ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3099/2004

Cu privire la regulatorul de

competență, constată cele ce urmează:

Obiectul cererii de chemare în

judecată îl constituie:

a) constatarea nulității clauzelor

din art. 21 alin. (2) al actului adițional la contractul colectiv de muncă din

29 martie 2003 și

b) obligarea pârâtei la diferența

dintre suma acordată și cea actualizată, ca efect al indisponibilizării

colective.

Prin sentința civilă nr. 2848 din 18

decembrie 2003 Tribunalul Gorj și-a declinat, competența în favoarea

Tribunalului București, în circumscripția căruia își are sediul pârâta S.C.

T.R. (S.N.F.R.), iar, acesta din urmă, prin sentința civilă nr. 807 din 26

februarie 2004, din oficiu, a declinat competența în favoarea primului

tribunal, pe temeiul art. 284 alin. (2) C. muncii, întrucât acolo este

domiciliul reclamantului.

Competența aparține Tribunalului

Gorj.

Dispozițiile art. 284 C. muncii, au

intrat în vigoare la 1 martie 2003, odată cu acest act normativ, iar acțiunea a

fost înregistrată la 2 octombrie 2003, sub imperiul noului cod al muncii.

Textul invocat corect de Tribunalul

București cârmuiește competența teritorială pe criteriul unic al domiciliului

(sediul) reclamantului, ceea ce atrage competența Tribunalului Gorj, în

competența căruia reclamantul își are domiciliul.

O asemenea jurisdicție specială în

materia dreptului muncii conferă instanței de domiciliu (sediu) al

reclamantului competența teritorială, ca o normă de favoare pentru salariat, de

care însă acesta nu este ținut, ca un drept absolut.

Dar, în speță, reclamantul a optat

pentru această instanță, care, încă, nu se poate desesiza pe temeiul textului

nr. 5 C. proc. civ., care privește „dreptul comun” în materie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării

cererii formulate de reclamantul V.I.S. în favoarea Tribunalului Gorj.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 aprilie 2004.