ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 654/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 654/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

R  O  M    N  I  A

S-a luat

în examinare recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale

nr.418 din 3 octombrie 2002 a Curții de Apel Craiova, privind pe

inculpații P.G. și R.D.

S-au

prezentat intimații inculpați P.G. și R.D., ambii aflați în

stare de arest, asistați de apărător desemnat din oficiu, avocat

Z.C.

Au

lipsit intimata parte vătămată M.F. și intimatele

părți civile Spitalul Orășenesc Strehaia și Spitalul

Clinic nr.1 Craiova.

Procedura

de citare a fost legal îndeplinită.

Procurorul

a susținut motivele de casare astfel cum au fost arătate în scris, în

memoriul de la dosar și a pus concluzii de admitere a recursului declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Apărătorul

desemnat din oficiu pentru inculpați, avocat Z.C. a solicitat respingerea recursului

declarat de parchet, ca nefondat.

Inculpații

P.G. și R.D., pe rând, având ultimul cuvânt, au declarat că sunt de

acord cu susținerile apărătorului lor.

C  U  R  T  E  A

Asupra

r

ecursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul

Mehedinți, Secția penală, prin sentința penală nr.120

din 23 mai 2002, a condamnat pe inculpații:

- P.G. la 16 ani

închisoare și 5 ani interzicerea exercitării drepturilor

prevăzute de art.64 lit.a și b din Codul penal, pentru

săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută

și pedepsită de art.174, raportat la art.175 lit.c și i din

Codul penal, cu aplicarea art.71, raportat la art.64 din același cod

și

- R.D.

la 16 ani

închisoare și 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute

de art.64 lit.a și b din Codul penal, pentru săvârșirea

infracțiunii de omor calificat, prevăzută și pedepsită

de art.174, raportat la art.175 lit.i din Codul penal, cu aplicarea art.71,

raportat la art.64 din același cod.

Tribunalul a

menținut starea de arest a inculpaților; a dedus din pedepsele

aplicate timpul reținerii și al arestării preventive de la 21

august 2001 la zi, i-a obligat pe inculpați, în solidar, la plata sumei de

56.748 lei către Spitalul Orășenesc Strehaia, la 631.752 lei

către Spitalul Clinic Județean nr.1 Craiova, cu dobânzile legale

aferente pentru ambele părți civile și la câte 4.000.000 lei,

cheltuieli judiciare către stat.

Instanța a luat act

că Serviciul de Ambulanță Mehedinți și partea

vătămată M.F. nu s-au constituit părți civile și

a dispus confiscarea a două fragmente din lemn de stejar, presupuse a fi

fost folosite de inculpați la agresiune.

Hotărând astfel,

tribunalul a reținut, în fapt, că inculpații – concubini –

locuiau împreună cu victima P.T., frate cu inculpatul, în casa

părintească, toți consumând băuturi alcoolice, care

degenerau în dese scandaluri, cunoscute de vecini.

În după-amiaza zilei de

13 august 2001, cei doi inculpați făceau țuică, în

gospodărie, iar la un moment dat a venit și victima,

însoțită de martorul R.C., care au consumat țuică, din cea

pe care cei doi o pregăteau. P.T. a mai cerut băutură, iar R.D.

a refuzat să-i mai dea, văzându-l în stare de ebrietate, fapt ce l-a

determinat pe acesta să o insulte, între ea, fratele victimei și P.T.

iscându-se un conflict în care inculpații au lovit-o pe victimă, au

scos-o din curte, iar în uliță, au continuat împreună să o

bată peste cap, cu niște bucăți din lemn.

Dusă la spital, victima

a decedat la scurt timp.

Potrivit concluziilor

Raportului de constatare medico-legală – autopsie -, nr.2184/A.3 din 12

septembrie 2001, întocmit de Institutul de Medicină Legală Craiova

și avizat de Comisia de Control și Avizare a actelor medico-legale de

pe lângă Institutul de Medicină Legală Craiova, sub nr.134 din

17 septembrie 2001, moartea numitului P.T. (41 ani) a fost violentă. Ea

s-a datorat hemoragiei, contuziei și dilacerării cerebrale,

consecința unui TCC cu fractură de boltă și bază de

craniu; leziunile au putut fi produse prin lovire cu și de corpuri dure,

aplicate din față, spate, lateral dreapta – stânga. Între leziuni

și deces a existat raport de cauzalitate direct și necondiționat

(fila 31 din dosarul de urmărire penală).

Împotriva

sentinței au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă

Tribunalul Mehedinți și inculpații, care o critică pentru

netemeinicie și nelegalitate.

