ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4201/2008
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4201/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursurilor de față; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 349 din 13 septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița s-a dispus condamnarea inculpaților D.V. și R.D.M. la cinci pedepse de câte 2 ani și 6 luni închisoare pentru trei infracțiuni de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (4) cu aplic. art. 41-42, art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. c) C. pen. privind pe părțile civile SC G. SRL Brașov, SC N.T. SRL București și SC P.R. SRL București și două infracțiuni de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) cu aplic. art. 74 lit. a)-c) și art. 76 lit. c) C. pen., părți civile B.C.R., sucursala Prahova, și U.C. România SA, sucursala Ploiești; la o pedeapsă de câte 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru înșelăciunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) cu aplic. art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. a) C. pen. parte civilă B.C.I.T. SA, sucursala Ploiești, și trei pedepse de câte două luni închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 cu aplic. art. 41-42, art. 74 lit. a)-c) și art. 76 lit. e) C. pen., urmând să execute conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. pedeapsa cea mai grea de câte 5 (cinci) ani închisoare si 2 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
În temeiul art. 71 C. pen. s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 C. pen.
Potrivit art. 350 C. proc. pen. s-a menținut arestarea preventivă, computându-se deținerea începând cu data de 30 ianuarie 2003, la zi.
Totodată în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. s-a dispus achitarea coinculpaților pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. privind partea civilă SC P. SRL Moreni.
În latură civilă, coinculpații au fost obligați în solidar să plătească despăgubiri civile în sumă de 1.961.492.315 lei către partea civilă B.C.R., sucursala Prahova; în sumă de 858.168.100,60 lei către partea civilă U.C. România SA, sucursala Ploiești; în sumă de 759.459.136 lei către partea civilă SC G. SRL Brașov; în sumă de 134.850.191 lei către partea civilă SC N.T. SRL București; în sumă de 489.164.756 lei către partea civilă SC P.R. România SRL București, sume la care s-au adăugat dobânzile legale aferente.
Cererile de constituire de parte civilă formulate de părțile vătămate SC B.P. SA, sucursala Prahova, și B.C.I.T. SA, sucursala Ploiești, au fost respinse ca nefondate.
În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea facturilor și filelor CEC falsificate.
În fine, fiecare inculpat a fost obligat și la plata sumei de câte 15 milioane lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, pe baza probelor administrate prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
Prin Rechizitoriul nr. 58/P/2003 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților D.V. și R.D.M. pentru săvârșirea a șapte infracțiuni de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (4) cu aplic. art. 41-42 C. pen., părți civile SC G. SRL Brașov și SC N.T. SRL București, prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen., parte civilă SC P.R. SRL București, prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (4) și (5) cu aplic. art. 41-42 C. pen., parte civilă SC P. SRL Moreni, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., parte civilă B.C.I.T. SA, sucursala Ploiești, prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., părți civile B.C.R., sucursala Prahova, și U.C. România SA, sucursala Ploiești, precum și 3 infracțiuni de fals material în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 cu aplic. art. 41-42 C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., săvârșite în perioada 2001-ianuarie 2003.
Reținând existența faptelor și vinovăția, prin sentința penală nr. 192 din 11 mai 2004 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. 2471/2003 inculpații au fost condamnați la 5 pedepse de câte 2 ani și 6 luni închisoare pentru înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen. parte civilă SC G. SRL Brașov, prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (4) C. pen. parte civilă SC N.T. SRL București, ambele cu aplic. art. 41-42 C. pen., prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen., parte civilă SC P.R. SRL București; prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. părți civile B.C.R., sucursala Prahova, și SC U.C. România SA, sucursala Ploiești, toate cu aplic. art. 74 și art. 76 lit. c) C. pen.; 2 pedepse de câte 5 ani închisoare și câte 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru înșelăciunea prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) cu aplic art. 41-42, art. 74 și art. 76 lit. a) C. pen., parte civilă SC P. SRL Moreni și prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) și (5)
cu aplic. art. 74 și art. 76 lit. c) C. pen., parte civilă B.C.I.T. SA, sucursala
Ploiești, și 3 pedepse de câte 2 luni închisoare
pentru fals material în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 cu aplic. art. 41-42, art. 74 și art. 76 lit. e) C. pen., urmând să
execute conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. pedeapsa cea mai
grea de câte 5 ani închisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prev. de
art. 64 lit. a) si b) C. pen.
Totodată, admițându-se acțiunile civile exercitate de părțile civile coinculpații au fost obligați solidar să plătească
despăgubiri civile către acestea, inclusiv sumele de 4.275.129.581 lei
către B.C.I.T. SA, sucursala Ploiești, și de
2.991.964.120 lei către SC P. SRL Moreni, reprezentată prin
administrator P.C.
Cererea de constituire de parte civilă formulată de SC B.P. SA, sucursala Prahova, s-a respins ca nefondată, constatându-se că nu are calitate procesuală.
S-a menținut arestarea inculpaților, computându-se
deținerea începând cu 30 ianuarie 2003, la zi, s-au anulat facturile și
filele CEC falsificate.
În fine, fiecare inculpat a fost obligat la plata sumei de
câte 11 milioane lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri Parchetul
de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și inculpații D.V. și
R.D.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelul parchetului a vizat în principal neconcordanța
dintre minută și dispozitiv, iar în subsidiar s-a invocat greșita aplicare
a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 și art. 76 C. pen.
La rândul lor prin calea de atac exercitată coinculpații au
susținut necesitatea completării probatoriilor cu expertize judiciare,
contabilă și grafologică, apreciindu-le drept concludente pentru
încadrarea juridică a faptelor, existența acestora și prejudiciul real
produs părților civile.
Găsind întemeiate criticile formulate, prin decizia penală
nr. 438 din 11 octombrie 2004, pronunțată în dosarul penal
nr. 5231/2004 al Curții de Apel Ploiești, instanța de control judiciar a
admis apelurile formulate și desființând sentința primei instanțe, a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal.
S-a constatat că într-adevăr există contradicție între
minută și dispozitivul acesteia în sensul nulității prev. de art. 309 C. proc. pen.
în ce privește infracțiunea de înșelăciune reținută în dauna
părții civile SC N.T. SRL București, care a fost încadrată în dispozițiile art. 215 alin. (1), (3) și (4) cu aplic. art. 41-42 C. pen. cu ocazia deliberării, iar la redactarea dispozitivului s-au reținut acelea prev. de
art. 215 alin. (1), (2) și (4) cu aplic. art. 41-42 C. pen.
