CUARTA DECIZIE A SECȚIUNEI 18489/02, de către Erkki Olavi KINOS și Erkki SAHA, împotriva Finlandei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așeză la 28 martie 2006 în calitate de Cameră compusă din: Sir Nicolas Bratza Președintele Casadevill Bonello Pellonpäää Traja Garlicki Borrego Borrego, judecători și dl M. O’Boyle având în vedere cererea depusă la 28 aprilie 2002, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritele cazului, având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului, având în vedere decizia parțială din 6 septembrie 2005, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul respondent, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamanții, dl Erkki Olavi Kinos și dl Erkki Saha, sunt resortisanți finlandezi care s-au născut în 1926 și, respectiv, în 1931 și trăiesc în Humppila. Guvernul finlandez („ Guvernul”) sunt reprezentați de agentul lor, dl Arto Kosonen, director în Ministerul Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții au fost membri ai Consiliului Băncii de Economii din Humppila, care în 1989 s-a fusionat în Banca de Economii din Lounais-Häme și în 1992 în Banca Finlandeză de Economii – SSP Oy, înlocuit ulterior de Corporația de Management de Proprietăți Arsenal (Omaisuudenhoitoyhtiö Arsenal-SSP Oy, Egendomsförvaltningsbolaget Arsenal – SSP Ab; „Arsenal-SSP”), controlat de Fondul Guvernamental de Garantare ( Valtion vakuusrahasto, statens säkerhetsfondd La 31 decembrie 1993, Banca Finlandeză de Economii – SSP Oy (Arsenal-SSP) a instituit o procedură civilă împotriva a șase acuzați, inclusiv a reclamanților. Acesta a solicitat daune în valoare de 59.610.000 de marci finlandezi (FIM; corespunzător la 10.025.733 euro (EUR)) plus un dobânzi de 16% începând cu 31 ianuarie 1993 pentru a se presupune că acordarea de credit neglijent în 1988-1989 și pentru pierderile de credit ulterioare cauzate de acuzații în calitate de membri ai consiliului, directorul de administrație sau delegații în conducerea Băncii de Economii. Aparent, la 25 aprilie 1994, Curtea de District ( käräjäoikeus, tingsrätten ) din Forssa a ordonat o criză, care a fost susținută de Curtea de Apel ( hovioikeus, hovrätten ) din Turku la 3 octombrie 1994. La 8 noiembrie 1994, Curtea de District a emis o decizie preliminară, respingând unele cereri ale acuzaților de declarare inadmisibilă. La 20 ianuarie 1997, Curtea de District și-a pronunțat hotărârea, respingând cererile referitoare la reclamanții. A acceptat una dintre cererile referitoare la K., unul dintre acuzați. A ordonat revocarea convulsiilor în ceea ce privește reclamanții atunci când hotărârea a obținut forță juridică. La 23 decembrie 1998, Curtea de Apel și-a pronunțat hotărârea, susținând hotărârea Curții de District cu privire la reclamanții. La 7 iunie 1999, Curtea Supremă (korkein oikeus, högsta domstolen) a acordat recursului reclamantului și K... La 1 noiembrie 2001, Curtea Supremă și-a eliberat hotărârea, în mare parte anulând hotărârea Curții de Apel, susținând că K. a provocat daune ale reclamantului în valoare de 1200.000 FIM (201.827). Acesta a anulat hotărârea Curții de Apel în ceea ce privește cheltuielile juridice și a reținut reclamanții responsabil, în comun și în mai multe rânduri cu ceilalți acuzați, pentru a rambursa cheltuielile juridice ale reclamantului într-o sumă de 1.250.000 FIM (210.236) plus dobânzi. HOTĂRÂREA La 10 februarie 2006, Curtea a primit două declarații separate de la Guvern, cu privire la primele și cele de-a doua reclamante. 3000 EUR (trei mii de euro) [Erkki Olavi Kinos și Erkki Saha fiecare], în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, în așteptare în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, iar aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii de către Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în perioada implicită plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului. Guvernul se angajează, de asemenea, să nu ceară ca cazul să fie înaintat Marei Camere în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” La 15 februarie 2006, Curtea a primit declarațiile semnate de reclamanți, respectiv, cu următorul efect: „Am remarcat că Guvernul Finlandei este pregătit să-mi plătească ex gratie. suma de 3000 EUR (trei mii de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cauzei menționate mai sus, care este în așteptare în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costuri și cheltuieli și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii de către Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații împotriva Finlandei în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că aceasta constituie o rezoluție finală a cazului. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamanții le-au atins. În plus, mă asum să nu solicit ca cazul să fie înaintat Marei Camere în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu găsește motive de politică publică pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă În consecință, art. 29 § 3 din Convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să întrerupă aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție; hotărăște să scoată aplicarea din lista cazurilor sale. Președintele grefierului Michael O’Boyle Nicolas Bratza
Application no. 18489/02
by Erkki Olavi KINOS and Erkki SAHA
against Finland
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 28
March 2006 as a Chamber composed of:
Sir
Nicolas
Bratza
,
President
,
Mr
J.
