ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 885/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

2 octombrie 2001 pe rolul Tribunalului Argeș sub nr. 5765 reclamanții N.F.,

D.M., C.I.B. și C.N.F. au chemat în judecată pe pârâta D.T. telecomunicații din

cadrul S.N.T.C. R. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța

să oblige pârâta să emită o decizie de restituire în natură a imobilului situat

în Pitești str. Egalității compus din casă de locuit și teren în suprafață de

687 mp, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanții

arată că sunt moștenitorii defunctului C.N., care a fost proprietarul

imobilului în litigiu, care a fost preluat de către stat în baza Decretului nr.

92/1950.

Se mai arată de către reclamanți că

în temeiul prevederilor din Legea nr. 10/2001 au notificat unități deținătoare

cererea lor de restituire a imobilului, însă aceasta i-a îndrumat să se

adreseze instituției care a realizat privatizarea ori Ministerului de resort.

Pârâta a formulat o întâmpinare în

care arată că este o societate comercială în curs de privatizare și pe cale de

consecință nu are calități procesual pasivă conform prevederilor art. 27 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul Argeș, prin sentința

civilă nr. 327 din 21 decembrie 2001, a admis acțiunea și a obligat pârâta să

emită decizie de restituire în natură a imobilului, casă de locuit și teren în

suprafață de 687 mp situat în Pitești str. Egalității.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut în primul rând că pârâta are calitate procesual

pasivă pentru că H.G. nr. 614 a fost adoptată în august 2001, iar notificarea a

fost făcută în martie 2001 și în consecință prevederile art. 12 alin. (4) din

acest act normativ, care statuează că în situația imobilelor preluate cu titlu

valabil evidențiate în patrimoniul societăților comerciale privatizate sau în

curs de privatizare, notificarea se adresează instanței publice implicată în

privatizare, nu se aplică.

A mai reținut instanța de fond că

pârâta este o societate comercială în curs de privatizare, statul deținând din

capitalul acesteia un procent de 65% și în consecință prevederile art. 20 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001 se aplică, imobilul trebuind să fie restituit în

natură, cu atât mai mult cu cât valoarea imobilului este mai mică decât

valoarea deținută de stat.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel pârâta învederând motive de nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Pitești prin decizia

civilă nr. 54/ A din 23 septembrie 2002, a respins apelul ca nefondat reținând

în esență aceleași considerente avute în vedere de către instanța de fond, respectiv

că apelanta pârâtă are calitate procesual pasivă, întrucât în cauză nu sunt

incidente dispozițiile art. 12 din H.G. nr. 614/2001.

A mai reținut că apelanta nu este

integral privatizată, statul deținând 65% din acțiuni, astfel că în speță, sunt

aplicabile dispozițiile art. 20 din Legea nr. 10/2001 care prevăd

obligativitatea restituirii în natură a imobilului.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta în termen legal invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Se susține că în mod greșit instanța

de apel a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 20 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 și nu dispozițiile art. 27 alin. (2) din aceeași lege și în

legătură cu acest aspect a formulat excepția lipsei calității procesual pasive

care a fost greșit respinsă.

În acest sens recurenta arată că

instanța de apel interpretează eronat și face o confuzie când consideră că o

societate comercială privată este același lucru cu o societate comercială

privatizată.

Se mai arată că pentru a se considera

că o societate comercială este privatizată cu respectarea dispozițiilor legale,

nu este obligatoriu ca statul să vândă 100% din acțiuni.

O altă susținere este în legătură cu

faptul că instanța de apel nu motivează în nici un fel de ce în cauză nu sunt

incidente prevederile H.G. nr. 614 din 27 iunie 2001 pentru aprobarea normelor

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Se mai susține că nici instanța de

fond și nici instanța de apel nu au motivat de ce au înlăturat aplicarea

dispozițiilor legale în legătură cu care recurenta apreciază că ar fi incidente

în cauză.

O ultimă susținere se referă la

împrejurarea că în orice caz nu pot fi ignorate dispozițiile art. 46 din Legea

nr. 10/2001 care prevăd că nu pot fi sancționați cu nulitatea absolută acte de

înstrăinare efectuate cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data

respectivă.

Recursul este nefondat.

Este de reținut în primul rând că

susținerile recurentei au fost formulate, atât în întâmpinările depuse pe

parcursul judecării cauzei la instanțele de fond și apel, fiind invocate și în

motivarea apelului, cu excepția invocării prevederilor art. 46 din Legea nr.