Pe de altă parte, s-a apreciat că pentru justa soluționare a
cauzei într-adevăr este utilă efectuarea unei expertize grafologice
asupra înscrisului încheiat între SC K.R.T. SRL Ploiești
și SC P. SRL Moreni, în data de 29 noiembrie 2001, pentru a
se stabili dacă acest act este fals, deoarece s-a susținut că ar
prezenta adăugiri și completări făcute de administratorul acesteia din
urmă, martorul P.C.
De asemenea este necesară și efectuarea unei expertize
contabile având ca obiectiv stabilirea prejudiciului real produs de
inculpați, care să răspundă și obiecțiunilor formulate de aceștia în primă instanță, asupra cărora tribunalul nu s-a pronunțat în primul ciclu procesual.
Ca urmare s-a considerat că deși în apel este posibilă
administrarea acestor expertize, întrucât concluziile lor ar putea atrage o eventuală recalificare a activității infracționale, dacă acest
fapt s-ar produce în fața instanței de control jurisdicțional cauza nu ar
mai parcurge toate gradele admise de lege.
Î
n fine s-a menținut starea de arest a inculpaților-apelanți,
computându-se deținerea la zi.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. 5694/2004 si soluționată prin hotărârea apelată care face obiectul prezentei verificări, respectiv sentința penală nr. 349 din 13 septembrie 2005.
Î
n rejudecare, după desființarea cu trimitere tribunalul a dispus efectuarea celor două expertize, constatând că expertiza
grafologică nu s-a putut administra întrucât reprezentantul SC
P. SRL Moreni, martorul P.C. a susținut că se află
în imposibilitate de a prezenta originalul înscrisului din 29 noiembrie
2001 încheiat între societatea administrată și SC K.R.T.
SRL Ploiești, motivând că între timp i-ar fi fost sustras din autoturismul personal.
Reapreciind probele administrate cu ocazia primului ciclu
procesual, cât și în rejudecare după desființarea cu trimitere, prima
instanță a reținut următoarea situație de fapt:
Coinculpații D.V. și R.D.M. au fost asociați și administratori ai societăților comerciale constituite de aceștia, SC K.R.T. SRL Ploiești și SC C.R.D. A.D. SRL Ploiești, având ca obiect principal de activitate comerțul cu ridicata al băuturilor alcoolice.
Potrivit calităților deținute ei s-au implicat în realizarea actelor de administrare a patrimoniului celor doi agenți comerciali, dar și a acelora de comerț, având relații cu alte societăți comerciale, între care și părțile civile SC G. SRL Brașov, SC N.T. SRL București, SC P.R. ROMÂNIA SRL București și SC P. SRL Moreni.
Astfel, conform contractului de distribuție nr. 192 din 17 mai 2001 SC K.R.T. T. SRL s-a aprovizionat cu mărfuri de la partea civilă SC G. SRL Brașov, pentru parte din contravaloarea acestora apelanții-inculpați emițând 7 file cec, scadente în perioada 11 decembrie 2001 - 14 ianuarie 2002.
Pe parcursul derulării convenției, respectiv la 14 decembrie 2001 societatea administrată a intrat în incidență de plată.
Neexistând vreo înțelege prealabilă cu partea civilă - furnizor cu privire la introducerea filelor cec la plată, coinculpații au acceptat livrarea mărfii contractate în continuare, fără însă a-i aduce la cunoștință lipsa proviziei din contul bancar.
Ca urmare, la data scadenței, introduse fiind la plată, titlurile au fost refuzate de unitatea bancară - trasă, pentru lipsă totală de disponibil, mărfurile livrate rămânând neachitate.
S-a stabilit că în acest context, nemaiputând derula afaceri comerciale prin societatea constituită inițial, coinculpații D.V. și R.D.M., împreună au înființat o nouă societate, SC C.R.D. A.D. SRL Ploiești.
Prin intermediul noului agent comercial ei au continuat relațiile comerciale cu partea civilă SC G. SRL Brașov, preluând totodată și contravaloarea mărfii neachitate, în care sens au încheiat un contract de cesiune de datorie.
De asemenea, au derulat afaceri comerciale și cu alte două societăți, părțile civile SC N.T. SRL și SC P.R. România SRL București, în toate cele trei situații emițându-se file cec refuzate la plată pentru lipsă totală de disponibil în cont.
Față de modul de operare folosit, neexistând nici un dubiu că la momentul emiterii cec-urilor, coinculpații administratori
cunoșteau că nu dispun de provizia sau acoperirea necesară, s-a
considerat că este realizată latura subiectivă a infracțiunii de
înșelăciune în convenții prev. de art. 215 alin. (4) C. pen., întregirea conținutului acesteia nefiind condiționată de inducerea în eroare ci
numai de cele două elemente esențiale ce constau în urmărirea scopului de a obține pentru sine sau altul a unui folos material și
respectiv pricinuirea unei pagube posesorului cec-ului emis.
Pe de altă parte, s-a motivat că dispoz. art. 3 alin. (2) din
Legea nr. 59/1934 sunt imperative sub aspectul condiționării dreptului de emitere a cec-urilor, chiar în alb, de existența disponibilului la tras, atari titluri de plată neputând fi emise ca instrumente de garantare a
creanțelor, o eventuală tranzacție a părților valorificându-se prin
utilizarea biletului la ordin, care nu prezintă restricția preconstituirii
provizionului.
S-a concluzionat că faptele săvârșite de cei doi inculpați raportat la părțile civile SC G. SRL Brașov, SC N.T. SRL și
SC P.R. România SRL București ar fi putut constitui
infracțiunea prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 numai în
măsura în care nu ar fi incidente disp. art. 215 alin. (4) C. pen. și deci,
cererea de schimbare a încadrării juridice fiind nejustificată, ei
urmează să răspundă pentru înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (4) cu
aplic. art. 41-42 C. pen.
Cât privește infracțiunea de înșelăciune agravată în
paguba părții civile SC P. SRL Moreni, față de susținerile
reprezentantului acesteia P.C. că nu mai posedă originalul înscrisului încheiat ia 29 noiembrie 2001 cu SC K.R.T. T. SRL Ploiești, fiindu-i sustras de o persoană
neidentificată, s-a constatat imposibilitatea administrării expertizei
grafologice dispuse prin decizia de reformare.