Casadevall
,
Mr
G.
Bonello
,
Mr
M.
Pellonpää
,
Mr
K.
Traja
,
Mr
L.
Garlicki
,
Mr
J.
Borrego Borrego,
judges
,
and Mr M.
O’Boyle
,
Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged on 28 April 2002,
Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together,
Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of the case,
Having regard to the partial decision of 6 September 2005,
Having regard to the observations submitted by the respondent Government,
Having deliberated, decides as follows:
The applicants, Mr Erkki Olavi Kinos and Mr Erkki Saha, are Finnish nationals who were born in 1926 and 1931 respectively and live in Humppila. The Finnish Government (“the Government”) are represented by their Agent, Mr Arto Kosonen, Director in the Ministry for Foreign Affairs.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
The applicants were members of the Board of the Savings Bank of Humppila, which in 1989 merged into the Savings Bank of Lounais-Häme and in 1992 into the Finnish Savings Bank – SSP Oy, later replaced by the Property Management Corporation Arsenal (
Omaisuudenhoitoyhtiö Arsenal-SSP Oy, Egendomsförvaltningsbolaget Arsenal –SSP Ab
; “Arsenal-SSP”), controlled by the Government Guarantee Fund (
valtion vakuusrahasto, statens säkerhetsfond
).
On 31 December 1993 the Finnish Savings Bank – SSP Oy (Arsenal-SSP) instituted civil proceedings against six defendants, including the applicants. It sought damages amounting to 59,610,000 Finnish Marks (FIM; corresponding to 10,025,733 euros (EUR)) plus 16 per cent interest as from 31 January 1993 for allegedly granting credit negligently in 1988-1989 and for subsequent credit losses allegedly caused by the defendants in their capacity as members of the board, managing director or delegates in the management of the Savings Bank.
Apparently on 25 April 1994 the District Court (
käräjäoikeus, tingsrätten
) of Forssa ordered a seizure, which was upheld by the Court of Appeal (
hovioikeus, hovrätten
) of Turku on 3 October 1994.
On 8 November 1994 the District Court issued a preliminary decision, rejecting some of the defendants’ requests for declaring the case inadmissible.
On 20 January 1997 the District Court delivered its judgment, dismissing the claims in respect of the applicants. It accepted one of the claims in respect of K., one of the defendants. It ordered that the seizure in respect of the applicants be revoked when the judgment gained legal force. It further ordered the plaintiff to reimburse the applicants’ legal expenses.
All parties appealed to the Court of Appeal, the applicants only in relation to the seizure.
On 23 December 1998 the Court of Appeal issued its judgment, upholding the judgment of the District Court in respect of the applicants.
On 7 June 1999 the Supreme Court (
korkein oikeus, högsta domstolen
) granted the plaintiff and K. leave to appeal.
On 1 November 2001 the Supreme Court issued its judgment, largely quashing the Court of Appeal’s judgment. It held that K. had caused the plaintiff damage amounting to FIM 1,200,000 (EUR 201,827). It further held the applicants jointly and severally liable with the other defendants for the said damage amounting to FIM 720,000 (EUR 121,096) plus interest as from 7 March 1994. It quashed the Court of Appeal’s judgment as regards the legal expenses and held the applicants liable, jointly and severally with the other defendants, to reimburse the plaintiff’s legal expenses in an amount of FIM 1,250,000 (EUR 210,236) plus interest.
The applicants complained under Article 6 of the Convention that the civil proceedings against them had been excessively lengthy.
On 10 February 2006 the Court received two separate declarations from the Government, concerning the first and the second applicants. The declarations read as follows:
“I ... declare that the Government of Finland offer to pay
ex gratia
EUR 3,000 (three thousand euros) to [Erkki Olavi Kinos and Erkki Saha each] with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights.
This sum is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, and it will be payable within three months from the date of notification of the judgment by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case.
The Government further undertake not to request that the case be referred to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”
On 15 February 2006 the Court received the declarations signed by the applicants respectively to the following effect:
“I ... note that the Government of Finland are prepared to pay me
ex gratia
the sum of EUR 3,000 (three thousand euros) with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights.
This sum is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses and will be payable within three months from the date of notification of the judgment by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. From the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.
I accept the proposal and waive any further claims against Finland in respect of the facts of this application. I declare that this constitutes a final resolution of the case.
This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and the applicants have reached.
I further undertake not to request that the case be referred to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after delivery of the Court’s judgment.”
The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols and finds no public policy reasons to justify a continued examination of the application (Article 37 § 1
in fine
of the Convention). Accordingly, Article 29 § 3 of the Convention should no longer apply to the case and it should be struck out of the list.
For these reasons, the Court unanimously
Decides
to discontinue the application of Article 29 § 3 of the Convention;
Decides
to strike the application out of its list of cases.
Michael
O’Boyle
Nicolas
Bratza
Registrar
President