ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1512/2004

Asupra recursului

de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la Tribunalul Bistrița Năsăud sub nr. 2597 din 27 mai

2002 reclamanții R.P., ș.a. având calitatea de salariați la Judecătoria Năsăud

au chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Bistrița Năsăud în calitate de

ordonator secundar de credite, și Ministerul Justiției ca și ordonator

principal, și Casa de Asigurări de Sănătate O.P.S.N.A.J. pentru a fi obligați

împreună prin hotărâre judecătorească, să le restituie sumele de bani reținute

nedatorat din salariu lunar, în perioada 1 ianuarie 2000 – 30 martie 2001 în

procent de 7%, cu titlu de contribuție la fondul de asigurări sociale de

sănătate, calculate prin aplicarea coeficientului de inflație pentru fiecare

sumă reținută până la data executării integrale.

În susținerea acțiunii au fost invocate dispozițiile

art. 99 alin. (1) și art. 141 alin. (2) din Legea nr. 92/1992 pentru

organizarea judecătorească, precum și Normele comune ale Ministerului

Justiției, Curții Supreme de Justiție și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă

de Justiție potrivit cărora magistrații și personalul auxiliar de specialitate

ar beneficia în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze.

Prin întâmpinarea din 5 iunie 2002 Ministerul

Justiției a cerut respingerea acțiunii, arătând ca potrivit art. 1 din Legea

nr. 145/1997 cu modificările ulterioare, asigurările sociale de sănătate sunt

obligatorii și funcționează descentralizat pe baza principiului solidarității

și subsidiarității în colectarea și utilizarea fondurilor, de la plata

contribuției legal stabilite fiind exceptate exclusiv categoriile de persoane

expres prevăzute în art. 6 din actul normativ menționat, în care însă nu sunt

prevăzuți magistrații și personalul auxiliar de specialitate din cadrul

instanțelor judecătorești.

Totodată s-a invocat lipsa calității procesuale pasive

a Ministerului Justiției și a Tribunalului Bistrița Năsăud.

Soluționând cauza în primă instanță prin sentința

civilă nr. 146 din 6 iunie 2002 Tribunalul Bistrița Năsăud, secția civilă, a

admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției și

Tribunalul Bistrița Năsăud să restituie reclamanților sumele reținute în

procent de 7% din salariul lunar, cu titlu de contribuție pentru asigurările

sociale de sănătate în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2000 și 30 martie

2001 cu aplicarea coeficientului de inflație la data executării hotărârii.

Totodată a fost respinsă acțiunea împotriva pârâtei

O.P.S.N.A.J. cât și pretențiile reclamanților T.I. și A.D.N.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a socotit că

potrivit prevederilor art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 pentru perioada

în care au fost reținute sumele pretinse, magistrații în activitate sau

pensionari, precum și soțul, soția și copii aflați în întreținerea acestora ca

și personalul auxiliar de specialitate, trebuiau să beneficieze în mod gratuit

de asistență medicală, medicamente și proteze, necondiționat de plata vreunei

contribuții la fondul de asigurări sociale de sănătate.

Hotărârea instanței de fond a fost menținută prin

decizia civilă nr. 1815 din 17 septembrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția civilă,

ca urmare a respingerii recursului declarat de Ministerul Justiției.

La 5 iunie 2003 Procurorul General al Parchetului de

pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a atacat hotărârile pronunțate în cauză cu

recursul în anulare de față, invocând în temeiul dispozițiilor art. 330 pct. 2 C.

proc. civ., încălcarea esențială a legii cu consecința soluționării greșite a

fondului litigiului.

Procurorul General a susținut în esență că potrivit

art. 4 din Legea asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, ulterioară

Legii nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească, obligația de a contribui

la asigurările sociale de sănătate revine tuturor cetățenilor români, precum și

celor străini și apatrizilor cu reședința în România cu excepția persoanelor

strict prevăzute în art. 6, în care nu sunt incluși magistrații și personalul

de specialitate din cadrul instituțiilor puterii judecătorești.

În același sens au fost invocate dispozițiile Legii

nr. 67/1995 privind ajutorul social, cât și pct. 6/I din Normele comune nr.