Ca urmare, analizându-se relația comercială dintre
societățile administrate de inculpați și această parte civilă numai prin
coroborarea celorlalte probe, s-a apreciat că fapta săvârșită nu este
prevăzută de legea penală, ea având caracterul unui raport juridic ce
cade sub incidența principiilor dreptului comercial.
S-a motivat că, fără a nega existența unui prejudiciu creat
în patrimoniul SC P. SRL Moreni, rezultat din achitarea către
bănci a datoriei societăților administrate de inculpați, întrucât ea a
înțeles să-și recupereze creanța în condițiile înscrisului încheiat la 21
noiembrie 2001.
În atare situație întrucât la acea dată părțile au stipulat
stingerea datoriei pe cale amiabilă, iar reprezentantul acesteia P.C.
a formulat plângere penală mai înainte de împlinirea
termenului fixat în iulie 2002, convenția nou încheiat în scris dă caracter comercial relației părților.
Î
n consecință, s-a dispus achitarea inculpaților D.V.
și R.D.M. pentru înșelăciunea prev. de
art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. privind fapta reclamată de persoana
vătămată SC P. SRL Moreni, în condițiile art. 11 pct. 2 lit. a) comb. cu art. 10 lit. b) C. proc. pen.
Referitor la trimiterea în judecată a acestora pentru cele trei infracțiuni de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. (
două fapte) și respectiv art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., comise în dauna
părților civile B.C.R., sucursala Prahova, B.C.I.T. SA, sucursala
Ploiești, și U.C., sucursala Ploiești, s-a reținut
că faptele și împrejurările săvârșirii acestora, cât și vinovăția sunt
dovedite cu certitudine.
În esență, toate probele administrate în cauză au
demonstrat că având nevoie de bani pentru derularea afacerilor
comerciale, de comun acord ei au solicitat și obținut importante
credite bancare de la unitățile-părți civile, garantându-le cu bunuri de
valoare, dar și cu facturi inexistente sau falsificate, ascunzând situația
reală a activității societăților administrate.
Susținerea inculpaților în sensul că fapta referitoare la
contractul de credit nr. 287 din 2 octombrie 2001 nu constituie
infracțiune, deoarece creditul primit ar fi fost rambursat integral prin achitarea restului de plată în sumă de 3.354.711.788,74 lei ROL,
urmare contractării unui nou credit s-a înlăturat pe considerentul că ei nu au contestat modalitatea frauduloasă de obținere a primului credit,
reținută prin actul de trimitere în judecată.
Î
n schimb, s-a primit ca întemeiată apărarea că nu există
prejudiciu neacoperit în dauna părții civile B.C.I.T. SA, sucursala Ploiești, ca rezultat din contractul nr. 287 din 2
octombrie 2001, ce formează obiectul judecății, deoarece sumele folosite pentru restul rambursat au fost obținute în condiții legale prin
contractul nr. 21 din 29 ianuarie 2002.
La individualizarea pedepselor, potrivit criteriilor prev. de art. 72 C. pen. s-au avut în vedere pericolul deosebit de ridicat al
infracțiunilor stabilite în sarcina inculpaților, determinat de modul concret de operare, cât și natura infracțiunilor.
Față de datele personale, respectiv lipsa antecedentelor
penale, conduita bună anterioară și colaborarea pentru aflarea
adevărului, în modalitatea înțeleasă, contribuind la buna desfășurare
actului de justiție, s-a considerat că atât impactul social al faptelor,
cât și reeducarea acestora pot fi realizate prin atenuarea răspunderii
penale conform art. 74 și art. 76 C. pen.
Î
n latură civilă s-a reținut că în raport de situația de fapt expusă, acțiunile civile exercitate în cauză sunt întemeiate în limita sumelor de 1.961.492,315 lei pentru B.C.R., sucursala Prahova; de 858.168.100,60 lei pentru U.C. ROMÂNIA SA, sucursala
Ploiești; de 759.459.136 lei pentru SC G. SRL Brașov; de 134.850.191 lei pentru SC N.T. SRL București și de 489.164.756 lei pentru SC P.R. România SRL București( monedă veche).
Ca urmare, în baza art. 14 și urm., art. 346 C. proc. pen.
și art. 998 C. civ. s-a dispus obligarea solidară a coinculpaților la
plata despăgubirilor civile arătate, adăugându-se dobânda legală.
Pentru considerentele expuse acțiunea civilă exercitată
de partea civilă B.C. I.T. SA, sucursala Ploiești, a
fost respinsă ca nefondată, constatându-se că nu are calitate procesuală deoarece prejudiciul produs prin infracțiunea dedusă judecății, s-a recuperat.
În fine, reținându-se că instanța nu a fost sesizată cu
fapte care să privească SC B.P. SA, sucursala Prahova, s-a
respins ca nefondată și cererea de constituire de parte civilă
introdusă de aceasta, ca neavând calitate procesuală.
Î
mpotriva sentinței penale nr. 349 din 13 septembrie 2005
au declarat apel în termen Parchetul de pe lângă Tribunalul
Dâmbovița, coinculpatii D.V., R.D.M. și
părțile civile B.C. I.T. SA, sucursala Ploiești, și
SC P. SRL Moreni, ultima prin administrator P.C.,
criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelul parchetului a vizat sub un prim aspect soluția de
achitare a inculpaților pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de
art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., privind partea civilă SC P. SRL
Moreni.
Î
n esență, s-a susținut că aceasta este greșită și contrară
probatoriilor administrate, contravenind chiar deciziei prin care s-a
dispus rejudecarea cauzei, curtea de apel concluzionând în sensul existenței răspunderii penale și limitând competența primei instanțe la verificarea apărărilor coinculpaților privind conținutul procesului verbal din 21 noiembrie 2001 pentru determinarea prejudiciului real suferit de partea civilă.
Astfel s-a dovedit că suma de 3.900.000.000 lei reprezintă un prejudiciu cauzat prin activitatea infracțională desfășurată de inculpați înregistrat inițial în patrimoniul unităților bancare creditoare lezate prin acordarea de credite în baza celor 11 file cec puse la dispoziție de administratorul P.C. și a unor facturi cuprinzând date nereale.