Parchetul a arătat

că, pe de o parte, în mod greșit, instanța nu a reținut

față de inculpatul P.G. și circumstanța agravantă

legală, prevăzută de art.75 lit.b din Codul penal, avându-se în

vedere că victima era frate cu inculpatul și se gospodăreau

împreună, iar, pe de altă parte, pedepsele aplicate sunt prea blânde

în raport cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite de cei

doi inculpați.

La rândul lor,

inculpații au considerat că, în raport cu împrejurările în care

s-a comis fapta și cu datele lor personale (au în întreținere doi

copii, au recunoscut gravitatea faptei și au regretat-o) pedepsele sunt

deosebit de aspre, solicitând reducerea lor.

Curtea de Apel Craiova,

Secția penală, prin decizia nr.418 din 3 octombrie 2002, a admis

apelul parchetului, a desființat sentința și a majorat pedeapsa

față de inculpatul P.G. de la 16 ani la 18 ani închisoare, a

menținut restul  dispozițiilor, a respins, ca nefondate, apelurile

declarate de inculpați și a dedus în continuare detenția de la

23 mai 2002 la zi, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

Pentru a hotărî în

acest fel, instanța de control judiciar a apreciat că

circumstanța agravantă prevăzută de art.75 lit.b din Codul

penal „este realizată numai atunci când în partea specială, în cazul

infracțiunilor de violență asupra membrilor de familie, ce se

gospodăresc împreună, nu are o reglementare specială. În speță,

în art.175 lit.c Cod penal, omorul calificat capătă o agravare

reglementată la lit.c, astfel că aceasta are prioritate

față de circumstanța generală prevăzută în art.75

lit.b Cod penal”.

Instanța a constatat

însă că pedeapsa de numai 16 ani închisoare aplicată

inculpatului „apare” ca fiind mică, astfel că a majorat-o la 18 ani,

iar în ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatei R.D., în raport

de contribuția mai redusă a acesteia la săvârșirea faptei,

pedeapsa de 16 ani închisoare a fost corect individualizată în raport cu

criteriile prevăzute de art.72 din Codul penal.

În termen legal,

hotărârile au fost atacate cu recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Craiova, prin care le consideră nelegale și

netemeinice, cu reiterarea acelorași motive, referitoare la

nereținerea „la încadrarea juridică a faptei și

circumstanța agravantă generală prevăzută de art.75

lit.b Cod penal”, și la pedepsele aplicate ambilor inculpați, care

sunt prea mici (motive ce au format și obiectul cererii de apel).

- În motivarea primului

motiv de recurs, după analiza și compararea dispozițiilor legale

incidente în rezolvarea acestei probleme, respectiv, dispozițiile art.175

lit.c, ale art.149, art.149

1

(introdus prin Legea nr.197 din 15

noiembrie 2000) și ale art.75 lit.b (modificat prin aceeași lege) din

Codul penal, se ajunge la concluzia că: „Textele de lege analizate –

art.175 lit.c și art.75 lit.b Cod penal – nu au conținut identic, iar

prin reținerea lor simultană nu se realizează o dublă

incriminare și sancționare” .

De asemenea, se

continuă argumentarea: „Dimpotrivă, dacă inculpatul și

partea vătămată sunt soți și rude apropiate, și

mai mult decât atât, locuiesc și gospodăresc împreună,

adică sunt membri de familie în sensul art.149

1

Cod penal, încadrarea

juridică a faptei trebuie să fie în art.175 lit.c cu aplicarea art.75

lit.b Cod penal” .

Examinând hotărârile

atacate, în raport de cazurile de recurs invocate prevăzute în art.385

9

alin.1 pct.17

1

teza întâi și pct.14 teza întâi din Codul de

procedură penală, Curtea constată, în baza lucrărilor

și a materialului din dosarul cauzei, recursul parchetului nefondat,

urmând a fi respins.

teoretic, un prim aspect asupra căruia trebuie să ne oprim, deoarece

lămurirea  lui are efecte practice deosebite, se referă la

delimitarea noțiunii de încadrare juridică a faptei.

În acest sens,

infracțiunea fiind, în sinteză, o faptă incriminată de lege

sub sancțiunea pedepsei, textul de lege incriminator este cel care

fixează pentru fiecare infracțiune conținutul ei abstract,

altfel spus, adevărata definiție dată fiecărei

infracțiuni se găsește în descrierea din dispoziția

incriminatoare, întrucât în ea sunt cuprinse toate datele și condițiile

necesare pentru existența infracțiunii.

În aplicarea practică a

dreptului penal, fiecare faptă concretă, pentru a fi

infracțiune, trebuie să corespundă uneia dintre

infracțiunile prevăzute de legea penală, iar atunci când

această corespondență există,  fapta se încadrează în

dispoziția penală respectivă, realizăm deci încadrarea

juridică (calificarea de tip) a faptei penale.