318/FB/64 807/C/din 26 mai 1999 emise în aplicarea H.G. nr. 409/1988 în care se

arată explicit că de beneficiul gratuității profită cei care fac dovada plății

contribuției de asigurări de sănătate sau care fac parte din categoria

persoanelor scutite de această obligație.

Recursul se dovedește fondat.

În conformitate cu prevederile art. 1

alin. (2) din Legea nr. 145/1997, asigurările sociale de sănătate sunt

obligatorii și funcționează descentralizat, pe baza principiului solidarității

și subsidiarității în colectarea și utilizarea fondurilor.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 145/1997,

ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998 sunt supuși în mod

obligatoriu asigurării cetățenii români cu domiciliul în țară, cetățenii

străini și apatrizii care au reședința în România, alin. (2) al articolului

citat prevăzând obligativitatea ca asigurații să plătească lunar o contribuție

pentru asigurări de sănătate.

Art. 6 din același act normativ

enumeră categoriile de persoane care beneficiază de asigurare de sănătate, fără

plata contribuției, și anume: copiii și tinerii până la vârsta de 26 de ani,

dacă sunt elevi, studenți sau ucenici și dacă nu realizează venituri din muncă;

persoanele cu handicap, care nu realizează venituri din muncă sau care se află

în îngrijirea familiei; soțul, soția, părinții și bunicii, fără venituri

proprii, aflați în întreținerea unei persoane asigurate; persoanele ale căror

drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990, persoanele ale căror

drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 44/1994 și art. 2 din Legea nr. 42/1990,

dacă nu realizează venituri decât cele provenite din drepturile bănești

acordate de lege, precum și cele provenite din pensii.

În art. 55 din Legea nr. 145/1997 au

fost stabilite categoriile de persoane, care, sunt asigurate prin efectul

legii, cu scutire de plata contribuției pentru asigurările de sănătate, și

anume: persoanele care satisfac serviciul militar în termen; se află în

concediu medical sau în concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav în

vârstă de până la 6 ani; execută o pedeapsă privativă de libertate sau arest

preventiv; fac parte dintr-o familie care beneficiază de ajutor social,

potrivit Legii nr. 67/1995.

Conform

art. 99 din Legea nr. 92/1992, modificată prin Legea nr. 142/1997, magistrații

în activitate sau pensionarii, precum și soțul, soția, copiii aflați în

întreținerea acestora, beneficiază, în mod gratuit, de asistență medicală,

medicamente și proteze, condițiile de acordare a acestora urmând a fi stabilite

prin hotărâre de guvern.

La pct. 6/I al Normelor Comune nr. 318/FB/64/807/C/1995

din 26 mai 1999 ale Ministerului Justiției, Curții Supreme de Justiție și

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, emise în aplicarea H.G. nr.

409 din 2 iulie 1998, se prevede că soții sau soțiile magistraților și ale

personalului auxiliar de specialitate, în activitate sau pensionari,

beneficiază de gratuitățile prevăzute de art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 409/1998,

dacă fac dovada că plătesc contribuția lunară de asigurări de sănătate sau fac

parte din categoriile de persoane care, potrivit legii, sunt scutite de plata

contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Din interpretarea dispozițiilor

legale citate rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au

dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac

rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate. De altfel,

legiuitorul nu putea să prevadă în mod expres obligația de contribuție la

fondul de asigurări sociale de sănătate pentru magistrați în Legea nr. 92/1992

deoarece Legea asigurărilor sociale de sănătate a fost adoptată în anul 1997 și

a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998.

Reclamanții au încheiat contracte cu

C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. prin care au cunoscut faptul că în conformitate cu art. 4

din Legea nr. 145/1997 angajatorul avea obligația de a reține și vira

contribuția de asigurări de sănătate prevăzută de lege.

Față de cele ce preced, recursul în

anulare se privește ca fondat și urmare a admiterii lui, vor fi casate

hotărârile pronunțate în cauză în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 1815 din 17 septembrie 2002 a

Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Casează decizia recurată, precum și

sentința nr. 146 din 6 iunie 2002 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția civilă,

și respinge ca nefondată acțiunea reclamanților.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 februarie 2004.