Cum părțile civile B.C.R., B.C. I.T. SA și U.C. România SA, sucursalele din Ploiești, și-au recuperat în parte creditele urmare executării acestor garanții, suma de 3.900.000.000 lei pe acea dată s-a transformat și devenit pagubă efectivă în patrimoniul SC P. SRL Moreni.
Așa fiind, înregistrarea unui prejudiciu cauzat prin mijloace frauduloase, izvorând din activitatea infracțională ce a vizat inițial băncile creditoare, unită cu neexecutarea măcar parțială a obligațiilor asumate prin procesul verbal din 21 noiembrie 2001, justifică intenția de inducere în eroare în aceleași condiții a părții civile, iar emiterea celor 4 file cec cunoscând inexistența disponibilului bancar, sub raport subiectiv întrunește conținutul infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen., indiferent de data introducerii la plată.
S-a solicitat astfel, condamnarea coinculpaților și pentru această faptă, cu consecința admiterii acțiunii civile exercitate în cauză și obligării solidare la plata despăgubirilor civile nerecuperate în sumă de 2.454.095.120 lei.
Sub un alt aspect s-a considerat că în mod greșit s-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă B.C. I.T. SA, sucursala Ploiești, fiind încălcate prev. art. 14 si urm. C. proc. pen. și art. 998 C. civ.
S-a arătat că atâta timp cât între activitatea infracțională desfășurată de inculpați și operațiunile bancare derulate prin contractele de credit nr. 287 din 2 octombrie 2001 și nr. 21 din 29 ianuarie 2002 există o legătură nemijlocită, s-a dovedit reaua-credință în rambursarea la timp a sumelor obținute, prejudiciul suferit de partea civilă fiind stabilit cu certitudine prin toate expertizele contabile efectuate în cauză.
În consecință, s-ar impune desființarea sentinței atacate și în latură civilă, admiterea acțiunii exercitate și obligarea coinculpaților la plata sumei de 4.275.998.259 lei ROL cu titlu de despăgubiri civile plus dobânda legală aferentă.
Prin apelul declarat, însușindu-și motivele invocate de parchet partea civilă SC P. SRL Moreni, reprezentată de administratorul P.C. a solicitat condamnarea inculpaților
pentru infracțiunea de înșelăciune săvârșită în dauna acesteia și
obligarea solidară la plata sumei de 2.400.000.000 lei ROL cu titlu de
despăgubiri civile.
Partea civilă B.C. I.T. SA, sucursala
Ploiești, a invocat netemeinicia sentinței sub aspectul rezolvării acțiunii civile introdusă în cauză.
Î
n esență s-a susținut că dispozițiile ce reglementează
acordarea creditelor bancare au fost greșit interpretate, deoarece prin
încheierea contractului nr. 21 din 29 ianuarie 2002 nu s-a acordat
inculpaților un nou credit, ci s-a restructurat creditul inițial în sumă de
4.355.000.000 lei, de care au beneficiat conform contractului
nr. 287/2001 și actelor adiționale, operațiunea bancară reprezentând
în fapt o consolidare a garanțiilor inițiale pentru recuperarea sumelor
nerambursate, fără a se apela la justiție.
Prin urmare, paguba în sumă de 4.275.998.259 lei ROL
rezultând din fapta dedusă judecății, s-a solicitat reformarea hotărârii
atacate, admiterea acțiunii civile exercitate și obligarea solidară a
coinculpaților la acoperirea acesteia, cu dobânda legală aferentă.
Apelurile declarate de inculpații D.V. și
R.D.M. au vizat, în principal, încadrarea juridică a
faptelor, stabilite în sarcină.
Sub un prim aspect s-a susținut că faptele comise în
dauna societăților bancare au fost calificate nelegal ca înșelăciune
prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și respectiv art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.
, nefiind întrunite elementele constitutive ce întregesc conținutul
acesteia, lipsind latura subiectivă.
Recunoscând că o parte din garanțiile contractului de
credit nr. 287/2001, încheiat cu partea civilă B.C.I.T. SA, sucursala Ploiești, au fost constituite din facturi false, au
arătat că falsul ar fi existat doar din punct de vedere al întocmirii
înscrisului, în fapt ele centralizând valori înscrise în alte sute de
facturi, prin care societățile administrate au vândut în mod real marfă
diferiților parteneri comerciali.
Mai mult, în ce privește această parte civilă s-ar fi probat
lipsa intenției de inducere în eroare, prin achitarea datoriei rezultate
din primul contract, cu creditul obținut în condiții legale la data de 29
ianuarie 2002.
Buna-credință s-a invocat și în cazul părților civile B.C.R., sucursala
Prahova și U.C. ROMÂNIA SA, su
cursala Ploiești, susținându-se că acordarea creditelor pe baza
facturilor falsificate în modalitatea expusă, în realitate a fost garantată cu valori importante imobiliare.
Ca atare, activitatea infracțională desfășurată în dauna unităților bancare se impune a fi reîncadrată juridic în dispozițiile art.
290 C. pen., ei urmând să răspundă pentru trei infracțiuni
concurente de fals material în înscrisuri sub semnătură privată.
Pe de altă parte, s-a mai susținut că faptele comise în
derularea relațiilor comerciale cu părțile civile SC G. SRL Brașov,
SC N.T. SRL București și SC P.R. România București
au fost greșit calificate ca înșelăciune în convenții, prin emitere de
cec-uri, prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen.
S-a arătat că prin probele administrate s-ar fi dovedit că
cec-urile nu au fost emise ca titluri de plată, ci ca instrumente de
garantare a datoriilor, potrivit înțelegerii intervenite între coinculpați și
reprezentanții celor trei societăți comerciale creditoare, care au
cunoscut situația activității agenților comerciali administrați, la data
primirii acestora.
Or, în atare situație responsabilitatea penală fiind atrasă
numai de nerespectarea legislației privind emiterea cec-urilor, se
impune schimbarea încadrării juridice în trei infracțiuni prev. de art. 84
alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
Î
n subsidiar, apelanții-inculpați au criticat individualizarea
cuantumului pedepselor considerate prea aspre în raport de
împrejurările concret în care au comis faptele și datele personale.
S-a solicitat redozarea acestora în limitele perioadei
executate și punerea de îndată în libertate fiind arestați preventiv din
data de 30 ianuarie 2003.