Pe de altă parte, la

stabilirea și aplicarea pedepselor unul dintre criteriile generale de

individualizare judiciară, îl reprezintă „împrejurările care

atenuează sau agravează răspunderea penală” (art.72 din

Codul penal). În operațiunea individualizării (adaptării)

judiciare, un rol aparte îl au deci acele stări, situații sau

împrejurări anterioare, concomitente sau subsecvente săvârșirii

infracțiunii (cu caracter real sau personal) care, prin legătura lor

cu elementele ce alcătuiesc conținutul incriminării (juridic) al

acesteia, sunt de natură să realizeze un grad mai ridicat sau mai

atenuat de pericol social al infracțiunii sau de periculozitate a

făptuitorului.

Toate aceste stări,

situații sau împrejurări sunt cauze de agravare ori de atenuare a

răspunderii penale și a pedepsei care, în funcție de întinderea

efectelor ce le produc sunt generale și speciale.

Cauzele generale, cum sunt:

concursul de infracțiuni, recidiva, infracțiunea continuată,

minoritatea, cât și circumstanțele agravante sau atenuante legale,

prevăzute în art.73 și art.75 din Codul penal, au efecte cu privire

la toate infracțiunile, de aceea sunt prevăzute în partea

generală a Codului penal, iar ele nu fac parte din conținutul

încriminării, nu privește încadrarea juridică a faptei, cum în

mod greșit se apreciază de către parchet, astfel încât,

constatarea și reținerea (sau nereținerea) lor, nu trebuie

să conducă la schimbarea încadrării juridice, fiind un aspect strict

legat de individualizarea pedepsei.

Cauzele speciale, cum sunt

calitatea inculpatului – funcționar, militar ș.a. – sau a persoanei

vătămate – rudă apropiată, femeie gravidă, minoră

sub 15 ani etc. – produc efecte numai cu privire la pedeapsa

prevăzută de lege pentru anumite infracțiuni și sunt

prevăzute în partea specială a Codului penal.

Spre deosebire de cauzele

generale (care pot avea și un caracter facultativ), cele speciale sunt

totdeauna obligatorii, constatarea lor atrăgând agravarea sau atenuarea

pedepsei, în limitele prevăzute de textul incriminator.

În teoria dreptului penal,

este statornicit principiul, potrivit căruia în situația în care

aceeași împrejurare are atât statutul de cauză generală, cât

și de cauză specială, aceasta va fi valorificată o

singură dată, dându-se eficiență numai cauzei speciale (care

derogă de la  general).

De asemenea, după modul

de stabilire a circumstanțelor și după efectul pe care îl au

asupra stabilirii pedepsei, acestea sunt legale și judiciare; primele sunt

prevăzute de lege, fie în norme de drept penal general  - art.73 și

art.75 din Codul penal, fie în conținuturile unor infracțiuni determinate

pe care le agravează sau le atenuează.

Agravantele generale sunt extrinseci

conținutului juridic al infracțiunii, în timp ce agravantele speciale

fac parte din conținutul constitutiv (circumstanțial) al acestora,

reținerea lor vizând în mod nemijlocit atât corecta încadrare

juridică a faptei, cât și asigurarea aplicării pedepsei în

limitele stabilite de lege pentru acea infracțiune.

Coincidența ca

aceeași împrejurare să fie și circumstanță legală

generală și specială se rezolvă  numai prin reținerea

și aplicarea celei din urmă, care corespunde încadrării juridice

a faptei.

Astfel, în cazul agravantei

prevăzute de art.75 lit.b teza întâi sau a treia, privind

săvârșirea infracțiunii prin acte de cruzime ori prin metode sau

mijloace care prezintă pericol public, în ipoteza agravantei

infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută și

pedepsită de art.176 alin.1 lit.a, sau a celui calificat, prevăzut

și pedepsit de art.175 alin.1 lit.e, practic, potrivit principiului

legalității incriminării, incidență are numai norma cu

caracter incriminator, nu aceasta și cu aplicarea art.75 lit.b teza întâi

sau a treia, după caz.

apreciem că s-a creat o falsă problemă în legătură cu incidența

art.75 lit.b din Codul penal, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.197 din

15 noiembrie 2000, asupra infracțiunii de omor calificat

săvârșit „asupra soțului sau unei rude apropiate”,

prevăzută și pedepsită de art.174 alin.1, raportat la

art.175 alin.1 lit.c din Codul penal.

Dispozițiilor art.75

lit.b, li s-au mai adăugat o împrejurare, care constituie

circumstanță agravantă legală generală, și anume

săvârșirea infracțiunii „prin violențe asupra membrilor

familiei”, prin care se înțelege, potrivit art.149

1

, (introdus

în Codul penal prin aceeași lege) „soțul sau ruda apropiată,

dacă aceasta din urmă locuiește și gospodărește

împreună cu făptuitorul”.

