ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 20/2003

D E C I Z I A Nr.20 Dosar nr.2685/2002 S-a luat în examinare recursul declarat de condamnatul V.M. împotriva deciziei penale nr.237 din 31 mai 2002 a Curții de Apel Ploiești. A lipsit recurentul, pentru apărarea căruia s-a prezentat avocatul M.B., apărător desemnat din oficiu . Procedura de citare a fost îndeplinită. Apărătorul recurentului a lăsat soluția la aprecierea instanței. Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat. C U R T E A Asupra recursului de față, In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința penală nr.122 din 15 aprilie 2002 Tribunalul Dâmbovița a respins ca nefondată contestația la executare formulată de condamnatul V.M. în temeiul art.461 lit.c Cod procedură penală împotriva sentinței penale nr.354 din 12 octombrie 1999 a Tribunalului Dâmbovița, rămasă definitivă prin decizia penală nr.5086 din 21 noiembrie 2001 pronunțată de Secția penală a Curții Supreme de Justiției.

Prima instanță a motivat că nu există nici o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută în latură civilă, privind plata sumei de 2.256.478.723 lei , la care contestatorul condamnat a fost obligat cu titlu de despăgubiri către partea civilă Banca R.C.R. Contestatorul și-a motivat cererea prin aceea că atât prima instanță cât și instanța de apel au nesocotit concluziile și constatările rapoartelor de expertiză contabilă întocmite în cauză și, ca atare, au reținut un prejudiciu presupus care nu este cert și actual și nu are corespondent în probatoriul administrat . Apelul declarat împotriva acestei hotărâri a fost respins de Secția penală a Curții de Apel Ploiești prin decizia nr.237 din 31 mai 2002 ca nefondat.

Nemulțumit și de această hotărâre petiționarul condamnat a atacat-o cu recurs fără să-și motiveze recursul și fără să se prezinte să-l susțină deși, la cerere, cauza a fost amânată pentru ca să-și angajeze apărător . Verificând legalitatea și temeinicia hotărârilor recurate se constată că recursul este nefondat. Instanțele au reținut corect pe baza actelor și lucrărilor cauzei că Voicu Marin a fost condamnat prin sentința penală nr.354 din 12 octombrie 1999 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare pentru 4 infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice , o infracțiune de delapidare și o infracțiune de fals intelectual și obligat la despăgubiri în sumă de 2.256.478.623 lei în favoarea părții civile.

Această hotărâre a rămas definitivă prin decizia penală nr.5086 din 21 noiembrie 2001 a Secției penale de la Curtea Supremă de Justiție. Prin decizia pronunțată de instanța de recurs a fost admis recursul declarat de inculpatul V.M. și au fost casate decizia instanței de apel și sentința Tribunalului Dâmbovița numai cu privire la încadrarea juridică a infracțiunilor de abuz în serviciu și la pedepsele aplicate inculpatului ca urmare a intervenirii unei legi penale mai favorabile (O.U.G. 207/2000 care a modificat dispozițiile art.146 din Codul penal, în conformitate cu care prin „ consecințe deosebit de grave” se înțelege o pagubă mai mare de 2 miliarde lei ) . In ce privește motivul de casare privind soluționarea laturii civile a procesului Curtea a constatat că susținerile inculpatului nu erau întemeiate.

S-a arătat că obligarea la 2.256.478.623 lei către partea civilă se întemeiază pe actele din care rezultă cuantumul creditelor ilegale acordate din dispoziția inculpatului în folosul său și a celorlalte persoane menționate în hotărârea atacată precum și din cele două expertize contabile efectuate în cursul procesului la instanța de fond și în apel . La sumele rezultate din actele menționate s-au adăugat dobânzile calculate pe perioada de la acordarea creditelor și până la data de 28 septembrie 1999 data judecării cauzei de către prima instanță. Prin aceeași decizie au fost analizate și alte aspecte referitoare la modul de soluționare a acțiunii civile și criticile s-au constatat a fi nefondate.

Așa fiind, în mod corect prima instanță a respins contestația la executare cu motivarea că nu sunt întrunite cerințele art.461 lit.c Cod procedură penală, deoarece nu s-a ivit nici o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută în ce privește cuantumul despăgubirilor civile. Urmează ca în temeiul art.385 15 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală recursul să fie respins ca nefondat. Recurentul va fi obligat în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală să plătească cheltuieli judiciare statului în sumă de 850.000 lei, conform dispozitivului .

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E : Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul V.M. împotriva deciziei penale nr.237 din 31 mai 2001 a Curții de Apel Ploiești. Obligă recurentul la 850.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 7 ianuarie 2003 .