Prin decizia penală nr. 41 din 24 ianuarie 2006 pronunțată
în dosarul penal nr. 9576/2005 Curtea de Apel Ploiești a respins ca
nefondate apelurile declarate atât de parchet, părțile civile SC „P." SRL Moreni și B.C. I.T. SA, s
ucursala Ploiești, cât și inculpații D.V. și R.M.D.
S-a apreciat că sentința penală nr. 349 din 13 septembrie
2005 a Tribunalului Dâmbovița este legală și temeinică,
corespunzând materialului probator administrat și legislației aplicabile în cauză.
Împotriva acestei soluții au declarat recursuri partea civilă B.C. I.T. SA, sucursala Ploiești, și inculpații D.V. și R.M.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul motivelor invocate la judecata apelurilor.
Prin deciziile penale nr. 2143 din 3 aprilie 2006 si nr. 3987 din 21 iunie 2006, pronunțate în dosarele nr. 3417/1/2006 și respectiv nr. 7922/1/2006 Înalta Curte de Casație si Justiție, secția penală, a admis recursurile declarate dispunând casarea deciziei penale nr. 41/2006 a Curții de Apel Ploiești si trimiterea cauzei pentru reiudecarea apelurilor de aceeași instanță de control judiciar.
Totodată, s-a revocat arestarea preventivă a inculpaților, dispunându-se punerea în libertate.
Examinându-se legalitatea și temeinicia deciziei recurate, prin prisma disp. art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. s-a constatat că în cauză sunt incidente prev. art. 3859 alin. (2) pct. 2 din același cod, care atrag nulitatea absolută a acesteia.
S-a motivat că încheierea de consemnare a dezbaterilor cauzei din data de 9 ianuarie 2006, precum și aceea de amânare a pronunțării din data de 17 ianuarie 2006, adoptate de Curtea de Apel Ploiești în dosarul penal nr. 9576/2006 nu sunt semnate de președintele completului de judecată.
Față de această situație s-a apreciat că nu se poate stabili în ce măsură judecătorul care a participat la dezbaterile judiciare este identic cu cel care a pronunțat hotărârea, ceea ce constituie o încălcare a dispozițiilor art. 292 alin. (2) C. proc. pen.
Cauza s-a reînregistrat la Curtea de Apel Ploiești, formându-se dosarul nr. 6354/42/2006.
Reluând judecata, după casarea cu trimitere, față de relațiile comunicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului la examinarea recursului de către I.C.C.J., din care rezulta că în data de 9 februarie 2006 s-a deschis procedura de reorganizare și faliment pentru apelanta-parte civilă SCV P. SRL Moreni, prin încheierea de ședință din 01 noiembrie 2006 instanța de apel a dispus introducerea în cauză a administratorului judiciar SC E.I. SRL Ploiești.
În rejudecare, atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, cât și părțile civile B.C. I.T. SA, sucursala Ploiești, SC P. SRL Moreni, inculpații D.V. și R.M.D. și-au menținut apelurile declarate, solicitând desființarea în parte a sentinței penale nr. 349 din 13 septembrie 2005 a Tribunalului Dâmbovița și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se înlăture aspectele de nelegalitate și netemeinicie invocate în primul ciclu procesual, pe larg expuse mai sus.
Prin decizia penală nr. 357 din 5 decembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală, a admis apelurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA și partea civilă B.C. I.T. SA, sucursala Ploiești, împotriva sentinței penale nr. 349 din 13 septembrie 2005 a Tribunalului Dâmbovița și în consecință:
A desființat în parte în latură civilă sentința primei instanțe și pronunțând o nouă hotărâre sub acest aspect, a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă B.C. I.T. SA, sucursala Ploiești, și a obligat în solidar pe coinculpații D.V. și R.D.M. să plătească în folosul acesteia suma de 4.275.998.259 lei ROL cu titlu de despăgubiri civile plus dobânda legală aferentă calculată până la data achitării integrale a debitului.
A menținut în rest dispozițiile sentinței atacate.
A respins apelurile declarate de inculpații D.V. și R.D.M., precum și partea civilă SC P. SRL Moreni, reprezentată de administrator judiciar SC E.I. SRL Ploiești, cu sediul în municipiul Ploiești, județul Prahova, împotriva aceleiași sentințe, ca nefondate.
Conform art. 88 C. pen. a computat din durata pedepsei arestarea preventivă a inculpaților, pe perioada 31 ianuarie 2003 - 03 aprilie 2006, în temeiul mandatelor nr. 21/2003 și nr. 22/2003 emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.
A obligat pe fiecare inculpat și partea civilă SC P. SRL Moreni la plata sumei de câte 100 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această decizie Curtea a reținut umătoarele:
I. S-a reținut că acțiunile penale obiect al prezentei cauze au fost corect soluționate, iar aspectele de nelegalitate și netemeinicie invocate în apelurile declarate de parchet, inculpați și
partea civilă SC P. SRL Moreni, sunt nefondate.
S-a reținut că, în sensul dispozițiilor art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen., este realizată intenția de inducere și menținere în eroare
a persoanei, subiect pasiv, specifică laturii subiective ce întregește
conținutul infracțiunii de înșelăciune ori de câte ori se dovedește că la
încheierea ori cu prilejul executării unui contract făptuitorul emite un
cec asupra unei instituții bancare știind că la momentul emiterii sau al
termenelor stabilite pentru scadență, iar în lipsa lor a acelora arătate în art. 30 din Legea nr. 59/1934, nu există provizia ori acoperirea
necesară, dacă prin aceasta s-a pricinuit o pagubă posesorului cec
ului, care în cunoștință de cauză nu ar fi încheiat sau executat obligațiile asumate în condițiile stipulate inițial.
Pe de altă parte, din conținutul art. 84 din Legea
nr. 59/1934 și Norma-Cadru nr. 7 din 08 martie 1994 privind comerțul
făcut de societățile bancare și celelalte instituții de credit, cu cec-uri,
pe baza Legii cecului, modificată prin O.G. nr. 11/1993, aprobată și modificată prin Legea nr. 83/1994, se determină concluzia că cec-ul,
inclusiv cel emis în alb constituie un instrument de plată, utilizat de titularii de conturi bancare, cu disponibil corespunzător în conturile
deschise.
Emiterea unui cec fără a avea la tras disponibil suficient,
inclusiv la termenele scadente, convenționale sau legale, constituie
infracțiune și se sancționează conform legii asupra cecului, numai în
cazul în care fapta nu întrunește elementele altei infracțiuni pentru care pedeapsa este mai mare.
