ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 199/2004

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București sub numărul 1475 la 21 februarie 2001, reclamanții D.A.

și D.I. au chemat în judecată pe pârâta A.S. pentru constatarea nulității

antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 146 din 25 ianuarie

2000, obligarea pârâtei să restituie suma de 12.000 lei plătită de reclamanți

acesteia cu titlu de preț al imobilului, precum și suma de 150.000.000 lei

c/valoarea investițiilor făcute de reclamanți pentru repararea și reamenajarea

imobilului pentru locuirea acestuia.

Reclamanții au mai solicitat

obligarea pârâtei la restituirea mai multor bunuri mobile și au cerut

instituirea unui drept de retenție asupra imobilului până la achitarea sumelor

datorate.

Tribunalul București, secția a III-a

civilă, prin sentința nr. 556 din 18 aprilie 2002 a admis în parte acțiunea, a

obligat pârâta la plata sumei de 163.432.232 lei, precum și la echivalentul în

lei a sumei de 2.000 dolari S.U.A. cu titlu de despăgubiri civile. S-a luat act

că reclamanții au renunțat la capătul de acțiune privind restituirea bunurilor

mobile. Au fost respinse celelalte capete de cerere, cu obligarea pârâtei la

13.395.000 lei cheltuieli de judecată.

Tribunalul București a reținut că

între părți s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare în condițiile

Legii nr. 112/1995.

În temeiul acestui antecontract

pârâta s-a angajat că la expirarea termenului de 10 ani prevăzut de art. 9 din

Legea nr. 112/1995 să vândă reclamanților imobilul situat în București, str. G.

Spătaru pentru prețul de 10.000 dolari S.U.A., plătit de reclamanți la momentul

încheierii antecontractului.

Pârâta deținea imobilul, casă în

temeiul unui contract de vânzare cumpărare încheiat în baza Legii 112/1995, iar

terenul în baza unui contract de închiriere.

Conform unei procuri date de

reclamantă pârâților la 25 ianuarie 2000 aceștia au administrat imobilul casă

și teren. Mandatul a fost revocat la 5 septembrie 2001.

Nici prin acțiunea introductivă de

instanță și nici prin probele administrate reclamanții nu au dovedit vreun motiv

de nulitate pentru antecontractul încheiat, această cerere fiind, pentru acest

motiv, respinsă.

S-a mai constatat că deși nici

antecontractul nici mandatul nu îndreptățesc pe reclamanți să efectueze lucrări

în imobil, realizarea acestora a reprezentat, în condițiile în care imobilul a

revenit în posesia pârâtei, o îmbogățire fără justă cauză a proprietarului,

reclamanții fiind în drept să ceară c/valoarea lor. Față de împrejurarea că

imobilul a ieșit din posesia reclamanților s-a considerat nejustificat dreptul

de retenție solicitat.

Împotriva acestei soluții a declarat

apel pârâta care a invocat că s-a acordat reclamanților mai mult decât au

solicitat față de împrejurarea că aceștia au solicitat 150.000.000 lei

c/valoarea lucrărilor efectuate la imobil, iar suma la care a fost obligată

pârâta a fost mai mare, fără să existe o modificare a acțiunii inițiale. S-a

mai criticat soluția pentru că instanța a schimbat încadrarea juridică a

cererii de restituire a sumei de 2000 dolari S.U.A., această sumă fiind

acordată cu titlu de despăgubiri deși a fost pretinsă ca preț al imobilului.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia nr. 444 din 13 noiembrie 2002, a admis apelul și a

modificat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat pârâta la

150.000.000 lei contravaloarea îmbunătățirilor la imobil, constatând că nu a

avut loc o modificare a acțiunii care să justifice instanța la acordarea sumei

constatată de expert cu acest titlu.

A fost respins ca nefondat al doilea

motiv de recurs constatându-se că instanța a dat o apreciere corectă cererii

privind restituirea sumei de 2000 dolari S.U.A., pretinsă prin acțiunea

introductivă ca fiind plătită pentru folosința suprafeței de teren aferente

clădirii, de 600 mp, convenție recunoscută de pârâtă în răspunsurile de la

interogator și consemnată în anexa la antecontractul de vânzare cumpărare.

În recursul declarat împotriva

acestei decizii, pârâta a solicitat în temeiul art. 304 pct. 6 C. proc. civ.,

modificarea obligației de restituire a sumei de 2000 dolari S.U.A. cu titlu de

despăgubiri, întrucât suma a fost acordată extra petita. Pârâta a motivat

recursul în fapt pe împrejurarea că în acțiunea introductivă s-a solicitat

restituirea sumei de 12.000 dolari S.U.A. ca preț al imobilului iar instanța, schimbând

în mod netemeinic acest temei al cererii a dispus restituirea sumei de 2000

dolari S.U.A. cu titlu de despăgubiri civile, ceea ce nu s-a cerut.

Recursul nu este întemeiat și ca

atare se va respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., invocat ca temei de drept al recursului îndreptat împotriva deciziei

curții de apel, se poate cere modificarea sau casarea unei hotărâri dacă

instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut. Acest

motiv de recurs are ca finalitate respectarea principiului disponibilității

procesuale, instanța fiind obligată să se pronunțe asupra și în limitele

pretențiilor deduse în justiție.

Una din regulile judecății invocată

în art. 124 alin. (5) obligă pe judecător să stăruie prin toate mijloacele

legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe

baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul

pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Alin. (6) al aceluiași articol, obligă

judecătorul să hotărască numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

În raport de dispozițiile

procedurale mai sus citate se constată că instanța de apel a făcut o corectă

judecată prin aprecierea cererii introductive de instanță, în raport de probele

administrate.

Suma de 12.000 dolari S.U.A. s-a

solicitat prin acțiunea introductivă de instanță, iar instanța s-au pronunțat

asupra ei.

Sub acest aspect, critica formulată,

în sensul că s-a acord mai mult decât s-a cerut nu este întemeiată, în sensul

prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Criticarea motivelor pentru care a

fost obligată pârâta la restituirea sumei de 2000 dolari S.U.A. s-ar putea

încadra în aprecierea eronată a probelor administrate. Un asemenea motiv de

recurs, ce figura în pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., a fost însă abrogat din

2 mai 2001, prin O.U.G. nr. 138/2000.

Pentru considerentele arătate se va

respinge recursul împotriva deciziei 444 din 13 noiembrie 2002 a Curții de Apel

București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta A.S. împotriva deciziei nr. 444 din 13 noiembrie 2002 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 ianuarie 2004.