ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2104/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 7

februarie 2002 la Curtea de Apel Brașov, SC L. SA a declarat recurs împotriva

sentinței nr. 267 din 19 decembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Brașov,

solicitând casarea sentinței atacate și suspendarea executării actului de control

financiar nr. 24125/A din 28 februarie 2000, până la soluționarea recursului.

Din actele cauzei, Curtea Supremă de

Justiție reține că prin sentința civilă nr. 267 din 19 decembrie 2001,

pronunțată de Curtea de Apel Brașov s-a respins acțiunea formulată de

reclamanta SC L. SA Brașov.

De precizat că, prin acțiunea în

contencios administrativ, SC L. Brașov a solicitat, în contradictoriu cu

Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice a

județului Brașov și Administrația Finanțelor Publice Brașov, anularea deciziei

nr. 1163 din 30 iulie 2001 emisă de Ministerul Finanțelor Publice și a

măsurilor dispuse prin procesul-verbal nr. 24125 din 28 februarie 2001.

Controlul efectuat de reclamantă a

privit perioada aprilie 1998 -31 decembrie 1999, cu privire la impozitul pe

profit și impozitul pe dividende.

Cu această ocazie, s-a constatat că

ordinul de plată invocat de reclamantă pentru aplicarea O.U.G. nr. 163/2000,

față de plata făcută la 30 octombrie 2000, impozit pe profit în sumă de

12.062.959 lei, urmează a fi luat în calcul la verificările ulterioare, pentru

că încadrarea societății în dispozițiile O.U.G. nr. 163/2000 nu a făcut

obiectul controlului efectuat, astfel că, în mod corect, nu a fost avută în

vedere plata din 30 octombrie 2000 (O.U.G. nr.163/2000 reglementează diminuarea

arieratelor la bugetul de stat).

Cât privește impozitul pe dividende,

reclamanta nu a făcut dovada că a evidențiat și virat conform art. 1 și 2 din

O.U.G. nr. 26/1995 privind impozitul pe dividende aferente anului 1997. Ca

atare, se datorează majorări de întârziere.

Cât privește T.V.A., s-a probat că

încălcarea art. 8 din O.G. nr. 11/1996 și art. 23 din Normele metodologice

aprobate prin Ordinul Ministerul Finanțelor nr. 620 din 6 mai 1997.

Motivele de recurs invocate de

reclamantă sunt, de fapt, prezentarea modului în care societatea comercială

privește controlul efectuat, reiterând ceea ce a prezentat și curții de apel cu

ocazia judecării cauzei de față și cu privire la care curtea de apel s-a

pronunțat motivat.

Deci, în condițiile în care

recurenta nu a circumscris motivele de recurs, în condițiile art. 304 C. proc.

civ. și în condițiile în care sentința atacată a răspuns criticilor formulate

de reclamantă, în fața acestei instanțe prin cerere de chemare în judecată,

recursul de față este neîntemeiat și va fi respins, întrucât nu s-a dovedit

caracterul abuziv sau ilegal al actelor administrative atacate (procesul-verbal

de control nr. 24125 din 28 februarie 2001 și decizia Ministerului Finanțelor

nr. 1163 din 30 iulie 2001).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC L..

SA Brașov, împotriva sentinței civile nr. 267/F din 19 decembrie 2001 a Curții

de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 mai 2003.