10/2001 care a fost făcută numai în recurs.

Instanțele analizând aceste

susțineri au apreciat în mod legal și temeinic că sunt nefondate.

Astfel cu privire la calitatea

procesual pasivă, susținerile recurentei se referă la două aspecte; unul

formal, respectiv că în cauză ar fi fost citată D.T. Argeș – S.N.T.C. R. care

nu are personalitate juridică, personalitate juridică având S.N.T.C. R.

Al doilea aspect al acestei

susțineri este întemeiat pe prevederile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

respectiv care arată că notificarea și pretențiile reclamanților în situațiile

prevăzute de alin. (1) al aceluiași articol, trebuie să se adreseze instituției

publice implicată în privatizare sau Ministerului de resort.

În legătură cu primul aspect urmează

a constata că prin notificarea formulată, cât și prin acțiune reclamanții au

apreciat corect că unitatea deținătoare a imobilului este S.N.T.C. R. S.A.,

D.T. Argeș care potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (2) C. proc. civ., poate fi

citată la locul unde-și are reprezentanța.

Calitatea procesual pasivă a

acesteia rezultă și din certificatul de atestare a dreptului de proprietate a

S.N.T.C. R. coroborat cu anexa la acesta, în consecință această susținere este

nefondată.

Referitor la cel de al doilea aspect

urmează a constata având în vedere prevederile art. 2 din Legea nr. 10/2001

care definesc noțiunea de „imobile preluate abuziv” că situația imobilului din

acest litigiu este arătată la lit. g) al acestui articol.

Mai este de reținut în acest sens că

imobilul în litigiu aparținând autorului reclamanților a fost naționalizat în

baza Decretului nr. 92/1950 și după ce a fost transmis în folosință M.S.S.

(decizia 22453/1953), apoi Direcției Regionale P.T.T.R. (ordinul 448 din 1965)

și în final, în baza dispozițiilor Legii nr. 15/1990, S.N.T.C. R.

Ulterior ca urmare a procesului de

privatizare au fost vândute 35% din activele deținute de către această societate

pârâtă.

În consecință față de considerentele

mai înainte arătate urmează a constata că legal și temeinic instanțele au

apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 în care se arată că imobilele preluate abuziv

[

(în speță în condițiile prevăzute de art. 2 lit. g) din

Legea nr. 10/2001)] care sunt deținute de o societate comercială la care statul

este acționar sau asociat majoritar vor fi restituite persoanei îndreptățite în

natură.

În alin. (2) al acestui articol, se

prevede că obligația de restituire în natură este aplicabilă și în situația în

care statul este acționar sau asociat minoritar, cu condiția ca valoarea

imobilului care se restituie să fie cel mult egală cu participația statului la

capitalul persoanei juridice respective.

Susținerea recurentei că în cauză ar

fi aplicabile prevederile art. 27 din Legea nr. 10/2001 nu sunt întemeiate,

pentru că dispozițiile acestui text de lege se referă la imobile preluate cu

titlul valabil și care se află în patrimoniul unei societăți comerciale

privatizate cu capital integral privat sau la care statul ar deține acțiuni în

valoare mai mică decât valoarea imobilului, condiții care nu sunt îndeplinite,

după cum s-a arătat mai înainte, în această cauză.

Nici susținerea că instanțele nu

s-au pronunțat în legătură cu incidența art. 12 alin. (4) din H.G. nr. 614/2001

nu este fondată, chiar instanța de fond a analizat acest aspect constatând

legal și temeinic că acest act normativ nu poate fi avut în vedere, întrucât el

a fost adoptat în luna august 2001, iar notificarea a fost făcută în luna

martie 2001, când aceste prevederi nu existau.

În ceea ce privește afirmația

privind incidența în cauză a dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001, de

asemenea urmează a constata că nu este fondată, pentru că această susținere a

fost făcută pentru prima dată în recurs nefiind invocată nici în întâmpinări,

nici în motivele de apel; în consecință instanțele nu se puteau pronunța asupra

unei probleme care nu a fost pusă în discuție.

De altfel instanțele, după cum s-a

arătat au soluționat cauza având în vedere prevederile art. 20 din Legea nr.

10/2001.

Astfel fiind, având în vedere toate

considerentele mai înainte arătate urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta S.N.T.C. R. S.A., D.T. Argeș împotriva deciziei nr. 54/ A

din 23 septembrie 2002 a Curții de Apel Pitești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 februarie 2004.