ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 20/2003

D E C

I Z I A  Nr.20

Dosar

nr.2685/2002

S-a

luat în examinare recursul declarat de condamnatul V.M. împotriva deciziei

penale nr.237 din 31 mai 2002 a Curții de Apel Ploiești.

A

lipsit recurentul, pentru apărarea căruia s-a prezentat avocatul M.B., apărător

desemnat din oficiu .

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Apărătorul

recurentului a lăsat soluția la aprecierea instanței.

Procurorul

a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat.

C U R

T E A

Asupra

recursului de față,

In

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin

sentința penală nr.122 din 15 aprilie 2002 Tribunalul Dâmbovița a respins ca

nefondată contestația la executare formulată de condamnatul  V.M.  în temeiul

art.461 lit.c Cod procedură penală împotriva sentinței penale nr.354 din 12

octombrie 1999 a Tribunalului Dâmbovița, rămasă definitivă prin decizia penală

nr.5086 din 21 noiembrie 2001 pronunțată de Secția penală a Curții Supreme de

Justiției.

Prima

instanță a motivat că nu există nici o nelămurire cu privire la hotărârea ce se

execută în latură civilă, privind plata sumei de  2.256.478.723 lei , la care

contestatorul condamnat a fost obligat cu titlu de despăgubiri către partea

civilă Banca R.C.R.

Contestatorul și-a motivat cererea prin aceea că atât prima

instanță cât și instanța de apel au nesocotit concluziile și constatările

rapoartelor de expertiză contabilă întocmite în cauză și, ca atare, au reținut

un prejudiciu presupus care nu este cert și actual și nu are corespondent  în

probatoriul administrat .

Apelul

declarat împotriva acestei hotărâri a fost respins de Secția penală a Curții de

Apel Ploiești prin decizia nr.237  din 31 mai 2002 ca nefondat.

Nemulțumit

și de această hotărâre petiționarul condamnat a      atacat-o cu recurs fără

să-și motiveze recursul și fără să se prezinte să-l susțină deși, la cerere,

cauza a fost amânată pentru ca să-și angajeze apărător .

Verificând

legalitatea și temeinicia hotărârilor recurate se constată că recursul este nefondat.

Instanțele

au reținut corect pe baza actelor și lucrărilor cauzei că Voicu Marin a fost

condamnat prin sentința  penală nr.354 din 12 octombrie 1999 pronunțată de Tribunalul

Dâmbovița la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare pentru 4 infracțiuni de

abuz în serviciu contra intereselor publice , o infracțiune de delapidare și o

infracțiune de fals intelectual și obligat la despăgubiri în sumă de

2.256.478.623 lei în favoarea părții civile.

Această

hotărâre a rămas definitivă prin decizia penală nr.5086 din 21 noiembrie 2001 a

Secției penale  de la Curtea Supremă de Justiție.

Prin

decizia pronunțată de instanța de recurs a fost admis recursul declarat de

inculpatul V.M. și au fost casate decizia instanței de apel și sentința

Tribunalului Dâmbovița numai cu privire la încadrarea juridică a infracțiunilor

de abuz în serviciu  și la pedepsele aplicate inculpatului  ca urmare a

intervenirii unei legi penale mai favorabile (O.U.G. 207/2000 care a modificat

dispozițiile art.146 din Codul penal, în conformitate cu care prin „ consecințe

deosebit de grave” se înțelege o pagubă mai mare de 2 miliarde lei ) .

In

ce privește motivul de casare privind soluționarea laturii civile a procesului

Curtea a constatat că susținerile inculpatului  nu erau întemeiate.

S-a

arătat că obligarea la 2.256.478.623 lei către partea civilă se întemeiază pe

actele din care rezultă cuantumul creditelor ilegale acordate din dispoziția

inculpatului în folosul său și a  celorlalte persoane menționate în hotărârea

atacată precum și din cele două expertize contabile efectuate în cursul

procesului la instanța de fond și în apel .

La

sumele rezultate din actele menționate s-au adăugat dobânzile calculate pe perioada

de la acordarea creditelor și până la data de 28 septembrie 1999 data judecării

cauzei de către prima instanță.

Prin

aceeași decizie au fost analizate și alte aspecte referitoare la modul de

soluționare a acțiunii civile și criticile s-au constatat a fi nefondate.

Așa

fiind,  în mod corect prima instanță a respins contestația la executare cu

motivarea că nu sunt întrunite cerințele art.461 lit.c Cod procedură penală,

deoarece nu s-a ivit nici o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută în

ce privește cuantumul despăgubirilor civile.

Urmează ca în temeiul art.385

15

pct.1 lit.b din Codul

de procedură penală recursul să fie respins ca nefondat.

Recurentul

va fi obligat în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală să plătească

cheltuieli judiciare statului în sumă de 850.000 lei, conform dispozitivului .

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C

I D E :

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de condamnatul V.M. împotriva deciziei penale

nr.237  din 31 mai 2001 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă

recurentul la 850.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată

în ședință publică, azi 7 ianuarie 2003 .