ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4488/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4488/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr. 508/2001, astfel cum a fost precizată, Consiliul Local al Municipiului Petroșani a solicitat instanței ca prin sentința ce o va da în contradictoriu cu S.C. M.T.E. SRL să oblige pârâta la plata sumei de 36.209.960 lei reprezentând cota ce-i revine din exploatarea parcărilor, la 11.015.500 lei penalități, cu cheltuieli de judecată și rezilierea contractului de asociere nr. 8890/1989. Tribunalul Hunedoara, prin sentința civilă nr. 508 din 23 martie 2001 a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 35.210.000 lei cu titlu de cotă parte din profit, la 10.396.800 lei penalități, cu 3.504.900 lei cheltuieli de judecată.
S-a dispus rezilierea contractului se asociere nr. 8890/1999. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut din actele dosarului că părțile au convenit prin contractul de asociere amenajarea și exploatarea a 12 amplasamente de parcări „cota reclamantei fiind de 45% din profit dar nu mai puțin de 2.600 lei/zi/loc de parcare”. Expertiza a stabilit că în perioada în litigiu nu s-a înregistrat profit, dar având în vedere clauzele contractului referitoare la suma ce trebuie achitată pe zi pentru fiecare loc de parcare, pârâta datorează suma de 36.660.000 lei care nefiind achitată în termen și penalitățile pentru acesta se justifică. Pentru nerespectarea clauzelor contractului privind plata s-a dispus, având în vedere art. 13 din contract rezilierea acestuia.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr. 19 din 8 martie 2002 a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței mai sus menționate pe care a schimbat-o totalitate și a respins acțiunea, cu 5.952.450 lei cheltuieli de judecată în sarcina intimatei. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut din datele contractului că reclamanta avea obligația să pună la dispoziția pârâtei parcările pentru a fi amenajate de aceasta, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o, motiv pentru care conform contractului nu putea fi obligată la plata contravalorii locurilor de parcare pentru că, contravaloarea amenajărilor nu era amortizată ele nici nu au putut fi realizate în totalitate. Nereținându-se culpa pârâtei, nici capătul din acțiune privind rezilierea contractului nu poate fi admis.
Consiliul Local al Municipiului Petroșani a declarat recurs împotriva deciziei arătând în esență că instanța a reținut greșit doar culpa lor în executarea obligațiilor contractuale, neținând seama de dispozițiile art. 8 ale contractului de asociere, trebuia făcută aplicarea dispozițiilor art. 13 ale acestuia, ținând seama și de starea conflictuală existentă între părți. Recursul a fost respins ca nefondat pentru următoarele motive: Între părți, la data de 17 august 1999 s-a încheiat contractul de asociere nr. 8890 în baza căruia reclamanta s-a obligat să pună la dispoziția pârâtei 12 amplasamente de parcări, pârâta s-a obligat să amenajeze locurile de parcare, predarea amplasamentelor urmând a se face pe bază de proces verbal de predare-primire.
S-a convenit ca reclamantei să-i revină din profit 45% dar nu mai puțin de 2.600 lei/zi loc de parcare, plata urmând să fie făcută „după amortizarea cheltuielilor de amenajare conform ofertei prezentate de 30 zile” (art. 2 contract). Predarea parcărilor de către reclamantă, astfel cum rezultă din procesele verbale nr. 9337 s-a făcut la 1 septembrie 1999. La 20 septembrie 1999, adresa nr. 9676 pârâta sesizează reclamantului faptul că amenajarea unor parcări ce fac obiectul contractului este imposibilă pentru că ele sunt ocupate de „târgul săptămânal”, de autoturismele unor instituții, de materiale de construcții și solicită reclamantei să-și îndeplinească obligațiile contractuale pentru a fi în măsură la rândul său să obțină autorizațiile necesare unor lucrări.
La data de 29 septembrie 1999 din nou este atenționată reclamanta asupra nerezolvării problemelor sesizate anterior, la data de 4 octombrie 1999 pârâta cu adresa nr. 1013 face cunoscut că primarul a predat în folosința altor persoane parcări ce fac obiectul contractului, iar serviciul GUAT aflat în subordinea acestuia refuză sau tergiversează eliberarea autorizațiilor necesare amenajărilor deși toată documentația era depusă.
Prin hotărârea 90 din 22 octombrie 1999 reclamanta, fără a conveni cu pârâta modifică unilateral contractul în sensul nepredării parcărilor de la Spitalul Municipal, Gară și Complexul Minerul, stabilind de asemeni că în parcarea „Stadionul Jiul” se va percepe taxa de parcare cu excepția zilelor în care târgul de mărfuri industriale se desfășoară în această zi” introducându-se în lista anexă de la contract parcarea de la hotelul O. Reclamantul, tot unilateral dispune ca, în parcările cap de linie Piața Victoriei și Aeroport 3-4 locuri se repartizează pentru staționarea maxi-taxiurilor fără plată. În aceste condiții, corect a reținut instanța, având în vedere dispozițiile art. 970 C. civ. culpa reclamantului în neîndeplinirea și încălcarea obligațiilor contractuale.
Neîndeplinirea unor obligații pe care pârâta și le-a asumat fiind consecința directă a modului în care reclamantul a înțeles să „respecte” clauzele contractului. Existența animozităților între părți fiind consecința atitudinii șicanatorie și culpabile a reclamantului nu putea să nască în folosul său dreptul de a solicita și de a i se admite cererea de reziliere a contractului. Reținând că decizia pronunțată în cauză este legală și temeinică s-a respins ca nefondat recursul, cu 8.557.700 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Petroșani împotriva deciziei nr. 19 din 8 martie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Obligă recurenta reclamantă la 8.557.700 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă S.C. M.T.E.SRL Petroșani. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.