Este real că practica judiciară, inclusiv instanța supremă de control jurisdicțional a acceptat prin decizie dată în interesul legii
că, date fiind principiile liber consensuale ce guvernează afacerile
comerciale, atari instrumente de plată, în concret, pot fi primite și drept garanții în executarea obligațiilor asumate de părțile contractante, dar o atare voință nu se prezumă însă prin simpla
primire a titlului de plată de posesorul cecului, ci trebuie dovedită prin
probe certe, inclusiv să rezulte din modalitatea de completare a
acestuia de emitent, stabilirea termenelor de scadentă excluzând de
plano, un asemenea consensualism contractual.
Inculpații D.V. și R.D.M. au fost asociații SC K.R.T. T. SRL Ploiești și SC C.R.D. A.D.
SRL Ploiești, cumulând și calitatea de administratori
ai patrimoniului acestora, obiectul de activitate constituindu-l în
principal comerțul cu ridicata al băuturilor alcoolice.
În această calitate pe perioada mai 2001-ianuarie 2003
au angajat afaceri comerciale, între altele și cu părțile civile SC G.
SRL Brașov, SC N.T. SRL București, SC P.R.
România SRL București și SC P. SRL Moreni.
S-a menționat că în perioada respectivă societățile comerciale administrate au funcționat succesiv, inițial relațiile contractuale desfășurându-se prin SC K.R.T. T. Ploiești, care la 14 decembrie 2001 a intrat în incidență de plată, fiind înregistrată în C. I. P.
Ca urmare, după 6 luni, respectiv la 30 mai 2002
apelanții-inculpați au înființat o nouă societate, SC C.R.D.A.D.
SRL Ploiești, cu același obiect principal de activitate,
ce a preluat prin contracte de cesiune și pasivul înregistrat de prima
persoană juridică.
Prin declarațiile date în cursul procesului aceștia au recunoscut că datorită dificultăților cu care s-au confruntat în plata
mărfii livrate de furnizori potrivit contractelor încheiate, la cererea
reprezentanților acestora, fie la data încheierii, fie pe parcursul
derulării afacerilor, au acceptat să emită cec-uri în alb, pe care le-au
semnat, precizând termene de scadență deși nu aveau provizia
necesară în contul deschis la unitățile bancare-trase.
Ei au motivat manoperele dolosive prin percepția proprie
asupra posibilității de redresare a situației financiare a celor două
societăți, eventualei cooperări a partenerilor de afaceri pe fondul unor
relații comerciale anterioare, între care și partea civilă SC P.
SRL Moreni, dar și presiunii exercitate de reprezentanții acestora la
data scadenței obligației de plată rezultate din facturile de livrare a
mărfii și ordinelor emise.
În raport de aceste considerente s-a reținut că, prima instanță a stabilit corect starea de fapt privind relațiile comerciale
dintre societățile comerciale ai căror asociați și administratori erau
inculpații și părțile civile, societățile comerciale, SC G. SRL Brașov, SC N.T. SRL București și SC P.R. România SRL București.
Astfel s-a reținut cu certitudine că între SC G. SRL
Brașov și cei doi inculpați în calitate de administratori ai SC K.R.D.T.
SRL Ploiești s-a încheiat contractul de distribuție
nr. 192 din 17 mai 2001, în baza căruia societatea inculpaților s-a aprovizionat cu mărfuri.
Cu toate că nu mai aveau disponibil în conturile bancare, iar din 14 decembrie 2001 societatea administrată a fost înregistrată în CIP, ei au continuat derularea actelor contractuale, menținând în eroare partea civilă prin emiterea unui număr de 7 cec-uri cu termene scadente în perioada 12 decembrie 2001-14 ianuarie 2002, pentru sume între 17.855.712 lei și 15.207.010 lei, titlurile de plată fiind înmânate delegaților acesteia, cu ocazia livrărilor de marfă.
Procedând la valorificarea cec-urilor primite, conform termenelor scadente menționate, acestea au fost refuzate la plată de trasul nominalizat, partea civilă fiind prejudiciată cu suma de 109.097.772 lei.
Întrucât la 30 mai 2002 coinculpații au constituit o nouă societate comercială SC C.R.D. A.D. Ploiești cu același obiect de activitate, reușind să capteze voința părții civile SC G. SRL Brașov în sensul continuării relațiilor comerciale și încheierii contractului de distribuție nr. 21 din 11 iulie 2002, convenindu-se ca plata să se efectueze la 45 zile de la data livrării produselor, cu cec, bilet la ordin sau ordin de plată.
Livrările de marfă în valoare de 375.635.400 lei s-au executat în perioada 18-31 iulie 2002, parte achitându-se cu cec în limita sumei de 152.537.800 lei.
Ca și în precedente, nemai având disponibil în conturile bancare pentru diferența în sumă de 223.097.600 lei aceștia au emis un număr de 11 cec-uri, scadente în perioada 14 octombrie-01 noiembrie 2002, de asemenea înmânate delegaților părții civile la fiecare livrare de marfă predată.
Între timp pentru recuperarea datoriei înregistrate de prima societate aflată în incidență de plată, la cererea părții civile s-a încheiat un contract de cesiune de creanță, prin care coinculpații s-au angajat să plătească eșalonat prin SC C.R.D.A.D. SRL Ploiești și suma de 109.097.772 lei.
Cele 11 cec-uri aflate asupra părții civile SC G. SDRL Brașov, prezentate la plată conform termenelor scadente au fost refuzate însă pentru lipsă de disponibil bancar, realitatea asupra posibilităților de executare a obligațiilor contractuale prin noua societate administrată, fiind aflată de reprezentanții săi abia la 14 octombrie 2002.
Cu privire la relația comercială desfășurată cu partea
civilă SC N.T. SRL București, s-a reținut că, în baza convenției încheiate pe perioada iulie 2002-ianuarie 2003 această parte civilă a
furnizat SC C.R.D.A.D. SRL Ploiești, marfă în valoare de 223.347.836 lei, prima livrare în sumă de 26.127.616 lei fiind achitată
și încasată de furnizor prin filă cec.
