ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 355/2003

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 142 din 21

august 2002, Tribunalul Militar Teritorial București a condamnat pe inculpatul

soldat P.I.D. la o pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare și 7 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin.

(2) C. pen., tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

)

lit. c) C. pen. și omor deosebit de grav prevăzut de art. 174 și art. 176 lit.

d) C. pen.

În baza art. 118 lit. d) C. pen.,

s-a confiscat de la inculpat suma de 400.000 lei.

Inculpatul a fost obligat să

plătească părților civile D.R.G. și P.R.E. câte 4.250.000 lei cu titlu de daune

materiale și câte 25.000.000 lei daune morale.

S-a reținut că în noaptea de 24

aprilie 2002, inculpatul P.I.D. a pătruns fără drept în locuința victimei D.R.G.

Profitând de starea de șoc a

victimei, precum și de vârsta înaintată a acesteia, inculpatul a lovit-o cu

pumnul în zona feței, a împins-o în pat, a imobilizat-o și a întreținut raport

sexual, deși D.R.G. și-a exprimat verbal împotrivirea.

După consumarea violului, inculpatul

a observat că sub perna de pe pat se afla un buletin de identitate în care se

găseau câteva bancnote.

Cum victima nu se putea apăra,

inculpatul a luat actul de identitate, în care se aflau circa 400.000 lei, după

care a ieșit din locuința victimei.

La puțin timp însă, fiindu-i teamă

de o posibilă plângere formulată de D.R.G., inculpatul a revenit în locuință și

a suprimat viața victimei.

Apelul declarat de inculpat, vizând

reducerea cuantumului pedepselor aplicate acestuia, a fost respins de Curtea

Militară de Apel, prin decizia nr. 91 din 3 octombrie 2002.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

control judiciar a reținut că prima instanță a respectat dispozițiile art. 72 C.

pen., atunci când a aplicat inculpatului pedeapsa orientată spre limitele

minime prevăzute de textele incriminatoare.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

inculpatul a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris, la termenul de

judecată, prin apărător, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

În susținerea recursului s-a arătat

că inculpatul a săvârșit fără intenție, faptele reținute în sarcina sa, în

stare de beție voluntară, că nu are antecedente penale și regretă sincer

faptele săvârșite.

Recursul declarat este nefondat.

Pentru a aplica inculpatului pedepse

orientate spre minimul special, instanțele au reținut că „inculpatul a

recunoscut săvârșirea faptelor, ușurând într-o anumită măsură desfășurarea

urmăririi penale, că provine dintr-o familie dezorganizată, fiind crescut de

bunica sa, că nu are antecedente penale, iar în cursul stagiului militar și-a

îndeplinit cu conștiinciozitate îndatoririle.

S-a mai reținut că inculpatul se

afla în stare de beție, generată de consumul de băuturi alcoolice diferite,

asociat cu fumatul, ceea ce a provocat reacții și o conduită care nu-i erau

proprii inculpatului. Mai mult, beția s-a suprapus instabilității emoționale

relevată de expertiza psihiatrică”.

Așadar, toate împrejurările

referitoare la fapte și persoana infractorului au fost avute în vedere de instanțe

la individualizarea pedepsei, conform art. 72 C. pen.

Examinând cauza și în raport de

dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se constată că nu

sunt alte cazuri care, luate în considerare de instanță din oficiu, să conducă

la casarea hotărârilor pronunțate.

Așa fiind, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat, recursul declarat de

inculpat.

Conform art. 88 C. pen., se va

deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 1

mai 2002, la zi.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat din

care, onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.I.D. împotriva deciziei nr. 91 din 3 octombrie 2002 a

Curții Militare de Apel.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 1 mai 2002, la 23 ianuarie

2003.

Obligă recurentul inculpat să

plătească statului suma de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care 300.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea sa din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 ianuarie 2003.