe anii 1996 – 1997 a fost corespunzătoare și nu a influențat reducerea impozitului pe profit. Împotriva sentinței a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, în nume propriu și în calitate de mandatar al Ministerului Finanțelor Publice, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.

Ca motiv de casare, recurenții au invocat dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. Instanța și-a întemeiat hotărârea pe o gravă greșeală de fapt, decurgând din aprecierea eronată a probelor de la dosar, întrucât și-a întemeiat soluția în mod exclusiv pe raportul de expertiză contabilă, care a dat o interpretare forțată prevederilor legislației fiscale în materia impozitului pe profit. Recurenții au susținut că în anul 1996, intimata-reclamantă a fost contribuabil mare și potrivit Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 40/1997, pentru aprobarea precizărilor privind unele măsuri referitoare la închiderea anului financiar contabil pe anul 1996 pct. 21 „reducerea impozitului pe profit cu cota de 50% aferentă profitului utilizat pentru modernizarea tehnologiilor de fabricație, se calculează numai de către contribuabilii mici”.

Cum agentul economic reclamant, arată recurenții, era contribuabil mare, reducerea practicată nu este operantă și astfel, soluția instanței sub acest aspect este criticabilă. A mai susținut că instanța nu a ținut cont de faptul că societatea avea surse de finanțare a investițiilor în sumă de 809.379.641 lei, conform actului de control, astfel încât reducerea nu era operativă, întrucât nu se epuizaseră sursele de finanțare a investițiilor, astfel că impozitul pe profit nu putea fi redus conform art. 7 lit. c) din Legea nr. 73/1996. Curtea, înainte de a analiza recursul în fond, va constata că recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, în nume propriu, este tardiv formulat, având în vedere că față de data comunicării sentinței, respectiv 15 februarie 2001, așa cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosar, motivarea recursului la 2 martie 2001 s-a făcut cu depășirea termenului legal prevăzut de art. 301 C. proc.

civ. și cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 303 C. proc. civ. În ceea ce privește recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, în numele Ministerului Finanțelor Publice, examinând cauza în raport cu motivele invocate și având în vedere și prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata recursul nefondat, urmând a fi respins ca atare. Nu pot fi reținute motivele de recurs precizate în declarația de recurs și anume: - că reducerea impozitului pe profit cu cota de 50% aferentă profitului utilizat pentru modernizarea tehnologiilor de fabricație se calculează numai către contribuabilii mici, iar intimata-reclamantă este contribuabil mare; - că societatea în cauză nu-și epuizase sursele de finanțare a investițiilor și astfel impozitul pe profit nu putea fi redus, întrucât investiția nu a condus la obținerea de profituri suplimentare, în raport cu actele normative aplicabile speței, respectiv O.G.

nr. 70/1994 și Legea nr. 73/1996, art. 2 lit. c). Demarcația între contribuabili „mici” și contribuabili „mari”, privind reducerea impozitului pe profit nu se regăsește în textul Legii nr. 73/1996, ci în Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 40/1997, art.,21 și ca atare, este de natură a înlătura susținerea recurentului, precum că „reducerea se calculează numai de către contribuabilii mici” și „cum agentul economic reclamant nu era contribuabil mare, reducerea practicată nu este aferentă, iar astfel soluția instanței este criticabilă”.

Prevederile art. 7 lit. c) din Legea nr. 73/1996 au fost eronat aplicate de către organul de control și corect precizate în raportul de expertiză efectuat în cauză, atâta vreme, cât se precizează că impozitul pe profit se reduce cu 50% pentru profitul folosit la modernizarea tehnologiei și la extinderea activității, în scopul obținerii de profituri suplimentare, sumele echivalente reducerii urmând a fi plătite cu aceeași destinație iar intimata-reclamantă a reinvestit profitul în acest scop, așa cum rezultă din bilanțul contabil pe anul 1997. Investițiile făcute de intimată se privesc ca fiind de natură a aduce profit societății și ca atare, trebuiau să fie luate în calcul, astfel cum s-a reținut și în raportul de expertiză, stabilind că în raport cu ele, societatea avea dreptul la reducerea impozitului pe profit.

Față de cele de mai sus, constatând sentința instanței de fond întemeiată și pe raportul de expertiză, este temeinică și legală iar motivele invocate de recurent sunt neîntemeiate, Curtea va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca tardiv recursul declarat în nume propriu de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Brașov, împotriva sentinței civile nr. 272/F/CA din 20 decembrie 2002 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ. Respinge ca nefondat recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Brașov, în numele Ministerului Finanțelor Publice, declarat împotriva aceleiași sentințe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2003.