ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1074/2003

Deliberând asupra cauzei penale de

față;

Din actele dosarului rezultă

următoarele:

Prin sentința penală nr. 46 pronunțată

la data de 5 iunie 2002 în dosarul penal nr. 695/2002, Tribunalul Sălaj, Zalău,

alături de coinculpata T.C., a condamnat pe inculpatul P.Z. pentru infracțiunea

de omor calificat, în baza art. 174 și art. 175 lit. d) C. pen., cu aplicarea

art. 37 C. pen., la pedeapsa de 16 ani închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și

a art. 64 C. pen.

S-a dedus prevenția de la 25

septembrie 2002 la zi.

Inculpatul a fost obligat la

cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut în fapt că, în seara zilei de 16 septembrie 2001,

inculpații T.R. și P.Z. au suprimat viața nou născutului acesteia, prin

obturarea căilor respiratori și lovire cu un cuțit.

Deși inculpata T. a dat mai multe

variante în declarații, iar inculpatul P. nu și-a recunoscut fapta, situația de

fapt și vinovăția au rezultat din coroborarea conținutului declarațiilor

inculpatei cu celelalte probe efectuate și anume: procesul verbal de cercetare

la fața locului, procesul verbal de percheziție domiciliară, declarațiile martorilor

A.D.S., P.V., V.L., M.E., DE., T.E., procesul verbal de confruntare a

inculpaților, planșele foto, raportul de constatare medico-legală, raportul

psihologic de constatare tehnico-științifică a comportamentului simulat,

rapoartele de expertiză psihiatrice, fișele de cazier, ridicarea corpului

delict. Instanța a constatat că suprimarea vieții copilului de sex masculin nou

născut, profitând de neputința acestuia de a se apăra, prin exercitarea unor

manopere de asfixiere, precum și a unor violențe, respectiv înjunghierea în

ceafă de mai multe ori, cu un cuțit, constituie infracțiunea de omor prevăzută

de art. 174 și art. 175 lit. d) C. pen., pentru care i-a condamnat pe cei doi

autori.

La individualizarea pedepselor

instanța de fond a ținut cont de toate criteriile evidențiate de art. 72 C.

pen.

Curtea de Apel Cluj, secția penală,

prin decizia penală nr. 279/A din 16 octombrie 2002, pronunțată în dosarul

penal nr. 4524/2002, a desființat sentința numai sub aspectul înlăturării

stării de recidivă prevăzută de art. 37 C. pen., în ceea ce îl privește pe

inculpatul P.Z.

În considerente s-a arătat că greșit

s-a reținut starea de recidivă. Inculpatul P.Z. fusese condamnat prin sentința

penală nr. 625/17 mai 1996 de Judecătoria Pașcani la o pedeapsă de un an închisoare

pentru furt calificat, pedeapsă a cărei executare fusese suspendată condiționat

conform art. 81 C. pen., pe durata unui termen de încercare de 3 ani. Acest

termen fiind împlinit în luna mai a anului 1999, a operat reabilitarea de

drept. Fapta pentru care este judecat în cauza de față s-a petrecut în

septembrie 2001, deci după împlinirea termenului de încercare și respectiv,

după reabilitarea inculpatului.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, inculpatul a declarat recurs, motivat și în scris.

Recurentul a solicitat admiterea

recursului și casarea ambelor hotărâri, considerându-le nelegale și

netemeinice, potrivit dispozițiilor art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C.

proc. pen. și pct. 14 C. proc. pen.

S-a arătat că implicarea și

vinovăția inculpatului P.Z. nu au fost dovedite și oricum, față de aportul

redus care s-ar fi putut reține, acesta trebuie condamnat la o pedeapsă mai

redusă.

Examinând hotărârile atacate, în

raport de motivele de casare invocate, cât și de probele existente și

dispozițiile legale aplicate, Curtea reține că recursul este nefondat.

Astfel, amândoi inculpații au

recunoscut întreținerea de relații sexuale în luna decembrie a anului 2000. Din

actele medicale a rezultat că victima, nou născutul, ce a fost rezultatul

acestor relații, sarcina fiind dusă până la termen, fiind ușor de calculat

perioada de concepție a minorului, în care s-a situat și luna decembrie a

anului 2002.

În luna aprilie 2001, când P. a

aflat, i-a cerut inculpatei T. să țină ascunsă sarcina, asigurând-o că el va

rezolva situația. Inculpata a fost chiar amenințată dacă va spune altor

persoane.

În seara de 16 septembrie 2001, s-au

declanșat durerile de naștere pentru care inculpata T. le-a explicat celor din

familie că ar proveni de la rinichi.

Rămași singuri, inculpata a născut,

a astupat gura copilului cu hârtie igienică și pentru că acesta nu a murit

imediat, inculpatul P. i-a cerut să iasă din baie pentru a rezolva el rapid

situația.

A fost momentul în care acesta l-a

înjunghiat pe minor. Ulterior au spălat de sânge hainele, încăperea și au

aruncat copilul într-un container de gunoi din apropierea blocului.

În mod corect instanța de fond a

stabilit această situație, ce a rezultat din probele administrate, precum și

vinovăția inculpaților.

Față de încadrarea juridică dată

faptei comise de inculpați, așa cum a fost îndreptată cu ocazia judecării

apelului, pedepsele aplicate apar corespunzătoare.

Instanțele au aplicat pedeapsa

minimă inculpatei T., valorificând împrejurări ca: lipsa antecedentelor,

sinceritate, regret manifestat de aceasta în raport de gravitatea faptei și a

modului cum a fost comisă, ele neconstituindu-se în circumstanțe atenuante.

Inculpatul P.Z. a primit o pedeapsă

orientată spre minim, doar un an în plus față de minimul special, ținând seama

de împrejurările de fapt, dar și de antecedentele și nesinceritatea sa.

Cum nici una dintre cereri nu este

întemeiată, recursul apare ca nefondat, urmând a fi respins în conformitate cu

dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar hotărârile

menținute, fiind legale și temeinice.

În baza art. 88 C. pen., se va

deduce prevenția la zi, iar conform art. 191 și art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va suporta cheltuieli judiciare ocazionate, inclusiv onorariul

avocatului din oficiu, fiind în culpă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.Z. împotriva deciziei penale nr. 279 din 16 octombrie

2002 a Curții de Apel Cluj.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului durata arestării preventive de la 25 septembrie 2001 până la 4

martie 2003.

Obligă recurentul la 1.400.000 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 4

martie 2003.