Întrucât cele 4 livrări succesive efectuate în perioada 3-
16 august 2002, în sumă de 122.390.150 lei nu au mai fost achitate, la sfârșitul lunii octombrie 2002 la solicitarea reprezentantului legal, martora C.C.D., inculpatul D.V., și-
a completat cu toate mențiunile cerute de art. 1 din Legea nr. 59/1934,
cele trei file CEC în alb, din cele patru, înmânate anterior trecându-
se ca termene scadente datele de 28, 29 și 30 octombrie 2002.
Î
mprejurarea că anterior emiterii cecului, interesată fiind în recuperarea creanței partea civilă a acceptat continuarea executării obligațiilor contractuale, introducând cecurile asupra
trasului numai în ianuarie 2003, nu poate fi primită cu temei legal de
natură a înlătura intenția frauduloasă a coinculpaților, cu consecința
prejudicierii materiale a partenerului de afaceri.
S-a reținut că, menționarea termenelor scadente pe
cecurile în alb emise anterior, în perioada 20-25 octombrie 2002,
cunoscând lipsa de disponibil bancar concretizat prin intrarea în
incidență de plată la 18 octombrie 2002 a societății administrate,
confirmă susținerea martorei că la data primirii nu a cunoscut situația
financiar-contabilă a SC C.R.D. A.D. SRL
Ploiești, că titlurile i-au fost remise ca instrumente de plată pentru
recuperarea creanței restante și nu drept garantare a acesteia.
r. .T.uct
Curtea a mai reținut că, și actele materiale comise in relația comercială cu partea civilă SC P.R. România SRL București au fost corect stabilite.
Astfel s-a reținut că cecul în alb (semnat și ștampilat) emis de apelanții-inculpați după prima livrare și în executarea obligațiilor contractuale de plată a mărfii prin cec, având drept
consecință furnizarea unor produse în sumă de 506.882.886 lei , pe
perioada 27 august - 30 septembrie 2002, din care s-au recuperat prin
retumare cantități în valoare de 17.718.124 lei, nu poate fi reținută ca predată părții-civile drept instrument de garanție în derularea afacerii
comerciale.
Simpla lor susținere, unită cu lipsa unor probe certe
privind voința consensuală a celor doi agenți comerciali, dificultățile financiare cu care s-au confruntat apelanții-inculpați în cursul anului 2002, datoriile acumulate și manoperele frauduloase folosite pentru
continuarea activității societății administrate, justifică concluzia primei
instanțe că emiterea s-a realizat ca instrument de plată, legalitatea
folosirii drept garanție fiind condiționată de existența disponibilului în
contul bancar.
Apărarea inculpaților în sensul că nu au avut intenția de a prejudicia cele trei societăți comerciale părți-civile, acționând cu bună credință, a fost înlăturată.
S-a motivat că ei cunoșteau că, derularea afacerilor comerciale pentru societățile administrate, impunea atât la
încheierea, cât și cu prilejul executării clauzelor contractuale, plata
mărfii achiziționate de la furnizori, la termenii scadenței și după fiecare livrare.
În lipsa banilor numerar potrivit legislației în vigoare
trebuiau să folosească formularele cec eliberate de unitățile bancare,
numai în limita lichidităților existente la data emiterii cecurilor asupra
trasului, ori a acelora asupra cărora aveau certitudinea că vor intra în conturile deschise în cel mult 45 zile anterior termenelor stabilite de beneficiar.
Pe de altă parte intenția frauduloasă de inducere în
eroare a părților civile la încheierea sau pe parcursul executării
contractelor de distribuție încheiate pe perioada 2001-2002 rezultă fără echivoc și din faptul că atunci când au constatat că prima societate înființată se află în incidență de plată, au constituit una nouă, cu același obiect principal de activitate și denumire ce putea
crea chiar oarecare confuzie în mediul comercial și au continuat să
emită cecuri fără acoperire, captând voința contractuală prin
achitarea primelor livrări, ori completarea termenelor scadente.
Or, față de această situație de fapt ce a rezultat cu
certitudine din probele administrate, întemeiat s-a respins cererea de
schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de emitere de cecuri
prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
Faptele lor de a emite cecuri fără acoperire asupra unor
instituții bancare, inducând în eroare partenerii contractuali în cadrul
afacerilor comerciale, cu consecința producerii unor prejudicii
materiale în patrimoniul acestora, în sumă de 759.459.136 lei pentru
SC G. SRL Brașov, în sumă de 134.850.191 lei pentru SC N.T. SRL București și în sumă de 489.164.756 lei pentru SC P.R. SRL București realizează conținutul infracțiunii de înșelăciune, pedepsit de prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) C. pen. cu închisoarea între 6 luni și 12 ani, incluzând în latură materială infracțiunea incriminată de legea specială asupra cecului.
Cu privire la infracțiunile de înșelăciune comise în paguba părții-civile B.C.R., sucursala Prahova, U., sucursala Ploiești, și B.C. I.T., sucursala Ploiești, s-a reținut că, au fost corect stabilite, prima instanță administrând toate probele utile și concludente pentru aflarea adevărului, ce au fost complet analizate și just apreciate.
S-a reținut astfel pe baza recunoașterii inculpaților D.V. și R.D., coroborate cu declarațiile martorilor audiați în cauză că în contextul dificultăților financiare cu care s-au confruntat în a doua parte a anului 2001, aceștia au solicitat și obținut credite bancare, garantându-le atât cu bunuri de valoare dar și cu facturi inexistente și falsificate ascunzând situația reală existentă a bonității societăților administrate.
În concret, pe fondul relațiilor comerciale derulate anterior ei au reușit să capteze consimțământul administratorilor a 6 societăți comerciale, între care SC P. SRL Moreni, SC V.C. SRL Ploiești, SC L.C. SRL Ploiești, SC E.B.I.T. SRL București, determinându-i sub diferite motivații să le predea cecuri în alb, semnate și ștampilate. Ulterior însoțite de facturi fiscale ce atestau în fals existența unor contracte comerciale încheiate cu SC K.R.D.T. SRL Ploiești și implicit a unor creanțe datorate acesteia, titlurile de plată au fost depuse drept garanție în modalitatea cesiunii de derulare în favoarea unităților bancare creditoare, martorii P.C. și E.M., administratorii SC P. SRL Moreni și respectiv SC E.B.I.T. SRL București dându-și acordul în scopul acestor manopere frauduloase.