Intenția legiuitorului,

prin modificarea art.75 lit.b, a fost să ocrotească „membrii de

familie”, împotriva săvârșirii unor acte de violență

manifestate de făptuitor asupra lor, atunci când, fiind rude apropiate,

locuiesc și gospodăresc împreună cu el, altele decât cele

inerente uciderii, care se regăsesc în art.175 alin.1 lit.c din Codul

penal. Legiuitorul, prevăzând o împrejurare nouă de agravare

legală a pedepsei „membru de familie” a definit-o în art.149

1

,

în timp ce noțiunea de „rudă apropiată” a rămas neschimbată,

art.149, deci cu aceeași semnificație, ca circumstanță

agravantă specială, în art.175 alin.1 lit.c.

În alți termeni,

voința legiuitorului a fost să pedepsească mai aspru pe

inculpatul care își molestează (ceea ce în legislația

europeană se regăsește în termenul „violența

domestică”) membrii de familie, de aceea a și prevăzut

această împrejurare ca o agravantă legală generală, care, atunci

când se constată, trebuie reținută (de exemplu, în cazul

infracțiunilor de lovire sau alte violențe, de rele tratamente

aplicate minorului ș.a.).

Tot legiuitorul a dorit

să apere familia, pedepsind mai aspru violul în situația în care

„victima este membru al familiei” modificând art.197 alin.2 prin introducerea

lit.b

1

(introdusă tot prin Legea nr.197/2000), dar prin

însăși dispozițiile incriminatoare (ca o circumstanță

agravantă specială). Or, în cazul acestei infracțiuni, care prin

definiție este o faptă săvârșită prin

violență, dacă nu ar fi intervenit noua incriminare (subiect

pasiv circumstanțiat) trebuia aplicată și circumstanța

agravantă legală din art.75 alin.1 lit.b din Codul penal, astfel cum

a fost modificat, pe lângă dispozițiile art.197 alin.1 din Codul

penal.

În consecință, în

raport cu cele ce preced, în cazul omorului săvârșit în

condițiile art.175 alin.1 lit.c, se constată că nu sunt

aplicabile și dispozițiile art.75 alin.1 lit.b, care nu cuprind o

incriminare, iar una dintre concluziile cuprinse  în recursul parchetului,

potrivit căreia „Textele de lege analizate – art.175 lit.c și art.75

lit.b Cod penal – nu au conținut identic, iar prin reținerea lor

simultană nu se realizează o dublă incriminare și

sancționare” (sbl.ns.) este cel puțin bizară.

Încadrarea juridică a

faptei de omor săvârșită în condițiile art.175 alin.1 lit.c

din Codul penal se realizează, independent de faptul că, ruda

apropiată (căci numai la ea se referă definiția „membru de

familie”, nu și la soție) locuiește (sau nu) și

gospodărește (sau nu) cu inculpatul, deoarece nu suntem în

situația coincidenței aceleiași împrejurări și în calitate

de circumstanță legală generală și în calitate de

circumstanță legală specială (individuală) și

chiar dacă am fi, situația se rezolvă, după cum

arătăm, prin obligativitatea incidenței normei cu caracter penal

incriminator, deoarece nu se poate da în același timp eficiență

juridică atât agravantei generale, cât și celei speciale,

cuprinsă în dispoziția agravantă din textul incriminator (non

bis in idem).

Așa fiind,

instanțele nu au pronunțat „hotărâri contrare legii”,

soluțiile acestora fiind legale și temeinice.

dovedește și cazul de recurs referitor la aplicarea greșită

a pedepselor în raport cu dispozițiile art.72 din Codul penal, întrucât la

aplicarea lor, instanțele au luat în considerare toate criteriile de individualizare,

apreciind în mod corect împrejurările săvârșirii faptei, gradul

de participare al inculpaților la comiterea omorului și nu, în

ultimul rând, calitatea de frate, deci de rudă apropiată, a victimei

cu inculpatul P.G., căruia instanța de control judiciar i-a majorat

pedeapsa de la 16 la 18 ani închisoare.

În concluzie, Secția

penală a Curții Supreme de Justiție, constatând neîndeplinite

cerințele cazurilor de recurs invocate, va respinge recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și va deduce din

pedepsele aplicate inculpaților P.G. și R.D., timpul reținerii

și al arestării preventive de la 21 august 2001 la 11 februarie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova

împotriva deciziei penale nr.418 din 3 octombrie 2002 a Curții de Apel

Craiova, privind pe inculpații P.G. și R.D.

Deduce din pedepsele

aplicate, timpul reținerii și arestării preventive de la 21

august 2001, la 11 februarie 2003, pentru ambii inculpați.

Onorariile în sumă de

câte 300.000 lei cuvenite apărătorului desemnat din oficiu pentru

inculpați, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

11 februarie 2003.