ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3099/2004

Cu privire la regulatorul de competență, constată cele ce urmează: Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie: a) constatarea nulității clauzelor din art. 21 alin. (2) al actului adițional la contractul colectiv de muncă din 29 martie 2003 și b) obligarea pârâtei la diferența dintre suma acordată și cea actualizată, ca efect al indisponibilizării colective. Prin sentința civilă nr. 2848 din 18 decembrie 2003 Tribunalul Gorj și-a declinat, competența în favoarea Tribunalului București, în circumscripția căruia își are sediul pârâta S.C. T.R. (S.N.F.R.), iar, acesta din urmă, prin sentința civilă nr. 807 din 26 februarie 2004, din oficiu, a declinat competența în favoarea primului tribunal, pe temeiul art. 284 alin. (2) C. muncii, întrucât acolo este domiciliul reclamantului.

Competența aparține Tribunalului Gorj. Dispozițiile art. 284 C. muncii, au intrat în vigoare la 1 martie 2003, odată cu acest act normativ, iar acțiunea a fost înregistrată la 2 octombrie 2003, sub imperiul noului cod al muncii. Textul invocat corect de Tribunalul București cârmuiește competența teritorială pe criteriul unic al domiciliului (sediul) reclamantului, ceea ce atrage competența Tribunalului Gorj, în competența căruia reclamantul își are domiciliul. O asemenea jurisdicție specială în materia dreptului muncii conferă instanței de domiciliu (sediu) al reclamantului competența teritorială, ca o normă de favoare pentru salariat, de care însă acesta nu este ținut, ca un drept absolut. Dar, în speță, reclamantul a optat pentru această instanță, care, încă, nu se poate desesiza pe temeiul textului nr. 5 C. proc.

civ., care privește „dreptul comun” în materie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența soluționării cererii formulate de reclamantul V.I.S. în favoarea Tribunalului Gorj. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2004.