Toate expertizele contabile efectuate în cauză, după verificarea și documentației bancare au concluzionat că prin această modalitate de garantare, folosindu-se de înscrisuri fără corespondent în relațiile comerciale desfășurate în valoare de 997.589.376 iei alături de alte garanții imobiliare sau mobiliare, coinculpații au reușit să încheie un contract de credit nr. 817 din 15 noiembrie 2001 cu partea civilă B.C.R., sucursala Prahova, contractul nr. 287 din 02 octombrie 2001 și actele adiționale nr. 7 din 30 noiembrie 2001, nr. 8 din 05 decembrie 2001 și nr. 9 din 12 decembrie 2001 din care s-au efectuat trageri în sumă de 4.900.000.000 lei cu partea civilă B.C. I.T.
SA, sucursala Ploiești și linia de creditare nr. 071/CRD/IP/ din 3 noiembrie 2001, în valoare de 2.000.000.000 lei
deschisă de U. România SA, sucursala Ploiești.
Au recunoscut inculpații că în modalitatea concepută ei
urmăreau să achite tranșele de creditare scandente prin virarea
sumelor în contul respectivelor societăți comerciale ale unor cecuri în
alb le folosiseră, în completarea cu livrare de mărfuri în proporție de
cel mult 10%, lucru pe care l-au și realizat în câteva situații în ce privește partea civilă SC P. SRL Moreni.
Expertizele contabile efectuate ca și documentația
depusă pentru obținerea creditelor bancare dovedesc însă că în fapt
facturile prezentate conțineau creanțe cedate mult superioare, inclusiv relațiile comerciale derulate curent de debitorii respectivi potrivit obiectului de activitate.
S-a aprobat de asemenea, că potrivit înțelegerii
administratorului SC P. SRL Moreni a pus la dispoziția
coinculpaților un număr de 11 file CEC, acceptând folosirea lor
pentru obținerea creditelor, aplicând ștampila persoanei juridice
administrate iar pe 6 din acestea și semnătură.
Ca urmare, nereușind să ramburseze creditele obținute
la termenele scadente, băncile au procedat la executarea acestuia în
limita sumei de 3.900.000.000 lei.
Or, fată de această situație, a rezultat cu certitudine că
pentru încheierea contractelor de creditare garanțiile imobiliare
depuse de inculpați au fost insuficiente, impunându-se completarea
acestora cu garanții constând în cesiuni de creanțe, care în fapt chiar
cuprinse în situații centralizate atestau situația nereală a societății administrate, iar creditele obținute nu au fost restituite la scadentă,
faptele comise realizează conținutul infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și nu al aceleia prev. de art. 290
C. pen.
Cu privire la relația comercială desfășurată între partea
civilă SC P. SRL Moreni și SC K.R.D.T. SRL
Ploiești, Curtea a reținut că, prima instanță a stabilit corect că natura litigiului dintre părți nu are caracter penal, fiind un litigiu civil.
Având în vedere declarațiile date în cursul procesului de
martorul P.C. care a confirmat constant actele materiale
comise în vederea sprijinirii coinculpaților D.V. și
R.D.M., pentru îndeplinirea rezoluției infracționale de obținere a creditelor bancare, prin folosirea cecurilor și documentației
anexe drept garanții necesare ascunderii situației reale a societății
SC K.R.D.T. SRL Ploiești, procesul verbal de conciliere, prin care s-a convenit ca restul creanței inclusiv dobânzile aferente să
fie stinse pe cale amiabilă, în termen de 10 luni ( până la sfârșitul lunii
mai 2003), s-a concluzionat că în raport de principiile
liberconsensuale ce guvernează actele de comerț, introducerea unor
cecuri emise în anul 2001 de către un beneficiar care a cunoscut existența lipsei de disponibil în contul trăgătorului, ca și valorificarea
acestora alături de altele anterior datei de 31 mai 2003, contrar condițiilor stabilite cu ocazia concilierii, nu realizează conținutul infracțiunii de înșelăciune în convenții prin emiterea de cecuri, incriminată de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen.
Prin urmare, s-a reținut că soluția de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., constatându-se că
plângerea penală s-a formulat de partea civilă înainte de împlinirea
termenului scadent pentru achitarea datoriei, este legală.
Pe cale de consecință, față de prevederile art. 346 alin. (1) și (3) C. proc. pen., nefiind întrunite condițiile privind rezolvarea acțiunii
civile exercitată în procesul penal, legal prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a coinculpaților la plata sumei de
2.991.964.120 lei, solicitată cu titlu de despăgubiri civile, competența
de soluționare aparținând instanței civile.
Cu privire la individualizarea pedepselor rezultante de
câte 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64
lit. a) si b) C. pen. aplicate inculpaților D.V. și R.D.
M., s-a reținut că sunt drepte, corespunzând criteriilor de
individualizare înscrise în art. 72 C. pen.
II. Cu privire la acțiunea civilă exercitată de apelanta parte
civilă B.C. I.T. SA, sucursala Ploiești, Curtea a
reținut că a fost greșit rezolvată, la judecata fondului interpretându-se nelegal principiile răspunderii civile delictuale rezultate din săvârșirea
infracțiunilor prev. de art. 14 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. combinat cu art. 998
și art. 1003 C. civ.
Astfel s-a reținut că, este de necontestat că prin faptele
reținute în sarcina inculpaților D.V. și R.D.M.
, prin prezentarea, între altele, și a unor garanții nereale,
susținute prin documentație falsificată, indusă în eroare partea civilă-
apelantă a încheiat contractul de creditare nr. 287 din 2 octombrie 2001 pentru o linie de creditare în limita sumei de 5.000.000.000 lei.
Expertizele contabile efectuate în cauză au stabilit pe baza documentelor bancare faptul că până la data de 30 noiembrie 2001 creditele acordate au fost rambursate integral la scadență.
Ulterior din acest plafon, în baza actelor adiționale nr. 7 din 30 noiembrie 2001, nr. 8 din 05 decembrie 2001 și nr. 9 din 12 decembrie 2001 coinculpații au efectuat noi trageri totalizând 4.900.000.000 lei, împrumuturile garantându-se și prin cecurile emise de martorul P.C. în numele părții civile SC P. SRL Moreni și facturi, creditele fiind rambursate parțial.
Astfel din creditele acestora în sumă de 1.300.000.000 lei conform actului adițional nr. 7 din 30 noiembrie 2001 și în sumă de 2.700.000.000 lei conform actului adițional nr. 8 din 5 decembrie 2001