ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 199/2004

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub numărul 1475 la 21 februarie 2001, reclamanții D.A. și D.I. au chemat în judecată pe pârâta A.S. pentru constatarea nulității antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 146 din 25 ianuarie 2000, obligarea pârâtei să restituie suma de 12.000 lei plătită de reclamanți acesteia cu titlu de preț al imobilului, precum și suma de 150.000.000 lei c/valoarea investițiilor făcute de reclamanți pentru repararea și reamenajarea imobilului pentru locuirea acestuia. Reclamanții au mai solicitat obligarea pârâtei la restituirea mai multor bunuri mobile și au cerut instituirea unui drept de retenție asupra imobilului până la achitarea sumelor datorate.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 556 din 18 aprilie 2002 a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta la plata sumei de 163.432.232 lei, precum și la echivalentul în lei a sumei de 2.000 dolari S.U.A. cu titlu de despăgubiri civile. S-a luat act că reclamanții au renunțat la capătul de acțiune privind restituirea bunurilor mobile. Au fost respinse celelalte capete de cerere, cu obligarea pârâtei la 13.395.000 lei cheltuieli de judecată. Tribunalul București a reținut că între părți s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare în condițiile Legii nr. 112/1995. În temeiul acestui antecontract pârâta s-a angajat că la expirarea termenului de 10 ani prevăzut de art. 9 din Legea nr. 112/1995 să vândă reclamanților imobilul situat în București, str. G. Spătaru pentru prețul de 10.000 dolari S.U.A., plătit de reclamanți la momentul încheierii antecontractului.

Pârâta deținea imobilul, casă în temeiul unui contract de vânzare cumpărare încheiat în baza Legii 112/1995, iar terenul în baza unui contract de închiriere. Conform unei procuri date de reclamantă pârâților la 25 ianuarie 2000 aceștia au administrat imobilul casă și teren. Mandatul a fost revocat la 5 septembrie 2001. Nici prin acțiunea introductivă de instanță și nici prin probele administrate reclamanții nu au dovedit vreun motiv de nulitate pentru antecontractul încheiat, această cerere fiind, pentru acest motiv, respinsă. S-a mai constatat că deși nici antecontractul nici mandatul nu îndreptățesc pe reclamanți să efectueze lucrări în imobil, realizarea acestora a reprezentat, în condițiile în care imobilul a revenit în posesia pârâtei, o îmbogățire fără justă cauză a proprietarului, reclamanții fiind în drept să ceară c/valoarea lor.

Față de împrejurarea că imobilul a ieșit din posesia reclamanților s-a considerat nejustificat dreptul de retenție solicitat. Împotriva acestei soluții a declarat apel pârâta care a invocat că s-a acordat reclamanților mai mult decât au solicitat față de împrejurarea că aceștia au solicitat 150.000.000 lei c/valoarea lucrărilor efectuate la imobil, iar suma la care a fost obligată pârâta a fost mai mare, fără să existe o modificare a acțiunii inițiale. S-a mai criticat soluția pentru că instanța a schimbat încadrarea juridică a cererii de restituire a sumei de 2000 dolari S.U.A., această sumă fiind acordată cu titlu de despăgubiri deși a fost pretinsă ca preț al imobilului.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 444 din 13 noiembrie 2002, a admis apelul și a modificat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat pârâta la 150.000.000 lei contravaloarea îmbunătățirilor la imobil, constatând că nu a avut loc o modificare a acțiunii care să justifice instanța la acordarea sumei constatată de expert cu acest titlu. A fost respins ca nefondat al doilea motiv de recurs constatându-se că instanța a dat o apreciere corectă cererii privind restituirea sumei de 2000 dolari S.U.A., pretinsă prin acțiunea introductivă ca fiind plătită pentru folosința suprafeței de teren aferente clădirii, de 600 mp, convenție recunoscută de pârâtă în răspunsurile de la interogator și consemnată în anexa la antecontractul de vânzare cumpărare.

În recursul declarat împotriva acestei decizii, pârâta a solicitat în temeiul art. 304 pct. 6 C. proc. civ., modificarea obligației de restituire a sumei de 2000 dolari S.U.A. cu titlu de despăgubiri, întrucât suma a fost acordată extra petita. Pârâta a motivat recursul în fapt pe împrejurarea că în acțiunea introductivă s-a solicitat restituirea sumei de 12.000 dolari S.U.A. ca preț al imobilului iar instanța, schimbând în mod netemeinic acest temei al cererii a dispus restituirea sumei de 2000 dolari S.U.A. cu titlu de despăgubiri civile, ceea ce nu s-a cerut. Recursul nu este întemeiat și ca atare se va respinge pentru următoarele considerente: Potrivit art. 304 pct. 6 C. proc. civ., invocat ca temei de drept al recursului îndreptat împotriva deciziei curții de apel, se poate cere modificarea sau casarea unei hotărâri dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.

Acest motiv de recurs are ca finalitate respectarea principiului disponibilității procesuale, instanța fiind obligată să se pronunțe asupra și în limitele pretențiilor deduse în justiție. Una din regulile judecății invocată în art. 124 alin. (5) obligă pe judecător să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Alin. (6) al aceluiași articol, obligă judecătorul să hotărască numai asupra obiectului cererii deduse judecății. În raport de dispozițiile procedurale mai sus citate se constată că instanța de apel a făcut o corectă judecată prin aprecierea cererii introductive de instanță, în raport de probele administrate.

Suma de 12.000 dolari S.U.A. s-a solicitat prin acțiunea introductivă de instanță, iar instanța s-au pronunțat asupra ei. Sub acest aspect, critica formulată, în sensul că s-a acord mai mult decât s-a cerut nu este întemeiată, în sensul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. Criticarea motivelor pentru care a fost obligată pârâta la restituirea sumei de 2000 dolari S.U.A. s-ar putea încadra în aprecierea eronată a probelor administrate. Un asemenea motiv de recurs, ce figura în pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., a fost însă abrogat din 2 mai 2001, prin O.U.G. nr. 138/2000. Pentru considerentele arătate se va respinge recursul împotriva deciziei 444 din 13 noiembrie 2002 a Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.S. împotriva deciziei nr. 444 din 13 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2004.